Omul devine din ce în ce mai obişnuit să primească totul de-a gata sau măcar într-un mod cât mai uşor de realizat: astfel a inventat prefabricatele pentru construcţii; mâncare preparată şi congelată, pre-gătită, supe instant şi altele pe care le cumperi şi le pui la cuptorul cu microunde şi sunt gata în câteva minute. Prefabricate se caută nu doar în construcţii sau în gastronomie, ci şi în domeniul intelectual: zeci de elevi şi studenţi pot da mărturie că-şi copiază temele, compunerile sau comentariile de pe internet! Mai mult, chiar şi în domeniul sentimental se pare că se obişnuieşte consumul de prefabricate: internetul oferă zeci de modele pentru felicitări şi texte, nu trebuie să mai stai să compui ceva din inimă. Unele din cele mai multe căutări pe google, spun specialiştii, sunt declaraţiile de dragoste! Tinerii nu mai au timp să fie romantici, să compună ei, să-şi ardă inima şi să-şi stoarcă neuronii pentru a compune ceva irezistibil. E trist că se întâmplă aşa, dar e mai uşor. Iar omul modern alege întotdeauna ceea ce este mai uşor, şi abia apoi se gândeşte dacă e bine, moral constructiv etc. sau nu!

Să cauţi pe internet declaraţii de dragoste şi apoi să le prezinţi că ar fi ale tale, nu e corect. De aceea vă propun să găsim surse de inspiraţie pentru a ne crea noi propriile declaraţii de dragoste faţă de cei pe care-i iubim. Şi anume Sfânta Scriptură!

Să privim numai la lecturile pe care le-am ascultat la această sfântă Liturghie: toate sunt adevărate declaraţii de dragoste. Iată ce a spus profetul Ieremia în prima lectură: „Tu m-ai sedus şi eu m-am lăsat sedus. Ai fost mai tare ca mine şi m-ai biruit. … Îmi spuneam: „Nu mă voi mai gândi la el, nici nu voi mai vorbi în numele lui!” Dar, iată, în oasele mele şi în inima mea era parcă un foc mistuitor. Mă sileam să-l stăpânesc, dar nu reuşeam” (Ier 20,7.9).

Dacă vreodată cineva se află într-un moment de lipsă de inspiraţie, cu siguranţă poate folosi acest text pentru a-şi exprima iubirea care trebuie să fie în noi ca un foc mistuitor imposibil de stăpânit! Şi într-adevăr aşa este: iubirea e de nestăpânit! Fie că vorbim de o iubire pozitivă, cum sunt iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele; fie că vorbim despre o iubire negativă, pătimaşă: iubirea de arginţi, iubirea de sine – egoismul: toate sunt greu de controlat. Marile iubiri, sunt greu de stăpânit!

Şi dacă tot am amintit de marile iubiri, înainte de a trece la declaraţia de dragoste a psalmistului, vreau să spun că astăzi, cea mai frumoasă declaraţie de dragoste sunteţi voi, dragi miri: prezenţa voastră aici în Biserică, dorinţa voastră de a încheia căsătoria şi de a vă întemeia o familie proprie, este cea mai frumoasă declaraţie a acestei zile! Şi în cazul vostru iubirea ce vi-o purtaţi este un foc mistuitor pe care nu l-aţi putut stăpâni şi care astăzi vă poartă în faţa altarului. Iar rugăciunea noastră se înalţă spre Dumnezeu cu dorinţa ca acest foc să ardă continuu, din ce în ce mai intens.

Apoi, revenind la declaraţiile de dragoste din lecturile acestei duminici, psalmistul ne prezintă o altă capodoperă:
Pe tine te caut dis-de-dimineaţă.
Sufletul meu e însetat de tine,
Pe tine te doreşte trupul meu,
Ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă.

Tu eşti ajutorul meu,
la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.
Mă ataşez de tine cu tot sufletul
şi braţul tău mă ocroteşte.

Cine nu doreşte să audă din gura persoanei  iubite aceste cuvinte: „pe tine te caut dis de dimineaţă” sau „mă ataşez de tine cu tot sufletul”?

Apoi, special pentru această sfântă Liturghie, în cadrul căreia se celebrează sacramentul sfintei căsătorii, am ascultat în lectura a doua imnul dragostei, luat din Prima scrisoare a sfântului apostol Paul către Corinteni. Iată strigătul plin de iubire:
Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor,
dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare
sau un chimval zăngănitor.

Şi dacă aş avea darul profeţiei şi
dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa
şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii,
dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic.

Şi dacă toată averea mea aş da-o ca hrană săracilor
şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars,
dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic (1Cor 13).

Aşadar, iubirea e tot ce contează. Şi dacă toate acestea sunt declaraţii din partea oamenilor către Dumnezeu, în sfânta Evanghelie apare o declaraţie de dragoste din partea lui Dumnezeu către oameni: Dacă vrea cineva să vină după mine, – dacă mă iubeşte cineva –, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Pentru că cine va voi să-şi salveze viaţa, o va pierde; iar cine îşi va pierde viaţa pentru mine, o va salva. Ce i-ar folosi omului de ar câştiga lumea întreagă, dacă apoi şi-ar pierde viaţa? (Mt 16,24-27).

Vedeţi câtă iubire între creatură şi Creator?! Privim la aceste texte şi remarcăm iubirea dintre oameni şi Dumnezeu, apoi ne întoarcem privirea la aceşti miri şi observăm câtă iubire există şi între oameni şi ce puternică e: atât de puternică încât îi uneşte pentru toată viaţa! Iubirea: ce realitate, ce sentiment, ce stare necesară! Nu putem trăi fără să iubim.
Ştim mulţi cântecul celor de la Holograf – Să nu-mi iei niciodată dragostea, la care subscriem:

Poţi să-mi iei tot ce-am mai scump pe lume
Poţi să-mi iei zile, nopţile şi anii de vrei
Să mă laşi singur într-un loc anume
De unde să nu pot vreodată să mă întorc la-ai mei,
Poţi să mă faci una cu pământul
Să mă calci în picioare de-o mie de ori
Să mă sfâşii cu dinţii şi-apoi să chemi vântul
Să-mi împrăştie trupul într-o mie de zări,
Sau să mă uiţi pe fundul mării printre peştii răpitori
Să mă laşi să plutesc pe un val în Marea Moartă
Sau din cer cu ploaia încet să mă cobor,
Dar să nu-mi iei niciodată dragostea
Fiindcă atunci am să mor!

Dragi miri, cred că astăzi fredonaţi cu siguranţă acest cântec şi sper să simţiţi în fiecare zi acest adevăr în inima dumneavoastră: puteţi să pierdeţi orice, să vi se întâmple orice, dar niciodată să nu rămâneţi fără dragoste, fără această iubire care astăzi vă consfinţeşte ca familie prin sacramentul căsătoriei.

Fiecare dintre noi poate cânta şi subscrie acestui cântec: putem pierde orice, dar nu ceea ce iubim, pentru că atunci murim. Fără iubire se moare! Şi am ascultat în sfânta Evanghelie atenţionarea lui Isus: Ce i-ar folosi omului de ar câştiga lumea întreagă, dacă apoi şi-ar pierde viaţa? În zadar ne trudim ca să câştigăm cât mai multe pe lumea aceasta dacă ne pierdem viaţa: şi ştim cu toţii că viaţa noastră este ceea ce iubim! Cei de la Holograf vorbesc într-o manieră laică sau profană despre viaţa de pe acest pământ şi despre moartea fizică,  însă Isus în sfânta Evanghelie se referă la o altfel de moarte: moartea veşnică! Pentru veşnicie suntem chemaţi să luptăm. Şi indiferent ce facem pe acest pământ: fie că ne căsătorim, că muncim, studiem, indiferent că suntem preoţi, persoane consacrate sau laici, indiferent că suntem în zi de sărbătoare sau de tristeţe, indiferent de orice acesta trebuie să fie scopul: viaţa veşnică! Dacă nu, totul este zadarnic.

Căsătoria, dragi miri, nu este un scop în sine. După cum nici studiul nu este un scop în sine, ci este doar un drum spre deprinderea unei meserii. La fel, familia este doar un mijloc prin care vreţi să vă mântuiţi. Astăzi nu sunteţi la capătul unei călătorii, ci începeţi să parcurgeţi un drum prin care veţi câştiga viaţa veşnică. Tot aşa este şi cu cei care aleg altă stare de viaţă: preoţia sau călugăria. Ele nu sunt scopuri, ci mijloace prin care se poate merge spre mântuire. Căci viaţa are un singur scop: mântuirea. Iubirea trebuie să aibă un singur obiectiv: nemurirea! Dacă vrem să trăim pe acest pământ şi mai ales dacă vrem să trăim în viaţa veşnică avem nevoie de iubire. Toţi! Dragi miri, dragi familii, iubiţi credincioşi căsătoriţi sau care urmează să vă căsătoriţi: viaţa de familie este mijlocul prin care dumneavoastră alegeţi să vă mântuiţi. Aveţi grijă să-l folosiţi bine!

Astăzi Biserica îl comemorează pe sfântul Augustin. Sunt multe învăţăturile care ne-au rămas de la el, însă aş vrea să amintesc una: Dilige et quod vis fac! – Iubeşte şi fă ce vrei! Iubeşte-l pe Dumnezeu şi pe aproapele şi fă ce vrei, pentru că cine iubeşte nu poate să facă ceva rău! Aceste cuvinte sunt luate din tratatul Despre iubirea absolută – Comentariu la prima scrisoare a sfântului apostol Ioan. Iată, dragi miri, iubiţi credincioşi, şi contextul acestui text, o completare care-mi doresc să facă parte din centrul vieţii noastre: „Faptele oamenilor nu se deosebesc decât după rădăcina dragostei. Căci multe lucruri cu o înfăţişare bună pot fi făcute, dar ele nu pornesc din rădăcina dragostei. Şi spinii au flori; unele fapte pot părea aspre şi crude, dar ele sunt făcute în vederea îndreptării şi sunt dictate de iubire. Aşadar ţi se dă un sfat, şi aceasta o singură dată:
Iubeşte şi fa ce vrei!
Daca taci, sa taci din dragoste;
daca strigi, sa strigi din dragoste;
daca îndrepţi, sa îndrepţi din dragoste;
daca ierţi, sa ierţi din dragoste.
Sa fie înlăuntrul tău rădăcina dragostei;
din această rădăcina nu poate ieşi decât binele”.

Ceea ce facem în viaţa noastră să fie făcut din dragoste. Dragi miri, ceea ce veţi face pe acest drum pe care porniţi astăzi cu entuziasm, să faceţi din dragoste. Şi atunci, cu siguranţă, fiecare angajament pe care astăzi îl luaţi în faţa lui Dumnezeu va fi uşor de trăit: veţi trăi în iubire şi fidelitate unul pentru celălalt, unul lângă celălalt pentru toată viaţa şi apoi împreună veţi câştiga viaţa veşnică.

Noi toţi vom reuşi să fim fideli angajamentelor noastre şi să trăim bine această viaţă, pe care trebuie să o parcurgem pentru a ne câştiga mântuirea, dacă vom face totul din dragoste.

Aceasta să fie rugăciunea pe care o înălţăm acum la sfânta Liturghie pentru aceşti miri şi pentru noi toţi: ceea ce facem în această viaţă să facem din dragoste şi astfel ne vom câştiga viaţa, viaţa veşnică. Amin!

Predica din catedrala romano-catolică “Sfânta Fecioară Maria, Regină” – Iaşi
în duminica a XXII-a din timpul de peste an,
28 august 2011, ora 16:00

(Lecturile din anul A)