În cartea Nevoia noastră de consolare, unul dintre cei mai mari scriitori suedezi din secolul al XX-lea, Stig Dagerman (care s-a sinucis în 1954, la numai 31 de ani) mărturisea: „îmi lipseşte credinţa, deci nu voi putea fi niciodată un om fericit, căci un om fericit nu se poate teme că propria-i viaţă nu-i altceva decât o rătăcire fără sens către o moarte sigură. N-am moştenit nici avântul tăinuit al scepticului, nici fascinaţia pentru pustiu a raţionalistului, nici nevinovăţia arzătoare a ateului”
(cf. Gianfranco Ravasi, Întrebări privitoare la credinţă.
150 de răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor care nu cred,
Humanitas, Bucureşti 2011, 71).
Prea târziu te-am iubit... 
Lasă un comentariu