Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for Mai 2012

Omagiu adus Mariei

Posted by Paxlaur pe 31/05/2012

Ultima zi din luna mai, lună dedicată Reginei florilor, sfânta Fecioară Maria, ne aminteşte de vizita Preacuratei la verişoara sa Elisabeta şi despre cântul de laudă, mulţumire şi preamărire adus lui Dumnezeu prin Magnificat.
Iată ce meditaţie avem pentru astăzi la Oficiul lecturilor, un omagiu adus sfintei Fecioare Maria de sfântul Beda Venerabilul:

Maria îl preamărește pe Domnul care lucrează în ea
Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu se bucură în Dumnezeu, mântuitorul meu (Lc 1,46). Cu aceste cuvinte, Maria face cunoscute mai întâi darurile pe care Dumnezeu i le-a acordat ei într-un mod special, apoi amintește binefacerile universale pe care Dum­nezeu nu încetează să le reverse în veci asupra neamu­lui omenesc. Îl preamărește pe Domnul sufletul aceluia care îndreaptă spre lauda și slujirea lui toate energiile omului interior, al aceluia care, respectând poruncile lui Dumnezeu, arată că se gândește mereu la puterea maiestății sale. Tresaltă de bucurie în Dum­nezeu, mântu­itorul său, duhul aceluia pe care nu-l a­trage nimic pămân­tesc, pe care nu-l macină abundența lucrurilor trecă­toare, pe care nu-l doboară nici o situație potrivnică, ci își pune toată bucuria în amintirea Creatorului său, de la care speră mântuirea veșnică.
Aceste cuvinte stau bine pe buzele tuturor sfinților, dar se cuvenea într-un mod cu totul special să fie pro­nunțate de fericita Maică a lui Dumnezeu, care, printr-un privilegiu unic, ardea de o iubire cu totul spirituală față de acela pe care a avut bucuria să-l zămislească în trupul său.
Pe bună dreptate a putut ea să tresalte de bucurie în Isus, adică în Mântuitorul ei, mai mult decât toți ceilalți sfinți, deoarece știa că cel pe care ea îl cunoștea ca auto­rul veșnic al mântuirii urma să se nască din trupul ei prin­tr-o naștere temporală și că în una și aceeași persoană va fi cu adevărat prezent fiul ei și Domnul ei.
Căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic și nu­mele lui e sfânt (Lc 1,49). Nu-și atribuie, așadar, nici un merit, ci întreaga ei măreție i-o atribuie acelui dar care, subzistând prin esență în toată puterea și gran­doarea sa, obișnuiește să-i facă pe credincioșii săi, din mici și slabi cum sunt, puternici și mari.
Bine a adăugat apoi: Numele lui e sfânt, ca să-i averti­zeze pe ascultătorii ei, ba chiar să-i învețe pe toți cei la care vor ajunge cuvintele sale, ca să aibă încre­dere în numele lui și să-l invoce. În felul acesta, vor putea să fie și ei părtași la sfințenia veșnică și la mân­tuirea adevă­rată, conform cuvintelor profetice: Oricine va invoca numele Domnului se va mântui (Il 3,5). Căci acesta este numele despre care s-a spus mai sus: Și duhul meu se bucură în Dumnezeu, mântuitorul meu.
Astfel, în sfânta Biserică s-a răspândit obiceiul foarte frumos și mântuitor ca imnul Mariei să fie cântat de toți în fiecare zi la rugăciunea vesperelor. În felul acesta, sufletele credincioșilor, făcând atât de des memoria întru­pării Domnului, se aprind de o iubire și mai mare, iar meditarea frecventă a exemplelor Mamei lor îi întărește în virtute. Și este bine ca aceasta să fie făcută seara, de­oarece mintea noastră, obosită de activitățile din timpul zilei și solicitată de atâtea gânduri, are nevoie, atunci când vine timpul odihnei, să se recu­leagă pentru a-și regăsi unitatea atenției.

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Cartea 1, 4: CCL 122, 25-26.30)

Anunțuri

Posted in Lecturi, Luna mai, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , | 1 Comment »

Scurt, dar cuprinzător

Posted by Paxlaur pe 31/05/2012

M-am străduit întotdeauna să-i trezesc pe cei care dorm
şi să-i împiedic pe ceilalţi să adoarmă.
Este o muncă ce nu aduce mari profituri, nici măcar onoruri,
dar care va pune capăt multor cariere.
Nu are importanţă!
Eu aş vrea să vă atrag atenţia asupra pericolelor care vă ameninţă,
care ne ameninţă pe toţi.

Georges Bernanos citat în
Isidor Chinez, Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos,
Sapientia, Iaşi 2012, 34.

Posted in Scurt, dar cuprinzător | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Dragoste reînnoită

Posted by Paxlaur pe 31/05/2012

Posted in Cartea profetului Sofonia, Imagini si fotografii | Etichetat: , , , , | 2 Comments »

Gânduri pentru şi despre preoţie

Posted by Paxlaur pe 31/05/2012

A ne pierde în Dumnezeu

Măsura de a‑l iubi pe Dumnezeu este de a‑l iubi fără măsură. Această iubire castă şi fără măsură îl duce pe om la cea mai intimă comuniune cu Dumnezeu, la întâlnirea şi la îmbrăţişarea dintre voinţa umană liberă şi caritatea, dar al lui Dumnezeu.

Când se va putea avea experienţa acestui impuls pe baza căruia spiritul, îmbătat de iubire faţă de Dumnezeu, uitând de sine, (…) se lansează în întregime spre Dumnezeu şi unindu‑se cu Dumnezeu devine un singur spirit cu el şi spune: „Carnea mea şi inima mea au dispărut; Dumnezeu este pentru veşnicie parte a inimii mele, Dumnezeu este parte din mine însumi”?

Nu voi ezita să‑l proclam fericit şi sfânt pe cel căruia i‑a fost acordată o asemenea experienţă în această viaţă muritoare eventual rar sau chiar şi o singură dată, şi chiar şi de data aceea în mod fugitiv, abia în spaţiul unei singure clipe. Pentru că a te pierde într‑un anumit fel pe tine însuţi, ca şi cum n‑ai exista şi a nu mai avea deloc senzaţia de tine însuţi şi a te goli de tine şi aproape a te anula, este deja o şedere în cer.

Sfântul Bernard de Clairvaux
Citta Nuova
De diligendo Deo
nr. 16.27
în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…Presa Bună, Iaşi – 2010, 69.

Posted in Preotie | Etichetat: , , | 2 Comments »

Toată speranța mea se află în marea ta milostivire

Posted by Paxlaur pe 30/05/2012

Astăzi, la rugăciunea de la Oficiul lecturilor, Biserica ne invită să medităm unul din textele care-mi sunt cele mai dragi, textul care a şi dat numele acestui blog. Iată despre ce este vorba:

Toată speranța mea se află în marea ta milostivire

Unde te-am găsit, Doamne, ca să învăț să te cunosc? Căci nu te aflai în memoria mea înainte ca eu să te cunosc. Unde te-am găsit, așadar, ca să te cunosc, dacă nu în tine însuți, deasupra mea? Între mine și tine nu există nici o distanță. Fie că ne apropiem de tine, fie că ne depărtăm, nu există nici o distanță. Tu ești adevărul, te afli pretutindeni deasupra tuturor celor care îți cer sfatul și răspunzi în același timp fiecăruia, potrivit cu întrebările sale.
Tu dai răspunsuri limpezi, dar nu toți te înțeleg cu limpezime. Toți te întreabă ceea ce vor să întrebe, dar nu întotdeauna aud răspunsul pe care îl vor. Cel mai
bun slujitor al tău este acela care nu urmărește să audă de la tine ceea ce vrea, ci mai degrabă să vrea să facă ceea ce a auzit de la tine.
Târziu te-am iubit, frumusețe, atât de veche și atât de nouă, târziu te-am iubit! Căci iată, tu te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afara mea. Acolo, în afara mea, te căutam pe tine și, în urâțenia mea, mă năpusteam asupra lucru­rilor frumoase pe care le-ai creat. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu tine! Și mă țineau departe de tine tocmai acele lucruri frumoase care nu ar fi existat dacă nu ar fi existat în tine. M-ai chemat, m-ai strigat și ai sfâșiat surzenia mea! Ai fulgerat, ai străluminat și ai izgonit orbirea mea! Ai răspândit mireasma ta, ți-am respirat suflarea, iar acum suspin după tine, ți-am simțit gustul, iar acum mi-e sete și mi-e foame de tine! M-ai atins și ai aprins în mine dorința după pacea ta!
Când voi fi strâns legat de tine, cu întreaga mea ființă, pentru mine nu vor mai exista niciodată durerea și chinul; viața mea va fi cu adevărat vie, căci va fi în întregime plină de tine. Pe cel ce îl umpli tu îl ușurezi, dar eu, fiindcă nu sunt cu totul plin de tine, pentru mine însumi sunt o povară. Bucuriile mele, pe care ar trebui să le deplâng, se înfruntă cu tristețile de care ar trebui să mă bucur și nu știu de ce parte se află victoria. Vai mie! Doamne, îndură-te de mine! Vai mie! Iată, nu-ți ascund rănile mele; tu ești medicul, iar eu sunt bolnavul; tu ești milostiv, iar eu sunt nenorocit.
Oare nu-i o încercare viața omului pe pământ? (cf. Iob 7,1). Cine ar dori de bunăvoie necazurile și greutățile? Tu ne poruncești să le îndurăm, nu să le iubim. Nimeni nu se bucură de ceea ce îndură, cu toate că se bucură să îndure. Chiar dacă se bucură că îndură, totuși ar prefera să nu aibă nimic de îndurat. În întâm­plări potrivnice, jinduiesc la fericire, în împrejurări fericite mă tem de vitregiile sorții. Există oare între aceste două stări o cale de mijloc, unde viața omului să nu fie o încercare? Vai de bunăstarea lumii acesteia, o dată și încă o dată, vai! O dată din cauză că ne temem de nenorociri și a doua oară pentru zădărnicia care ne strică bucuria. Vai și de vitregiile lumii acesteia, o dată, încă o dată și încă o dată, vai! O dată pentru aspirația spre bunătate, a doua oară pentru asprimea vitregiilor și a treia oară pentru teama de a nu ni se frânge puterea de a îndura! Și atunci, este viața omului pe pământ altceva decât o încercare (cf. Iob 7,1) fără întrerupere?
Întreaga mea speranță nu se află decât în marea ta milostivire.

Din Confesiuni, de sfântul Augustin, episcop
(Cartea 10, 26.37 – 29.40: CCL 27, 174-176)

Posted in Lecturi, Sfântul Augustin | Etichetat: , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: