Gânduri pentru şi despre preoţie

O făclie pentru toţi

Ca şi cum lumea îmbătrânită ar fi apăsată de greutatea anilor ce înceţoşase viziunea de credinţă, devenise incertă şi oscilantă conduita de viaţă şi se ofilea fervoarea oricărei activităţi bărbăteşti…

Şi iată, Dumnezeu care‑i iubeşte pe oameni, din secretul milostivirii sale are grijă să trezească în Biserică noi ordine călugăreşti, procurând prin intermediul lor un sprijin pentru credinţă, precum şi o normă pentru a reforma obiceiurile. Nu aş ezita să numesc pe noii fondatori, împreună cu adevăraţii lor adepţi, lumină a lumii, indicatori ai vieţii, învăţători de viaţă. (…)

De aceea, Dumnezeu cel milostiv a ridicat‑o pe venerabila fecioară Clara şi în ea a făcut să strălucească pentru femei o făclie foarte luminoasă; şi tu, Tată preafericit, înscriind‑o în rândul sfinţilor, (…) ai pus această făclie în sfeşnic, ca să facă lumină tuturor celor care sunt în casă. (…)

Aşadar să‑i urmeze bărbaţii pe noii ucenici ai Cuvântului Întrupat şi femeile s‑o imite pe Clara, amprentă a Maicii lui Dumnezeu, noua călăuză a femeilor.

Autore anonimo
Legenda di Santa Chiara. Lettera introduttiva per il Papa
Fonti Francescane II, Assisi, 1993, pag. 1909
în Hubertus Blaumeiser – Tonino Gandolfo,
Aşa cum m-a iubit pe mine Tatăl…, Presa Bună, Iaşi – 2010, 62.

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: