Prea târziu te-am iubit…

Omul este acea ființă concretă, taincă, inexplicabilă din perspectiva lumii,
prin intermediul căreia poate avea loc iruperea spre esența ființei.
Omul este în același timp purtător al sensului și ființă decăzută,
în care sensul se vede batjocorit.
Însă o cădere nu este posibilă decât de pe un pisc,
însăşi căderea omului fiind indiciul elevaţiei şi gândirii sale.
Chiar şi în decăderea sa, omul păstrează „sigiliul” poziţiei sale sublime,
posibilitatea unei vieţi superioare,
a unei cunoaşteri ce se ridică deasupra nonsensului lumii.

N. Berdiaev, Despre menirea omului, 20, citat în
Isidor Chinez, Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos,
Sapientia, Iaşi 2012, 61.