Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea

Isus si Simon din CireneCei care lucrează în sectoare care presupun efort fizic deosebit înţeleg cel mai bine dorinţa unui om după o zi de muncă la câmp: să ajungi acasă şi să te odihneşti, să te bucuri de revederea familiei şi de o cină pe măsura muncii depuse. Aceasta e tot ce vrei după arşiţa unei zile de muncă. Meditând acum staţiunea a V-a am ajuns la istoria unui om care l-a întâlnit pe Cristos. Omul nostru era atât de grăbit să ajungă acasă, la familie, la copiii săi, Alexandru şi Rufus (cf. Mc 15,21), încât sigur nu a fost prea încântat de întâlnirea cu Domnul. Nici nu-l cunoştea. Tot ce îşi dorea Simon din Cirene, atunci când soldaţii l-au constrâns să poarte crucea Mântuitorului, era să fi ales alt drum spre casă, să fi avut o zi normală ca cea de ieri.

Ştim cu toţii zicala: „Omul potrivit la timpul şi locul potrivit”! La început Simon din Cirene nu s-a simţit deloc încântat să se abată de la drumul spre casă ca să ajute un condamnat la moarte. Dimpotrivă, s-a considerat tocmai omul nepotrivit în cel mai nepotrivit timp şi loc. Însă purtarea crucii l-a făcut nu doar să intre în istoria mântuirii, ci să-l cunoască pe Mântuitorul. Simon din Cirene este cel care a învăţat ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni tocmai pe Calvar, de la „Omul” cu trupul însângerat, sfâşiat de dureri şi istovit de purtarea crucii. Oare există vreo catedră mai potrivită de unde se pot ţine lecţii despre iubire decât Calvarul? Oare există vreun învăţător mai potrivit să arate iubirea decât Maestrul biciuit, încoronat cu spini şi batjocorit? Oare există vreun semn care să arate iubirea mai mult decât o face crucea şi chipul celui răstignit?

În inima noastră, scump Mântuitor, vrem să punem sentimentele de iubire şi recunoştinţă pe care le-a avut Simon din Cirene atunci când a cunoscut cine eşti. Ce fericire pentru el „să ducă crucea lui Isus”, crucea ta cea sfântă (cf. Mc 15,21). Noi suntem obişnuiţi să fie invers: tu, Isuse, să ne ajuţi să ducem crucea obligaţiilor noastre. Noi suntem obişnuiţi să ridicăm ochii spre cer şi să strigăm spre tine: „Doamne, salvează-mă”, atunci când nu mai avem putere. Acum însă învăţăm că în timp ce ne rugăm Tatălui să ne ajute, trebuie să privim şi în jurul nostru unde i-a aşezat pe cei care ne pot ajuta. Viaţa pe care o ducem ne arată că am uitat esenţialul iar meditarea acestei staţiuni ni-l readuce în inimă: oamenii au fost creaţi să se ajute unii pe alţii. Prin acest exemplu – când tu, Domnul şi Dumnezeul cerului şi al pământului, primeşti ajutorul unui om şi nu al unui înger – ne înveţi să apelăm cu încredere la cei de lângă noi, ne înveţi că ajutorul trebuie într-adevăr cerut prin rugăciune, dar totodată trebuie căutat prin preajmă. Dumnezeu a aşezat răspunsul la rugăciunile noastre în jurul nostru, lângă noi.

Prezenţa lui Simon din Cirene pe drumul Calvarului, purtând povara crucii, ne dă convingerea că şi tu, Doamne, ai nevoie de noi, oamenii sărmani, slujitorii tăi. Medităm Doamne sfânta ta pătimire şi învăţăm că nimeni nu e lipsit de importanţă în măreţul tău plan de mântuire. De nu am mai uita că fiecare om este chemat să contribuie la realizarea misiunii tale: toţi să ajungă să-l cunoască pe Dumnezeu şi să se mântuiască.

Acest moment al pătimirii este plin de semnificaţii şi învăţături. Ar trebui să-l medităm îndelung, în tăcere, pentru a înţelege toate adevărurile conţinute. Din profunzimea întâlnirii dintre Cristos şi Simon înţelegem că pe tine Doamne te întâlnim tocmai acolo unde ne aşteptăm mai puţin. Întâlnirea cu tine este mereu surprinzătoare, dar benefică. Te aflăm în acele locuri unde pare imposibil să fii pentru că şi ieri am trecut pe acolo şi nu erai. Astăzi eşti pe drumul vieţii noastre şi ne aştepţi pe noi cei istoviţi de muncă, de viaţă, de păcate. Acum ne întrebăm dacă nu cumva chiar astăzi te-am zărit pe drumul nostru. Erai acolo, într-un colţ, tăcut şi aşteptai să te-ajutăm. Dar am trecut mai departe, grăbiţi spre casă. Iartă-ne, Doamne, că te-am lăsat singur în suferinţele tale, iartă-ne că nu ne-am oprit să te îmbrăţişăm şi să te ajutăm în cei săraci şi suferinzi.

Domnul şi Dumnezeul nostru, tu cu chipul răvăşit de durere, cu spatele zdrobit de bice, cu umerii însângeraţi, dispreţuit şi batjocorit, l-ai învăţat pe Simon din Cirene şi acum ne înveţi şi pe noi să nu mai judecăm după aparenţe. Ba dimpotrivă, să ne apropiem de cel slab, de cel căzut, de cel sărac şi lipsit şi să-l ajutăm, să-l ridicăm. Sub chipul celui condamnat se ascundea măreţia împăratului oştirilor cereşti; sub zdrenţele prăfuite stătea trupul celui înveşmântat în lumină, cel ce este mai strălucitor decât soarele; sub povara zdrobitoare a crucii răufăcătorilor stătea umil cel mai mare binefăcător al omenirii, creatorul cerului şi al pământului. Îmi răsună ca un îndemn în minte cuvintele celui  suferind pe care i le-a transmis lui Simon din Cirene la sfârşitul „călătoriei” lor: „acum mergi la ai tăi, la familia şi prietenii tăi, mergi şi spune lumii întregi: nu judecaţi după aparenţe, nu condamnaţi, nu refuzaţi să-l ajutaţi pe cel aflat în nevoi şi suferinţă”.

Da, Domnul şi Dumnezeul nostru, vedem cât de mult avem nevoie unul de celălalt ca să ajungem cu bine la capătul vieţii noastre. Trebuie să ne fim sprijin. Nu trebuie să ne judecăm după aparenţe. Nu trebuie să trecem indiferenţi, grăbiţi, pe lângă cei căzuţi. Trebuie să fim samariteanul milostiv pentru toţi cei pe care-i întâlnim pe cale. Astăzi ne înveţi despre valoarea omului şi despre puterea care ne vine din ajutorul oferit fraţilor noştri. Meditarea sfintelor dureri de pe drumul Calvarului să trezească în noi dorinţa de a te întâlni în fraţii noştri şi de a te ajuta atunci când te vedem sărac, suferind sau lipsit de putere. Dă-ne, Doamne, curajul de a îmbrăţişa crucea ta care acum e pe umărul fraţilor noştri. Amin.


Aici puteţi medita:

Stațiunea a IX-a: Un Dumnezeu căzut printre oameni (de)căzuți

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile care plâng

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci

Fenomenul Bergoglio: am cerut un Papă şi tu ne-ai dat un (om) fenomen(al)!

Papa FransciscSe spune despre Dumnezeu că dăruieşte cu îmbelşugare, boiereşte (şi gândul îmi fuge la părintele N. Steinhardt). Domnul este cel care ne-a învăţat: „Cereţi şi vi se va da!” (cf. Mt 7,7). Nu cu mult timp în urmă, zile întregi am stat şi ne-am rugat pentru viitorul Bisericii, în special pentru un nou Sfânt Părinte pe care ni-l doream după inima Domnului. Eram ca nişte oi fără păstor şi simţeam nevoia unui părinte aşa cum unui copil i se face dor de mama sa. După zilele pline de arşiţa singurătăţii, a neliniştii, a dorului, s-a făcut lumină. Am auzit cuvintele Habemus Papam şi am văzut omul îmbrăcat în alb. Când a început să vorbească am simţit toţi că Domnul ne-a îndrăgit rugăciunile şi ni le-a ascultat. În câteva clipe s-a făcut lumină şi am înţeles generozitatea lui Dumnezeu: noi am cerut un papă, iar el ne-a dat mult mai mult: ne-a dat un fenomen, un om fenomenal! În doar câteva zile s-a răspândit ca o blândă şi benefică adiere de vânt „fenomenul Bergoglio” sau „stilul Francisc”.

Legat de ceea ce cerem în rugăciunile noastre şi ceea ce primim de la Domnul, îmi vin în minte cuvintele unei rugăciuni:

Ti-am cerut, Doamne putere ca sa am succes in viata,

Dar m-ai facut neputincios ca sa invat sa ma supun.

Ti-am cerut sanatate ca sa infaptuiesc lucruri mari,

Dar am ajuns infirm ca sa savarsesc lucruri si mai mari

Si astfel viata mea sa primeasca o alta valoare.

Ti-am cerut bogatie ca sa fiu fericit,

Dar m-ai facut sarac ca sa fiu smerit.

Ti-am cerut stapanire ca sa fiu pretuit de oamnei,

Dar am primit neputinta ca sa am mereu nevoie de Tine.

Ti-am cerut prietenia celorlalti ca sa nu traiesc singur,

Dar  Tu mi-ai dat o inima mareca sa-i iubesc pe toti.

Ti-am cerut toate lucrurile care mi-ar fi putut face bucurie,

Dar Tu mi-ai dat viata ca sa ma bucur de toate lucrurile ei.

Nu am primit nimic din ceea ce nu nadajduisem.

Fara sa vreau, rugaciunile pe care nu le-am rostit , au fost auzite.

Sunt cel mai fericit dintre toti oamenii.

Da, pot să spun că sunt cel mai fericit dintre toţi oamenii. Şi aceasta nu pentru că avem un Păstor atât de blând şi smerit, ci pentru că Biserica străluceşte din nou după o noapte îndelungată. De aceasta radiere de lumină avea nevoie omenirea şi Biserica: de un fenomen, fenomenul Bergoglio, fenomenalul Francisc.

Sfantul Parinte papa Francisc saruta un bolnavI-am cerut lui Dumnezeu un păstor cu inima blândă şi smerită ca inima sa, iar el ne-a dat un păstor trup şi suflet după chipul şi asemănarea sa.

I-am cerut Domnului un conducător pentru Biserica sa, iar el ne-a dat un slujitor în care s-a împlinit cuvântul Evangheliei: „cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru, căci oricine se va înălţa va fi umilit şi oricine se va umili va fi înălţat” (Mt 23,11-12).

I-am cerut lui Dumnezeu un om care să vină şi să aducă linişte în inima Bisericii, iar el ne-a dat unul care a făcut ca vocea Bisericii şi puterea cuvântului divin să răsune în întreaga lume iar inima Bisericii să bată din nou cu putere!

I-am cerut lui Dumnezeu un papă, iar el ne-a dat un tată care nu conteneşte să-i surprindă pe fiii săi prin simplitatea şi iubirea sa.

I-am cerut lui Dumnezeu om care să ne vorbească despre iubire, iar el ne-a dat un om care trăieşte iubirea.

Noi i-am cerut lui Dumnezeu un papă care să-i iubească pe bolnavi şi să se roage pentru ei, iar el ne-a dat un mângâietor al suferinzilor, un om care le sărută chipul apăsat de sudoarea suferinţei.

În aceste zile am simţit că atunci când îi ceri lui Dumnezeu un om, el îţi trimite un înger.

Vrem sau nu, toţi trebuie să recunoaştem încă o dată că Dumnezeu se pricepe la oameni. Dumnezeu are gusturi bune, cele mai bune.

PS. Cine mai are dubii, să caute pe google stirile despre papa Francisc. Toate smulg inimilor noastre un „wow… ce om!” (ultima, pe care am citit-o astăzi, e aceasta: http://www.money.ro/papa-francisc-a-sunat-la-un-chiosc-de-ziare-din-buenos-aires-pentru-a-anula-abonamentul_1244360.html). Dumnezeu să-l binecuvânteze iar nouă să ne dăruiască inspiraţia de a ne ruga mereu pentru el. E abia începutul!


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe maica sa îndurerată

Isus si Mama sa, Maria pe drumul CalvaruluiExistă atingeri care vindecă orice rană. Există prezenţe care tămăduiesc cu gingăşie trecutul. Există întâlniri care te ajută să mergi mai departe! Atingerea mamei, prezenţa iubirii şi întâlnirea aproapelui aduc curajul şi speranţa de care avem nevoie pentru a merge până la capăt. Cine e privat de aceste experienţe nu are cum să ducă până la capăt crucea vieţii. Fără ele nu ai acea putere care izvorăşte din susţinerea mamei, nu ai motivaţiile pe care ţi le oferă iubirea, nu ai sprijinul care vine din prezenţa aproapelui. Cine vrea să ajungă la capăt trebuie să experimenteze aceste realităţii şi să fie beneficiarul acestor relaţii.

Însă acum, pe drumul Calvarului, unde e capătul? Oare chiar vrem ca Isus să ajungă la capăt, pe Golgota, şi să fie răstignit?! Nu am putea face ceva să-l oprim din acest drum al suferinţei?! Chiar trebuie să lăsăm să se împlinească Scriptura, dacă această împlinire înseamnă suferinţă, răstignire, moarte?

Unde este, Doamne, capătul acestei suferinţe, te întrebăm privind la chipul tău plin de urmele durerii! Unde este, Doamne, capătul, strigăm atunci când zdrobiţi de propria suferinţă simţim că nu mai putem duce mai departe crucea vieţii noastre! Unde este capătul strigăm atunci când ne simţim învăluiţi de ispita abandonului! Acestor întrebări nu ne răspunde chipul celui răstignit, ci gloria celui înviat: capătul nu este Golgota, răstignirea, ci capătul este învierea, de aceea trebuie să mergem mai departe. De aceea, drumul suferinţelor noastre este presărat de mângâierea îngerilor: atingeri, prezenţe, întâlniri care ne ajută să ne ridicăm şi să ne continuăm viaţa cu demnitate, trecând dincolo de suferinţe şi mergând spre înviere.

Cât de duioasă este această imagine a Fiului cu crucea în spate care primeşte îmbrăţişarea mamei sale! Copleşitor! Tocmai medităm acea îmbrăţişare care are forţa şi durata veşniciei! Nu ne este greu să simţim că în astfel de situaţii orice inimă de mamă este sfâşiată de dureri. Acum, pe Calvar, se împlineşte profeţia bătrânului Simeon: „Prin sufletul tău va trece o sabie” (cf. Lc 2,35).

Meditând acest duios moment al întâlnirii dintre Fiul condamnat la moarte şi mama iubitoare, încercăm să aducem înaintea ochilor noştri întregul ambient. Muntele Calvar era plin de oameni: chipul unora emană răutate, în timp ce ochii altora sunt plini doar de curiozitate; printre ei îi recunoşti cu uşurinţă pe evreii speriaţi de forţa „fiului tâmplarului din Nazaret”, după cum nu sunt greu de recunoscut nici romanii iubitori de sânge; chipul unora trădează acea indiferenţă care trezeşte mereu repulsie, în timp ce alţii au alura angelică a compătimirii şi parcă am vrea să vedem cum un înger vine şi le şterge lacrima din ochi. Dintre toţi, din mijlocul amalgamului de oameni, răsare ca un crin Maria, cea care-şi face loc prin mulţime şi se arată Fiului. Dintre toţi, ea singură ar fi vrut ca printr-o îmbrăţişare să tămăduiască rănile fiului ei. Preacurata a fost persoana de pe Calvar care a vrut să ia crucea de pe umerii lui Cristos şi să o ducă mai departe. Iubirea ce o purta Fiului o îndemna să-şi dea viaţa pentru el ca să-l salveze! Ar fi făcut orice, însă… acum trebuia să se împlinească Scriptura!

Pe drumul crucii tale, Doamne, te-ai oprit pentru o clipă ca să îmbrăţişezi în scumpa ta mamă, Maria, omenirea întreagă. Privirile voastre duioase, inima zdrobită de durere a mamei şi inima înflăcărată de iubire a Fiului s-au contopit într-o singură bătaie spre mântuirea lumii. Ne răsună acum în inimă cuvintele copleşitoare pe care le putem citi în privirea ta: „Mamă, priveşte! Fac toate lucrurile noi! Fac o lume nouă! Eu pentru aceasta am venit şi m-am născut: ca toţi să aibă viaţă şi să o aibă din plin. Mamă, suferinţele şi moartea aceasta nu vor fi spre pierdere, ci spre înviere! Lasă acum să se împlinească cele spuse de profeţi şi toţi vor vedea mântuirea lui Dumnezeu”.

Şi după ce s-a ridicat cu greu din prima sa cădere, acum, Cristos, se desface delicat din îmbrăţişarea mamei sale. Vrea să meargă până la capăt, vrea să-şi poarte singur crucea (cf. In 19,17), deşi chipul său rănit are nevoie de ajutor, de vindecare, de sprijinul mamei. Câtă durere în acest moment al Calvarului.

În inima noastră, Scump Mântuitor, se înfiripează acum siguranţa unui gând: pe drumul suferinţelor noastre, nu suntem singuri. Alături de noi, ca un înger tămăduitor, ai pus-o pe buna ta mamă. Aşa cum s-a apropiat de tine, pe drumul Calvarului, ea se apropie de noi, fiii ei, şi ne îmbrăţişează, ne mângâie, ne alină suferinţele şi mai ales ne transmite speranţa învierii. Astăzi trebuie să învăţăm nu doar că nu suntem singuri, ci mai ales că nicio suferinţă nu este zadarnică. Este adevărat că şi viaţa noastră străbate deseori Calvarul, însă învăţăm privind la tine şi la buna ta mamă, Maria, că dincolo de Calvar ne aşteaptă învierea şi viaţa fericită în Patria cerească.

Domnul şi Dumnezeul nostru, inima noastră se umple de recunoştinţă faţă de tine şi faţă de îndurerata mamă, Maria. Vrem să cimentăm în sufletul nostru momentul întâlnirii voastre pentru ca el să ne fie sprijin în suferinţă şi încurajare în momentele de poticneală. Vrem să simţim prezenţa şi ajutorul vostru pentru a putea duce până la capăt crucea obligaţiilor noastre. Vrem să învăţăm că în faţa suferinţei abandonul sau descurajarea nu sunt soluţii, ci compromisuri care nu duc la înviere. Vrem să pui în inima noastră dorinţa de a merge mai departe pentru ca fiecare cuvânt al Scripturii să se împlinească şi în viaţa noastră aşa cum s-a împlinit în viaţa ta, Domnul nostru, şi în viaţa duioasei tale mame. Amin.

Aici puteţi medita:

Stațiunea a IX-a: Un Dumnezeu căzut printre oameni (de)căzuți

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile care plâng

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: