Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 8,31-42
În acel timp, ³¹ Isus a zis iudeilor care crezuseră în el: “Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi într-adevăr ucenicii mei; ³² veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi“. ³³ Ei au răspuns: “Noi suntem urmaşi lui Abraham şi n-am fost niciodată sclavii nimănui; cum zici tu: Veţi fi liberi?” ³⁴ Isus le-a răspuns: “Adevăr, adevăr vă spun vouă, că oricine săvârşeşte păcatul este sclavul păcatului. ³⁵Iar sclavul nu rămâne pentru totdeauna în casă; fiul însă rămâne pentru totdeauna. ³⁶ Deci dacă Fiul vă eliberează, veţi fi cu adevărat liberi. ³⁷ Ştiu că sunteţi urmaşii lui Abraham; dar căutaţi să mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul meu. ³⁸ Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl meu; iar voi vorbiţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru”. ³⁹ Ei i-au răspuns: “Tatăl nostru este Abraham”. Isus le-a zis: “Dacă aţi fi fiii lui Abraham, aţi face faptele lui Abraham. ⁴⁰ Voi în schimb căutaţi să mă omorâţi pe mine, pentru că v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Abraham n-a făcut aşa ceva. ⁴¹ Dar voi faceţi faptele tatălui vostru. Ei au zis: “Noi nu suntem născuţi din adulter; avem un singur tată, pe Dumnezeu”. ⁴² Isus le-a zis: “Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, m-aţi iubi, căci eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu; n-am venit de la mine însumi, ci el m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

Meditând evanghelia din această zi (In 8,31-42) sunt uimit cum Isus le vorbeşte iudeilor despre libertate, iar ei, deși erau sub păcat și limitați, nu se simt constrânşi în niciun fel. Oare chiar nu înțelegeau la ce adevăr și la ce libertate se referea Isus?

Cred că adevărul la care se referea Isus este cel pe care tot Evanghelia acestei zile ni-l descoperă: „Adevăr, adevăr vă spun vouă, că oricine săvârşeşte păcatul este sclavul păcatului. Însă dacă Fiul vă eliberează, veţi fi cu adevărat liberi”. Este adevărul vieţii interioare care se opune sclaviei spirituale. El Cristos, calea, adevărul şi viaţa este cel care ne eliberează de sclavia păcatului. Forţa eliberatoare a adevărului nu e asupra lucrurile exterioare, ci asupra interiorului nostru. De fiecare dată când aud cuvintele „veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” mă duc cu mintea la Memorialul Durerii de la Sighet. Acolo, la intrarea în închisoarea comunistă, sunt scrise aceste cuvinte în zeci de limbi. Poate că acolo, în închisoarea durerii, oamenii – intelectuali şi sfinţi, profesori sau medici, preoţi sau episcopi – au înţeles cel mai bine adevărul adus de Isus: un adevăr care eliberează mai întâi sufletul şi apoi trupul, întreaga fiinţă şi existenţă. Cei care au trecut pe acolo cu semnul credinţei au înţeles că nici zidurile, nici structurile politice, nici criza, nici violenţa, nici răutatea, nici nimic altceva nu ne pot priva de libertatea adusă de Cristos.

Şi astăzi cred că trebuie să pătrundem dincolo de ceea ce ţine de simţuri, dincolo de ştirile senzaţionale prezentate de mass-media şi să ne eliberăm de tot ce nu ne ajută să rămânem în cuvântul lui Cristos. Spun aceasta pentru că dacă vrem să ne bucurăm de adevărul şi libertatea aduse de Isus, condiţia este exprimată chiar de Domnul: „dacă rămâneţi în cuvântul meu”. Doar aşa: dacă rămânem în cuvântul său, vom fi ucenicii săi şi ne vom bucura de cele două promisiuni: vom cunoaşte adevărul şi apoi acest adevăr ne va face liberi.

Poate că e un gând bun pentru această zi pe care tocmai am început-o: să ne propunem ca astăzi să trăim cuvântul său. Înainte de a spune ceva sau de a acţiona să ne întrebăm: prin acest cuvânt sau gest, sau chiar prin acest gând, rămân eu în cuvântul Domnului? Împlinesc eu voinţa lui? Voi fi eu liber dacă fac acest lucru? Voi trăi eu în adevăr dacă spun aceste cuvinte? Altfel, săvârşim păcatul şi ne privăm şi de libertate adevărată şi de adevărul interior.

Poate că şi noi ne întrebăm de ce iudeii nu au simţit greutatea păcatului și nu au căutat adevărul despre care le vorbea Isus?

Conştiinţa lor de oameni privilegiaţi, de „Fii ai lui Abraham şi popor ales de Domnul” îi face să se simtă mai presus de posibilitatea sclaviei. E un pericol care ne pândeşte şi pe noi creştinii la tot pasul, atunci când nu-l înţelegem bine pe Dumnezeu şi adevărul său şi ne considerăm privilegiaţi şi mai uşor scuzabili: lasă că Domnul e bun, e mare, e milostiv. Şi într-adevăr, e bun şi milostiv Domnul, dar e şi drept.

Iudeii considerau ca sigure două lucruri. Primul ar fi credinţa lor că tot cel care-l are de tată pe Abraham nu se va putea pierde niciodată. Şi apoi, al doilea lucru: Isus, cel care le vorbea, e doar un simplu om. Puneau o limită pământească lui Isus: nu-l simţeau pe Domnul nostru privind dincolo de sclavia trupului şi vorbind despre sclavia spiritului. De aceea nu au înţeles. Domnul le-a spus clar şi ne spune şi nouă în această zi de primăvară: pentru păcătoşi nu există libertate decât prin el, prin Cristos. Dacă nu ne lăsăm eliberaţi de el, nu vom fi niciodată liberi. Şi ştim că şi unii iudei s-au lăsat eliberaţi, au crezut în el, l-au căutat. Să ne amintim numai de Nicodim care a mers noaptea la Isus, însetat tocmai de adevăr şi de această libertate.

Şi astăzi sunt mulţi necreştini care-l caută şi vor să scape de sclavia şi greutatea păcatului. Însă acum aş vrea să privim la noi şi să ne întrebăm cât simţim noi din greutatea păcatului? Ce ne privează mai mult de libertate: păcatul sau zidurile? Ce adevăr căutăm noi? Ce adevăr promovăm noi? Nimeni, iudeu sau ateu, musulman sau creştin sau orice altă religie, nimeni nu este indiferent în faţa adevărului: problema e că uneori ne facem propriile adevăruri şi nu vrem să le auzim pe cele autentice, reale: ce-mi trebuie mie un Dumnezeu al dreptăţii când am idolul banului? La ce mi-ar folosi mie un Dumnezeu moral când am idolul plăcerii? La ce mi-ar sluji mie un Dumnezeu al iubirii, când am eu idolul egoismului, al carierismului, al indiferentismului etc.. Or, adevărul nu e nici opţional, nici subiectiv, cel puţin nu acel adevăr definit ca ceea ce corespunde realităţii. Adevărul meu, adevărul noastru de astăzi şi dintotdeauna trebuie să fie cel adus de Cristos şi care se găseşte mereu în cuvântul său.

Și astfel ajungem să abordăm un alt subiect: desfiinţarea absoluturilor, inclusiv a Adevărului Absolut, care pare că se impune cu forţă în mentalitatea contemporană.  Dar oare suntem noi conștienți de efecte? Ne întrebăm noi vreodată: „negarea adevărului ce efecte are în plan personal şi social?”.

E tocmai efactul pe care-l trăim şi de care auzim la orice pas: criza! Criza de orice fel: individuală sau socială, politică sau economică, e rezultatul negării adevărului, a refuzului de a trăi în libertate autentică conform legii naturale înscrise în fiecare om: „fugi de rău şi fă binele”. În ultimul timp se tot strigă că trebuie să luăm măsuri economice, politice, industriale etc. împotriva crizei. Singură Biserica este cea care vine şi atrage atenţia că adevarata rezolvare a problemelor pleacă de la asumarea responsabilă a fiecărui om a legilor morale, în special al celor naturale înscrise în fiinţa omului, creştin sau de orice altă religie. Criza economică e mai înainte de toate una morală.

Şi spun aceasta pentru că vedem că lumea vrea să se lepde de orice absolut, de orice adevăr, inclusiv de adevărul absolut, în numele unei aşa-zise libertăţi: „vreau să fac ce vrea şi tot ceea ce este posibil”. Ori în acest caz se uită un lucru esenţial: a fi liber nu înseamnă a face orice, a alege tot ce poate fi ales. A fi liber, a te bucura de o libertate responsabilă, înseamnă a alege între bine şi mai bine, nu între bine şi rău. Cine pune răul ca opţiune de alegere, are un start greşit. Şi acesta este doar începutul.

Lucrurile se agravează când acest relativism al valorilor alese şi al adevărului este considerat ceva particular: “e viaţa mea fac ce vreau cu ea”. Nu, nu e doar viaţa ta, ci e viaţa ta sau viaţa mea care influenţează şi dăunează altor zeci, sute sau mii sau şi mai mult, zeci de mii de vieţi. Şi aici vorbim de păcatul social sau de ceea ce sfântul părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de fericită amintirea, numea structuri de păcat. Niciun păcat nu ne afectează doar pe noi, ci îşi pune amprenta şi pe cei din jurul nostru. Dacă societatea suferă şi este în criză aceasta se întâmplă pentru că omul este în criza valorilor, adevărului, libertăţii. Pentru că omul, pentru că noi, oamenii, uităm să ne mai pese şi de ceilalţi. Criza este în primul rând rodul păcatului, al refuzului dat adevărului.

Repet îngrijorarea asupra strigătului cu care suntem bombardaţi şi bruiaţi spiritual şi intelectual: trebuie să acţionăm asupra structurilor sociale şi economice, trebuie să intervenim ca să ne salvăm. E uimitoare şi totodată dureroasă această iluzie că de aici, din salvarea economiei, ne va veni mântuirea şi vom crea o lume nouă, un pământ al făgăduinţei. Ori lucrurile stau tocmai invers: din crearea unui om nou, care ascultă de legea naturală şi moarlă, ne va veni salvarea. Când vom înţelege că păcatul personal stă la baza structurilor nedrepte şi vom striga fiecare că ne lepădăm de Satana şi de toate faptele lui, atunci vom fi salvaţi. E momentul să înţelegem că asupra rădăcinii şi nu asupra ramurelor sau a frunzelor nedreptăţii trebuie să acţionăm, dacă vrem o lume în care adevărul să ne facă liberi.

Şi pentu că s-a tot vorbit zilele acestea de prezenţa suveranului pontif în Mexic şi în Cuba aş vrea să mai adaug ceva. Ştim că adevărul este noţiunea centrală în gândirea şi practica actualului suveran Pontif, papa Benedict al XVI-lea. De fapt, asta o spune şi deviza sa episcopală: „Colaboratorii adevărului”. Un jurnalist l-a întrebat: „Nu credeţi că ar trebui să fim şi colaboratorii ai realităţii, nu numai ai adevărului?”. Iar papa i-a răspuns: „Adevărul şi realitatea ţin una de cealaltă, una nu merge fără cealaltă. Un adevăr lipsit de realitate nu ar fi decât o pură aberaţie. Avem nevoie de un adevăr ancorat în realitate, dar mai ales avem nevoie de o realitate care să aleagă mereu adevărul. Renunţarea la adevăr nu rezolvă problemele, ci dimpotrivă duce la dictatura bunului plac…”  Vă doresc ca în această zi, rămând în cuvântul Domnului, să reuşim să renunţăm la dictatura bunului plac şi să alegem adevărul şi libertatea adusă de Cristos. Să nu uităm: adevărul ne va face liberi, adevărul adus de Cristos, eliberatorul nostru. Şi închei cu încurajarea apostolului: „Pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Aşadar rămâneţi tari şi nu luaţi din nou jugul sclaviei” (Gal 5,1).

Vă doresc o zi plină de adevăr şi libertate.

Textul acesta este o “meditaţie” pe marginea Evangheliei zile: In 8,31-42, în special pe textul: “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”, gânduri pe care le-am prezentat și la Radio Maria România în această dimineață.