Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iaşi a găzduit în amfiteatrul A14 din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”, celebrarea ecumenică a celei de-a şasea zi de rugăciune pentru unitatea creştinilor la Iaşi, luni, 23 ianuarie 2012.
PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a prezidată această celebrare. Au fost prezenţi alături de preoţii profesori ai Facultăţii de Teologie, preoţi din parohiile şi congregaţiile din Iaşi, persoane consacrate, seminarişti şi laici catolici şi ortodocşi.
Celebrarea ecumenică a urmat cele trei momente principale: Adunarea, Liturgia Cuvântului, Rugăciunea penitenţială. În încheiere s-a rostit rugăciunea de angajare şi a fost oferită binecuvântarea.
Lecturile biblice propuse pentru această a şasea zi de rugăciune pentru unitate au evidenţiat transformarea pe care o aduce iubirea nestrămutată a lui Dumnezeu. Astfel, în prima lectură luată din Cartea profetului Habacuc, ni se arată cum plângerea profetului se transformă în bucurie datorită fidelităţii lui Dumnezeu care dă putere în faţa disperării. Credinţa în Dumnezeu este cea care permite să se menţină vie speranţa în ciuda tuturor necazurilor care apar. Psalmul 136 confirmă că amintirea faptelor minunate ale lui Dumnezeu în istoria lui Israel sun o dovadă a iubirii sale veşnice. Graţie intervenţiei sale, poporul lui Israel a experimentat victorii extraordinare şi surprinzătoare. Epistola, luată din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan, ne aminteşte că cel care s-a născut din Dumnezeu este învingătorul lumii. Nu este vorba însă de victorii care pot fi măsurate după criteriile noastre umane. Victoria în Cristos implică o schimbare a inimii, o percepţie diferită a realităţii pământeşti în optica veşniciei şi credinţă profundă în victoria definitivă asupra morţii. În textul din Evanghelie, Cristos le oferă discipolilor săi siguranţa iubirii lui Dumnezeu, care îşi va găsi confirmarea în moartea pe cruce a lui Cristos. În acelaşi timp invită şi îi determină pe aceştia să-şi manifeste iubirea unii faţă de alţii. Relaţia lui Isus cu discipolii săi se bazează pe iubire. Nu îi tratează pur şi simplu ca discipoli, ci îi numeşte prietenii săi. În spirit de iubire, chiar şi atunci când progresul pe drumul spre deplina unitate vizibilă pare lent, să nu ne pierdem speranţa. Iubirea nestrămutată a lui Dumnezeu ne va permite să depăşim piedicile şi diviziunile mai profunde.
Pr. Alois Bulai, în deschiderea predicii sale, a precizat motivaţia reunirii în amfiteatrul Facultăţii de Teologie: dorinţa de a-i antrena pe toţi ceilalţi în vârtejul acestei dorinţe fierbinţi ca toţi să fie una. Se doreşte în acest fel ca eforturile intelectuale, toate căutările ştiinţifice, toată patima după adevăr, după frumos şi după dreptate să se unească cu acest cor mondial care imploră de la Dumnezeu unitatea tuturor discipolilor lui Cristos. Tema propusă pentru această zi a fost iubirea. Nu putem vorbi de iubire care să nu tindă spre unitate, spunea părintele Alois, o iubire care să nu conducă spre celălalt. Pentru a aprofunda această realitate, părintele a propus celor aflaţi de faţă, să pătrundă împreună cuvântul proclamat. Fragmentul evanghelic propus pentru această zi este îndemnul cel mai clar adresat tuturor creştinilor, în vederea angajării mult mai conştiente în realizarea acestui deziderat formulat de însuşi Cristos: ca toţi să fie una! Fragmentul începe cu parabola viţei care este curăţită de viticultor, în concluzia căreia Cristos ne spune tuturor că nici o lucrare nu poate fi realizată fără intervenţia sa. Explicaţia acestei parabole o oferă chiar Isus: „Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl, tot aşa şi eu vă iubesc pe voi”. Este vorba de un parametru de măsură imposibil de atins. Dumnezeu, care este iubire şi este una cu Fiul, l-a iubit pe acesta din veşnicie. Fiul ne-a iubit aşa cum a fost iubit de Tatăl. Consecinţa este formulată tot de către Cristos: „Rămâneţi în iubirea mea”. Aceasta este porunca cea mai grea şi cea mai plăcută dată discipolilor săi. Dacă aceştia vor păzi poruncile lui, vor rămâne în iubirea lui aşa cum şi el, împlinind poruncile Tatălui, rămâne în iubirea sa. Cristos le spune acestea pentru ca bucuria sa să rămână în ei şi în acest fel bucuria lor să fie deplină. Este maximum de perfecţiune al persoanei umane: să trăiască iubirea după iubirea lui Cristos, care este iubit de Tatăl, aşa încât viaţa persoanei umane să ajungă la satisfacţie şi la iubire totală, desăvârşită. Această iubire trebuie transmisă. Aceasta este porunca lui Cristos. Şi completează Isus: „Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi”, el însuşi fiind pe punctul de a-şi da viaţa pentru prietenii săi. Conştient de ceea ce avea să urmeze, Cristos le spune discipolilor săi că nu mai sunt slugi, pentru că sluga nu cunoaşte taina stăpânului. Cristos însă a venit ca să-l reveleze pe Tatăl. De aceea relaţiile dintre el şi discipoli se transformă, se modifică ontologic. Este vorba de o relaţie de prietenie. Sunt prieteni pentru că îşi fac cunoscut tot, îşi împărtăşesc tot. Isus îi îndeamnă să se iubească împotriva tuturor şi împotriva a toate. Aceeaşi mărturisire o face şi profetul Habacuc în prima lectură prezentând situaţia în care trăieşte. Este vorba de o perioadă de mare criză: împotriva tradiţiei, celui rău îi merge bine iar cel drept este umilit şi jignit. De aceea se ridică din locul său de străjer şi îl întreabă pe Domnul cu privire la cauza acestei situaţii. Domnul îi oferă un răspuns tainic, misterios dar care îl mulţumeşte pe profet: cel drept va trăi prin credinţă. Iubirea lui Dumnezeu sfidează orice încercare, orice situaţie oricât de neagră ar fi ea. De aceea repetă psalmistul: „Veşnică este îndurarea lui”. La fel înfruntă şi prima comunitate creştină secta care punea la îndoială existenţa istorică a lui Cristos. Autorul primei scrisori a sfântului apostol Ioan le spune celor din comunitate că oricine crede că Isus este Cristos, cel din istorie, cel experimentat, cel care a murit pe cruce şi a înviat, acela este născut din Dumnezeu. Iar cel care-l iubeşte pe cel care dă naştere îl iubeşte şi pe cel care este născut. De aici cunoaştem că îi iubim pe fii lui Dumnezeu dacă îl iubim pe el. De aici recunoaştem cu adevărat că dorim unitatea dacă îi recunoaştem pe ceilalţi ca fraţi ai noştri. Aceasta este datoria noastră: să păzim poruncile, iar poruncile sale nu sunt grele. Prin credinţă putem depăşi orice obstacol, orice idee contrară. Acesta este elementul indispensabil care ne conduce la unitate. Părintele Alois i-a îndemnat pe cei prezenţi să înalţe rugăciuni către Dumnezeu ca acesta să insufle tuturor capacitatea de a recunoaşte în jurul lor faptele sale minunate pentru a putea spune împreună cu psalmistul: „veşnică este îndurarea lui!”.
PS Petru Gherghel a celebrat sfânta Liturghie în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi. La cuvântul de învăţătură, PS Petru Gherghel a vorbit despre lecturile proclamate. De această dată, mesajul central a fost constituit de iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, manifestată prin Isus Cristos: naşterea, predica, pătimirea şi învierea sa. Porunca lui Cristos este iubirea; înaintea lui nimeni nu este „slugă”, ci prieten. Această iubire necondiţionată va face posibilă depăşirea obstacolelor care încă ne separă.
Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi, va avea loc marţi, 24 ianuarie, la ora 17.00, la biserica „Sfântul Anton” din Iaşi (cart. Alexandru)
Virgiliu Demşa-Crainicu
Preluat de pe http://www.ercis.ro
Prea târziu te-am iubit... 