„Stau îngândurat ca porumbelul…”

De multe ori m-am rugat această cântare, dar niciodată nu m-am oprit asupra ei atât de mult ca astăzi. Profetul Isaia ne oferă tuturor această mediaţie asupra vieţii şi a morţii:

Spuneam: „În toiul vieţii mele *
     sunt nevoit să merg la porţile locuinţei morţilor”. —
 Am căutat restul anilor mei şi am zis: *
      „Nu-l voi mai vedea pe Domnul
        pe pământul celor vii,
nu voi mai vedea pe nimeni *
    dintre cei rămaşi în lume.
Locuinţa mea e smulsă şi aruncată departe de mine *
    ca o colibă de păstori;
ca un ţesător îmi taie firul vieţii *
    şi mă scoate din urzeală.
Din zi în noapte *
    mi-ai hotărât sfârşitul.
Am strigat până dimineaţa, *
    ca un leu, mi-ai zdrobit toate oasele;
din zi în noapte *
    mi-ai hotărât sfârşitul.
Strig ca puiul de rândunică, *
    stau îngândurat ca porumbelul.
Mi s-au împăienjenit ochii tot privind la cer, *
Doamne, sunt în necaz; ajută-mă!
Tu însă ai scăpat sufletul meu din prăpastia pierzării, *
căci ai dat uitării toate păcatele mele.

Cei din infern nu te laudă, *
    moartea nu te preamăreşte;
cei care coboară în adâncuri *
    nu mai speră în promisiunea ta.
Cel viu, da, cel viu te va lăuda, ca mine astăzi; *
    tatăl face cunoscută fiilor săi fidelitatea ta.
Doamne, ajută-mă, †
    şi-ţi vom cânta psalmi în toate zilele vieţii noastre, *
     în casa Domnului.

(Is 38,10-14.17b-20)

2 noiembrie: pomenirea tuturor credincioşilor răposaţi

An de an ziua de 2 noiembrie ne trimite cu gândul la răposaţii familiilor noastre, la cei dragi care acum ne privesc de la fereastra Tatălui ceresc. Această zi este o ocazie potrivită pentru a ne analiza în privinţa raportului nostru cu moartea: Ce ştim despre ea? Ne temem de ea? Ne pregătim pentru ziua morţii noastre? Moartea e un început sau un sfârşit? Câteva răspunsuri la aceste întrebări vin din partea sfântului Ambroziu care, în cartea Despre moartea fratelui Satir, spune printre altele că „trebuie să recunoaştem că şi moartea poate fi un câştig, iar viaţa, o pedeapsă”. Şi tot el învaţă că moartea este un remediu ca să nu suferim veşnic pe acest pământ din cauza păcatelor noastre. Iată un fragment din această carte, fragment propus astăzi de Biserică la Oficiul lecturilor:

Să murim împreună cu Cristos, ca să trăim împreună cu el

 Trebuie să recunoaştem că şi moartea poate fi un câştig, iar viaţa, o pedeapsă. De aceea, şi sfântul Paul spune: Pentru mine, a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig (Fil 1,21). Ce este Cristos, dacă nu moartea trupului şi duhul vieţii? De aceea, să murim împreună cu el, ca să trăim împreună cu el. Să avem în noi, în fiecare zi, obiş­nuinţa şi dispoziţia de a muri aşa încât sufletul nostru să înveţe să se dezlipească de poftele trupului, şi, ca şi cum ar plana în înălţimi, departe de a se atinge de plăce­rile josnice ale lumii, care tind mereu să ademenească spiritul, să accepte imaginea morţii, ca să nu îndure apoi moartea ca pe o pedeapsă. De fapt, legea trupului repugnă legii spiritului şi încredinţează sufletul legii păcatului. Dar care va fi remediul? Cine mă va elibera de acest trup al morţii? Harul lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru (cf. Rom 7,24 ş.u.).
    Avem medicul, să acceptăm medicamentul. Medica­mentul nostru este harul lui Cristos, iar trupul muritor este trupul nostru. Aşadar, să ne exilăm din trup pentru a nu fi exilaţi din Cristos. Chiar dacă suntem în trup, să căutăm să nu urmăm dorinţele trupului. Este adevărat, nu trebuie să renegăm drepturile legitime ale naturii, dar trebuie să dăm mereu preferinţă darurilor harului.
    Lumea a fost răscumpărată prin moartea unuia singur. Dacă Cristos nu ar fi voit să moară, putea să o facă. În schimb, el nu a considerat că trebuie să alunge moartea ca şi cum ar fi o slăbiciune, nici nu ne-ar fi mântuit mai bine altfel decât prin moarte. De aceea, moartea sa este viaţa tuturor. Noi purtăm sigiliul morţii sale; atunci când ne rugăm, o vestim; oferind jertfa, o proclamăm; moartea sa este victorie, moartea sa este sacrament, moar­tea sa este solemnitatea anuală a lumii.
    Ce să mai spunem despre moartea sa, în timp ce putem demonstra cu exemplul divin că numai moartea a dobân­dit nemurirea şi că moartea însăşi s-a răscumpărat pe sine? Deci moartea, cauză de mântuire universală, nu este de plâns. Moartea pe care Fiul lui Dumnezeu nu a dispreţuit-o şi n-a alungat-o, nu este de evitat.
    Cu siguranţă, moartea nu făcea parte din natură, însă a devenit parte a ei după aceea. De fapt, Dumnezeu nu a instituit moartea de la început, ci a dat-o ca remediu. Din cauza condamnării primului păcat, a început condiţia demnă de compătimit a neamului omenesc în truda continuă, în dureri şi adversităţi. Dar trebuia să se pună capăt acestor rele, pentru ca moartea să restituie ceea ce pierduse viaţa, altfel, fără har, nemurirea ar fi fost mai mult o povară decât un avantaj.
    Sufletul nostru va trebui să iasă din îngustimile acestei vieţi, să se elibereze de poverile trupului şi să se îndrepte spre adunările veşnice. A ajunge acolo este pentru sfinţi. Acolo vom cânta lui Dumnezeu acea laudă pe care, aşa cum spune lectura profetică, o cântă interpreţii cereşti de harpă: Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne, Dumnezeule atotputernic, drepte şi adevărate sunt căile tale, Rege al naţiunilor. Cine nu se va teme, Doamne, şi nu va preamări numele tău? Căci numai tu eşti sfânt. Toate naţiunile vor veni şi se vor prosterna înaintea ta (Ap 15,3-4).
    Sufletul va trebui să iasă şi pentru a contempla nunta ta, Isuse, în care, în cântarea de bucurie a tuturor, mireasa este însoţită de pe pământ la cer, nemaifiind supusă lumii, ci unită cu spiritul: La tine va veni tot omul (Ps 64[65],3).
    Sfântul David a suspinat, mai mult decât oricare altul, dorind să contemple şi să vadă ziua aceasta. El a spus: Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut: să locu­iesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să privesc frumuseţea Domnului (Ps 26[27],4).

Din cartea Despre moartea fratelui Satir a sfântului Ambroziu, episcop
(Cartea 2, 40.41.46.47.132.133: CSEL 73, 270-274.323-324)

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: