Iată un text pe care l-am scris pentru proiectul  Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?, de pe blogul Deus meus in te confido (Ps 25,2), plecând de la evanghelia acestei duminici (In 10,11-18):

„Eu sunt păstorul cel bun; eu cunosc oile mele și oile mele mă cunosc pe mine” (In 10,14).
Mereu m-a îngândurat textul unei scrisori trimise către Virgil Ierunca de Nicolae Steinhardt: „Dumnezeu în care tot spui că nu crezi, crede el în tine”. Dumnezeu crede în mine, iar astăzi putem parafraza: Păstorul cel bun, pe care refuzăm să-l cunoaştem, ne ştie pe nume. Ba mai mult, își dă viața pentru noi, în timp ce prin comportament şi gânduri ne ambiţionăm să-l negăm şi să-l exilăm din existenţa noastră. Puţine sunt textele evanghelice atât de răscolitoare: „Eu cunosc oile mele”. Adică, tu, Doamne, mă cunoşti atât de bine?! Ştii ce gândesc, cum vorbesc şi ce fac?! Nu ne înfiorăm oare la gândul că ne ştie toate lipsurile şi totuşi continuă să ne iubească?! Dacă am conştientiza acest dar divin: cel atotputernic îţi spune pe nume, Creatorul îşi dă viaţa pentru tine! Şi ce vrea în schimb? Doar să-l cunoaştem şi noi. Păstorul cel bun să nu mai fie doar cel despre care am auzit câte ceva, ci să fie Dumnezeul şi prietenul nostru, cel care mi-a spus pe nume prin răsăritul de azi-dimineaţă. Vrea să fie o cunoaştere reciprocă, profundă, izvorâtă din parcurgerea Scripturilor şi frecventarea sacramentelor. Vrea să fie mai iubit decât iubim şi elogiem un salvator de vieţi despre care auzim la ştiri. El e mai mult, e dătătorul vieţii. Îmi place Păstorul cel bun pentru că este insistent şi sigur pe el: nu renunță până nu ajung să-l cunosc. Aventura celui înviat spre noi se va opri doar în ziua când voi striga cu toată ființa mea: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine, tu mă cunoști și mă iubești ca nimeni altul. Amin.