Fericitul Ioan Paul al II-lea

Astăzi este comemorat fericitul Ioan Paul al II-lea. Viaţa şi cuvintele sale mi s-au păstrat în inimă. Vă propun un fragment din predica pe care „Martorul speranţei” a ţinut-o în ziua în care a fost inaugurat pontificatul său, 22 octombrie 1978, acum 34 de ani. Este un cuvânt atât de actual: „Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos! Permiteţi-i lui Cristos să vorbească omului”.

Petru a venit la Roma! Ce l-a călăuzit şi l-a condus în această Urbe, inimă a Imperiului Roman, dacă nu ascultarea faţă de inspiraţia primită de la Domnul? Probabil că acest pescar din Galileea nu ar fi voit să vină până aici. Probabil că ar fi preferat să rămână acolo, pe malurile lacului Genezaret, cu barca sa, cu năvoadele sale. Însă, condus de Domnul, ascultător faţă de inspiraţia sa, a ajuns aici!

Conform unei tradiţii antice (care a găsit şi o exprimare literară magnifică într-un roman al lui Henryk Sienkiewicz), în timpul persecuţiei lui Nero, Petru voia să părăsească Roma. Însă Domnul a intervenit: i-a ieşit în întâmpinare. Petru i s-a adresat întrebând: „Quo vadis, Domine?” (Unde mergi, Doamne?). Şi Domnul i-a răspuns imediat: „Merg la Roma ca să fiu răstignit pentru a doua oară”. Petru s-a întors la Roma şi a rămas aici până la răstignirea sa.
Timpul nostru ne invită, ne stimulează, ne obligă să privim la Domnul şi să ne cufundăm într-o umilă şi evlavioasă meditare a misterului puterii supreme a lui Cristos însuşi.
Cel care s-a născut din Fecioara Maria, Fiul tâmplarului – aşa cum se considera – Fiul Dumnezeului celui viu, aşa cum a mărturisit Petru, a venit pentru a face din noi toţi „o împărăţie de preoţi”.
Conciliul al II-lea din Vatican ne-a amintit misterul acestei puteri şi faptul că misiunea lui Cristos – Preot, Profet-Învăţător, Rege – continuă în Biserică. Toţi, întregul popor al lui Dumnezeu este părtaş de această triplă misiune. Şi probabil în trecut se depunea pe capul Papei tiara, acea triplă coroană, pentru a exprima, prin acest simbol, că toată ordinea ierarhică a Bisericii lui Cristos, toată „puterea lui sacră” exercitată în ea nu este altceva decât slujirea, slujire care are ca scop un singur lucru: ca tot poporul lui Dumnezeu să fie părtaş de această triplă misiune a lui Cristos şi să rămână mereu sub puterea Domnului, care îşi trage originile sale nu din puterile din această lume, ci din Tatăl ceresc şi din misterul Crucii şi al Învierii.
Puterea absolută şi chiar dulce şi uşoară a Domnului răspunde la toată profunzimea omului, la cele mai înalte aspiraţii ale sale de intelect, de voinţă, de inimă. Ea nu vorbeşte cu un limbaj de forţă, ci se exprimă în caritate şi în adevăr.
Noul Succesor al lui Petru în Scaunul de la Roma înalţă astăzi o rugăciune umilă, încrezătoare: „O, Cristoase! Fă ca eu să pot să devin şi să fiu servitor al puterii tale unice! Servitor al puterii tale dulci! Servitor al puterii tale care nu cunoaşte apus! Fă ca eu să pot fi un servitor! Mai mult, servitor al servitorilor tăi”.
Fraţi şi Surori! Nu vă fie frică să-l primiţi pe Cristos şi să acceptaţi puterea lui!
Ajutaţi-l pe Papa şi pe toţi cei care vor să-l slujească pe Cristos şi, cu puterea lui Cristos, să-l slujească pe om şi întreaga omenire!
Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos!
În faţa puterii sale salvatoare deschideţi graniţele statelor, sistemele economice precum şi cele politice, domeniile vaste de cultură, de civilizaţie, de dezvoltare. Nu vă fie frică! Cristos ştie „ce este înlăuntrul omului”. Numai el ştie asta!
Astăzi aşa de des omul nu ştie ce are înlăuntrul său, în adâncul sufletului său, al inimii sale. Aşa de des este nesigur de sensul vieţii sale pe acest pământ. Este invadat de îndoiala care se transformă în disperare. Deci permiteţi-i – vă rog, vă implor cu umilinţă şi cu încredere – permiteţi-i lui Cristos să vorbească omului. Numai el are cuvinte de viaţă, da, de viaţă veşnică.

Din Predica pentru inaugurarea pontificatului fericitului Ioan Paul al II-lea, papă
(22 octombrie 1978: A.A.S. 70 [1978], pp. 945-947)

Adoraţie

Domnul şi învăţătorul nostru, Isuse Cristoase, recunoscând măreţia ta şi nimicnicia noastră, stăm îngenunchiaţi înaintea chipului tău Euharistic. Te rugăm să fii prezent în mijlocul nostru în acest ceas de adoraţie pe care ţi-l oferim pentru întreaga Biserică, în special pentru misiuni şi misionari. Trimite şi din mijlocul nostru vestitori ai împărăţiei şi milostivirii tale pentru ca numele tău să ajungă la toate popoarele şi în fiecare colţ al lumii să se celebreze sfânta Liturghie.

Doamne, suntem îngenunchiaţi înaintea ta şi vrem să-ţi prezentăm rugăciunile noastre, bucuriile, dar şi tristeţile noastre; problemele, dar şi reuşitele noastre; virtuţile, dar şi viciile noastre. Primeşte tot ce e bun în noi şi totodată purifică tot ce nu aduce rod pentru împărăţia ta. Tot ce suntem, tot ce avem, chiar şi acest moment de adoraţie, este darul tău şi vrem să ne manifestăm recunoştinţa lăudându-te cu toţi sfinţii şi întreaga Biserică.

Domnul meu şi Dumnezeul meu, această oră de adoraţie îmi dă posibilitatea să mă prezint în faţa ta cu inima deschisă la glasul tău. Încerc să las pentru un ceas preocupările şi problemele mele şi să stau de vorbă cu tine. Vreau să-ţi vorbesc despre mine, despre cei dragi ai mei, despre planurile mele, despre ziua de azi, despre oamenii pe care i-am întâlnit, despre cei care m-au făcut să zâmbesc, despre cei care mi-au oferit un pic din timpul lor. Aş vrea să-ţi vorbesc şi despre cei pe care îmi vine greu să-i îndrăgesc. Aş dori să mă ajuţi şi să mă inspiri ca să găsesc o modalitate de a-i iubi şi sluji aşa cum tu mă iubeşti şi mă slujeşti pe mine chiar dacă nu sunt întotdeauna pe placul inimii tale.

Aş vrea Doamne să mă adun aici, în capelă, de prin toate locurile prin care rătăcesc chiar acum cu gândurile mele şi să-ţi vorbesc despre cei bolnavi sau bătrâni: primeşte rugăciunea suferinţei şi a singurătăţii lor. Trimite-l alături de ei pe îngerul tău aducător de consolare şi mângâiere. Aminteşte-ţi de cei orfani, de cei care trăiesc înlăcrimaţi de dorul părinţilor plecaţi departe. În această seară fă-i să simtă mai mult ca oricând prezenţa şi purtarea ta de grijă. Trimite-le oameni asemenea sfântului Iosif, purtători de grijă şi ocrotitori, oameni asemenea sfintei Fecioare Maria, plini de duioşie şi afecţiune.

Vreau, Doamne, să-ţi vorbesc şi despre cei care în această seară suferă de foame: tu eşti pâinea euharistică ce potoleşti foamea sufletului nostru. Fii pentru cei înfometaţi după pâinea cea de toate zilele mângâierea trupului şi trimite-le şi lor binefăcători generoşi pentru a le oferi cele necesare vieţii. Iar nouă, slujitorilor tăi adunaţi acum în capelă, măreşte-ne recunoştinţa pentru ceea ce primim ca hrană din marea ta bunătate şi prin generozitatea binefăcătorilor noştri. Nu-i uita Isuse, în marea ta iubire, şi răsplăteşte-i cu generozitate pe binefăcătorii noştri sufleteşti şi trupeşti. Împlineşte în ei cuvântul tău: „Tot ceea ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut!” (Mt 25,40)

Spre tine, dumnezeiască şi sfântă Treime înălţăm sufletul nostru şi te chemăm: vino şi rămâi să locuieşti cu noi în Seminar, în inima şi viaţa noastră. Pune tu stăpânire pe acele locuri în care prezenţa ta e mai puţin simţită. Alungă dintre noi invidia şi ura, minciuna şi bârfa, nedreptatea şi mândria, falsitatea şi viclenia. Umple de prezenţa ta timpul nostru de studiu sau de destindere, munca şi odihna noastră, cuvintele şi faptele noastre. Pune în inima noastră pasiune pentru rugăciune şi studiu, pentru viaţa plină de credinţă şi pentru trăirea autentică a vocaţiei.

Te rugăm Doamne să întipăreşti bine în mintea noastră că viaţa nu se măsoară atât în cuvinte rostite sau scrise, cât în fapte, în gesturi oferite celor mici care sunt dragii inimii tale. Viaţa nu se măsoară în timpul care trece, ci în faptele care rămân! Pune în inima noastră gândul limpede că săptămâna pe care o începem este unică şi ceea ce vom face, bun sau rău, rămâne înscris în veşnicie şi se va citit când vei deschide cartea vieţii. Ajută-ne să folosim timpul pentru a creşte în credinţă, pentru a purta şi altora mesajul mântuitor şi pentru a face viaţa comunităţii noastre cât mai plăcută inimii tale.

Vino şi rămâi cu noi în această săptămână şi ajută-ne să nu uităm că privirea ta pătrunde în fiecare clipă gândurile inimii noastre.

Ţie Doamne să-ţi fie slavă şi cinste în toţi vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pe care am făcut-o în cadrul adoraţiei de duminică, 21 octombrie 2012, 
duminica a XXIX-a din timpul de peste an şi Ziua Mondială a Misiunilor

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: