Prea târziu te-am iubit…

„A crede înseamnă a ne îndrepta – liberi şi goi – pe tărâmul cel mai anevoios din istorie, cel al răului, al tăcerii, al negaţiei, nu pentru a descoperi un sistem de explicaţii, ci pentru a întâlni pe cineva anume, pe Dumnezeu. Iar această întâlnire cuprinde o revelaţie pe care Dumnezeu însuşi ne-o propune, în chip ciudat, printr-un lung şir de întrebări (cf. Cartea lui Iob, capitolele 38-39): puterea de a întreba este cea care depăşeşte logica formală şi care – aşa cum se întâmplă, prin analogie, în iubire, care are adevăratele sale „canoane” de cunoaştere, deşi altele decât cele pur logice – duce la o descoperire: descoperirea unui proiect transcendent, în sine coerent, deşi neconform schemelor noastre metodologice. Un proiect metaraţional, dar nu iraţional”.

(Gianfranco Ravasi, Întrebări privitoare la credinţă.
150 de răspunsuri la întrebările celor care cred şi ale celor care nu cred,
Humanitas, Bucureşti 2011, 232-233).