Când e Ziua Mondială a Păcii?

“Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea” (In 14,27).

S-ar putea face un studiu pentru a se analiza în ce măsură a influenţat acest cuvânt al lui Cristos – care ne dăruieşte o altfel de pace – decizia Organizaţiei Naţiunilor Unite de a constitui o altă zi mondială a păcii. Căci la 7 septembrie 2001 ONU a adoptat rezoluţia 55/282 prin care prevedea ca din anul 2002, Ziua Mondială a Păcii să fie celebrată anual la 21 septembrie. Hotărârea aceasta venea după ce încă din 1981, în cadrul sesiunii Adunării Generale a ONU, se hotărâse ca „în fiecare an să fie alocată o zi în care ONU, statele membre şi întreaga omenire să promoveze idealurile păcii prin fapte concrete”… Şi a fost aleasă ziua deschiderii Sesiunii Adunării Generale a ONU.

Poate nimic nou până aici! Dar… e bine de ştiut că încă din 1968 se sărbătorea anual o astfel de sărbătoare în întreaga lume. Aceasta pentru că la 1 ianuarie 1968 papa Paul al VI-lea a instituit Ziua Mondială a Păcii şi a dorit ca aceasta să se celebreze anual, în prima zi a anului calendaristic.

Aşadar anul acesta avem cea de-a 43-a Zi Mondială a Păcii (1 ianuarie) şi totodată şi cea de a 9-a Zi Mondială a Păcii (21 septembrie)… Dar la câtă pace e pe pământ, ne-ar trebui nu doar două zile, ci măcar Două Luni Mondiale ale Păcii!

E bine să ne întrebăm: care e ultimul gest care l-am făcut pentru pace?

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: