Arhiva pentru august 29th, 2011

Ne lipseşte vocea ta!

Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să strige pentru noi atunci când suntem de partea adevărului şi împotriva noastră atunci când călcăm în picioare dreptatea!
Ne lipseşte vocea ta, sfinte Ioane Botezătorule!
Pământul are nevoie din nou de oameni nepătaţi care să îndrăznească să strige împotriva nedreptăţii şi minciunii!

Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care la prezenţa Mântuitorului Isus Cristos, a sacramentelor sale, a cuvintelor sale, a Mamei sale să tresalte de bucurie aşa cum s-a întâmplat şi ne-a povestit mama înainte-mergătorului: „Când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul – Ioan Botezătorul – în sânul meu” (Lc 1,44)… Un cuvânt şi a tresăltat. Astăzi e atât de multă indiferenţă. Fă, Doamne, să se mai nască din când în când un astfel de Ioan!

Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să strige celor nedrepţi, falşi: „Pui de vipere! Cine va învăţat să fugiţi de mânia care vine? Faceţi roade vrednice de pocăinţă!… Securea este deja pusă la rădăcină; deci orice pom care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc” (Lc 3,7-9). Fă, Doamne, să răsune şi astăzi vocea celor curajoşi şi drepţi şi să cheme la pocăinţă!

Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să ne amintească tuturor: „Cel care are două haine, să împartă cu cel care nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel” (Lc 3,11). Ne trebuie un om care să le strige celor care percep taxe: „Nu pretindeţi mai mult decât ceea ce a fost fixat pentru voi” (Lc 3,13) şi tuturor celor care nedreptăţesc şi lovesc să le spună: „Nu maltrataţi şi nu acuzaţi pe nimeni pe nedrept şi fiţi mulţumiţi cu solda voastră” (Lc 3,14). Fă, Doamne, să avem lângă noi oameni care să trezească în noi simţul dreptăţii şi al milostivirii!

Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să ne reamintească ce înseamnă umilinţa şi prietenia: „Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea” (Mt 3,11)… „Eu trebuie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine”, i-a spus lui Isus (Mt 3,14). Fă, Doamne, ca oamenii simpli şi umili, oamenii care preţuiesc prietenia să fie mai prezenţi în viaţa noastră, să-i vedem, să-i simţim, să-i imităm!

Cât de mult ne-ar trebui astăzi un Ioan Botezătorul care să apere căsătoria şi familia chiar cu riscul morţii şi care să poată striga tuturor indiferent că se cheamă Borcea, Tăriceanu, Pepe sau Columbeanu: Nu ai dreptul!, aşa cum i-a strigat lui Irod „N-ai dreptul s-o iei în căsătorie pe soţia fratelui tău” (Mc 6,18). Fă, Doamne, să rodească în familiile noastre oameni care să preia acest strigăt al lui Ioan şi strigătul tău să răsune convingător: „Oricine îşi lasă femeia şi se însoară cu alta, comite adulter. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se mărită cu altul, comite adulter!” (Mc 10,11-12). Fă, Doamne, ca oamenii să apere şi să preţuiască din nou familia şi iubirea!

Fă, Doamne, ca noi să fim acei oameni pe care-i cerem în rugăciune: oameni care să tresalte de bucurie în prezenţa ta, oameni curajoşi şi drepţi, oameni cu simţul dreptăţii şi plini de milostivire faţă de cei necăjiţi şi săraci, oameni simpli, umili, prietenoşi, oameni care să strige şi să apere familia, căsătoria, iubirea! Să fim noi vocea pe care nedreptul Irod nu a mai lăsat-o să răsune! Să fim noi cei care pregătim căile Domnului!

Aici puteti găsi sursa fotografiei.

29/08/2011 0

Ioan Botezătorul: martir pentru adevăr şi dreptate

În rugăciunile şi meditaţiile pe care Biserica le propune în această zi de comemorare a martiriului sfântului Ioan Botezătorul – căruia i s-a tăiat capul pentru că a cerut să fie respectate familia, adevărul şi dreptate – se regăseşte şi acest text care aparţine sfântului Beda Venerabilul:

Fericitul precursor al naşterii Domnului, al predicării sale şi al morţii sale, a arătat în lupta sa o putere demnă de privirile cereşti. Chiar dacă în ochii oamenilor a trebuit să îndure chinuri, speranţa sa este plină de nemurire (cf. Înţ 3,4), aşa cum spune Scriptura. Este foarte corect să amintim prin celebrare solemnă ziua naşterii sale pentru cer. El a făcut această zi memorabilă prin pătimirea sa şi a împurpurat-o cu sângele său. Venerarea memoriei sale şi celebrarea ei în bucuria spiritului este un lucru sfânt. El a confirmat prin martiriu mărturia pe care a dat-o pentru Domnul.
   Sfântul Ioan a îndurat închisoarea şi lanţurile ca mărturie pentru Răscumpărătorul nostru, pentru că trebuia să-i pregătească drumul. Pentru el şi-a dat viaţa, chiar dacă nu a fost obligat să se lepede de Isus Cristos, ci numai să lase adevărul sub tăcere. Totuşi, a murit pentru Cristos.
   Cristos a spus: Eu sunt adevărul (In 14,6), de aceea, chiar pentru Cristos şi-a vărsat sângele, pentru că l-a vărsat pentru adevăr. După cum prin naştere, prin predicare, prin botez, trebuia să dea mărturie despre cel care se va naşte, care va predica şi va boteza, la fel, suferind, el a arătat faptul că şi Isus Cristos va suferi.
   Un om de o aşa măreţie a pus capăt vieţii prezente prin vărsarea sângelui după lunga suferinţă a lanţurilor. El vestea libertatea păcii veşnice şi a fost aruncat în închisoare de cei păcătoşi. A fost închis în întunericul închisorii cel care a venit să dea mărturie despre lumină şi care a meritat să fie numit de aceeaşi lumină, care este Cristos, făclie care arde şi luminează. A fost botezat în propriul sânge cel căruia i-a fost dat să-l boteze pe Răscumpărătorul lumii, să audă glasul Tatălui deasupra sa şi să vadă harul Duhului Sfânt coborând asupra lui. Dar pentru persoane asemenea lui, nu trebuia să-i vină greu, ci uşor şi frumos să suporte pentru adevăr chinuri trecătoare care sunt răsplătite cu bucurii veşnice.
   Pentru unul ca el, moartea nu era un eveniment inevitabil sau o necesitate dură. Era, mai degrabă, o răsplată, o ramură de palmier a vieţii veşnice, datorită mărturisirii numelui lui Cristos. De aceea, bine spune Apostolul: Vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în Cristos, ci şi să suferiţi pentru el (Fil 1,29). El numeşte har al lui Cristos faptul ca cei aleşi să sufere pentru el: Suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela (Rom 8,18).

Sfinte Ioane Botezătorule roagă-te pentru noi ca să îndrăznim să strigăm pentru adevăr şi să practicăm dreptatea. Amin!

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Omil. 23: CCL 122, 354.356-357)

29/08/2011 0

Cu gândul la sfântul Augustin

Tot îmi răsună de ieri strigătul sfântului Augustin: „Dacă atâţia şi atâtea au putut, eu de ce nu aş putea?”. El se întreba cu privire la convertirea sa, la trăirea unei vieţi după chemarea Domnului. Şi chiar aşa: dacă alţii au reuşit, dacă el a reuşit, noi de ce nu? Şi apoi, cât ne mai rabdă Dumnezeu în acestă stare de nehotărâre?!

Mi-a plăcut textul de ieri de la breviar despre cum Domnul se îndură de noi, iar şi iar…fără încetare!El „va condamna faptele noastre, dar va salva ceea ce el însuşi a creat„.

Fericiţi suntem dacă ceea ce ascultăm sau cântăm punem şi în practică. Ascultarea noastră reprezintă sămânţa, iar în faptă avem rodul seminţei. Spunând acestea, aş vrea să vă îndemn să nu mergeţi la biserică şi apoi să rămâneţi fără rod, adică să ascultaţi atâtea adevăruri frumoase, fără ca apoi să treceţi la acţiune. Totuşi, să nu uităm ceea ce spune Apostolul: Prin harul lui suntem mântuiţi; nu prin fapte, ca nimeni să nu se laude; aşadar, prin harul lui am fost mântuiţi (Ef 2,8-9.5). În realitate, în viaţa noastră nu era înainte nimic bun, ca Dumnezeu să poată aprecia şi iubi, ca şi cum ar fi trebuit să-şi spună sieşi: Haideţi, să-i ajutăm pe aceşti oameni, pentru că viaţa lor este bună. Nu putea să-i placă viaţa noastră, cu modul nostru de a acţiona, însă nu putea să nu-i placă ceea ce el însuşi făcuse în noi. Pentru aceasta el va condamna faptele noastre, dar va salva ceea ce el însuşi a creat.
   Aşadar, cu adevărat noi nu eram buni. În ciuda acestui fapt, Dumnezeu a avut milă de noi şi l-a trimis pe Fiul său ca să moară nu pentru cei buni, ci pentru cei răi, nu pentru cei drepţi, ci pentru păcătoşi. Chiar aşa: Cristos a murit pentru cei păcătoşi (Rom 5,6). Şi ce anume adaugă? Cu greu moare cineva pentru un om drept, poate că pentru un om bun ar îndrăzni cineva să moară (Rom 5,7). Se poate întâmpla ca cineva să aibă tăria de a muri pentru un om drept. Dar pentru cel nedrept, păcătos, rău, cine ar accepta să moară, dacă nu numai Cristos, care este atât de drept încât poate să-i îndreptăţească şi pe cei nedrepţi?
   Cum vedeţi, fraţilor, nu aveam fapte bune, ci toate erau rele. Totuşi, deşi aşa erau faptele oamenilor, milostivirea divină nu i-a părăsit. Dimpotrivă, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său să ne răscumpere nu cu aur, nici cu argint, ci cu preţul sângelui său, pe care el, Mielul nepătat dus la sacrificare, l-a vărsat pentru oile pătate, chiar dacă erau numai pătate, şi nu total pierdute. Acesta este harul pe care l-am primit. De aceea, să trăim în mod vrednic de el, pentru a nu aduce injurie unui dar atât de mare. Ne-a venit în întâmpinare un medic aşa de bun, ca să ne elibereze de toate păcatele noastre. Dacă vrem să cădem din nou în boală, nu numai că ne vom dăuna nouă înşine, dar ne vom arăta nerecunoscători faţă de medicul nostru.
   De aceea, să urmăm căile pe care ni le-a arătat, în special calea umilinţei, pe care a mers el însuşi. El ne-a trasat calea umilinţei prin învăţătura sa şi a străbătut-o până la capăt, suferind pentru noi. Pentru ca acela care era nemuritor să poată muri pentru noi, Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi (In 1,14). Cel Nemuritor a asumat condiţia de muritor pentru a putea muri pentru noi şi a distruge moartea noastră prin moartea sa.
   Aceasta a făcut-o Domnul, în aceasta ne-a precedat. El, care este mare, s-a umilit; umilit fiind, a fost ucis; ucis fiind, a înviat şi a fost înălţat, pentru a nu ne lăsa în iad pe noi, cei morţi, ci pentru a-i înălţa în sine, prin învierea din morţi, pe cei pe care pe acest pământ i-a înălţat numai în credinţă şi în mărturia celor drepţi. Aşadar, ne-a cerut să urmăm calea umilinţei: dacă vom face aceasta, vom da slavă Domnului şi vom putea cânta pe bună dreptate: Îţi mulţumim, Dumnezeule, îţi mulţumim şi invocăm numele tău (Ps 74[75],2).