3 ani…deja!

O umbră de nostalgie după 24 iunie 2008…ziua hirotonirii mele


Iată şi ce ne spunea Preasfinţitul Aurel Percă în acea zi:

Duceţi în lume speranţa lui Dumnezeu

„Iubirea lui Dumnezeu este în mijlocul nostru”! Această mărturisire de credinţă şi această experienţă de viaţă creştină care ne însoţesc pe drumul nostru spiritual şi pastoral găsesc astăzi, în celebrarea hirotonirii preoţeşti, o expresie deosebit de intensă şi plină de bucurie.

Cântăm împreună iubirea lui Dumnezeu care, prin sacramentul Preoţiei – adică revărsarea Duhului Sfânt, rugăciunea Bisericii şi impunerea mâinilor episcopului, succesor al apostolilor -, care creează în candidaţii la sfânta Preoţie o inimă nouă, o inimă de preoţi, părtaşi într-un mod specific la preoţia lui Cristos Isus.

Asupra acestei iubiri, care generează şi plăsmuieşte inima preoţilor, oferă o lumină intensă şi în acelaşi timp o energie de har şi de bucurie cu totul specială cuvântul lui Dumnezeu proclamat la această solemnitate a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

1. Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului

Din partea profetului Isaia, în prima lectură, ne vine o afirmaţie profundă, dar şi extraordinară, excepţională, cu puterea de a ne duce chiar în inima misterului lui Dumnezeu: „Domnul m-a chemat de la naşterea mea, din sânul mamei mele mi-a spus pe nume”. Este chemarea şi fixarea unei misiuni însoţită de invitaţia de a nu avea teamă: nu este posibil să ne temem când Domnul cheamă pe fiecare dintre noi pe nume, când ne face „proprietatea” sa („tu eşti servitorul meu… în tine mă voi preamări”), când ne asigură mereu prezenţa sa: „voi fi cu tine”, „voi face din tine lumina popoarelor”. Astfel încă o dată Dumnezeu ne vorbeşte, asigurându-ne în persoana profetului de ce nu trebuie să nu ne fie teamă de misiunea încredinţată: „deoarece eu sunt Domnul Dumnezeul tău, sfântul lui Israel, salvatorul tău„, cel care te scoate din sclavia Egiptului şi îţi dă pământul făgăduit al libertăţii.

Desigur, nimeni dintre noi nu este atât de nechibzuit încât să pretindă merite înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce însă nu poate să nu ne fascineze şi să ne uimească este gratuitatea absolută a iubirii sale faţă de noi, o gratuitate care străluceşte ca o perlă într-un alt cuvânt al lui Dumnezeu: „Căci aşa am fost eu preţuit în ochii lui Domnului„. Profetul încheie fragmentul de la, prima lectură, amintind de misiunea specială primă din partea Domnului care declară: „Voi face din tine lumina popoarelor, ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului„.

Dragi candidaţi la sfânta Preoţie, o ştiţi bine că slujirea voastră – nu numai în situaţii extraordinare, dar şi în cele normale, aş zice cotidiene – vă va rezerva entuziasm, bucurie şi mângâiere, şi în acelaşi timp dificultăţi, oboseală, încercări, deziluzii, suferinţe. Veţi putea avea momente în care vi se va părea că sunteţi acoperiţi de apele neînţelegerii şi ale refuzului sau că treceţi prin mijlocul focului pericolelor cu tentaţia de a renunţa la radicalitatea evanghelică proprie celui care îl urmează pe Cristos şi la fidelitatea faţă de angajamentele cele mai sacre ale preoţiei voastre. Dar ştiţi bine că Dumnezeu nu încetează să-şi arate iubirea sa faţă de voi, tocmai pentru că aţi fost rânduiţi pentru o misiunea specială, prin care deveniţi instrumentele sale în proclamarea mântuirii în faţa tuturor popoarelor. În această iubire stă izvorul inepuizabil şi mereu nou şi reînnoitor al acelei speranţe care nu dezamăgeşte, despre care ne vorbeşte apostolul Paul: „Speranţa nu înşală, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne -a fost dat” (Rom 5,5).

Privind la imaginea lui Ioan Botezătorul, putem spune că este o vocaţie realizată, primind misiunea specială de a fi Înainte-mergătorul lui Mesia cu o chemare specială de a fi lumină a neamurilor.

Ioan Botezătorul, după mentalitatea timpului, trebuia să primească numele de Zaharia sau unul al uneia din rude, pentru a merge pe urmele sale; Dumnezeu, în schimb, îi propune ca numele să fie Ioan, cu o misiune specială, tainică şi absolut imprevizibilă. Numai pentru că acceptă propunerea lui Dumnezeu, Înainte-mergătorul devine cel mai mare dintre cei născuţi din femeie.

Dumnezeu, chiar înainte de a vă naşte, a rostit şi numele vostru şi v-a propus o misiune specială şi irepetabilă, v-a chemat să fiţi într-un mod sublim slujitorii săi prin sfânta Preoţie. Dacă luaţi act de acest lucru şi vă faceţi disponibili în fiecare zi pentru realizarea ei, veţi deveni şi voi, respectând proporţiile, slujitori ai lui Dumnezeu, lumină a neamurilor, şi veţi colabora la ducerea mântuirii până la marginile pământului. Dacă, în schimb, preferaţi să vă realizaţi după un plan al vostru, personal, riscaţi să rămâneţi persoane neînsemnate în cadrul istoriei mântuirii.

Vouă, dragi candidaţi la sfânta Preoţie, Dumnezeu vă adresează astăzi într-un mod special cuvântul spus profetului Isaia şi aplicat Sfântului Ioan: „Te voi face lumină a neamurilor, pentru ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului„.

O veţi face vestind cuvântul lui Dumnezeu, pentru că preotul este omul Cuvântului, căruia îi revine misiunea de a duce vestea evangheliei la toţi oamenii din timpurile noastre.

O veţi face prin celebrarea sfintelor sacramente, în special al euharistiei, pentru că preotul este omul Euharistiei, prin care el pătrunde în inima misterului pascal al lui Cristos. În special la sfânta Liturghie veţi simţi tot mai mult nevoia de a vă conforma mai intim cu Isus, Marele şi veşnicul Preot.

2. Ioan, icoana lui Cristos: Preotul, icoană a lui Cristos

Fragmentul din Faptele Apostolilor proclamat la lectura a doua, evidenţiază preocuparea primei comunităţi creştine de a face o deosebire între Mesia şi Înainte-mergătorul său. Necesitatea este datorată faptului că Ioan Botezătorul îndeplinise într-un mod „prea” excelent misiunea ce i-a fost încredinţată, şi anume de a fi icoană a lui Cristos, imagine a Mântuitorului.

Ioan Botezătorul era un personaj mare, astfel încât mulţi îl confundau cu Mesia însuşi; chiar şi prima comunitate creştină a trebuit să rezolve această problemă, care nu era deloc uşoară. Evangheliile, în orice caz, fac evidentă diferenţa între cele două personaje, ca de altfel şi între mesajele lor, accentuând transcendenţa absolută a lui Cristos.

Ioan a spus-o clar: Eu nu sunt ceea ce voi credeţi că sunt; iată, vine după mine unul, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei„.

Noi toţi, prin vocaţie fundamentală, avem misiunea de a fi icoană a lui Cristos, icoana cea mai perfectă posibilă; nimeni, totuşi, nu poate spune că se identifică cu el, că vorbeşte în locul său, că profite de autoritatea sa pentru a realiza planuri personale avantajoase.

Cu atât mai mult se poate spune acest lucru despre preot: preotul este chemat să fie o icoană fidelă şi autentică a lui Cristos.

Ceea ce doreşte astăzi lumea în Biserică este ca să vadă pe faţa preotului imaginea lui Cristos. Nimeni nu poate rezista la fascinaţia feţei Domnului, a sincerităţii sale, a loialităţii, a dăruirii, a iubirii.

Doresc să fiţi adevărate icoane, adevărate imagini ale lui Cristos în trăirea preoţiei voastre: oricine va veni în contact cu voi, oricine vă va vedea celebrând sfânta Liturghie, oricine vă va vedea rugându-vă, dezlegând la scaunul de Spovadă sau în orice altă împrejurare, să poată spune: aici este o oglindire a feţei lui Cristos, o icoană a Domnului, este ceva din adevărul lui, din curajul său, din blândeţea sa; este ca şi cum ar fi însuşi Cristos, şi de fapt trebuie să fie aşa, de vreme ce despre preot se spune că este „un alt Cristos”.

Cu sacramentul Preoţiei voi deveniţi semn, sacrament, al lui Cristos-Capul, veţi primi în voi puterea Duhului şi veţi fi în măsură să repetaţi împreună cu El: „Duhul Domnului peste mine: pentru aceasta m-a consacrat cu ungere„. Nu deveniţi funcţionari, administratori, birocraţi; sacramentul Preoţiei vă transformă în interior, făcând din fiecare dintre voi „un alt Cristos”. Menţineţi de aceea vie privirea asupra Mântuitorului Isus, origine şi model al Preoţiei voastre; faceţi-vă părtaşi de sentimentele sale şi imitaţi-i stilul acţiunilor sale.

Preotul este acela care continuă acţiunea lui Cristos în istorie, el oferă în timpul sfintei Liturghii, în virtutea sacramentului Preoţiei, viaţa lui Isus pentru mântuirea oamenilor. Viaţa preotului este unită, ca şi cea a credincioşilor, de jertfa lui Cristos şi el continuă opera lui Isus şi după celebrarea euharistică, proclamând venirea Împărăţiei lui Dumnezeu, educând poporul său şi având grijă de cei slabi şi bolnavi.

Fiţi speranţă vie

Dragi candidaţi, sunteţi chemaţi să duceţi în lume lumina şi mântuirea lui Dumnezeu, sunteţi chemaţi să introduceţi în istoria zilelor noastre şi mai mult încă în rănile inimilor umane bucuria care vine de la Dumnezeu şi pe care Dumnezeu doreşte s-o dăruiască tuturor. Nu sunteţi oare miniştri ai evangheliei şi evanghelia nu este oare vestea cea bună aducătoare de bucurie?

Vreau să vă amintesc ceea ce a spus Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în duminica a IV-a a sfintelor Paşti, în ziua de 27 aprilie 2008, adresându-se preoţilor pe care i-a sfinţit: „Dragi prieteni, aceasta este şi misiunea voastră: să duceţi evanghelia la toţi, pentru ca toţi să simtă bucuria lui Cristos şi să fie bucurie în orice localitate. Ce poate mai frumos decât aceste lucru? Ce poate fi mai mare, mai entuziasmant, decât a coopera la răspândirea în lume a Cuvântului vieţii, a comunica apa vie a Duhului Sfânt? A vesti şi a mărturisi bucuria: acesta este nucleul central al misiunii voastre, dragi diaconi, care peste puţin timp veţi deveni preoţi. Apostolul Paul numeşte pe miniştrii evangheliei drept «slujitori ai bucuriei». Creştinilor din Corint, în a doua sa scrisoare, el scrie: «Nu că am fi noi stăpâni peste credinţa voastră, ci vrem să colaborăm şi noi la bucuria voastră, căci voi rămâneţi tari în credinţă» (2Cor 1,24). Sunt cuvinte program pentru orice preot. Pentru a fi colaboratori ai bucuriei altora, într-o lume deseori tristă şi negativă, este nevoie ca focul evangheliei să ardă în voi, ca bucuria lui Dumnezeu să locuiască în voi. Numai atunci veţi putea fi mesageri şi multiplicatori ai acestei bucurii plină de lumină ducând-o tuturor, în special celor care sunt trişti şi descurajaţi”.

Dragi candidaţi, care peste puţine momente veţi fi ridicaţi la treapta Preoţiei, vreau să termin cu un îndemn, preluat din enciclica Papei Benedict XVI, Spe salvi, cu certitudinea că îl veţi primi şi îl veţi pune în practică: „Duceţi lumii întregi speranţa lui Dumnezeu”, la care adaug cuvintele Domnului adresate profetului Isaia şi care a fost programul sfântului Ioan Botezătorul: „Te voi face lumină a neamurilor, pentru ca să duci mântuirea mea până la marginile pământului„.

Fiţi lumină adevărată pentru toţi oamenii şi duceţi mântuirea până la marginile pământului, cuvinte care s-au adeverit în persoana sfântului Ioan Botezătorul.

Fiţi aşadar voi lumină plină de speranţă întrupată pentru Biserica lui Cristos, pentru diecezele unde veţi fi primim locul de slujire, pentru comunităţile încredinţate spre păstorire. Fiţi „plini de bucurie” , de aceea bucurie care vine din inima lui Cristos şi umpleţi pe toţi pe care îi întâlniţi de această bucurie. Cu apostolul Petru vă spun: „Iubiţi-l pe Isus Cristos şi credeţi în el, chiar fără să-l fi văzut! De aceea tresăltaţi de bucurie, în timp ce urmăriţi scopul credinţei voastre, adică mântuirea sufletelor”.

„Binecuvântat să fii tu, Doamne şi Părinte
al Domnului nostru Isus Cristos:
În marea ta milostivire
ne-ai renăscut prin învierea
lui Isus Cristos din morţi
pentru o speranţă vie.
Umple inimile acestor fii ai tăi
cu Duhul Mângâietor,
pentru ca, prin vestirea cuvântului
şi frângerea pâinii,
să ducă în lume speranţa
care este Cristos Domnul.
Şi tu, Marie, însoţeşte-ne,
pentru ca inimile noastre să fie îndreptate acolo
unde se află adevărata bucurie.
Amin”.

* * *

Sursa: http://www.ercis.ro

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: