…când m-am trezit cu iz de primăvară,
de început de viaţă,
şi când mi-a zâmbit aşa cum nimeni altcineva nu ar putea să o facă.
Dar cel mai mult mi-a plăcut când mi-am dat seama că
Dumnezeu se bucură enorm când mă simte fericit!
Arhiva pentru martie 13th, 2012
Gânduri pentru şi despre preoţie
Casă şi şcoală de comuniune
A face din Biserică şcoala şi casa comuniunii: iată marea provocare care ne stă înainte în mileniul care începe, dacă vrem să fim fideli planului lui Dumnezeu şi să răspundem aşteptărilor profunde ale lumii.
Ce semnifică aceasta în mod concret? Şi aici discursul ar putea să devină imediat operativ, dar ar fi greşită o astfel de atitudine. Înainte de a se programa iniţiative concrete trebuie să se promoveze o spiritualitate de comuniune, făcând‑o să apară ca principiu educativ în toate locurile unde se formează omul şi creştinul, unde se educă slujitorii altarului, cei consacraţi, lucrătorii pastorali, unde se formează familiile şi comunităţile. (…)
Să nu ne facem iluzii: fără acest drum spiritual mijloacele exterioare ale comuniunii vor servi puţin. Ele vor deveni decoruri fără suflet, măşti de comuniune mai mult decât mijloacele sale de expresie şi de creştere.
Ioan Paul al II‑lea
Novo millennio ineunte 43
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 31.
Lucruri simple
Mi-ar fi foarte greu să spun că sunt fan Horia Brenciu. Oricum şi oricât ar cânta, eu tot cu Robingo am să-l asociez, mai mult decât cu muzica sau altele. Aşa l-am cunoscut: omul care prezenta Robingo.
Însă astăzi am auzit la Radio una dintre melodiile lui, „Lucruri simple”, şi mi-au atras atenţia cuvintele: „Lucruri simple sunt de-ajuns… vreau şi mâine acelaşi cer senin”…
Da, vreau şi mâine acelaşi cer senin de azi.
Vreau primăvară.
Vreau speranţă.
Vreau bine.
Vreau forţă.
Vreau viaţă.
Vreau să-mi placă orice zi pe care mi-o rânduieşti tu, Doamne, alături de cei dragi.
Iată şi melodia cu lucruri simple: