… când am aflat că a făcut o minune prin mijlocirea sfântului Anton. E ceva de care aveam atât de multă nevoie şi-mi pusesem atât de multă speranţă într-un miracol, singura şansă ca totul să fie bine. Şi a fost.
îţi mulţumesc, Doamne, pentru această bucurie pe care ai adus-o astăzi în viaţa mea şi a celor dragi mie prin mijlocirea marelui făcător de minuni.
După modelul Treimii
Din misterul Treimii, „a cărei lumină trebuie să fie percepută şi pe chipul fraţilor”, putem învăţa să‑i iubim pe ceilalţi fără măsură, înainte de toate pe Dumnezeu şi apoi pe fraţii noştri.
A iubi fără măsură. A ne dărui până acolo încât să nu ne iubim pe noi înşine. A găsi fericirea în a‑l face fericit pe celălalt. A‑l respecta pe celălalt în alteritatea sa. A‑l stima şi a şti să‑l valorizăm pe celălalt ca un altul. A căuta promovarea lui chiar cu preţul vieţii noastre. A‑i sluji pe ceilalţi cu umilinţă, libertate şi iubire. A ieşi din singurătatea egoistă şi individualistă şi a trăi în comunitate cu fraţii noştri. (…)
A căuta să fermentăm lumea cu spiritul de iubire comunitară şi de solidaritate, al cărui model este în Treime şi pe care Biserica încearcă să‑l trăiască în interiorul său, drept comuniune eclezială.
Card. Claudio Hummes
San Paolo
Mereu discipoli ai lui Cristos
Milano, 2002, pag. 112
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 31.
Prea târziu te-am iubit... 