Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Posts Tagged ‘iasi’

Deschiderea Anului Vieţii Consacrate în Dieceza de Iaşi

Posted by Laurentiu pe 28/11/2014

anul vietii consacrateÎn întreaga Biserică Catolică duminică, 30 noiembrie 2014, începe Anul Vieţii Consacrate (30 noiembrie 2014 – 2 februarie 2016). Acesta va fi deschis, la Iaşi, printr-o celebrare solemnă în catedrală, începând cu ora 11.00.

În aceeaşi duminică are loc deschiderea în toate celelalte comunităţi catolice din Moldova. Totodată, duminică, în Biserica Romano-Catolică, începe postului Crăciunului şi un nou an bisericesc.

PS Petru Gherghel va prezida deschiderea solemnă din catedrala “Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, la care vor participa PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, preoţi, călugări şi călugăriţe, seminarişti şi laici. Persoanele consacrate vor avea un rol special în celebrarea acestei sfinte Liturghii (la proclamarea lecturilor, rugăciunea credincioşilor, oferirea darurilor).

Deschiderea de la Iaşi şi din celelalte parohii a unui timp dedicat cunoaşterii şi aprofundării misiunii persoanelor consacrate are loc în acelaşi timp cu începerea Anului Vieţii Consacrate pentru întreaga Biserică, din bazilica “Sfântul Petru” din Vatican.

Persoanele consacrate se referă îndeosebi la călugări, călugăriţe şi preoţi călugări care s-au consacrat lui Cristos şi practică sfaturile evanghelice: ascultarea, sărăcia şi viaţa curată. Se deosebesc prin activitatea lor şi prin haina pe care o poartă. Locuiesc în mănăstiri şi în conventuri, ocupându-se în mod deosebit de rugăciune, opere de caritate, îngrijirea bolnavilor, educarea copiilor, a tinerilor etc.

În Iaşi, de exemplu, surorile de la Mănăstirea Providenţei din Bucium se ocupă de o grădiniţă, surorile de la Mănăstirea Divinei Providenţe (Str. Plopii fără soţ) se ocupă de un cămin de bătrâni, iar călugării Fraţii Şcolilor Creştine din Tătăraşi oferă educaţie copiilor orfani, la fel ca surorile “Congregatio Jesu” de pe Str. Sărăriei. Fraţii de la Mănăstirea “Don Orione” (Şos. Rediu), printre altele, se ocupă şi cu recuperarea alcoolicilor. La Bacău, surorile Maicii Tereza de Calcutta (Surorile Carităţii) se îngrijesc de mai mulţi copii bolnavi. La Baraţi (jud. Bacău), surorile asumpţioniste au o casă de copii, la fel ca surorile de la Butea (jud. Iaşi) care mai au şi un cămin de bătrâni.

Cu ocazia deschiderii Anului Vieţii Consacrate, PS Petru Gherghel a trimis o scrisoare pastorală în care, după ce prezintă contextul dedicării vieţii consacrate a noului an pastoral, precizează că sâmbătă seara, 29 noiembrie, în ajunul deschiderii noului an pastoral, se va organiza o priveghere de rugăciune pregătită şi susţinută de persoanele consacrate, prezente în comunităţile parohiale, priveghere coordonată de parohul locului, împreună cu ceilalţi preoţi prezenţi în parohie.

Excelenţa sa încheie scrisoarea invitând la “preamărim pe Domnul pentru tot darul pe care ni-l oferă prin slujirea persoanelor consacrate”.

În Moldova sunt 56 de ordine şi congregaţii, dintre care 13 masculine şi 43 feminine, cu 103 case unde îşi desfăşoară activitatea. În cele 56 de congregaţii sunt 170 de preoţi şi fraţi şi 422 de surori.

Biroul de Presă
Pr. Cornel Cadar

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in "Anul Vietii Consacrate" 2014-2016, E bine de ştiut | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Scrisoare pastorală: Prinos de mulţumire şi recunoştinţă

Posted by Laurentiu pe 23/11/2013

petru-gherghelLa sfârşitul lunii noiembrie, mai exact duminică, 24 noiembrie 2013, va avea loc încheierea solemnă a Anului Credinţei, declarat de papa Benedict al XVI-lea, actualmente emerit. Totodată vom încheia şi programul pastoral dedicat familiei în Dieceza de Iaşi, program desfăşurat pe o perioadă de trei ani: 2010-2013.

A fost o binecuvântare pentru întreaga Biserică şi un adevărat moment de reîmprospătare a convingerilor religioase a celor ce l-au ales pe Dumnezeu drept ultim scop al întregii lor vieţi şi o binemeritată reînnoire de speranţă într-o lume mai demnă şi mai aproape de idealul său temporar şi mai ales de cel veşnic. A fost, de asemenea, un prilej pentru familiile noastre să se bucure de lumina credinţei ca fundament al chemării de vestire a evangheliei în lume şi în societate.

Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a oferit o astfel de etapă de împrospătare în care rugăciunea noastră a fost fără încetare ca aceea a ucenicilor Domnului: “Doamne, măreşte-ne credinţa!” (cf. Lc 17,5). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm şi revarsă în inimile noastre darul iubirii dumnezeieşti. Doamne, păstrează în familiile noastre bucuria şi lumina credinţei.

E firesc, aşadar, să-i fim recunoscători şi Sfântului Părinte papa Benedict pentru inspiraţia avută şi pentru programul trasat prin scrisoarea apostolică Porta fidei (Poarta credinţei -11 octombrie 2011).

Sfântul Părinte Benedict făcea o precizare care ne-a însoţit pe parcursul întregului An al Credinţei, deschis odată cu Sinodul Episcopilor din octombrie 2012, încurajându-ne să pătrundem în nucleul credinţei pentru o nouă evanghelizare: “Dorim ca acest an să trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate şi cu reînnoită convingere, cu încredere şi speranţă. Va fi o ocazie propice şi pentru a face mai intensă celebrarea credinţei în liturgie, îndeosebi în Euharistie, care este culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi în acelaşi timp izvorul din care provine toată energia ei”.

Îi mulţumim, de asemenea, actualului Sfânt Părinte Francisc care, preluând gândul şi dorinţa papei emerit Benedict, care dorea ca această “lumină a credinţei”, analizată şi retrăită de fiecare creştin să aducă în lume o nouă rază iluminatoare pe care trebuie să o răspândească prin propria experienţă şi viaţă din întâlnirea cu Cristos, “adevărata lumină care a venit în lume” (In 1,9).

Caracterizată prin cuvintele “cine crede, vede“, enciclica, “prezentând credinţa”, cere să se îndrepte din nou privirea spre esenţialul Bisericii şi al fiecărui credincios care ne face să înţelegem misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu, care, în moartea şi învierea sa, a revelat iubirea în plinătatea şi profunzimea sa.

Înţelegem din această valoroasă şi importantă enciclică, document pontifical care îl are drept inspirator pe papa emerit Benedict şi autor pe actualul Sfânt Părinte papa Francisc, un lucru esenţial: credinţa este un dar, noi suntem chemaţi să o descoperim din ce în ce mai bine şi să înţelegem caracterul ei de lumină pentru că, atunci când flacăra ei se stinge, toate celelalte lumini ajung să-şi piardă vigoarea. Credinţa se naşte din întâlnirea cu Dumnezeul cel viu, care ne cheamă şi ne dezvăluie iubirea sa, o iubire care ne precedă şi pe care ne putem sprijini pentru a fi trainici şi a construi viaţa. Transformaţi de această iubire, primim ochi noi, experimentăm că în ea există o mare promisiune de plinătate şi ni se deschide privirea viitorului, ne asigură Sfântul Părinte la începutul acestei enciclice.

Suntem bucuroşi că în acest An al Credinţei am beneficiat de un Sinod al episcopilor, înţelegând cât de importantă este credinţa trăită pentru răspândirea evangheliei în lumea de astăzi şi în misiunea unei noi evanghelizări, aşa cum am fost îndemnaţi de papa emerit Benedict.

Am avut bucuria de a întâlni un nou păstor carismatic şi dornic de a ne ilumina şi călăuzi pe un drum nou de credinţă, de a ne face să fim purtătorii acestei lumini la toţi oamenii, după ce am primit-o prin întâlnirea cu Cristos. Suntem recunoscători că pe parcursul acestui An al Credinţei am fost stimulaţi în atâtea forme să redescoperim “lumina credinţei”, să ne împărtăşim din lumina ei, să o transformăm în iubire şi trăire creştină, capabilă să ajute la o nouă orientare în Biserică şi în lume.

Tot ceea ce ne-a lăsat ca moştenire Conciliul Vatican II la împlinirea celor 50 de ani de la deschidere, noul Catehism al Bisericii Catolice la împlinirea celor 20 de ani de la publicare, precum şi tot ce ne-au transmis marii noştri papi Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea se regăseşte în această ultimă enciclică, ce întregeşte, de fapt, o trilogie voită cândva de papa Benedict, ce urma să devină un adevărat ghid pentru viaţa noastră: Deus caritas est, Spe salvi şi Lumen fidei. Papa Francisc vine să confirme şi să întărească această dorinţă a înaintaşului său şi acest magisteriu cu un nou spirit şi cu o nouă abordare şi să ne îmbucure astfel inima cu exemplul său şi cu razele luminii credinţei trăite şi transformate în speranţă şi iubire după modelul patronului ales, sfântul Francisc din Assisi.

Cât de frumos exprimă acest adevăr atunci când ţine să precizeze despre tot ce au făcut înaintaşii săi, despre ceea ce a voit şi a ţinut să facă papa Benedict. “Succesorul lui Petru este chemat, de fapt, să-i «întărească pe fraţi» în acea incomensurabilă comoară a credinţei pe care Dumnezeu o dăruieşte ca lumină pe drumul fiecărui om. (7). Tezaurul credinţei rămâne mereu inalterabil şi valabil peste timpuri şi generaţii. El trebuie doar redescoperit şi aplicat în condiţii şi forme noi.

Aceasta a fost, este şi trebuie să rămână pentru om Lumen fidei, lumina credinţei: un ghid ce ni-l pune în mână pe Cristos pe care îl întâlnim şi prin care suntem chemaţi să fim lumină în lume (cf. Mt 5,13-16).

Avem aşadar motive să celebrăm, împreună cu întreaga Biserică, acest act de preamărire a lui Dumnezeu care a fost atât de generos cu noi dându-ne întâlnire, pe parcursul acestui an, cu iubirea sa pe care ne-a oferit-o în atâtea ocazii şi prin atâtea forme aşa încât drumul nostru de curaj şi de mărturie să crească şi să aducă noi roade în opera atât de importantă a noii evanghelizări.

În aceeaşi măsură suntem fericiţi că darul credinţei pe care l-am retrăit şi reînnoit pe parcursul anului pastoral pe care-l încheiem la Cristos, Rege, a adus în familiile noastre din dieceză o adevărată lumină şi un nou impuls în angajarea unei trăiri demne, conforme cu vocaţia încredinţată de Dumnezeu părinţilor şi copiilor în această lume.

În enciclica “Lumen fidei” există multe referinţe la faptul cum această lumină operează în familie şi luminează paşii părinţilor şi ai copiilor, fiind pentru toţi membrii acestei “biserici domestice” un far luminos. Ne bucurăm să ştim şi să vedem cum programul nostru pastoral dedicat familiei s-a îmbinat aşa de bine cu dorinţa şi gândul Sfântului Părinte de a face să strălucească şi mai mult lumina credinţei în familie şi prin familie.

Iată cuvintele Sfântului Părinte Francisc: “Primul loc în care credinţa luminează cetatea oamenilor se află în familie. Înainte de toate, mă gândesc la unirea stabilă a bărbatului şi a femeii în căsătorie. Ea se naşte din iubirea lor, semn şi prezenţă a iubirii lui Dumnezeu, din recunoaşterea şi acceptarea bunătăţii diferenţei sexuale, prin care soţii se pot uni într-un singur trup (cf. Gen 2,24) şi sunt capabili să dea naştere unei noi vieţi, manifestare a bunătăţii Creatorului, a înţelepciunii şi a planului său de iubire. În familie, credinţa însoţeşte toate vârstele vieţii, începând de la pruncie: copiii învaţă să se încreadă în iubirea părinţilor lor. Pentru aceasta este important ca părinţii să cultive practici comune de credinţă în familie, care să însoţească maturizarea credinţei copiilor. Mai ales tinerii, care străbat o vârstă a vieţii atât de complexă, bogată şi importantă pentru credinţă, trebuie să simtă apropierea şi atenţia familiei şi a comunităţii ecleziale în drumul lor de creştere în credinţă” (LF 52-53).

O minunată simbioză între credinţă şi familie, familia devenind o adevărată şcoală şi un veritabil laborator al credinţei.

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori în Cristos, preaiubite familii,

Anul Credinţei şi al Familiei se încheie în solemnitatea lui Cristos, Rege.

Vom face sărbătoare, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru acest timp binecuvântat şi pentru această revărsare de lumină cerească.

Tot în acest sens, cerem ca în toate Bisericile noastre, la celebrările liturgice, mai ales la celebrarea sfintei Liturghii să subliniaţi marea binefacere pe care a trăit-o Biserica în acest an special, făcând un triduum de pregătire cu rugăciuni, adoraţii, cateheze şi alte diferite devoţiuni în biserici, mănăstiri, capele, institute teologice şi de formare, case de educaţie şi caritate, dar mai ales în familii, ca prinos de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, invocând ajutorul sfintei familii din Nazaret şi a sfinţilor noştri protectori.

Unindu-ne cu Sfântul Părinte papa Francisc şi cu întreaga Biserică în catedrala noastră “Sfânta Fecioară Maria, Regină” vom celebra, la ora 11.00. în mod solemn o sfântă Liturghie pontificală cu participarea tuturor preoţilor din Iaşi, a tuturor familiilor religioase şi a tuturor structurilor bisericeşti.

Nu uităm însă că drumul de credinţă şi misiunea noastră în Biserica locală ca şi în fiecare familie în parte nu se termină, ci continuă. Suntem chemaţi să facem vie credinţa pe care am redescoperit-o şi să devenim purtătorii acestei lumini pe cărările vieţii la cei care încă n-au întâlnit-o.

Vă îndemnăm cu iubire părintească şi frăţească să nu încetăm să implorăm împreună cu Sfântul Părinte, cu toţi păstorii Bisericii acelaşi dar ceresc: Doamne, măreşte-ne credinţa! Doamne, fă ca familia creştină să fie mereu şcoală de credinţă în lume şi să rămână mereu aşa cum a fost instituită după planul şi voinţa lui Dumnezeu.

Întrucât în dieceza noastră am trăit şi un program cu totul special dedicat familiei şi căsătoriei creştine, pe parcursul a trei ani, vă facem cunoscut că dată fiind importanţa acestui proiect, vom adresa înaintea sărbătorii Crăciunului, sărbătoarea vieţii şi a familiei prin excelenţă, o scrisoare pastorală tuturor familiilor noastre cu un mesaj pentru fiecare persoană în parte.

Tuturor îmbrăţişarea noastră părintească şi dorinţa binecuvântării cereşti, “ca toţi să fie una” (In 17,21).

Iaşi, 1 noiembrie 2013,

Solemnitatea Tuturor Sfinţilor

Petru Gherghel, episcop de Iaşi

Preluat de pe www.ercis.ro

Posted in Anul credinţei | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Mulţumesc!

Posted by Laurentiu pe 13/09/2013

Capela seminaruluiTimpul nu este mereu îngăduitor cu noi, mai ales atunci când în viaţa noastră apar schimbări, să le spunem, esenţiale. Noutatea necesită timp de înţelegere, de acomodore, de reflectare. În tăcerea pe care o aduce noutatea se meditează şi se înţelege cel mai bine trecutul. Această tăcere aduce cu sine o atentă cercetare a cugetului din care izvorăsc cuvinte şi sentimente de mulţumire. Mulţumesc. Mulţumesc pentru tot frumosul pe care l-am trăit, ca un dar al lui Dumnezeu, în cei doi ani în Seminarul din Iaşi. Mulţumesc pentru oamenii pe care i-am întâlnit, pentru tot ce m-au învăţat, pentru tot ce mi-au oferit. Nu ştiu dacă în aceşti doi ani am ajutat pe cineva să crească, dacă s-au concretizat în vreun om strădaniile mele (puține și sărăcăcioase) de a face pe cineva măcar un pic mai bun (deşi mi-aş fi dorit să fie aşa, să-mi fi îndeplinit bine misiunea încredinţată de Preasfinţitul Petru la 1 octombrie 2011). În schimb simt că toţi cei din seminar (muncitori, studenţi, surori şi profesori), dar și din afara seminarului (oamenii minunați pe care i-am cunoscut și care mi-au devenit apropiați!) m-au ajutat să cresc. Am învățat enorm de mult. De fapt, simt că în cei 5 ani de preoție, trăiți acolo unde m-am simțit ca “acasă” (la Gherăești de la 1 august 2008 până la 31 iulie 2009, apoi la Episcopie de la 1 august 2009 până la 30 septembrie 2011 și apoi la Seminar până la 1 septembrie 2013) am crescut prin harul lui Dumnezeu și prin colaboratorii săi. Toți oamenii pe care i-am întâlnit mi-au fost surse de înțelepciune și lecții de viață. Și tuturor le mulțumesc! Şi doresc să mă revăd cu toți mereu cu drag!

Și nu în ultimul rând, mulțumesc celor care, prin acest blog, mi-au devenit apropiați și alături de care am stat deseori în rugăciune și în meditarea cuvântului lui Dumnezeu. Și sper să rămânem în continuare uniți în meditarea și trăirea cuvântului lui Dumnezeu…cât ne permite timpul și tehnologia și, mai ales, cât va mai fi voia Domnului, adică atât cât ne mai rabdă bunul și mult milostivul Dumnezeu.

Multumire din partea seminaristilor 2013

Din noua mea casă din Roma, invoc binecuvântarea lui Dumnezeu asupra celor dragi, asupra tuturor celor care au rămas acasă, în Bacău, în Iași și în toate locurile atât de dragi mie, ca și asupra tuturor celor care mi-au fost și-mi sunt alături, asupta tuturor oamenilor de bunăvoință. Domnul însuși să fie binecuvântarea și bucuria noastră!

Vă mulțumesc. Deo gratias!

Universitatea Pontificala Lateran

Posted in Despre mine, Diverse | Etichetat: , , , , | 15 Comments »

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,918 other followers

%d bloggers like this: