… când m-am împărtășit.
A fost senzația aceea pe care o ai atunci când mergi în vizită la cineva drag
pe care te bucuri enorm să-l vezi.
Sau când tu deschizi ușa casei tale să-ți treacă pragul iubirea
și nu te mai saturi să o îmbrățișezi,
să o privești,
să o asculți,
să-i vorbești…
Și abia seara îți dai seama
că ai stat toată ziua
și ai admirat ceea ce viața ta are mai prețios!
Și-adormi zâmbind
și așteptând cu ardoare revederea.
„Această zi este închinată Domnului, Dumnezeului nostru.
Nu fiți triști și nu plângeți – căci tot poporul plângea auzind cuvintele Legii –
și nu vă întristați,
pentru că bucuria Domnului este tăria voastră”.Neh 8,9b.10b
Nu vă fie teamă
Dacă Dumnezeu ne‑a iubit atât de mult, încât să ne facă fiii săi, ce am putea să voim mai mult? Dacă Dumnezeu mă iubeşte şi mă numeşte fiu, tot restul are puţină valoare pentru mine.
Desigur, nici o suferinţă, nici o oboseală, nici măcar moartea nu pot să‑mi ia această bucurie interioară, această fericire senină şi sigură de a şti că sunt fiu al lui Dumnezeu şi că el mă iubeşte.
Aşadar, încep să înţeleg mai bine pentru ce Isus de multe ori le‑a spus discipolilor săi: „Nu vă fie teamă!”.
Card. Claudio Hummes
San Paolo
Sempre discepoli di Cristo
Milano, 2002, pag. 147,
citat în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 40.
Prea târziu te-am iubit... 