Inversarea rolurilor sau despre ce este cu adevărat important

Dumnezeu este iubireCând încerc să meditez pe marginea „cuvântului” dintr-o anumită zi, caut să pun ochii pe un verset. Citesc lectura, psalmul, evanghelia şi apoi recitesc până găsesc un verset peste care să-mi aştern nu atât gândurile şi cuvintele, cât mai ales inima. De fapt, cred că e invers. Iau acel verset şi-l pun pe el peste inima mea, aşa, de jur-împrejur. Astăzi căutarea a fost mai simplă, mai scurtă. Încă din prima lectură am găsit versetul care-mi stă mereu la inimă şi pe care nu mă satur niciodată să-l citesc. Şi acest verset mi se pare că vine mereu în viaţa mea ca o noutate. Parcă acum îl citesc pentru prima oară. Şi-mi dă putere şi mai ales speranţă. Iată ce spune Sfânta Scriptură: „Dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 4,10).

Cred că doar atunci când aprofundăm aceste cuvinte înţelegem ce înseamnă cu adevărat că „Dumnezeu este iubire” (1In 4,8). Mereu ne zbatem şi ne plângem că nu-l iubim suficient pe Dumnezeu, că ar trebui să facem mai multe pentru el, că ar trebui să … şi iarăşi să… etc. Ne agităm să fim mai buni, iar când cădem avem impresia că vine sfârşitul lumii, că nimeni şi nimic nu ne va mai ridica. Simţim că lumea se prăbuşeşte odată cu noi şi cu păcatul nostru. Şi e adevărat. E dureros să cazi. E greu să te ridici. Cauţi cu disperare un sprijin, ceva de care să te agăţi şi nu găseşti decât alţi oameni căzuţi ca şi tine, un pic mai sus sau un pic mai jos. Şi te cuprinde deznădejdea, dovadă a faptului că uităm esenţialul: nu iubirea noastră faţă de el este importantă (care e mereu fragilă, şovăitoare, copilărească etc.), ci iubirea lui faţă de noi (o iubire care este statornică şi matură, trecută prin proba sacrificiului suprem: moartea pe cruce!): „Dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi”.

Ah, ziua aceasta şi toate zilele ar fi altfel (şi mai ales ridicările din păcate ar fi mai grabnice!) dacă am înţelege acest adevăr: Dumnezeu este iubire şi iubirea lui faţă de noi este cea care contează, cea care ne salvează, cea care ne ridică. Acesta este adevărul, supremul adevăr: Dumnezeu este iubire. El singur este iubirea, acea iubire „ca la carte”, care, aşa cum spune Apostolul, „este îndelung răbdătoare, binevoitoare, nu este invidioasă, nu se laudă, nu se mândreşte, nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit”. Da, nu ţine cont de niciun rău primit, de rănile pe care i le facem. Această Iubire „toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură” (cf. 1Cor 13,4-7).

De-am înţelege! De nu ne-am încăpăţâna să facem schimb de roluri. Uneori avem impresia că ştim mai bine decât Dumnezeu cum trebuie să fie, ce trebuie să se întâmple. Ne trezim că-i dăm sfaturi celui atotştiutor. Exact ca apostolii din evanghelia de astăzi care îi dau sfaturi lui Isus: „dă drumul mulţimii să meargă să-şi cumpere de mâncare, că e târziu şi locul e pustiu” (Mc 6,36). Iar Isus le arată din nou ce înseamnă să fii Dumnezeu iubire, să ştii de ce are nevoie cu adevărat omul şi, mai ales, să ştii cum să-i oferi ceea ce-i trebuie. Ce lecţie de iubire pentru ei şi pentru noi! Câte învăţături putem trage din acest fragment despre diferenţa dintre planurile Domnului şi planurile omului.

Oameni firavi, slabi cum suntem şi puţin încrezători în planurile Domnului, suntem mai degrabă gata să-l sfătuim pe el în loc să ne lăsăm sfătuiţi de el. De câte ori, direct sau indirect, nu i-am spus Domnului: „ar fi fost mai bine să…” sau „Oare nu ar fi trebuit să faci, să-l alegi pe acesta sau pe aceasta” sau „de ce ai permis să se întâmple cutare sau cutare lucru? Nu eram mai bine dacă…” etc. Oare chiar nu ne dăm seama că Domnul are planurile sale care sunt mult mai bune decât ale noastre?! Sunt mai bune gândurile sale pentru că viziunea lui asupra vieţii, asupra întâmplărilor are cuprinderea veşniciei!

Este adevărat că există şi extrema cealaltă: „Cum o vrea Domnul! Nu mă bag! Nu mă interesează! Treaba lui!” sau „Fie ce-o fi!”. Nu, nici aşa nu trebuie. Dumnezeu are planurile sale, dar sunt planuri care ne privesc şi pe noi, ne solicită. Dar nu ca proiectanţi, ci doar ca împlinitori, colaboratori. Contribuţia omului este ceea ce are, exact ca în evanghelie: puţinul lor (cinci pâini şi doi peşti) pe  Dumnezeu l-a transformat în suficient. Chiar merită citită şi meditată evanghelia acestei zile: e superb cum Domnul ia puţinul nostru şi-l face suficient pentru toţi. Trebuie doar să fim dispuşi să colaborăm şi să punem la dispoziţia lui ceea ce avem. Fără teamă, fără reţineri, fără nimic altceva decât gândul că nu ceea ce avem noi contează, ci ceea ce poate el. Ca şi cu iubirea: nu iubirea noastră faţă de el contează, ci iubirea lui faţă de noi.

Dumnezeu este iubire: despre asta e toată Evanghelia, toată Scriptura, toată viaţa sfinţilor. Aici e tot esenţialul. Restul sunt detalii nesemnificative!

Iată şi cuvântul Domnului din această zi:

Marţi, 8 ianuarie 2013 

8 ianuarie
Sf. Severin, abate

LECTURA I
Dumnezeu este iubire.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,7-10
7 Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi îl cunoaşte pe Dumnezeu. 8 Cel care nu iubeşte nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire. 9 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu l-a trimis pe unicul său Fiu în lume, ca să avem viaţă prin el. 10 Dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 71,1b-2.3-4ab.7-8 (R.: cf. 11)
R.: Doamne, te vor adora toate neamurile pământului.
1b Dumnezeule, dăruieşte împăratului puterile tale
şi înzestrează cu sfinţenia ta pe fiul împăratului,
2 şi el va judeca pe poporul tău cu dreptate
şi pe săracii tăi cu nepărtinire. R.

3 Din munţi va veni pacea pentru popor
şi din înălţimi va veni dreptatea.
4 Domnul va face dreptate celor asupriţi din popor
şi-i va mântui pe cei sărmani. R.

7 În zilele lui va înflori dreptatea,
şi belşug de pace veşnică.
8 El va domni de la o mare la alta,
de la Râu până la marginile pământului. R.

VERS LA EVANGHELIE Lc 4,18-19
(Aleluia) Domnul m-a trimis să vestesc săracilor evanghelia;
să propovăduiesc celor închişi eliberarea. (Aleluia)

EVANGHELIA
Înmulţind pâinile, Isus s-a arătat ca profet.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,34-44
34 Isus a văzut mulţime mare de oameni pe ţărmul mării şi i s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor şi a început să-i înveţe multe. 35 Dar făcându-se târziu, ucenicii lui s-au apropiat şi i-au zis: „Locul este pustiu şi ziua pe sfârşite; 36 dă-le drumul să meargă în cătunele şi satele dimprejur, să-şi cumpere de mâncare”. 37 El le-a răspuns: „Daţi-le voi să mănânce”. Ei i-au zis: „Să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?” 38 Isus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi”. S-au dus să vadă câte pâini au şi i-au răspuns: „Cinci pâini şi doi peşti”. 39 El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete-cete pe iarba verde. 40 Ei s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi câte cincizeci. 41 Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti şi, ridicând ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă poporului; de asemenea, şi cei doi peşti i-au împărţit la toţi. 42 Au mâncat toţi şi s-au săturat. 43 Au strâns douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce a rămas din peşti. 44 Printre cei ce mâncaseră pâinile, erau cinci mii de bărbaţi.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: