Habemus Papam!!! Deo gratias!!!!

Habemus papam!A fost ales noul Sfânt Părinte. Biserica are un nou Păstor! Mulţumim lui Dumnezeu!

Acum aşteptăm toţi anunţul Habemus Papam!!! Deo gratias!!!!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Maica Bisericii, roagă-te pentru noi!

Aici se poate vedea în direct PRIMA APARIŢIE A NOULUI PAPĂ: http://player.rv.va/

Steaua – Chelsea 1-0; Biserica-Fotbal 0-1! Mâine?

Pe Arena NationalaZile întregi, înainte şi după marele eveniment sportiv, s-a vorbit în fel şi chip. Acum se vorbeşte din nou. Nici dacă era finala unui campionat mondial (indiferent de sport!) nu cred că se vorbea atât de mult. Şi totuşi nu era decât un meci, Steaua-Chelsea, chiar dacă miza era (este!) mare: nu întotdeauna o echipă din România va întâlni, într-o competiţie mare, câştigătoarea Ligii Campionilor. Şi ce provocare, ce ispită să învingi pe cel care este cel mai bun ca să ajungi tu mai sus, nu? Aşa e peste tot, nu doar în fotbal.

Când am început să scriu aceste rânduri, nu mă gândeam neapărat la fotbal, cât mai ales la Biserică. Despre fotbal vreau să vorbesc doar un pic, însă gândul mi-e la Biserică (mai ales în aceste zile când toţi privesc spre Vatican…chiar acum aştept din nou să văd ce fum va ieşi: alb sau negru?). Nu ştiu exact ce formă să dau acestor gânduri ca să se înţeleagă totul cât mai clar. E riscant să pui Biserica lângă fotbal, credinţa lângă sport, dar e imposibil şi să te faci că nu vezi diferenţele.

Mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri ştiu că nu sunt un microbist (înfocat!). Nu pot spune că am o echipă de fotbal favorită din ţară sau din străinătate: ţin cu cine joacă bine, frumos, la înălţime (poate simpatizez un pic cu Steaua, dar fără fanatism! Sau cu Real Madrid, dar fără pasiune prea mare! Şi un pic cu Inter, de dragul copilăriei şi al pritenilor! Şi cam atât!). De cele mai mult ori prefer să joc fotbal, decât să mă uit la un meci de fotbal, chiar dacă nici la asta nu mă pricep prea bine. Dar să joc îmi place mai mult decât să urmăresc un meci. Şi e şi sănătos să joci, să faci mişcare, cel puţin aceasta ni se spune în fiecare zi!

Cu toate acestea (că nu sunt un mare microbist) am fost la meci. Eram acolo la marea confruntare: Steaua – Chelsea. Pentru prima dată am mers pe mult aclamatul, mediatizatul, disputatul, criticatul etc. (aş putea continua cu mii de cuvinte pe care le-am auzit despre acest loc!) stadion Arena Naţională. E imens. Colosal. European. Modern. Merită să avem aşa ceva şi ne putem mândri. Trebuie să recunosc că eram mai curios şi nerăbdător să văd stadionul şi să simt atmosfera de acolo, decât să urmăresc meciul (aceasta nu înseamnă că nu m-am rugat şi nu mi-am dorit să câştige Steaua!). Voiam să simt atmosfera de pe acest mare stadion, despre care auzisem atâtea lucruri uimitoare! Aveam o singură întrebare: cum e să fii înconjurat de 50.000 de oameni?! Şi toţi să strige…

Atmosfera de acolo mă face să scriu aceste rânduri. Aş putea vorbi şi despre stadion sau despre meci (care, aşa cum ştiu toţi, s-a terminat fericit pentru noi, deşi am câştigat doar o luptă, nu tot războiul!), dar despre acestea s-au înnegrit şi se vor mai înnegri sute sau mii de pagini. Eu vreau să scriu despre oamenii de acolo: despre galerie şi jucători. Peste 50.000 de mii de oameni ca o singură inimă şi un singur suflet! Uimitor! Tot meciul m-am gândit la un singur lucru: aşa ar trebui să fie creştinii! Aşa ar trebui să fie oamenii în biserică, la slujbă: cor unum et anima una – o singură inimă şi un singur suflet! Nu-mi venea să cred că acest strigăt – o singură inimă şi un singur suflet! – pe care l-am auzit prima dată pus în gura fericitului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, era acum eliberat şi trăit acolo, pe un stadion, la un meci, de 55.000 de oameni.

Poate e o comparaţie forţată, dar iată că au trecut zile bune şi gândul nu-mi dă pace! Oare unde a greşit Biserica de nu mai este atât de atractivă? Unde s-a întâmplat ruptura că acum lumea aleargă oriunde, numai spre Biserică nu se îndreaptă?! Iar cei care totuşi vin la biserică sunt adesea lipsiţi de vlagă, fără pasiune, fără acea flacără care să-i facă să arate ca oamenii vii, activi?!?! Pe stadion nu am văzut unul să caşte sau să pară plictisit, în schimb, în biserică….

Şi mai ales nu-mi dă pace o altă întrebare: ce-i de făcut?! Ce trebuie făcut pentru ca orice biserică să devină vie ca Arena Naţională şi orice duminică să atragă lumea ca un meci de fotbal?!

Cândva, de mult tare, ar putea povesti bunicii noştri, ceea ce era acum pe Arena Naţională era în Biserică: oamenii strigau, cântau, îşi susţineau Domnul. Astăzi avem stadioane şi mall-uri pline şi biserici goale! Dar nu atât că sunt goale mă doare, cât mai ales că cei care mai sunt prin biserici nu sunt vii, plini de viaţă, „suporteri” înfocaţi, pasionaţi de Cristos. Cine a fost la meci (la orice meci cu lume multă!) înţelege ce vreau să spun! Acolo nu am văzut niciun om plictisit sau indiferent, unul care să nu fie acolo trup şi suflet! Toţi eram acolo. Toţi cântam. Toţi strigam. Toţi aplaudam. Toţi! O singură inimă şi un singur suflet.

Mă bântuie acest gând de bucurie: Steaua a învins Chelsea cu 1-0 (şi poate va face un meci bun şi în retur!), dar mă copleşeşte durerea altei realităţi, altui meci: Biserica în lupta cu fotbalul este condusă cu 0-1. Deocamdată! Însă ştiu că finalul va fi fericit pentru Biserică şi pentru cei care cred, dar chiar dacă ştiu aceasta, nu pot sta pasiv să aştept finalul fericit. Trebuie să facem ceva!

Intre mine si tineVreau din nou o Biserică vie, cu oameni pasionaţi de ceea ce se întâmplă în ea, cu creştini care sunt o singură inimă şi un singur suflet. Vreau o Biserică plină de viaţă, cu credincioşi dispuşi să-şi susţină păstorii şi păstori gata să-şi dea viaţa pentru întreaga turmă. Vreau o Biserică dispusă să facă eforturi, să strige, să se facă auzită, simţită, iubită. Vreau o Biserică prezentă nu doar acolo unde e totul bine, ci mai ales acolo unde lipseşte binele. Vreau o Biserică în care să se simtă atmosfera vie de pe stadion! Vreau ca toţi creştinii să facă parte din galeria acestei Biserici, să cântăm acelaşi cântec, să avem aceleaşi mişcări, să gândim la fel.

Nu mă mulţumeşte ideea că Biserica va câştiga războiul, vreau ca Biserica să câştige şi bătăliile: cu modernitatea, cu secularizarea, cu raţionalismul, cu stadioanele, cu mall-urile, cu orice formă idolatrică a timpului nostru, dar mai ales cu plictiseala, indiferenţa şi mediocritatea. Nu vreau să mă mai mulţumesc cu puţin sau cu speranţa unei victorii în retur. Vreau ca Biserica să câştige începând de astăzi, chiar dacă asta presupune, cum spune Isus, persecuţii şi sacrificii.

Acum nu pot decât să mă rog ca astăzi lucrurile să se schimbe: mâine Chelsea-Steaua 0-1, iar astăzi Biserica-„Fotbal” 1-0!

Căci a ta, Doamne, este împărăţia şi puterea şi mărirea în veci. Amin.

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: