Prea târziu te-am iubit…

Un răspuns la „Oleg Mayovsky”

1. 

   Laurentiu

   22/11/2012

   Aici îmi zboară gândul, de fapt, mi se aşază inima pe acest fragment evanghelic: În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar, dis-de- dimineaţă, a venit din nou în templu şi tot poporul a venit la el. El s-a aşezat şi a început să-i înveţe. Cărturarii şi fariseii i-au adus o femeie prinsă în adulter. Au pus-o în mijlocul mulţimii şi i-au spus lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta chiar acum a fost prinsă în adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre; dar tu ce zici?” Dar lucrul acesta îl spuneau ca să-l pună la încercare şi să-l poată învinui. Atunci Isus s-a aplecat şi a început să scrie cu degetul pe pământ. Dar cum ei nu încetau să-l întrebe, el s-a ridicat şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. Apoi s-a aplecat iarăşi şi a continuat să scrie pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au retras unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până când a rămas Isus singur şi femeia care stătea în mijloc. Atunci Isus s-a ridicat şi a întrebat: „Femeie, unde sunt cei care te învinuiau? Nu te-a condamnat nimeni?” Ea a răspuns: „Nimeni, Doamne”. I-a zis Isus: „Nici eu nu te condamn. Mergi, şi de acum să nu mai păcătuieşti” (In 8,1-11)

   ApreciazăApreciază

   Răspunde