Arhiva pentru iunie 2010

Întâlnirea neîmplinită

Într-o zi un om a întâlnit un preot, deşi nu-l căuta… L-a întâlnit chiar dacă preotul nu l-a întâlnit niciodată pe om! E inexplicabil: cum se poate ca cineva să te privească atât de insistent şi tu să nu-l vezi? Un om se uită la un preot şi-l vede, îl observă…uneori şi fără să vrea. Însă, un preot trece atât de uşor pe lângă om. Să treci pe lângă om, când ar trebui să te întâlneşti cu el… nimic mai jalnic. … Şi cât ar vrea omul să-l întâlnească şi să-i vorbească şi să-l asculte…

Şi omul l-a privit pe preot…chiar dacă preotul nu l-a privit pe om! Ce e de privit la om? Dar la preot? Ce e de văzut în altul? Dar în tine? Unii se uită, te privesc, te văd şi nu te mai uită niciodată. Alţii te uită înainte de a te vedea! Alţii nu se uită dincolo de ei… Care alţii?! Noi! … Care noi?! Eu!

Iar omul l-a întrebat pe preot: unde l-ai pus pe Cristos? Asta căuta… Pe El, pe Cristos, nu pe preot… Să fi greşit adresa? Să fi încurcat persoanele? Era convins că nu… Şi totuşi…

Preotul nu l-a auzit pe om şi i-a vorbit despre cu totul altceva… De asta nu l-a văzut pe om, că avea privirea spre prea multe, spre prea mulţi, spre oriunde, dar nu spre Cristos. Pe cine interesează ce ştii, dacă ştiinţa ta nu-l ajută? Nu spune tot ce ştii, ci spune ceea ce ştii că ajută, că salvează, că vindecă.

Şi preotul nu i l-a putut da pe Cristos! Nu a putut! Dar a vrut?!… Când caut ceva şi ştiu unde ar trebui să-l găsesc şi aleg în acea direcţie şi ajungând nu-l găsesc, plec atât de dezamăgit! … Şi nu cred că mai revin! … Nu vreau să mai revin! Am fost înşelat şi dezamăgit!

Aşa şi omul nostru: dezamăgit şi trist, a plecat şi l-a lăsat pe preot… iar preotul a rămas! Ce bine e să te mişti, să pleci, să cauţi, să nu ai stare, să nu stai să aştepţi, ci să alergi să găseşti! Unul pleacă, altul rămâne. Cine face mai bine? Cine găseşte!

Mai târziu, omul l-a găsit pe Cristos… dar preotul nu era acolo! A făcut bine că a plecat. Altfel nu ar mai fi ajuns unde-şi dorea. Păcat că a plecat singur. Ar fi putut să-l ia şi pe preot cu el. Sau…nu. Da, n-ar fi putut. Preotul credea că drumul cel bun e în direcţia inversă. Şi poate avea şi el dreptate… trebuia doar să-l convingă pe om să meargă împreună. Nu a făcut-o. Omul a ajuns primul…

Acum mă întreb: eu, atunci, când se întâmpla întâlnirea cine eram? Preotul sau omul? Sau azi, când încă se întâmplă, cine sunt? Ce ciudat: mereu am fost ambele, dar niciodată şi omul şi preotul în acelaşi timp… Mereu pe rând. Astăzi ce sunt? Preotul sau omul? Mă întreb astea, de parcă n-ar conta mai mult „ce-ţi sunt” decât „ce sunt”…

0

De ce?

„De ce?”

De ce? De ce e tocmai asta ziua cu „De ce?”? De ce murim, Doamne? De ce trăim? De ce ne laşi un pic şi-apoi ne iei? Ne place aici… chiar dacă atunci când plecăm la tine tu te bucuri că venim! Dar, Doamne, zeci de oameni de aici plâng… De ce nu priveşti la plânsul lor? Sunt trişti că tu ne iei la tine, plâng amar, Doamne…

De ce suferim? De ce atâta suferinţă? Nu a fost de-ajuns?! Istoria e plină de suferinţă, de suferinţe, de suferinzi… S-a plâns mai mult decât s-a râs. S-a suferit mai mult… prea mult. Când vei întinde, Doamne, mâna spre pământ şi atingându-l cu degetul vei spune: „De ajuns! … Să fie numai zâmbet!”? Când? Spune-mi, când? De ce întârzii?

Şi de ce, de ce, o Doamne, mereu iubim prea târziu? De ce pierdem prima iubire? De ce? Numai ca să putem spune că „prima iubire nu se uită niciodată”? De ce îngădui să se întâmple pierderea, uitarea, greşeala? De ce? De ce nu există iubiri veşnice în afară de a ta? De ce nu înţelegem că iubirile adevărate nu au final fericit, pentru că ele sunt fără final, sunt veşnice? De ce?

Să nu te superi pe mine, Domnul meu şi Dumnezeul meu, tu, dulcea mea chemare, tu izvor de întrebări, de nelinişti, dar şi ocean adânc şi neţărmuit de fericire… Să nu te superi…

„De ce?” e un fel de a fi om… A fi om înseamnă a întreba şi a te întreba „De ce?” şi iar „De ce?”! A fi om bun înseamnă a nu spera şi a nu te amăgi că vei găsi răspuns la toate…

De ce, Doamne, atât de multe „De ce?”-uri şi atât de puţine răspunsuri? … Cum şi cui mă pui tu şi mă trimiţi să dau speranţă şi credinţă şi răspunsuri dacă nu am eu mai multe?! De ce?

De ce întâlnesc oameni fără case sau case rămase fără oameni? De ce laşi să fie suflete ce hoinăresc în căutarea unui om şi oameni ce hoinăresc după suflete? De ce atât zbucium într-o viaţă ce se sfârşeşte într-o clipă? De ce?

De ce se tem oamenii de animale, dar nu se tem de iad, de moarte, de rău, de… toate?

Şi de ce nu-mi răspunzi? De ce nu-mi vorbeşti mai des? Dacă te pierd şi pe tine, cu cine mai rămân?! Sau…dacă te-am pierdut deja? De ce te pierdem? De ce îi pierdem pe cei dragi? De ce ne laşi să rămânem singuri? De ce?

De ce plâng atât de uşor, atât de repede, dar mereu prea târziu?

De ce?

Şi mai am un „De ce?”, Doamne… dar nu-l mai scriu… Ţi l-am povestit în biserică. Ştiu răspunsul: pacea. Dar vreau soluţia de a ajunge la ea… Care e drumul? Îmi dai, Doamne, soluţia? Da, e ultimul „De ce?”… Şi-o ultimă dorinţă…pacea ei, regina păcii… Salvare şi pace!

O pace, împăcare, de ce, de ce veniţi atât de greu? De ce?

3

Am învăţat

Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine.
Avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris.
Avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm.
Avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele.
Avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uitam dupa-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta – murim.

Am învăţat unele lucruri în viaţă pe care vi le impărtăşesc şi vouă !!
Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubeasca.
Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită.
Restul … depinde de ceilalţi.
Am învăţat ca oricât mi-ar pasa mie
altora s-ar putea să nu le pese.
Am învăţat că durează ani să câştigi încredere
Şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi!
Am învăţat că nu conteaza CE ai în viaţă,
ci PE CINE ai.
Am învăţat că te descurci şi ţi-e de folos farmecul cca 15 minute,
după aceea, însă, ar fi bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii mai bine să facă,
ci cu ceea ce poţi tu să faci
Am învatat că nu contează ce li se întamplă oamenilor,
ci conteaza ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.
Am învăţat că oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe.
Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde;
s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi
Am învăţat că poti continua încă mult timp
dupa ce ai spus că nu mai poţi.

Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie,
indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat,
dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevarată continuă să existe chiar şi la distanţă,
iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată.
Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu,
Nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul.
Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten
oricum te va răni din când în când
iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii
câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi.
Am învăţat că indiferent cât de mult suferi,
lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa
personalitatea,
dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii.
Am învăţat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc;
şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc.
Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc
şi nu faptele sale.
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru
şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe
cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung mai departe în viaţă.
Am învăţat că viata iti poate fi schimbată în câteva ore
de către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat,
când te strigă un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul,
ca şi vorbitul,
poate linişti durerile sufleteşti.
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult
îti sunt luaţi prea repede …
Am învăţat că este prea greu să-ti dai seama
unde să tragi linie între a fi amabil, a nu rani oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat să iubesc
ca să pot să fiu iubit.

(De Octavian Paler)

1