O, Maică preacurată a Domnului, pe tine te admiră din toată inima toţi oamenii care îţi cunosc frumuseţea şi-l laudă pe Dumnezeu pentru înţelepciunea şi bunătatea pe care le-a manifestat prin tine! În cer, însă, îngerii şi sfinţii te cunosc în chip desăvârşit şi se bucură de neasemuitele tale privilegii. Pentru ei, tu eşti un nou motiv de bucurie veşnică, după bucuria de a-l vedea pe Fiul tău.
Revarsă o rază din frumuseţea ta peste toţi cei care se străduiesc să-ţi cunoască demnitatea şi-şi dau interesul să aducă la tine şi pe alţii. Faţă de aceştia, arată, preabună Mamă, o dărnicie deosebită. Prin ei, apropie sufletele copiilor tăi, pentru a-i aduna în împărăţia lui Cristos, pentru ca nici unul să nu se piardă în pustiul acestei vieţi şi ca laudele tale să răsune nu numai în cer, ci şi pe pământ. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
***
Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit de această încredere, alerg la tine, o, Maică, Fecioara fecioarelor. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos.
Maica Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele, ci auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin.
(Novena se găseşte şi în cartea de rugăciune:
Benedictus: rugăciunile familiei creştine, Sapientia, Iasi-2011)
Preasfântă Fecioară Marie, slăvită mai mult decât toţi îngerii şi sfinţii. Dumnezeu te-a ales ca Stăpână a noastră tocmai pentru nespusa ta îndurare. Înălţată la cea mai mare slavă în ceruri, tu nu încetezi să te îngrijeşti de toţi oamenii, şi aceasta o vei face cu dragoste fierbinte până la sfârşitul lumii.
Priveşte cu îndurare spre durerile poporului care îţi aparţine: vindecă-i pe bolnavi, ajută-i pe săraci, mângâie-i pe mâhniţi,însoţeşte-i pe călători, fii sprijinul celor orfani, dar, într-un chip deosebit, ai milă de cei păcătoşi.
Fă-i să simtă tăria şi mângâierea pe care o aduce prezenţa ta, pentru ca din toate inimile să se înalţe spre Dumnezeu imnuri de preamărire. Amin.
Tatăl nostru. Bucură-te, Marie. Slavă Tatălui.
***
Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit de această încredere, alerg la tine, o, Maică, Fecioara fecioarelor. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos.
Maica Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele, ci auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin.
(Novena se găseşte şi în cartea de rugăciune:
Benedictus: rugăciunile familiei creştine, Sapientia, Iasi-2011)
„Părinţi au fost şi Părinţi rămân pentru totdeauna. Ei sunt o structură stabilă a Bisericii, şi pentru Biserica din toate timpurile”, spunea fericitul părinte Papa Ioan Paul al II-lea în „Patres Ecclesiae” despre Sfinţii Părinţi. Iar fragmentul de astăzi, de la Oficiul lecturilor, confirmă această perenitate a învăţăturii patristice:
Sarea pământului și lumina lumii
Voi sunteți sarea pământului (Mt 5,13). Vă este încredințată slujirea cuvântului, spune Cristos, nu pentru voi, ci pentru întreaga lume. Nu vă trimit la două, sau la zece, sau la douăzeci de orașe sau la un popor în mod deosebit, ca în timpul profeților, ci vă trimit la tot pământul, la mare, la întreaga lume, la această lume așa de stricată. Spunând: Voi sunteți sarea pământului, el lasă să se înțeleagă că omul este denaturat și stricat de păcate. Pentru aceasta, el cere de la ai săi acele virtuți care sunt mai necesare și folositoare pentru a-i mântui pe alții. Un om blând, umil, milostiv și drept nu ține ascunse în sine asemenea virtuți, ci face în așa fel încât aceste izvoare atât de bune să țâșnească în folosul altora. De asemenea, cel care are inima curată, cel care iubește pacea și suferă pentru adevăr își dedică viața pentru binele tuturor. Să nu credeți, pare să spună, că sunteți chemați la lupte mici și la îndeplinirea unor opere de mică importanță. Nu. Voi sunteți sarea pământului. De ce le-a dat această prerogativă? Oare ca să însănătoșească ceea ce se stricase? Desigur, nu. Sarea nu salvează ceea ce este putred. Apostolii nu au făcut acest lucru. Mai întâi, Dumnezeu a reînnoit inimile și le-a eliberat de stricăciune, apoi le-a încredințat apostolilor, și atunci ei au devenit cu adevărat sare a pământului, menținând și păstrând oamenii în viața cea nouă, primită de la Domnul. Eliberarea oamenilor de stricăciunea păcatului este lucrarea lui Cristos, dar datoria de a împiedica recăderea în starea anterioară de mizerie revine grijii și eforturilor apostolilor. Vedeți apoi cum arată că ei sunt mai buni decât profeții. Nu spune că sunt învățători numai ai Palestinei, ci ai lumii întregi. Deci, nu fiți uimiți, pare să continue Isus, dacă atenția mea se fixează cu preferință asupra voastră și dacă vă chem să înfruntați greutăți așa de mari. Luați aminte la câte și care sunt orașele, popoarele și neamurile la care vă trimit. De aceea, vreau să nu vă limitați să fiți sfinți pentru voi înșivă, ci să-i faceți pe alții asemenea vouă. Fără aceasta, nu vă veți fi suficienți nici vouă înșivă. Pentru ceilalți, care sunt în greșeală, convertirea va fi posibilă prin voi; dar dacă veți cădea voi, îi veți trage și pe ceilalți după voi, în ruină. Cu cât sunt mai importante datoriile ce v-au fost încredințate, cu atât mai mare angajare vă trebuie. Pentru aceasta, Isus afirmă: Dacă sarea și-ar pierde gustul, cu ce se va mai săra? Nu este bună decât să fie aruncată și călcată în picioare de oameni (Mt 5,13). Pentru ca apoi, auzind fraza: Când vă vor insulta, vă vor prigoni și vor spune tot ce-i rău împotriva voastră (Mt 5,11), să nu se teamă, pare că vrea să spună: „Dacă nu veți fi pregătiți pentru încercări, degeaba ați fost aleși. Astfel, blestemele vor da mărturie despre slăbiciunea voastră. Dacă, de teama chinurilor, nu veți arăta tot curajul ce vi se potrivește, veți îndura suferințe mai rele, veți avea faimă rea și veți fi pentru toți obiect de batjocură. Aceasta înseamnă a fi călcat în picioare”. Imediat după aceea, trece la o altă asemănare mai sublimă: Voi sunteți lumina lumii (Mt 5,14-15). Din nou spune a lumii, nu a unui singur popor sau a douăzeci de orașe, ci a întregului univers: lumină inteligibilă, mai strălucitoare decât razele de soare. Mai întâi vorbește despre sare și apoi despre lumină pentru a arăta lucrarea unui cuvânt aspru și a unei învățături sublime și luminoase. Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte, nici nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc (Mt 5,15). Prin aceste cuvinte, îi stimulează încă o dată ca să vegheze asupra conduitei lor, amintindu-le că sunt expuși ochilor tuturor oamenilor și că umblă în fața privirii întregului pământ.
Din Omiliile asupra Evangheliei după Matei
ale sfântului Ioan Crisostomul, episcop
(Omil. 15, 6.7: PG 57, 231-232)
Oficiul Lecturilor
din duminica a XX-a din timpul de peste an
Ziua a noua
Prea târziu te-am iubit... 
