Ultima zi din luna mai, lună dedicată Reginei florilor, sfânta Fecioară Maria, ne aminteşte de vizita Preacuratei la verişoara sa Elisabeta şi despre cântul de laudă, mulţumire şi preamărire adus lui Dumnezeu prin Magnificat.
Iată ce meditaţie avem pentru astăzi la Oficiul lecturilor, un omagiu adus sfintei Fecioare Maria de sfântul Beda Venerabilul:
Maria îl preamărește pe Domnul care lucrează în ea
Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu se bucură în Dumnezeu, mântuitorul meu (Lc 1,46). Cu aceste cuvinte, Maria face cunoscute mai întâi darurile pe care Dumnezeu i le-a acordat ei într-un mod special, apoi amintește binefacerile universale pe care Dumnezeu nu încetează să le reverse în veci asupra neamului omenesc. Îl preamărește pe Domnul sufletul aceluia care îndreaptă spre lauda și slujirea lui toate energiile omului interior, al aceluia care, respectând poruncile lui Dumnezeu, arată că se gândește mereu la puterea maiestății sale. Tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul său, duhul aceluia pe care nu-l atrage nimic pământesc, pe care nu-l macină abundența lucrurilor trecătoare, pe care nu-l doboară nici o situație potrivnică, ci își pune toată bucuria în amintirea Creatorului său, de la care speră mântuirea veșnică.
Aceste cuvinte stau bine pe buzele tuturor sfinților, dar se cuvenea într-un mod cu totul special să fie pronunțate de fericita Maică a lui Dumnezeu, care, printr-un privilegiu unic, ardea de o iubire cu totul spirituală față de acela pe care a avut bucuria să-l zămislească în trupul său.
Pe bună dreptate a putut ea să tresalte de bucurie în Isus, adică în Mântuitorul ei, mai mult decât toți ceilalți sfinți, deoarece știa că cel pe care ea îl cunoștea ca autorul veșnic al mântuirii urma să se nască din trupul ei printr-o naștere temporală și că în una și aceeași persoană va fi cu adevărat prezent fiul ei și Domnul ei.
Căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic și numele lui e sfânt (Lc 1,49). Nu-și atribuie, așadar, nici un merit, ci întreaga ei măreție i-o atribuie acelui dar care, subzistând prin esență în toată puterea și grandoarea sa, obișnuiește să-i facă pe credincioșii săi, din mici și slabi cum sunt, puternici și mari.
Bine a adăugat apoi: Numele lui e sfânt, ca să-i avertizeze pe ascultătorii ei, ba chiar să-i învețe pe toți cei la care vor ajunge cuvintele sale, ca să aibă încredere în numele lui și să-l invoce. În felul acesta, vor putea să fie și ei părtași la sfințenia veșnică și la mântuirea adevărată, conform cuvintelor profetice: Oricine va invoca numele Domnului se va mântui (Il 3,5). Căci acesta este numele despre care s-a spus mai sus: Și duhul meu se bucură în Dumnezeu, mântuitorul meu.
Astfel, în sfânta Biserică s-a răspândit obiceiul foarte frumos și mântuitor ca imnul Mariei să fie cântat de toți în fiecare zi la rugăciunea vesperelor. În felul acesta, sufletele credincioșilor, făcând atât de des memoria întrupării Domnului, se aprind de o iubire și mai mare, iar meditarea frecventă a exemplelor Mamei lor îi întărește în virtute. Și este bine ca aceasta să fie făcută seara, deoarece mintea noastră, obosită de activitățile din timpul zilei și solicitată de atâtea gânduri, are nevoie, atunci când vine timpul odihnei, să se reculeagă pentru a-și regăsi unitatea atenției.
Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Cartea 1, 4: CCL 122, 25-26.30)
47.175168
27.566274
Este aşa de frumoasă Maria în reculegerea perenă în care ne‑o arată evanghelia: „Păstra toate acestea în inima ei”. Acea tăcere deplină are o fascinaţie pentru sufletul care iubeşte.
