Nu te teme!

Psalmul 1

Fericit omul care nu umblă după sfatul celor răi,

nu zăboveşte pe calea păcătoşilor

şi nu se aşază în adunarea celor care batjocorăsc,

dar îşi găseşte plăcerea în legea Domnului

şi la legea lui cugetă ziua şi noaptea.

El este ca pomul sădit pe malul apei

care aduce rod la timpul potrivit;

frunzele lui nu se veştejesc

şi tot ce începe duce la bun sfârşit.

Nu tot aşa este cu cei răi, nu tot aşa;

ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.

De aceea nu se vor ridica cei răi la judecată,

nici păcătoşii în adunarea drepţilor.

Căci Domnul cunoaşte calea celor drepţi,

iar calea celor răi duce la pieire.

Evaghelia (Lc 1,5-25)

Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot numit Zaharia din grupul preoţesc al lui Abia. Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, ţinând în mod desăvârşit toate poruncile şi prescrierile Domnului. Însă nu aveau nici un copil, pentru că Elisabeta era sterilă şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.

Pe când slujea ca preot înaintea lui Dumnezeu, când era rândul grupului său, după rânduiala slujirii preoţeşti, a fost ales prin tragere la sorţi să intre în templul Domnului pentru a aduce jertfa de tămâie. Şi toată mulţimea poporului era afară rugându-se în timp ce se aducea jertfa.

Atunci i-a apărut un înger al Domnului stând în partea dreaptă a altarului pentru jertfa de tămâie.

Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins teama.

Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan. Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, căci va fi mare înaintea Domnului şi nu va bea nici vin şi nici altă băutură tare şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul mamei sale şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Ilie pentru a întoarce inimile părinţilor către copii şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a pregăti Domnului un popor desăvârşit”.

Dar Zaharia i-a spus îngerului: „Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar soţia mea este înaintată în vârstă”. Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriel, care stau înaintea lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună. Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru că nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la timpul lor”.

Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira, în timp ce acesta întârzia în sanctuar. Când a ieşit şi nu putea să vorbească, au înţeles că avusese o vedenie în sanctuar, iar el le făcea semne. Şi a rămas mut. După ce s-au împlinit zilele slujirii lui, s-a întors acasă.

După aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea spunându-şi: „Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”.

Un gând la cuvânt!

Am citit şi am crescut în convingere: pentru Domnul niciodată nu este prea târziu; pentru Domnul Dumnezeul meu nimic nu este imposibil! Nimic! Timpul, vârsta, imposibilul pălesc în faţa iubirii lui.

Imensul templu, mulţime de oameni, foc şi mirodenii…gândul şi preocuparea lui Zaharia. Emoţionat se pregătea pentru aceasta slujire, pe care un preot putea să o împlinească numai o dată în viaţă…

Cine eşti tu, Zaharia? Şi cum ai făcut ca rugăciunea ta să fie ascultată tocmai într-un astfel de moment? Cum să învăţ să fiu şi eu ascultat? Cum să fac? Şi, totuşi, de ce nu ai crezut? De ce te-ai îndoit?

În sterilitatea spirituală a vieţii mele, în care deseori simt că mă scufund, înalţ şi eu asemenea ţie rugăciuni spre Domnul. Adesea păşesc în templul Domnului, în Biserică, şi aştept şi eu să se ivească vreun înger şi să-mi spună: „Nu te teme! Rugăciunea ta a fost ascultată”… E atâta tăcere, dar îngerul întârzie! Vestea bună nu vine să aline aşteptările mele!

Dar dacă va veni, voi crede? Îngerul întârzie, Doamne… Eu înaintez în vârstă… Mă simt uitat…

Cu toate acestea nu mă ridic din genunchi! Mi-ai spus cândva că îngerul tău se apropie numai de inimile pline de speranţă, de inimile celor care, în pofida tuturor aparenţelor, nu deznădăjduiesc, ci speră cu neclintire că vor afla har în faţa ta.

Nu mă ridic din genunchi pentru că rugăciunea mea nu e pentru mine, ci e pentru tot poporul tău; rugăciunea mea e pentru toţi cei care şi-au pus speranţa în tine… e pentru ai tăi şi ai mei.

Ştiu şi o spun tuturor: eu sunt Zaharia! Tu eşti Zaharia! Fiecare dintre noi e un Zaharia care va primi vizita îngerului atunci când se aşteaptă mai puţin! Îngerul mângâierilor ne va vizita pe toţi! Vestea sa va transforma tristeţea noastră, va risipi orice nelinişte…

În casa Domnului, în templul său, în biserica sa îngerul ne va întâmpina cu vestea împlinirii speranţei noastre. Atunci sufletul nostru va exclama împreună cu Elisabeta: „Aceasta este ziua în care Domnul şi-a îndreptat privirea spre mine… Ziua în care el a îndepărtat ruşinea mea”. Aceea va fi ziua în care se va arăta că speranţa nu dezamăgeşte!

Speranţă! Speranţă! Speranţă!

Duhul tău cel Sfânt să ne dăruiască, Doamne, statornicie în aşteptarea împlinirii rugăciunilor noastre, până în ziua în care vom auzi şi noi glasul îngerului: „Nu te teme…rugăciunea ta a fost ascultată”.

Vino, ca prin rugăciune să înţelegem împreună că nu avem motive să ne temem! Acel „nu te teme” îţi este adresat şi ţie şi mie! Domnul nu uită niciodată rugăciunea slujitorilor săi! El vine! Vine şi ne ascultă! Vino şi tu!

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: