„Ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu”

Când toate lucrurile intră în criză (umană, spirituală, afectivă, intelectuală, economică); atunci când vezi că ai zeci de întrebări şi nici un răspuns; când priveşti în jurul tău şi vezi că oameni îţi oferă soluţii doar pentru probleme pe care nu le ai, e uşor să te clatini şi să cazi! Atunci întinzi mâna cu disperare spre un punct de sprijin, cauţi un braţ puternic dispus să te ridice! Atunci priveşti spre cer şi după ce strigi de câteva ori: „De ce eu?”, „De ce tocmai mie?”, te linişteşti un pic şi aştepţi cerul să se deschidă şi cineva să vină, să te ridice, sau măcar să te strige pe nume! Speri!… Şi cerul se deschide pentru că speranţa nu înşală (Rom 5,5), nu dezamăgeşte niciodată! Şi nu dezamăgeşte pentru că este consolidată „în Dumnezeul cel viu” (1Tim 4,10).

Speranţa noastră nu înşală pentru că nu e o idee sau un ideal, ci este o persoană. Este Isus Cristos înviat! Este cel care pentru noi învinge moartea o dată pentru totdeauna, căci noi ştim „Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra lui” (Rom 6,9). Speranţa noastră e o persoană nu doar atotputernică, ci cu o iubire infinit de atotputernică. O iubire care te veghează, care luptă pentru tine, luptă de partea ta. Dacă un Dumnezeu cu o iubire atotputernică faţă de tine luptă de partea ta, de cine sau de ce să-ţi fie teamă? Ce te poate descuraja?

Şi cine este omul care poate spune că nu are nevoie de o astfel de speranţă?! Şi eu, şi tu, şi el şi toţi avem nevoie! Când? În fiecare zi, ba mai mult, în fiecare clipă? De ce? Pentru că… speranţa face orice inimă, indiferent de vârstă şi greutăţi, tânără şi dornică de a lupta pentru viaţă, pentru bine, pentru adevăr… Pentru că lipsa speranţei îmbătrâneşte prematur chiar şi cea mai puternică şi tânără inimă.

Dumnezeu înviat caută inimi în care speranţă sa fie mereu tânără, mereu proaspătă şi care să spună: „Sper! Fiat voluntas tua – facă-se voia ta ”…

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: