Etichetă: sfanta Rita

  • Sfinții sunt cei care nu au zădărnicit harul credinței și nici suferințele lui Cristos (cf. 1Cor 1,17). Domnul a pus adevărul în inima lor iar ei au devenit colaboratori ai adevărului (cf. 3In 8). Astfel, de exemplu, astăzi putem privi spre viața sfintei Rita. Vedem că ea rămâne pentru noi, chiar și după cinci secole, un model de răbdare…

  • Însuși Domnul este cel care deschide inimile oamenilor pentru ca aceștia să asculte cuvântul său (cf. Fap 16,14). Astfel am văzut că în viața noastră credința se naște ca dar din partea lui Dumnezeu, însă crește, se maturizează și aduce roade în măsura în care noi devenim colaboratori cu acest dar divin. Cu inima credem,…

  • Baricada de la „Sfânta Rita”? „Este Franţa care rezistă la descreştinare” De Federico Cenci Poate un grup de catolici să mişte numeroase conştiinţe în toată lumea prin celebrarea unei sfinte Liturghii? Răspunsul este afirmativ. Dă mărturie despre asta ceea ce s-a întâmplat la Paris joi dimineaţă, 4 august 2016. Aşa cum s-a relatat de agenţia…