Confesiuni (VIII)

I. Sfinţii Părinţi.

I.1. Cine sunt sfinţii părinţi?

I.2. Importanţa Sfinţilor Părinţi

I.3. Actualitatea Sfinţilor Părinţi

II. Sfântul Augustin

II. 1. Omul

II.2. Opera şi doctrina

III. Cartea Confesiuni

III.1. Cartea Confesiuni „în cifre”

3.2.  Spiritul în care a fost redactată opera (Cf. M. Dulaey, „Les Confessions”, în Connaissance des Peres de l’Eglise, nr. 55, septembrie 1994, 9)

Parcurgând marea operă augustiniană nu descoperim un drum triumfal care l-a purtat pe Augustin spre Dumnezeu. Ci, mai degrabă, ne sunt prezentate eşecurile sale consecutive, care, datorită voinţei sale de fier şi a faptului că nu s-a descurajat, l-au purtat spre încercările sale succesive. Aflăm că a fost prins în mrejele mândriei şi ale seducţiei (Augustin, Confesiuni, III, 3 (5-6)), a fost cucerit de înţelepciunea propusă de Cicero în cartea Hortensius (Augustin, Confesiuni, III, 4 (7)), a căzut în cursele maniheilor (Augustin, Confesiuni, III, 6-7). Dezamăgit şi de aceştia din urmă, a spus: „Nu mai aveam nici o credinţă şi-mi pierdusem speranţa de a mai găsi vreodată adevărul…[eram] într-o mare primejdie, din cauza disperării mele de a nu mai putea căuta şi afla adevărul” (Augustin, Confesiuni, VI, 1 (1)).

Căutările noastre, ale oamenilor, eşuează de cel e mai multe ori pentru că nu cunoaştem bine obiectivul spre care trebuie să tindem. În cazul căutărilor existenţiale, salvarea noastră vine de la Dumnezeu, el cel care, din locul în care se află, ne iese în întâmpinare spre salvarea noastră. Aşa a fost şi în cazul lui Augustin. În zbuciumul îndoielilor sale, care atingeau apogeul punând sub îndoială existenţa adevărului: „Şi mi-am zis”, spune el, „nu cumva adevărul nu este nimic, fiindcă nu este răspândit nici prin spaţiile nemărginite, nici prin cele mărginite ale lucruri-lor?” (Augustin, Confesiuni, VII, 10 (16)), Dumnezeu îi este alături şi îi alungă îndoiala. Dumnezeu îi răspunde: „Ba, din contră! Eu sunt [adevărul], cel care sunt!” (Augustin, Confesiuni, VII, 10 (16)) Mai târziu Augustin avea să spună: „M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum te urmez cu înfocare; am gustat din tine şi acum sunt înfometat şi însetat după tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea ta” (Augustin, Confesiuni, X, 27 (38)).

Prezentând eşec după eşec şi căutare după căutare, opera nu se termină cu o notă negativă, ci cu un triumf care îndeamnă la perseverenţă şi speranţă. Finalul operei îl prezintă pe autor plin de speranţa odihnei veşnice în braţele celui ce singur este Dumnezeu, Unul, Bun şi Sfânt (Augustin, Confesiuni, XIII, 37 (53)).

Felul în care Augustin a făcut admirabila trecere de la ceea ce este universal la ceea ce este particular şi invers; felul în care sunt inter-relaţionate păcatul omului şi milostivirea divină; modul în care face ca întristărilor succesive, cauzate de căutări nereuşite, să-le urmeze bucuria găsirii, fac din operă o capodoperă a literaturii universale şi spirituale.

Confesiuni (VII)

I. Sfinţii Părinţi.

I.1. Cine sunt sfinţii părinţi?

I.2. Importanţa Sfinţilor Părinţi

I.3. Actualitatea Sfinţilor Părinţi

II. Sfântul Augustin

II. 1. Omul

II.2. Opera şi doctrina

III.3. Cartea Confesiuni

Este greu, dacă nu chiar imposibil, să vorbeşti în câteva pagini despre „o carte în care cititorul descoperă bogăţii neaşteptate la orice nouă lectură” (M. Dulaey, „Les Confessions”, în Connaissance des Peres de l’Eglise, nr. 55, septembrie 1994, 8). Carlo Cremona, în cartea sa Augustin de Hippona, vorbind despre opera Confesiuni susţine: „Este o carte care nu poate fi rezumată; una dintre cele mai citite cărţi din literatura clasică veche, cea mai citită carte din literatura creştină; conform statisticilor, un best-seller şi în zilele noastre” (C. Cremona, Augustin de Hiponna, Pauline, Bucureşti 2003, 173). Cea mai citită şi cea mai studiată dintre operele augustiniene, Confesiuni, nu este doar o operă autobiografică, ci este în acelaşi timp şi o operă filozofică, teologică, mistică şi de poezie (Cf. A.di Berardino, ed., Patrologia, vol. III, Marietti, Casale 1978, 326).

III.3.1.  Cartea Confesiuni „în cifre”

Redactarea cărţii a fost începută de sfântul Augustin după 4 aprilie 397, dată la care a murit sfântul Ambroziu, şi, după mai bine de 3 ani, după anul 400 a fost terminată.

Ca şi alcătuire putem spune că este structurată pe 13 cărţi, cu 278 de capitole. Primele nouă cărţi ne prezintă drumul străbătut de Augustin până la convertirea sa, lauda şi mulţumirea pe care Augustin le aduce lui Dumnezeu pentru viaţa sa trecută şi starea sa prezentă, moartea mamei sale, sfânta Monica; iar ultimele patru cărţi prezintă meditaţiile sale asupra lui Dumnezeu Creatorul şi asupra creaţiei (Cf. B. Ştef, Sfântul Augustin. Omul. Opera. Doctrina, Colecţia Sfinţi Părinţi şi Doctori ai Bisericii, 1994, 134).

Cel mai vechi manuscris, dintre cele 258 existente, este din secolul al VII-lea. Pe lângă acesta mai sunt 11 manuscrise din secolul al IX-lea, 8 din secolul al X-lea, 19 din secolul al XI-lea etc. Cele mai multe dintre aceste manuscrise sunt păstrate în marile Biblioteci din Europa; astfel, sunt 8 codice în Biblioteca din Bruxelles; 12 în biblioteca din Cantabrigia, 35 în biblioteca din Paris, 26 în biblioteca din Roma (Cf. G.I. Şerban, „Studiu introductiv”, în Augustin, Confesiuni, 44-47).

Vorbind despre această carte la nivel de cifre trebuie să menţionăm şi numărul bogat al citatelor din Sfânta Scriptură. Avem aproximativ 400 de citate scripturis-tice; mai exact, avem 230 din Vechiul Testament şi 160 din Noul Testament. Sunt cuprinse citate din 15 cărţi ale Vechiului Testament, şi din 20 ale Noului Testament. O mare predilecţie pare că a avut faţă de Cartea Psalmilor din care avem aproximativ 180 de citate. Alte cărţi ale Bibliei citate sunt: Evanghelia după sfântul Ioan de 32 de ori, Evanghelia după sfântul Matei de 24 de ori, Cartea Genezei de 22 de ori, Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani de 22 de ori etc. (Cf. G.I. Şerban, „Studiu introductiv”, în Augustin, Confesiuni, 48-49).

INOMC 2010: Un Radio în slujba Cuvântului

Cea de-a X-a Întâlnirea Naţională a Operatorilor din Media Catolice (INOMC) a avut loc în perioada 15-19 martie 2010, la Oradea, în incinta sediului Radio Maria. Tema întâlnirii de anul acesta a fost legată de radio, unul dintre mijloacele de comunicare sociale care trebuie pus în slujba Cuvântului. Grupului de redactori ai postului Radio Maria cu sediul la Oradea i s-au adăugat operatori mass-media (presă scrisă, birouri de presă, audio-vizual şi internet), preoţi şi laici, din diferite părţi ale ţării: Bucureşti, Baia Mare, Iaşi, Lugoj, Timişoara… Din Dieceza de Iaşi au participat: pr. Cornel Cadar, pr. Petru Tamaş şi pr. Laurenţiu Dăncuţă.

După cum ne învaţă Conciliul Vatican II, prin decretul asupra mijloacelor de comunicare socială (Inter mirifica), că trebuie „să se promoveze activ emisiunile catolice prin care ascultătorii sunt făcuţi să participe la viaţa Bisericii şi sunt hrăniţi cu adevăruri religioase” (IM 14), părintele Doru Popovici, organizatorul acestei întâlniri şi directorul de programe al Radio Maria, a încercat să-i facă pe toţi participanţii să se îndrăgostească de tot ce înseamnă radio şi de posibilităţile pe care acesta le oferă zilelor noastre pentru a evangheliza. „Radio Maria, a precizat pr. Popovici, preia cultura şi spiritualitatea locului, promovează pastoraţia Bisericii, înflăcărează comunităţile… Astfel, este susţinută credinţa şi Biserica… oamenii vin catehizaţi la Biserică”.

În desfăşurarea celor patru zile ale INOMC, operatorii mass-media au colaborat în aşa fel încât s-a armonizat teoria (prezentarea tehnică a unui studio, a unor programe de editare, a tehnologiilor folosite în radio etc.) cu practica (realizarea unor emisiuni la Radio Maria, interviuri, reportaje, transmisiuni directe de rugăciuni, Liturghii etc.). De asemenea, nu a fost neglijată nici partea spirituală (celebrarea sfintei Liturghii şi momente comune de rugăciune), care a fost completată de partea socială (prezentări, discuţii, dezbateri şi alte momente care au facilitat cunoaşterea reciprocă a participanţilor şi împărtăşirea ideilor).

ÎPS Ioan Robu, responsabil mass-media în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, a transmis un mesaj video prin care i-a îndemnat pe cei prezenţi la Oradea să urmeze sfatul Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea şi să propovăduiască învăţăturile Bisericii prin mijloacele de comunicare: internet, televiziune, radio. Excelenţa sa a subliniat că „tehnologiile digitale reprezintă noi oportunităţi, dar şi noi responsabilităţi. Vestirea lui Cristos trebuie să devină răspunderea tuturor, preoţi şi laici, fiecare după propriile posibilităţi”.

Mesajul arhiepiscopului de Bucureşti a inclus gândul Bisericii exprimat de Sfântul Părinte în Mesajul pentru Cea de-a XLIV-a zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale (16 mai 2010), având tema: „Preotul şi pastoraţia în lumea digitală: noile mass-media în slujba Cuvântului” şi care s-a aflat şi acesta în atenţia participanţilor la INOMC: a-l vesti pe Cristos în continentul digital şi a da un „suflet” internetului, mai ales prin crearea de situri catolice, de bloguri etc. Au fost subliniate şi riscurile lumii virtuale, amintindu-se că „nu trebuie să se uite niciodată că rodnicia slujirii preoţeşti provine înainte de toate din Cristos, întâlnit şi ascultat în rugăciune; vestit prin predică şi prin mărturia vieţii; cunoscut, iubit şi celebrat în sacramente, mai presus de toate, ale preasfintei Euharistii şi Reconcilierii… Cu toate acestea, conclude Sfântul Părinte în mesaj, „internetul rămâne o mare oportunitate pentru credincioşi, oferind perspective din ce în ce mai noi şi, sub aspect pastoral, nemărginite”.

Preasfinţitul Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, i-a vizitat pe operatorii mass-media în cea de-a doua zi a întâlnirii. Prin cuvintele adresate participanţilor a fost întărit adevărul despre importanţa comunicării cuvântului lui Dumnezeu prin mijloacele de comunicare, în cazul de faţă insistându-se pe oportunităţile moderne are radioului. Un radio creştin, a precizat Preasfinţitul, „este o Biserică din eter, care ajunge la multă lume, uneori la oameni la care nu ne aşteptăm”. Episcopul şi-a exprimat speranţa că aria de acoperire a Radio Maria se va extinde: „Biserica trebuie să meargă către lume. Radio e un mijloc de a ajunge la oameni”.

Edificaţi prin timpul petrecut împreună, spre final s-au făcut o serie de propuneri (extinderea zonelor de transmisie pe unde radio a postului Radio Maria România, crearea unui sit care să cuprindă toate diecezele şi eparhiile catolice etc.), s-a redactat un comunicat final ce va fi pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi şi totodată s-a stabilit ca următoarea întâlnire să aibă loc fie la Bucureşti (în cazul în care va veni o comisie specializată de la Vatican), fie la Iaşi, în perioada 9-15 mai 2011.

Întâlnirea s-a terminat prin transmiterea în direct la Radio Maria (ca o probă practică pentru participanţi) a sfintei Liturghii de la Cluj, în solemnitatea Sfântului Iosif, hramul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Atât organizatorii, cât şi participanţii şi-au atins scopul de a se îmbogăţi reciproc prin împărtăşirea experienţei, prin punerea în comun a talanţilor primiţi de la Dumnezeu şi prin expunerea cunoştinţelor din diferite domenii ale mass-media obţinute prin studiu.

Fie ca Domnul să-i binecuvânteze pe toţi cei care fructifică invenţiile mass-media ale timpului nostru şi le pun în slujba Cuvântului.

Fotografii de la eveniment

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: