„Eu vă cunosc: nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu!”

Doar rugaciunea conteazaZilnic suntem asaltaţi de cercetători care descoperă ceva. Fiecare colţ al existenţei este exploatat în speranţa că într-o zi se va da marea lovitură şi se va descoperi nemurirea pe acest pământ. Până la acel moment glorios unii se mulţumesc cu alte realizări ştiinţifice. Una dintre ele este calcului celei mai mari dureri. După un studiu amănunţit pe mai multe persoane s-a ajuns la concluzia că suferinţele „sufleteşti” sunt mai dureroase decât cele trupeşti. Adică, de exemplu, este mai dureros să fii rănit de cuvinte jignitoare adresate de o persoană la care ţineai, decât dacă aceeaşi persoană te pălmuieşte. Ba mai mult, durerile „interioare” duc deseori şi la suferinţe trupeşti.

În lecturile sfinte de astăzi avem două situaţii care ţintesc direct profunzimea existenţei, locul care cuprinde cele mai mari dureri: inima. În prima lectură avem infidelitatea poporului care-l uită repede pe Dumnezeu. Inima Domnului este sfâşiată de durerea trădării şi a nerecunoştinţei. Această atitudine a oamenilor a aprins mânia Domnului şi a voit să-i distrugă, dar a intervenit Moise. Cuvintele izvorâte din credinţa şi fidelitatea sa au salvat poporul. Însă tristeţea rămâne şi psalmistul cântă această durere: „Au uitat de Dumnezeu, mântuitorul lor”. Nu cumva şi noi am uitat de Dumnezeu? Când am meditat ultima dată la binefacerile pe care Dumnezeu ni le-a făcut? Cine va interveni pentru noi aşa cum a făcut Moise pentru poporul ales?

Pentru noi intervine acum Isus Cristos. Însă plăcut ar fi Domnului să nu găsească în noi nerecunoştinţă. Aici ajungem la cea de-a doua situaţie dureroasă şi anume cuvintele lui Isus din Evanghelie. Ceea ce Isus le-a spus iudeilor doare mai mult decât orice lovitură: „Eu vă cunosc: nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu”.

În locul iudeilor suntem noi acum faţă în faţă cu Isus. Ne priveşte şi începe să ne vorbească. Ce cuvinte ne adresează? Suntem destinatarii cuvintelor din Evanghelie şi ne spune: „Nu aveţi dragoste de Dumnezeu”? Sau suntem iubitori de Dumnezeu şi de oameni, plini de recunoştinţă pentru binefacerile primite? Să veghem asupra faptelor şi cuvintelor noastre: să nu pricinuim dureri.

Arată-ţi, Doamne, bunăvoinţa faţă de noi, poporul tău şi pune în inima noastră iubire şi recunoştinţă. Fereşte-ne, Părinte, de împietrirea inimii.

Reţine

Cuvântul lui Dumnezeu mi-a amintit o virtute atât de necesară: recunoştinţa. Mă voi analiza şi voi căuta să descopăr lucrările minunate ale lui Dumnezeu în viaţa mea. Nu voi mai răni iubirea sa prin nepăsarea mea.

Joi, 14 martie 2013 

Joi din saptamâna a 4-a din Post
Sf. Matilda, regina; Fer. Iacob Cusmano, pr.

 

LECTURA I
Iartă păcatele poporului tău.

Citire din cartea Exodului 32,7-14
În zilele acelea, 7 Domnul i-a spus lui Moise pe muntele Sinai: Mergi, coboară! Căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat. 8 Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-am hotărât-o eu; şi-au turnat un viţel din metal topit, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!»”. 9 Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat. 10 Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare”. 11 Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său, zicând: 12 „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu tăria braţului tău şi puterea mâinilor tale? Pentru ce să zică egiptenii: «Din răutate i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului». Potoleşte-ţi focul mâniei tale şi renunţă la pedeapsa cu care vrei să loveşti poporul tău pentru nelegiuirile lui. 13 Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Iacob, slujitorii tăi, cărora le-ai spus,jurându-te pe tine însuţi: «Voi înmulţi seminţia voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, pe care am promis-o şi ei o vor stăpâni în veci»”. 14 Iar Domnul a renunţat la pedeapsa cu care voise să lovească poporul său.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 105,19-20.21-22.23 (R.: 4a)
R.: Arată-ţi, Doamne, bunăvoinţa faţă de poporul tău.
19 Părinţii noştri au făcut un viţel în Horeb,
s-au închinat înaintea unui chip turnat,
20 şi au schimbat slava lor adevărată
cu chipul unui bou care mănâncă iarbă. R.

21 Au uitat de Dumnezeu, mântuitorul lor,
care a făcut lucruri mari în Egipt,
22 minuni în ţara lui Ham,
semne minunate la Marea Roşie. R.

23 El a hotărât să-i nimicească, dar Moise, alesul său,
a intervenit înaintea lui,
potolindu-i mânia, ca să nu-i distrugă. R.

VERS LA EVANGHELIE In 3,16
Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât l-a dat pe Fiul său unul-născut;
oricine crede în el are viaţa veşnică.

EVANGHELIA
Este cine să vă învinuiască: e Moise în care v-aţi pus nădejdea.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,31-47
În acel timp, Isus le-a spus iudeilor: 31 „Dacă eu aş da mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu ar fi adevărată. 32 Este un altul, care dă mărturie pentru mine; şi ştiu că mărturia, pe care o dă despre mine, este adevărată. 33 Voi aţi trimis o delegaţie la Ioan şi el a dat mărturie pentru adevăr. 34Eu nu am trebuinţă de mărturia vreunui om; dar spun lucrurile acestea pentru ca să fiţi mântuiţi. 35Ioan era făclia care arde şi luminează şi voi aţi acceptat să vă bucuraţi puţină vreme la lumina lui. 36Dar eu am în favoarea mea o mărturie mai mare decât aceea a lui Ioan; lucrările, pe care mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea, pe care eu le fac, dau mărturie pentru mine că Tatăl m-a trimis. 37 Şi Tatăl, care m-a trimis, el însuşi a dat mărturie pentru mine. Voi nu i-aţi auzit niciodată glasul, nu i-aţi văzut niciodată faţa 38 şi cuvântul lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în mine care sunt trimis de Tatăl. 39 Voi cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele găsiţi viaţa veşnică. Dar tocmai ele dau mărturie pentru mine. 40 Iar voi nu vreţi să veniţi la mine ca să aveţi viaţă.43 Eu nu primesc slava care vine de la oameni. Dar eu vă cunosc: nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu mă primiţi; dacă ar veni un altul, în numele său propriu, pe acela l-aţi primi. 44 Cum aţi putea să aveţi credinţă, voi, care primiţi slava, pe care v-o daţi unii altora, dar slava care vine numai de la Dumnezeu nu o căutaţi? 45 Să nu credeţi că eu vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: este Moise, în care v-aţi pus nădejdea. 46 Căci, dacă aţi crede în Moise, aţi crede şi în mine, pentru că el despre mine a scris. 47 Dar dacă nu credeţi celor scrise de el, cum veţi crede cuvintelor mele?”

Cuvântul Domnului

A început un nou drum pentru Biserică: papa Francisc!

Habemus papam FranciscNu-mi pot explica toate fericirile şi mai ales nu le pot descrie. Măiestria cuvintelor şi a gândurilor e neputincioasă în faţa entuziasmului trăit aseară. Cu greu îmi pot găsi cuvintele în euforia care mă învăluie. Mii de idei dau năvală, însă tot ce aş vrea să răzbească din sufletul meu ar fi doar un mare mulţumesc: Mulţumesc Doamne că porţi de grijă lumii şi Bisericii tale! Simt un suflu nou izvorât din numele ce a răsunat aseară: papa Francisc! Francisc – noul nume al cardinalului Jorge Mario Bergoglio devenit Papă – este numele care se va auzi zilnic în rugăciunile noastre. Fiecare sfântă Liturghie ni-l va aduce în minte și în suflet pe acest păstor care m-a cucerit cu primele sale gesturi.

Cine nu e fascinat de un om care îşi începe misiunea cu un gest de rugăciune şi umilinţă?! Acesta este primul lucru pe care vreau să-l evidenţiez: începe o epocă a rugăciunii. Este atât de necesară o epocă a rugăciunii. Iar această rugăciune a asociat-o cu umilinţa şi simplitatea sa. Încă plutesc în aer primele sale cuvinte: „Înainte de toate doresc să ne rugăm…” şi sute de mii de oameni (chiar milioane, cred!) ne-am rugat: „Tatăl nostru…”. Da, înainte de toate trebuie să ne rugăm: pentru lume, pentru Biserică, pentru Sfântul Părinte emerit Benedict al XVI-lea, pentru noul Papă Francisc, pentru tot poporul lui Dumnezeu, preoţi, persoane consacrate şi laici. Acest mandat a început cu o rugăciune şi prin forţa Duhului Sfânt va sta mereu sub semnul şi puterea rugăciunii, singura care poate smulge cerului minuni.

Apoi, cine oare nu e fascinat de acel păstor care nu a uitat învăţătura Conciliului al II-lea din Vatican şi o pune în începutul pontificatului său? Şi nu doar că nu a uitat-o, ci printr-o propoziţie atât de simplă a făcut prezentă întreaga dorinţă a Bisericii: ca toţi oamenii, păstor şi turmă, să lucreze şi să meargă împreună spre mântuire. După rugăciunea Tatăl nostru noul Păstor a rostit o propoziţie care m-a dus cu gândul direct la cuvintele Conciliului al II-lea din Vatican: „Păstorii sufleteşti sunt perfect conştienţi de marea contribuţie pe care o aduc laicii la binele întregii Biserici. Ei ştiu că nu au fost instituiţi de Cristos pentru a-şi asuma singuri întreaga misiune mântuitoare a Bisericii faţă de lume, ci au măreaţa îndatorire ca astfel să-i păstorească pe credincioşi şi să le recunoască slujirile şi carismele, încât toţi să conlucreze unanim, fiecare pe măsura lui, la opera comună. Căci trebuie ca toţi, “făptuind adevărul în iubire, să creştem întru toate spre acela care este Capul, Cristos, din care trupul întreg, bine alcătuit şi bine legat prin toate încheieturile care îl pun în mişcare, îşi săvârşeşte creşterea – după lucrarea împlinită pe măsura fiecărui mădular în parte – şi se zideşte întru iubire” (Ef 4,15-16)” (LG 30). Ecoul acestei învăţături l-am simţit vibrând în inimă atunci când noul Sfânt Părinte Francisc a spus: „Şi acum, să începem acest drum: Episcop şi popor. Acest drum al Bisericii Romei, aceea care prezidează în caritate toate Bisericile. Un drum de fraternitate, de iubire, de încredere între noi. Să ne rugăm mereu pentru noi: unii pentru alţii„. Este un om care simte cu Biserica şi pentru Biserică spre mântuirea lumii întregi, turmă şi păstor. La ce ar fi bun păstorul dacă nu ar avea alături de sine turma, dacă nu ar merge împreună cu turma și nu ar ține aproape de sine turma încredințată?!

Papa Francisc si bolnaviiCine nu e fascinat – în al treilea rând – de un om care astăzi, într-o lume atât de gălăgioasă, o lume hotărâtă să facă zgomot şi scandal, ştie să tacă?! Ba mai mult,  ştie să-i facă şi pe alţii să tacă şi promovează tăcerea ca formă înaltă de rugăciune pentru a implora binecuvântarea! L-am auzit toţi spunând: „Să păstrăm tăcerea pentru această rugăciune a voastră pentru mine”. Şi l-am văzut cu toţii plecându-şi capul pentru rugăciune şi rămânând în tăcere în aşteptarea binecuvântării. Pentru câteva secunde toţi oamenii au tăcut. Inima celor din Piaţa „Sfântul Petru”, dar şi a celor aflaţi în preajma difuzoarelor, s-a îmbrăcat în liniştea aducătoare de Duh Sfânt şi de pace. A fost o senzaţie cutremurătoare. În acel moment totul a fost ca în Vechiul Testament: „Domnul i-a zis lui Ilie: „Ieşi şi stai pe munte în faţa Domnului, deoarece, iată, Domnul e pe punctul să treacă!”. Atunci a fost un vânt mare şi puternic, să rupă munţii şi să despice stâncile în faţa Domnului; dar nu era în vânt Domnul. După vânt a fost un cutremur de pământ; dar nu era în cutremur Domnul. După cutremur a fost un foc; dar nu era în foc Domnul; după foc a fost un sunet de linişte adâncă. Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la intrarea peşterii; şi, iată, a fost o voce către el: „Ce faci aici, Ilie?”. El a răspuns: „Sunt plin de zel pentru Domnul Dumnezeul Sabaot…” (1Reg 19,11-14). Domnul a fost prezent şi a trecut în acel moment de linişte prin viaţa noastră, binecuvântând Biserica.

Acesta e începutul pontificatului Sfântului Părinte papa Francisc aşa cum l-am văzut eu, un început în smerenie care va face să se împlinească şi să rodească din plin cuvântul lui Cristos: „Cine se smereşte va fi înălţat!” Aseară ne-a fost predată o lecţie profundă despre credinţă şi umilinţă, despre ce înseamnă să simţi cu Biserica, să fii un om al rugăciunii și să iubeşti tăcerea!

Acestor trei puncte despre cum a fost aseară în Biserică aş vrea să le adaug trei puncte despre cum a lăsat să se înţeleagă noul Sfânt Părinte Francisc că va fi mâine în Poporul lui Dumnezeu!

Mai întâi, prin alegerea acestui cardinal ca Suveran Pontif – alegere despre care puţini, ba chiar foarte puţini, pot spune că „eram sigur că el va fi Papă”! – Biserica şi-a manifestat din nou capacitatea de a surprinde. Biserica, spre care mulţi se uită ca spre o „vechitură” previzibilă în fiecare mişcare şi decizie, va arăta că este capabilă să smulgă milioanelor de oameni strigăte de uimire, de admiraţie! Nu este un merit al ei sau al oamenilor care o formează, ci este un dar al Duhului Sfânt care, aşa cum ne învaţă Isus, „suflă unde vrea” (cf. In 3,8). Prin aceasta Dumnezeu ne-a amintit cuvântul său pe care mulţi l-au neglijat: „Căci gândurile mele, spune Domnul, nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile mele” (Is 55,8). Oamenii priveau spre Conclav şi vedeau nume, naţionalităţi, culori etc. Dumnezeu însă a privit spre Vatican şi căutat doar atât: o inimă de păstor după inima sa. Prin noul său păstor Biserica va surprinde în continuare multe minţi luminate, va înmuia inimi şi va trezi conştiinţe.

Papa FranciscApoi, plecând de la numele pe care şi l-a luat acest Sfânt Părinte, papa Francisc, mi-a venit în minte viaţa sfântului Francisc de Assisi. Nu ştiu în detaliu toată viaţa sărăcuţului din Assisi, dar astăzi par a avea o rezonanţă deosebită cuvintele pe care Domnul i le-a spus lui Francisc în viziunea pe care acesta a avut-o: „Francisc, mergi şi repară Biserica mea”. Este un îndemn pe care Isus îl şopteşte actualului părinte Francisc, papa de la Roma: „mergi şi repară, mergi şi consolidează Biserica mea”. Exact ceea ce Isus i-a spus lui Petru: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi” (Lc 22,32). Acum Biserica, în fiecare membru al ei, cleric sau laic, are nevoie de această întărire, de acest exemplu de rugăciune şi umilinţă, de această slujire manifestată de Păstorul Suprem. Cu siguranţă numele nu este o coincidenţă, ci este şi va fi o binecuvântare. De altfel, ştim: coincidenţa este felul discret al lui Dumnezeu de a lucra şi a acţiona în anonimat.

Legat de acest nume, Francisc, şi de acest nou Sfânt Părinte vreau să fac o ultimă precizare. Este primul papă iezuit şi nu trebuie exclusă varianta că s-a gândit că smerenia sfântului Francisc de Assisi trebuie pusă alături de munca de evanghelizare a sfântului Francisc Xaveriu, preot iezuit, misionar în Japonia, India etc. În contextul Anului credinţei şi al noii evanghelizări promovate de predecesorul său, papa Benedict al XVI-lea, cred că numele Francisc poate fi şi o evocare a strigătului părintelui iezuit: „În aceste locuri, foarte mulţi nu se fac creştini, deoarece nu este cine să-i facă creştini. Deseori îmi vine în minte să străbat universităţile din Europa, să strig pretutindeni ca un nebun şi să-i apostrofez cu aceste cuvinte pe cei care au mai multă ştiinţă decât iubire: „Vai, cât de multe suflete sunt excluse din cer şi aruncate în iad din cauza voastră„. De altfel, toată scrisoarea sfântul Francisc Xaveriu către sfântul Ignaţiu de Loyola este dovada înţelegerii evangheliei şi a trăirii cuvântului sfântului Paul: „Vai mie dacă nu vestesc evanghelia”. Nicicând nu a fost un timp mai necesar pentru o nouă evanghelizare şi cred că sub călăuzirea Duhului Sfânt şi prin mijlocirea sfântului Francisc Xaveriu se vor găsi modalităţile necesare şi, mai ales, se vor găsi inimile dispuse să meargă în lumea întreagă şi să predice evanghelia.

Îmi place să cred că Sfântul Părinte papa Francisc, atunci când şi-a ales numele, s-a gândit la ambii sfinţi (Francisc de Assisi şi Francisc Xaveriu) şi acest pontificat va fi lucrarea armonioasă a Duhului Sfânt care va rodi noua evanghelizare printr-o trăire profundă a sfaturilor evanghelice: sărăcie, castitate şi ascultare. Cu siguranţă s-a gândit la ei, dar şi la alţi sfinţi, cu acest nume sau altul, în special la Sfânta Fecioară Maria, a cărei ocrotire a spus că o va invoca la începutul acestui pontificat al său. Buna Mamă să-i stea aproape cu mijlocirea sa maternă şi să fie pentru el, în orice clipă, „Maica Bunului Sfat”.

Să stăm uniţi în rugăciune în jurul păstorului nostru papa Francisc.
Iată, un nou drum se deschide pentru Biserică: este drumul rugăciunii şi al Evangheliei.

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: