Dezbinare sau pace?

Există fragmente în sfânta Scriptură care sunt greu de înţeles. Cred că pentru un fragment ca cel de astăzi a spus Isus, la un moment dat, „fericit este acela care nu se va scandaliza din cauza mea”.

Iată şi fragmentul de astăzi:

ALELUIA Fil 3,8-9

(Aleluia) Toate le socotesc vrednice de dispreţ şi aleg să pierd totul,
ca să-l dobândesc pe Cristos şi să mă aflu în el. (Aleluia)

EVANGHELIA
N-am venit să aduc pace, ci dezbinare.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,49-53
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 49 „Am venit să aduc foc pe pământ şi cât aş vrea ca el să fie deja aprins! 50 Trebuie să primesc un botez, şi cât mă apasă aşteptarea împlinirii lui! 51 Credeţi că am venit să aduc pacea în lume? Vă spun, nu, ci mai degrabă dezbinarea. 52 Căci de acum încolo cinci persoane din aceeaşi familie vor fi dezbinate: trei împotriva a două şi două împotriva a trei; 53 se vor dezbina tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii şi nora împotriva soacrei”.

Cuvântul Domnului

Isus este un promotor al dezbinării?

Dacă scoatem acest fragment din contextul întregii evanghelii şi al vieţii lui Isus, da, putem spune că Isus nu promovează pacea, ci dezbinarea. Putem spune acest lucru dacă ne gândim şi la conflictele iscate în jurul lui Isus: părerile împărţite despre el, fragmentarea cărturarilor şi fariseilor. Unii oamenii vin spre el, chiar şi noaptea, ca Nicodim. Alţii caută să-l ucidă. Unii spun: „Nimeni nu a vorbit vreodată ca omul acesta” sau „tot ce face el este minunat”. Asta în timp ce alţii îl iau în toiul zilei şi-l urcă pe muntele prăpastiei pentru ca să-l arunce de acolo, scandalizaţi de el. Aşadar, s-a creat în jurul lui Isus o dezbinare, o lipsă de acord. Însă noi ştim că Isus a fost şi este mesagerul păcii. Profetul Isaia, vorbind despre Mesia, l-a numit „principele păcii”. În noaptea Crăciunului îngerii, şi noi împreună cu ei, cântăm: „Pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă”. Înainte de a părăsi lumea, Isus a spus: „Pacea mea v-o las vouă; pacea mea v-o dau vouă”. Şi adaugă: „Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă”, după cum citim în Evanghelia după sfântul Ioan 14,27. El este şi rămâne Domnul păcii o pace care ne alungă orice teamă şi orice dezbinare.

Fericitul Ioan Paul al II-lea spunea deseori că „pacea este rodul dreptăţii” al unei dreptăţi care participă la dreptatea divină, adică a unei dreptăţii care este şi iertătoare, milostivă, reabilitatoare, capabilă să uite nedreptăţile suportate”. Exact ceea ce a făcut şi face Dumnezeu cu noi: ne iartă pentru a putea trăi în pace cu el. Nu avem cum să privim la Cristos în toatalitatea sa, în puterea sacrificiului său, şi să-l vedem creator de dezbinare.

Trebuie spus că fragmentul de astăzi vine în cadrul anunţării împărăţiei lui Dumnezeu şi chemării la veghere: fiţi gata. Vegheaţi. Fiţi pregătiţi pentru că Fiul omului va veni la ora la care nu vă aşteptaţi. Or este destul de vizibil că puţini sunt cei care reuşesc să se pună de acord în privinţa acestei vegheri. E suficient să ne gândim la o familie, la o casă în care trăiesc cinci oameni, despre care spunea şi Isus în evanghelie: nu reuşesc toţi să trăiască în acelaşi ritm şi cu aceeaşi intensitate aşteptarea venirii împărăţiei lui Dumnezeu.

Dar până la aşteptarea împărăţiei este o altă problemă care aduce tot dezbinarea şi cu care ne confruntăm deseori: credinţa. Unii cred, alţii nu cred. Iar cei care nu cred în Cristos de foarte multe ori se ridică şi-i atacă pe cei care cred. Şi aceasta este dezbinare. De fapt, avem împlinirea profeţiei de la începutul evangheliei, profeţie făcută de dreptul Simeon. Acesta i-a spus Mariei despre Isus: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca un semn care va stârni împotrivire” (Lc 2, 34). Oamenii sunt împărţiţi în privinţa lui Cristos: unii se scandalizează de el şi-l resping prin necredinţă, alţii îl acceptă prin credinţă şi astfel ajung la mântuire.

Iar pentru a constata această dezbinare, această ne-unire nu trebuie să privim departe, spre alte locuri sau alte ţări. E suficient să ne uităm în jurul nostru, în casele şi familiile noastre. Întrebarea esenţială care trebuie să se nască în urma citirii acestui fragment este: ce fac eu pentru a aduce pacea între cel care crede şi cel care nu crede? Eu sunt factor de pace, de unire sau de dezbinare?

Astăzi, chiar dacă a crescut numărul mijloacelor de comunicare, din ce în ce mai puţină lume are contact direct cu Evanghelia. În sensul că sunt puţini cei care se mai arată pasionaţi sau interesaţi de cuvântul Domnului. De aceea e important mesajul pe care-l transmitem noi, cei care credem. De aceea rolul nostru este esenţial: trebuie să devenim mesageri ai păcii şi ai evangheliei. Dacă semănăm vânt vom culege furtună, dezbinare, dacă semănăm pace, linişte, vom culege pace. Noi dăm tonul în viaţa noastră şi în jurul nostru. Noi putem să ne îndreptăm şi să-i călăuzim şi pe alţii spre pacea lui Cristos, diferită de pacea pe care o instaurează lumea prin teamă, război, presiuni etc.

Pacea adusă de Isus este tocmai cea care înlătură orice nelinişte, orice teamă, orice conflict. Este pacea care pune în armonie omul cu Dumnezeu, omul cu natura şi omul cu ceilalţi oameni.

Tot din fericitul Ioan Paul al II-lea îmi vine în minte un fragment în care el descria cel mai bine ce înseamnă să ajungi la pace: înseamnă să nu te temi, înseamnă să ai curaj! Fericitul părinte spunea: „Nu vă fie frică să-l primiţi pe Cristos şi să acceptaţi puterea lui!
Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos!
Nu vă fie frică! Cristos ştie „ce este înlăuntrul omului”. Numai el ştie asta!
Astăzi aşa de des omul nu ştie ce are înlăuntrul său, în adâncul sufletului său, al inimii sale. Aşa de des este nesigur de sensul vieţii sale pe acest pământ. Este invadat de îndoiala care se transformă în disperare. Deci permiteţi-i – vă rog, vă implor cu umilinţă şi cu încredere – permiteţi-i lui Cristos să vorbească omului. Numai el are cuvinte de viaţă, da, de viaţă veşnică.

Nu trebuie să ne temem, ci trebuie să ne deschidem inima lui Cristos. Împreună cu el trebuie să căutăm pacea, să o promovăm. Pacea este dorinţa de nesuprimat prezentă în inima oricărei persoane, dincolo de identităţile culturale specifice. Tocmai din această cauză, fiecare trebuie să se simtă angajat în slujba unui bine aşa de preţios, muncind pentru ca să nu se strecoare nici o formă de falsitate care să polueze raporturile.

Şi mai este un aspect care trebuie subliniat: pacea nu înseamnă moleşeală sau indiferenţă. Pacea nu trebuie să însemne „lasă că merge şi aşa”, cum deseori spunem sau auzim. Pacea înseamnă atitudine clară. Poate că şi la acest lucru face referinţă Cristos când vorbeşte de dezbinare: adică vorbeşte de o nelinişte creatoare, care te scoate din pasivitate. Un creştin pasiv nu e un creştin bun; un om pasivi, indiferent, nu este un om bun. Prezenţa lui Cristos trebuie să nască întrebări, nelinişti, căutări, aspiraţii mai mari. Trebuie să căutăm să luptăm pentru crezul nostru. Mai ales acum, când am început anul credinţei, trebuie să se vadă în faptele noastre că nu suntem indiferenţi sau pasivi, ci că ne dorim ca lumea să creadă. Vrem o lume plină de pace, o pace aşa cum o dă Domnul: în adevăr şi dreptate. Vrem o lume unită în jurul lui Cristos şi a Mamei sale, Maria, Regina păcii.

 Meditaţie făcută pentru Radio Maria România
25 octombrie 2012

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: