Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for Noiembrie 2011

E bine de ştiut: câţi români poartă numele sfântului Andrei

Posted by Paxlaur pe 30/11/2011

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, 668.332 de cetăţeni români, din care 336.952 bărbaţi şi 331.380 femei, poartă numele Sfântului Apostol Andrei.
Din totalul româncelor, 279.147, poartă numele de Andreea, 24.329 numele Andra, iar 20.552 – Andrea. De asemenea, 6.996 de femei se numesc Andreia, iar alte 350 Andruţa şi Andruşa.
Potrivit statisticilor puse la dispoziţie de structura specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea bărbaţilor, respectiv, 316.450, poartă numele Andrei.
Totodată, 12.099 se numesc Andras, 3.265 – Endre, iar 3.784 Andreeas sau Andreas.
De asemenea, statisticile existente la nivel naţional arată că 730 de bărbaţi poartă numele de Andreiu, 13 Andruşa şi Andruţa, iar alţi 22 se numesc Andrieş.

Articol preluat de pe www.stirimm.ro

Anunțuri

Posted in E bine de ştiut, Sfântul zilei | Etichetat: , | Leave a Comment »

Interviu

Posted by Paxlaur pe 30/11/2011

2 noiembrie2003

2 noiembrie2003

Redactorii revistei seminarului „Drumuri deschise” mi-au cerut, la acest început de „drum deschis” în viaţa mea prin seminar, să răspund la câteva întrebări. Scriind pentru această revistă mi-am amintit (iarăşi nostalgii!) de unele articole pe care le-am publicat în timpul studenţiei (unele le-am publicat şi pe blog). O, tempora!

Iată interviul pe care l-am dat cu convingerea că e bine să ne cunoaştem pentru a avea o colaborare rodnică.

Părinte vă rog să vă prezentaţi pentru a vă cunoaşte mai bine.

Îi salut pe toţi cititorii acestei reviste şi mă fac cu drag cunoscut lor, pentru că sunt convins că oamenii care se cunosc pot colabora mai bine. M-am născut în localitatea Bacău, exact la mijlocul lunii mai a anului 1982. Sacramentele iniţierii creştine le-am primit tot în Bacău, în parohia „Sfântul Nicolae”. După ce am absolvit Şcoala Generală 178, din Bucureşti, am început liceul la Bacău, în anul 1997, în cadrul Seminarului „Sfântul Iosif”. Pe atunci cred că se învăţa mai mult şi de aceea şi examenul de bacalaureat se lua mai uşor (glumesc!), astfel că după ce am trecut cu bine de acesta şi de examenul de admitere, am început în anul 2001 cursurile în acest seminar. În anul academic 2005-2006 am făcut „pastoraţie” la bibliotecă şi pastoraţie (fără ghilimele!) în parohia „Sfântul Anton” din Iaşi. La 24 iunie 2008, harul lui Dumnezeu şi bunăvoinţa episcopului au conlucrat şi am fost hirotonit preot în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Din acea zi păşesc cu grijă printre oameni şi vorbesc atent pentru ca nu cumva să răspund prin viaţa şi cuvintele mele la întrebări pe care nu şi le pune nimeni.

Povestiţi-ne cum s-a dezvoltat germenul vocaţiei dvs.?

Printre primele realităţi cristalizate în memorie, împreună cu rugăciunea „Înger, îngeraşul meu”, se află şi mult cunoscuta întrebare: „ce vrei să te faci când ai să fii mare?”. Nu-mi amintesc să fi avut vreodată în timpul copilăriei alt răspuns decât acesta dat cu mult entuziasm: „Preot! Mă voi face preot!”. Acum conştientizez că nu prea ştiam eu ce înseamnă să fii preot, dar mă fascina ideea să pot vorbi oamenilor, iar ei să stea să mă asculte cu atenţie, aşa cum vedeam că făceau preoţii din copilăria mea. Participam cu drag la Sfânta Liturghie, dis de dimineaţă, şi mai ales duminica mergeam la o Liturghie pe care nu o înţelegeam, dar îmi plăcea cum suna. Îmi venea să aplaud când părintele Herghelegiu – Dumnezeu să-l fericească! – spunea „per omnia saecula saeculorum”, deşi habar nu aveam ce înseamnă. Aveam doar 4-5 ani şi nu ştiam de existenţa limbii latine J. Peste toate acestea, sunt convins că bunul Dumnezeu s-a folosit enorm de mult de bunica mea pentru a pune în mine acest germen al vocaţiei. După harul lui Dumnezeu şi după darul vieţii primit de la părinţi, bunicii mele îi sunt cel mai recunoscător: sunt rodul rugăciunilor şi sacrificiilor ei.

Ce pasiuni aveţi?

Prea multe ca să poată fi cuprinse în paginile acestei reviste, dar mă voi limita la 3. Îmi place enorm de mult muntele. Şi-mi place nu doar să-l văd, să-l admir de la distanţă, ci iubesc să-l simt sub picioarele mele, să-l urc. Foarte multe amintiri din viaţa de seminarist, mai ales din vacanţe, sunt legate de ieşirile cu seminariştii pe munte, alături de care am cutreierat Ceahlăul, Rarăul, Bucegiul, Făgăraşul etc. Cu aceeaşi pasiune cu care parcurg cărările munţilor, parcurg zilnic paginile cărţilor bune. Îmi place să citesc. Citesc cărţi şi mai puţin ziare sau subtitrări:). Şi ca să ajung şi la al treilea – deşi nu le-am prezentat neapărat în ordinea priorităţilor – vă mărturisesc că bucuriile pe care mi le aduc munţii şi cărţile, le regăsesc şi în oameni. Îmi plac oamenii, îmi place omul.

Care a fost primul sentiment pe care l-aţi avut atunci când aţi primit vestea oficială că veţi fi formator în cadrul ITRC?

Primul gând a fost că e „o pălărie prea mare pentru capul meu”. Era vorba despre o misiune dificilă. Însă acest sentiment a fost surclasat repede de un altul: încredere. Am simţit că oameni importanţi şi călăuziţi de Duhul Sfânt – Preasfinţitul, părintele Rector şi colaboratorii lor – au încredere în mine. Şi ştiţi şi voi cât de încurajator e sentimentul încrederii: să simţi că cineva are încredere în tine. Aceasta mi-a dat curaj.

Cum aţi petrecut cei 3 ani de pastoraţie, după hirotonirea ca preot?

Cu entuziasm! Şi într-adevăr i-am petrecut şi nu i-am lăsat pe ei să treacă, adică i-am trăit din plin, crescând şi – sper! – ajutându-i şi pe alţii să crească. Au fost ani în care am continuat să învăţ şi să cresc: de la oameni înveţi mult mai mult şi mai repede decât din cărţi. Primul an (1 august 2008- 31 iulie 2009) l-am petrecut la Gherăeşti, judeţul Neamţ (unde fusesem ca diacon în vacanţa de Crăciun). A fost un an plin de activităţi. Însă când abia am reuşit să-i învăţ un pic pe nume pe cei de acolo, am fost chemat la o altă slujire. La 1 august 2009 am fost numit vicar la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi (unde fusesem ca diacon de sărbătorile pascale). Pe lângă activităţile de la catedrală, am primit şi numirea de capelan sanitar pentru îngrijirea bolnavilor din cele 14-15 spitale din Iaşi. Viaţa în mijlocul bolnavilor a fost o experienţă care m-a marcat: am văzut ce înseamnă să-ţi doreşti să mori împăcat cu Dumnezeu şi să tragi de fiecare fărâmă de energie astfel încât să rezişti până ajunge preotul. Am văzut la ce ajută credinţa: nu înlătură suferinţa, dar îi dă sens, valoare. A fost extraordinar. După 2 ani şi două luni, adică de la 1 octombrie 2011, am primit o nouă slujire în mijlocul oamenilor din seminar.

Sapientia_23.11.2003

Sapientia_23.11.2003

Nu aţi ieşit de mult timp de pe băncile seminarului. Cum e să reveniţi la locul unde aţi trăit atâţia ani ca seminarist?

Mie mi-a plăcut viaţa de seminarist iar acest lucru m-a ajutat să revin mereu cu drag. Când am venit acum am fost încercat de mai multe sentimente, stări: de la o puternică nostalgie, până la o anumită uimire care mă făcea mereu să-mi spun „nu are cum să fie aşa”, asta mai ales în prima săptămâna. Dar m-am convins repede că are cum şi că sunt din nou aici. Acum mă bucur să regăsesc capela frământărilor mele, cimitirul plimbărilor mele, sala lecturilor mele. Au trecut atât de repede anii de seminar încât nu am apucat să mă bucur de toate acestea pe deplin. Acum am ocazia să completez fiecare clipă de bucurie din capelă, cimitir, sala de lectură sau bibliotecă, sala de mese sau alte locuri ale seminarului.

Din acea postură de seminarist, vă gândeaţi că veţi ajunge formator al unora dintre foştii colegi ai sfinţiei voastre?

Niciodată! Când vedeam prin câte trec formatorii zi de zi în dorinţa lor de a ne forma cât mai bine, nu doar că nu mă gândeam, dar nici nu-mi doream. Dar în viaţă nu se întâmplă toate după planurile noastre şi iată-mă formatorul unora dintre cei cu care împărţeam sala de mese, terenul de fotbal, sala de lectură, biblioteca, cimitirul, uneori chiar şi Copoul.

Cu ce gânduri, ce planuri, ce aşteptări aţi venit din nou aici?

Cu gânduri de pace, cum spune Domnul prin profetul Ieremia: „Căci eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnulgânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ier 29,11). Da, acesta îmi este primul gând: pacea. Am venit aici cu optimism şi cu încredere în oameni. Spuneam că-mi plac oamenii. Sunt convins că în fiecare se ascunde ceva bun şi eu trebuie să scot la iveală tot ce e mai bun. Nu am venit să-i urmăresc pe cei care fac răul, ci să-i ajut pe toţi cei care vor să facă binele, căci creştinismul, credinţa noastră, nu este religia lui „nu fă răul” (cf. Tob 4,15), ci religia lui „fă binele” (cf. Mt 7,12). Sunt aici – cel puţin aşa-mi place să cred – pentru ca să-i ajut pe seminarişti să facă mai uşor binele, să fie buni, oameni buni – în toată profunzimea acestei sintagme de om bun. Cei care nu reuşesc să fie oameni buni astăzi, nu vor reuşi să fie preoţi buni mâine.

Aveţi un mesaj pentru seminarişti la începutul noului an academic?

Sunt atât de multe lucruri pe care aş vrea să le transmit încât nu ştiu la care să mă opresc. Să fie responsabili şi oameni de cuvânt, de caracter, în care poţi avea încredere indiferent că eşti prietenul lor, profesorul lor, formatorul lor etc. Să nu-i dezamăgească pe cei care ţin la ei. Şi să citească. Mult! Şi să se roage şi mai mult. Şi să fie sănătoşi. Şi …mă opresc aici. Vă mulţumesc.

 Iaşi, ITRC, Drumuri deschise, nr.140, noiembrie 2011

Posted in Despre mine | Etichetat: , , , | 2 Comments »

Sfântul Andrei

Posted by Paxlaur pe 30/11/2011

Este o zi mare pentru mulţi dintre cei care poartă numele sfântului Andrei. Am început această zi cu sfânta Liturghie celebrată în memoria acestui apostol şi oferind un gând şi o rugăciune pentru toţi sărbătoriţii acestei zile: Andrei, Andreea, Andra etc. Braţele sfântului Andrei, întinse pe crucea martiriului, să vă cuprindă ocrotitor şi să vă apere de orice rău. Fie ca în această zi şi întotdeauna voi, cei care-i purtaţi numele, dar şi noi toţi ceilalţi, să-i simţim prezenţa, mângâierea şi forţa cu care-i atrage pe oameni la Cristos pentru a-i face fericiţi. Să răsune în inima noastră cuvintele bucuriei lui: „L-am găsit pe Mesia” (In 1,41).
Andrei a fost un om fericit şi împlinit: să ne ajute şi pe noi să fim!

Iată câteva omagii aduse acestui mare apostol. În primul rând un imn-rugăciune, folosit de Liturgia orelor la rugăciunea de dimineaţă:

În largul Mării Galileii ai fost cândva pescar de peşti;
Chemat fiind de Domnul însă, acum pescar de oameni eşti.
Aruncă-ţi peste noi năvodul, apostol bun şi sfânt Andrei,
Şi, strânşi din valurile lumii, la tine-n ceruri să ne iei.

De frate l-ai avut pe Petru, chemat şi dânsul de Isus;
La viaţa scurtă, pământească, aceeaşi mamă v-a adus.
Nedespărţiţi aţi fost în viaţă, la moarte aţi rămas tot fraţi,
Căci aţi murit de-aceleaşi chinuri, pe-aceeaşi cruce atârnaţi.

Şi cum în viaţa trecătoare aţi fost mereu tovarăşi buni,
Vă este fruntea-mpodobită de-aceleaşi veşnice cununi.
Ca fii ai crucii dureroase şi ai Bisericii părinţi,
Acum în ceruri vă revine un loc de cinste printre sfinţi.

Andrei, tu când aflat-ai unde îşi are Domnul adăpost,
Pe Petru l-ai condus la dânsul; arătător de drum i-ai fost.
Pe noi cei slabi, în rătăcire, rugămu-ne să nu ne laşi,
De Domnul vrem să fim alături; condu spre el ai noştri paşi.

Cristos în fruntea turmei sale, l-a pus pe bunul frate-al tău
S-o apere de viclenia şi de atacul Celui Rău.
Supunere şi ascultare revarsă-n inimi tuturor,
Ca toţi pe el să-l recunoască de unic şi obştesc păstor.

Ne dă şi nouă din iubirea de care sufletul ţi-e plin
Şi care te-a atras pe urma Învăţătorului divin,
Ca-n ceasu-n care părăsi-vom acest pământ pustiu, mizer,
Pe Domnul Sfânt cu bucurie să-l preamărim cu tine-n cer.
Amin.

Un alt omagiu adus celui sărbătorit astăzi vine din partea părintelui Bisericii, sfântul Ioan Gură de Aur:

L-am găsit pe Mesia
Andrei, după ce a rămas cu Isus şi a învăţat multe, nu a voit să ţină această comoară doar pentru sine, ci a alergat în grabă la fratele său ca să-i împărtăşească ceea ce primise. Consideră cu atenţie ceea ce i-a spus fra­telui său: L-am găsit pe Mesia, care, tradus, înseamnă Cristos (In 1,41). Vezi în ce mod face cunoscut ceea ce învăţase în scurt timp? Pe de o parte, el face cunos­cută autoritatea Învăţătorului care îi convinsese pe uce­nici şi, pe de altă parte, interesul şi entuziasmul pe care aceştia l-au avut încă de la început faţă de învăţătura lui. Cuvântul său provine dintr-un suflet care doreşte cu nerăbdare venirea lui Mesia, care aşteaptă venirea lui din cer, care este cuprins de bucurie când îl vede sosind şi care se grăbeşte să împărtăşească şi altora această veste bună. Faptul că l-a făcut îndată părtaş pe fratele său la ceea ce aflase ne arată cât de mult îl iubea, cât de mult era legat de cei dragi şi cât de sinceră era grija sa de a le întinde o mână în drumul lor spiritual.
    Notează, de asemenea, că şi Petru are încă de la început un suflet docil şi ascultător, căci aleargă fără întârziere. L-a adus la Isus (In 1,42), spune evanghelistul.
Însă nimeni să nu condamne uşurinţa cu care acesta a primit cuvântul fratelui său, fără să-l cerceteze pe îndelete. E posibil ca el să-i fi povestit fratelui mai pe larg şi mai detaliat. Însă evangheliştii relatează pe scurt multe fapte, fiind preocupaţi de concizia lor. Pe de altă parte, nu se spune că Petru a crezut îndată, ci că l-a adus la Isus; i l-a încredinţat ca să fie instruit de el în toate. De fapt, acolo mai era un discipol care lua şi el parte la această instruire.
    Dacă Ioan Botezătorul, atunci când a spus: Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu şi El este cel care botează în Duh (In 1,29.33), l-a lăsat pe Cristos să ofere o învă­ţătură mai clară despre el, cu atât mai mult a trebuit să facă acest lucru Andrei, care nu se considera capabil să le explice pe toate. L-a condus pe fratele său la însuşi izvorul luminii cu atâta grabă şi bucurie, ca să nu aştepte câtuşi de puţin.

Din Omiliile asupra Evangheliei după Ioan
ale sfântului Ioan Crisostomul, episcop
(Omil. 19, 1: PG 59, 120-121)

Domnul să ne binecuvânteze pe toţi prin mijlocirea sfântului Andrei: Dumnezeule atotputernic, ascultă rugăciunea noastră, pe care ţi-o înălţăm în sărbătoarea sfântului apostol Andrei pentru noi înşine şi pentru toţi cei care-i poartă numele; el, care a fost vestitor al evangheliei şi păstor al Bisericii tale, să ne fie puternic mijlocitor în ceruri pentru a primi de la bunătatea ta toate harurile de care avem nevoie şi pentru a putea trăi această zi de sărbătoare spre slava ta şi spre fericirea fraţilor noştri. Aşa te rugăm prin Cristos Domnul nostru. Amin

Despre sfântul Andrei puteţi citi şi aici: viaţa sfântului Andrei.

Posted in Sfântul Andrei | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: