O singură cale, un singur pas, un singur mesaj!


Calea_adevarul_viataExistă astăzi o modă şi mai toţi cădem victimă acestei prezenţe: la tot pasul întâlnim fie emisiuni, fie pagini de internet, fie cărţi care ni se prezintă cu titlul „10 lucruri pentru…”. De exemplu, am văzut: 10 lucruri pentru a fi apreciat, 10 idei geniale pentru a fi promovat rapid, 10 sfaturi pentru binele tău spiritual etc. Prin librării am văzut de mai multe ori cărţi care vorbesc despre 10 lucruri (sau mai multe!) importante din viaţa unui om şi pe care trebuie neapărat să le ştii. Însă am văzut şi o altfel de carte care mi-a atras atenţia. E o operă care vrea să ne aducă aminte că există în viaţa noastră o frumuseţe care ne este vecină, care este chiar lângă noi, cu care ne întâlnim zi de zi în lucrurile simple, mici şi pe care o neglijăm. În cadrul acestei cărţi („Despre frumuseţea uitată a vieţii”, de Andrei Pleşu) este un capitol care se numeşte: „Lucruri importante”. Autorul încerca iniţial să propună cititorilor o listă a lucrurilor cu adevărat importante pentru viaţă. Printre altele, concluzionează: „poţi întocmi o listă validă de probleme nobile care să definească fără rest ceea ce este important: problema sensului, a morţii, a iubirii, a suferinţei etc. …Necazul este că toţi admitem că ele sunt importante, dar nimeni nu le ia în serios, decât în rare momente de criză drastică. Aşadar, îmi dau perfect seama, că mai important decât să le inventariezi numindu-le, este să ţii mereu deschisă întrebarea cu privire la ele. Cu alte cuvinte să fii mereu atent la raportul dintre lucrurile, împrejurimile şi fiinţele cu care ai de-a face, să deosebeşti între esenţial şi secund”.

Iată ziua în care Domnul ne cheamă să facem deosebirea între esenţial şi secundar. Esenţial este să te încrezi în Domnul, ca tinerii din cuptorul încins. Esenţial este să simţi eliberarea din sclavia păcatului şi din teama morţii, eliberare adusă de Cristos. Esenţial e să-l poţi binecuvânta mereu pe Domnul, asemenea psalmiştilor sau lui Daniel.

Scriptura nu are 10 căi spre fericire sau 10 paşi rapizi pentru a ne realiza. Ea are o singură cale: Cristos. Ea cere un singur pas: pasul convertirii. Ea are un singur mesaj: Nu te teme! Calea lui Cristos este calea libertăţii, a curajului, a carităţii şi a adevărului pe care au mers şi drepţii Vechiului Testament şi ucenicii lui Isus. Este calea pe care trebuie să mergem şi noi.

Reţine

Fericiţi sunt cei care păstrează cuvântul lui Dumnezeu într-o inimă bună, se încred în el şi aduc roade prin răbdarea lor. Ei sunt oameni liberi.

Miercuri, 20 martie 2013 

Miercuri din saptamâna a 5-a din Post
Ss. Paul, Ciril, Eugen si îns. m.

 

LECTURA I
Domnul l-a trimis pe îngerul său şi i-a eliberat pe slujitorii săi.

Citire din cartea profetului Daniel 3,14-20.91-92.95
În zilele acelea, 14 regele Nabucodonosor, cuprins de mânie, a vorbit astfel celor trei tineri: „Oare este adevărat, Sidrah, Misah şi Abdenago, că voi nu vreţi să slujiţi zeilor mei şi nu vreţi să vă închinaţi statuii de aur pe care am înălţat-o? 15 Acum fiţi gata şi în clipa în care veţi auzi sunetul trâmbiţei, al cavalului, al chitarei, al alăutei, al lirei, al cimpoiului şi al tot felului de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi statuii pe care am făcut-o. Dacă nu vă închinaţi în faţa statuii, veţi fi aruncaţi pe loc în mijlocul cuptorului aprins! Şi care este acel Dumnezeu, care vă va scoate din mâna mea?” 16 Sidrah, Misah şi Abdenago i-au răspuns împăratului Nabucodonosor: „Nici nu-i nevoie să-ţi răspundem la această întrebare; 17 iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi să ne elibereze din mâinile tale, împărate. 18 Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji zeilor tăi şi nici nu ne vom închina statuii de aur pe care ai înălţat-o”. 19 La auzul acestor cuvinte, Nabucodonosor s-a înfuriat, s-a întunecat la faţă împotriva lui Sidrah, Misah şi Abdenago şi a poruncit să se încălzească cuptorul de şapte ori mai mult ca de obicei. 20 Apoi a poruncit unora dintre cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege picioarele lui Sidrah, Misah şi Abdenago şi să-i arunce în cuptorul încins. Dar iată că cei trei tineri îl binecuvântau pe Domnul în mijlocul focului. 91 Împăratul Nabucodonosor, auzindu-i cântând, s-a înspăimântat, s-a sculat repede şi a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi la picioare?” Ei au răspuns împăratului: „Negreşit, împărate!” 92 El a spus: „Ei bine, iată, eu văd patru oameni, umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; iar chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unuia dintre fiii zeilor”. 95 Apoi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Sidrah, Misah şi Abdenago, care a trimis pe îngerul său şi a eliberat pe slujitorii săi, care şi-au pus încrederea în el; n-au ascultat de porunca împăratului şi-au jertfit mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu, decât Dumnezeului lor”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Dan 3,52.53.54.55.56
R.: Lăudat şi preaînălţat să fii, Doamne, în vecii vecilor.
52 Binecuvântat să fii, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
Binecuvântat să fie numele tău glorios şi sfânt. R.

53 Binecuvântat să fii în templul sfânt al măririi tale.
54 Binecuvântat să fii pe tronul împărăţiei tale. R.

55 Binecuvântat să fii tu, care pătrunzi adâncurile şi şezi peste heruvimi.
56 Binecuvântat să fii pe firmamentul cerului. R.

VERS LA EVANGHELIE cf. Lc 8,15
Fericiţi sunt cei care păstrează cuvântului lui Dumnezeu
într-o inimă bună şi aduc rod întru răbdare.

EVANGHELIA
Dacă Fiul vă va elibera, cu adevărat veţi fi liberi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 8,31-42
În acel timp, 31 Isus a zis iudeilor care crezuseră în el: „Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi într-adevăr ucenicii mei; 32 veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”. 33 Ei au răspuns: „Noi suntem urmaşi lui Abraham şi n-am fost niciodată sclavii nimănui; cum zici tu: Veţi fi liberi?” 34 Isus le-a răspuns: „Adevăr, adevăr vă spun vouă, că oricine săvârşeşte păcatul este sclavul păcatului. 35Iar sclavul nu rămâne pentru totdeauna în casă; fiul însă rămâne pentru totdeauna. 36 Deci dacă Fiul vă eliberează, veţi fi cu adevărat liberi. 37 Ştiu că sunteţi urmaşii lui Abraham; dar căutaţi să mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul meu. 38 Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl meu; iar voi vorbiţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru”. 39 Ei i-au răspuns: „Tatăl nostru este Abraham”. Isus le-a zis: „Dacă aţi fi fiii lui Abraham, aţi face faptele lui Abraham. 40 Voi în schimb căutaţi să mă omorâţi pe mine, pentru că v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Abraham n-a făcut aşa ceva. 41 Dar voi faceţi faptele tatălui vostru. Ei au zis: „Noi nu suntem născuţi din adulter; avem un singur tată, pe Dumnezeu”. 42 Isus le-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, m-aţi iubi, căci eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu; n-am venit de la mine însumi, ci el m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

Categorii:Predici si meditatii

5 comentarii

  1. Va multumesc!

    Apreciază

  2. “ Deci dacă Fiul vă eliberează, veţi fi cu adevărat liberi.”
    Doamne, fa, sa parunda in noi Cuvantul Tau, ca sa fim cu adevarat liberi! Va multumesc!

    Apreciază

  3. Dan Puric intr-o conferinta, povestea despre un om foarte bogat si mare colectionar de arta, caruia i-a murit pe front fiul. Dupa terminarea razboiului, un camarad , vine la el si ii daruieste portretul. Pictura de amator a fost pastrata cu mare drag si cu mare grija pentru insemnatatea ei nepretuita. La moartea bogatasului se organizeaza o mare licitatie pentru vanzarea intregii si valoroasei colectii de arta. Aceasta incepe cu vanzarea portretului fiului si tot publicul protesteaza cerand Picasso, Monet, alte celebritati… Se inscrie la cumparare servitorul cel batran al familiei care il si cumpara pentru ca nu il mai vroia nimeni. Toti asteptau sa inceapa vanzarea celorlalte tablouri. In schimb licitatia se termina spre dezamagirea tuturor. Conducatul licitatiei le spune: ” in testament scrie ca si conditie de vanzare a colectiei … cine ia pe fiul, ia totul!”
    Laudat sa fie Isus!

    Apreciază

  4. Te ador Isuse,tainica lumina,
    Dragoste divina,
    Jertfa fara vina,
    Te ador Isuse,Tu imi esti putere,
    Tu imi esti inviere
    dulce mangaiere.

    Apreciază

Lasă un comentariu