Prea obosit… şi totuşi (cf. In 13,35)

Prea obosit ca să mai pot suporta tăcerea, dar şi

Prea obosit ca să vorbesc reuşind să vă acopăr strigătul.

Prea obosit ca să mai rezist durerii dezbinării,dar şi

Prea obosit ca să lupt şi să reuşesc să refac unitatea.

Prea obosit să nu-mi doresc să fim din nou ca unul,dar şi

Prea obosit să găsesc singur drumul ce duce spre acest unul.

Prea obosit să mă apăr de degetele ce se întind spre mine judecându-mă, dar şi

Prea obosit de atâtea degete câte am îndreptat spre alţii condamnându-i.

Prea obosit să mă prefac că nu aud ce şi cum spun cei de la masa cealaltă, dar şi

Prea obosit să mă străduiesc să vorbesc încet ca să nu mă audă cei de la masa alăturată.

Prea obosit să-mi fie frică să ies la fotbal când ieşi tu, dar şi

Prea obosit să alerg nu ca să câştig, ci ca să pierzi tu.

Prea obosit ca să mă uit peste umăr ca nu cumva să mă vezi, dar şi

Prea obosit să-ţi văd privirea ce mă caută când te ascunzi.

Prea obosit ca să nu-mi pese că suntem colegi, dar şi

Prea obosit ca să reuşesc singur să mi te fac prieten.

Prea obosit de gândul că abia aşteptăm să scăpăm unul de altul, dar şi

Prea obosit că nu reuşesc să te fac să-mi fii „aproapele”.

Prea obosit ca să-ţi demonstrez matematic că ai şi tu vină pentru dezbinare, dar şi

Prea obosit ca să recunosc toată vina care mă apasă.

ŞI TOTUŞI…

Nu prea obosit să sper!

Să sper că tu nu eşti la fel de obosit!

Iar dacă nu eşti la fel de obosit, luptă tu mai mult pentru NOI!

Luptă tu mai mult împotriva dezbinării!

Luptă tu mai mult ca să nu mai fiu condamnat fără posibilitatea de a mă apăra!

Luptă tu mai mult ca să nu mai condamn fără să ascult!

Luptă tu mai mult ca să fim o clasă cu 20 de studenţi şi nu 20 de clase cu câte un student!

Luptă tu şi ajută-mă şi învaţă-mă şi pe mine să lupt pentru NOI!

Hai, hai să ne ridicăm din mocirla dezbinării în care ne atragem şi ne împingem unii pe alţii!

Iar de şi tu eşti la fel de obosit, hai să stăm în linişte împreună!

Să luăm o pauză tăcută care să ne ducă spre o împăcare.

Să ne odihnim, să stăm împreună, pentru că încă nu e prea târziu!

Încă nu e, dar mâine poate că va fi!

Iartă-mă că sunt prea obosit şi că fac prea puţin pentru noi!

Iartă-mă că te-am obosit şi pe tine!

Eu iert şi uit totul!

Iartă şi uită!

Iartă-mă!

Iartă!

(cred că eram la începutul anului VI… prin toamna lui 2007…

Era dedicat colegilor mei şi mie într-un moment de tensiune)

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: