Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Patimirile Domnului_Veronica si IsusNiciodată nu a fost uşoară trecerea de la pasivitate la acţiune. Şi aceasta pentru că este mult mai uşor să stai şi să priveşti, decât să te ridici şi să acţionezi. Mereu găsim mai comodă calea indiferenţei, a spectatorului, decât implicarea cu un rol precis în desfăşurarea unor evenimente. Ne-am obişnuit să citim istoria (şi să o criticăm!), nu să o facem!

Acum suntem pe Calvar şi vrem să ieşim din orice stare de pasivitate. Să ne simţim prezenţi acolo, trup şi suflet. Participăm la una dintre cele mai dureroase drame ale omenirii: condamnarea la moarte a Fiului lui Dumnezeu. Participăm la condamnarea unui drept la moartea cea mai dureroasă şi mai ruşinoasă: moartea pe cruce. Noi cum reacţionăm? Noi cum suntem implicaţi în acest eveniment? Care este rostul prezenţei noastre pe Calvar? Bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, copii plini de viaţă sau adulţi împovăraţi de griji, toţi trebuie să se simtă provocaţi de suferinţa acestui drept care a luat asupra sa păcatele noastre. În timp ce noi trăim neimplicaţi în viaţa celuilalt şi indiferenţi faţă de lumea care se destramă în suferinţă, Sfânta Scriptură ne invită să conştientizăm la ce participăm aici, pe Calvar şi cine este cel pe care-l însoţim pe drumul crucii: „el, Domnul nostru Isus Cristos, a fost străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care a căzut asupra lui ne-a adus nouă pacea şi rănile lui ne-au adus vindecarea. Toţi umblam rătăcind ca nişte oi, fiecare îşi urma drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra lui fărădelegile noastre ale tuturor” (cf. Is 53,5-6).

Pe drumul Calvarului – şi atunci ca şi acum – îl urma o mulţime mare, dar oare ce simţeau acei oameni? Ce simţi atunci când vezi un om suferind, sângerând, condamnat de mai marii lumii? Ce reacţii avem în faţa unui chip greu de recunoscut, acoperit de praf şi sânge, în faţa unui chip încoronat cu spini şi umbrit de o cruce imensă? De cele mai multe ori ne lăsăm copleşiţi de curiozitate: vrem doar să ştim cine este şi ce a făcut de a ajuns aşa. Alteori ne vedem de drum: avem treburi mai importante decât să purtăm altora de grijă. Sunt şi momente în care am vrea să intervenim, să ajutăm, dar ne temem de gura lumii, de reacţia celorlalţi: ce vor zice, ce ne vor face, cum ne vor cataloga? Şi abia uneori reuşim să rostim cuvinte de compasiune sau să schiţăm gesturi timide de tămăduire ori alinare. Ne recunoaştem, Doamne, prea laşi şi prea păcătoşi pentru o lume care are atât de mare nevoie de curaj, de implicarea plină de iubire în viaţa celuilalt, în special al celor mici şi suferinzi, al celor săraci şi defavorizaţi, al celor bătrânişi marginalizaţi. Doamne, avem atât de puţină iubire, iar acest puţin este deseori contaminat şi el cu teamă.

Pe drumul Calvarului învăţăm ce înseamnă iubirea: disponibilitatea de a sacrifica totul (inclusiv viaţa!) pentru binele celuilalt. Aici învăţăm cum se manifestă iubirea: în tăcere, fără mult zgomot ca ura, fără să-şi înalţe fruntea cu semeţie, ci aplecându-se şi slujind, „spălând picioarele aproapelui”, ca în seara Cinei celei de taină, sau ştergând chipul însângerat al celui condamnat. Aici învăţăm că iubirea nu rezistă să stea în indiferenţă! Aici învăţăm că iubirea este izvor de curaj şi risipeşte orice teamă. Aici învăţăm că iubirea e acea şoaptă care vine şi-i spune inimii: „Nu contează ce vor spune oamenii şi ce îţi vor face, tu mergi şi îmbrăţişează-l! Nu te teme! Iubirea nu dă greş niciodată!”. Şi atunci ieşi din mulţime, îţi faci loc şi alergi la el şi-l îmbrăţişezi. Atunci indiferent de vârstă, condiţie, indiferent dacă eşti bărbat sau femei, tânăr sau bătrân, rupi rândurile indiferenţei şi te îndrepţi spre el. Atunci îţi dai seama că iubirea dă unei clipe valoarea veşniciei. Atunci când iubeşti îţi dai seamă că în celălalt, indiferent cum îl consideră lumea, tu l-ai găsit pe Dumnezeu şi pentru el eşti dispus să faci orice!

Aşa a fost cu Veronica cea Miloasă, al cărei curaj şi a cărei iubire le medităm acum. Ea a făcut acel gest de o clipă care încă durează şi are ecou în veşnicie. Ea este cea care ne spune că iubirea nu ştie ce înseamnă frica. Această femeie ne ajută să înţelegem că dragostea faţă de aproapele aflat în suferinţă trebuie să fie capabilă să depăşească orice barieră. Nu ne este greu să ne imaginăm reacţiile celor din jur: marii preoţi, soldaţii romani, mulţimea. Strigăte, injurii, batjocorire s-au îndreptat furtunos spre ea, dar nimic din toate acestea nu au oprit-o din drumul ei spre Cristos. Un lucru i-a fost atât de clar Veronicăi: când iubeşti şi doreşti binele celuilalt, nu te opreşti decât atunci când ai atins iubirea, când simţi că ai făcut tot ce puteai, chiar dacă fapta ta e mică. Iubirea dă faptelor mici valori inestimabile.

Puţine momente sunt aşa duioase ca această întâlnire: o inimă care iubeşte până la sacrificiu suprem s-a lăsat înfăşurată în marama întinsă de o inimă care iubeşte necondiţionat şi fără teamă. Acum s-au întâlnit iubirea lui Dumnezeu faţă de om şi iubirea omului faţă de Dumnezeu. Acum privim cum chipul celui luminos şi mai strălucitor decât soarele se întipăreşte pentru totdeauna pe marama ce i-a întins-o femeia plină de compasiune.

Pe acest drum al Calvarului, însoţindu-l pe Cristos alinat în suferinţele sale de gestul delicat al Veronicăi, ne convingem de roadele iubirii adevărate. Dragostea nu rămâne niciodată nerăsplătită. Cristos îşi întipăreşte chipul pentru totdeauna pe darul ei. Oferta ei poartă acum chipul lui Cristos. Inima ei este pecetluită acum de iubirea celui pe care l-a iubit slujindu-l. Atât de bine a surprins Scriptura forţa şi valoarea iubirii atunci când a spus: „Iubirea e ca moartea de puternică … Ape mari nu au puterea ca să stingă dragostea şi fluvii revărsate nu pot să o înece. Şi dacă cineva ar da, pentru iubire, tot avutul casei sale, s-ar face de ocară” (Ct 8,6-7).

Nimeni nu a putut să o împiedice, Doamne, pe miloasa Veronica să te ajute. Ura mulţimii sau forţa soldaţilor au fost neputincioase în faţa iubirii şi a hotărârii ei de a se apropia de tine. Pune, Doamne, şi în noi puterea dragostei faţă de tine şi faţă de aproapele aflat în suferinţă. Dăruieşte-ne curajul să sărutăm chipul tău în chipul fraţilor noştri. Alungă din inima noastră orice teamă. Îndepărtează din viaţa noastră tot ceea ce ştii că ne ţine departe de tine şi de harul tău. Ajută-ne să întindem lumii de astăzi o maramă aducătoare de balsam vindecător şi totodată să primim cu recunoştinţă ajutorul pe care lumea ni-l oferă din dragoste faţă de tine. Amin!

Aici puteţi medita:

Stațiunea a IX-a: Un Dumnezeu căzut printre oameni (de)căzuți

Stațiunea a VIII-a: Isus mângâie femeile care plâng

Staţiunea a VII-a: Isus cade a doua oară sub povara crucii

Staţiunea a VI-a: Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

Staţiunea a V-a: Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă Crucea

Staţiunea a IV-a: Isus o întâlneşte pe Maica sa îndurerată

Staţiunea a III-a: Isus cade sub povara crucii

Staţiunea a II-a: Isus ia crucea pe umeri

Staţiunea I: Isus este condamnat la moarte!

Rugăciune de pregătire pentru Calea Sfintei Cruci

Entuziasmul unei întâlniri

Intrarea Domnului in Ierusalim_pictura interiorDuminica floriilor e copleşitoare prin acest amestec de strigăte: „Osana” şi „Răstigneşte-l!”. Suntem într-o zi a bucuriei sau într-una a suferinţei? Lumea este entuziasmată de apropierea lui Isus de Ierusalim, însă doar el cunoaşte adevărul acestei apropieri. În mijlocul aclamaţiilor mulţimii, a entuziasmului discipolilor care, prin cuvintele profeţilor, îl proclamă Mesia, doar el, Cristos, cunoaşte până în profunzime rostul prezenţei şi al misiunii sale la Ierusalim. Oare putem să ne întipărim în inimă sentimentele cu care Cristos s-a apropiat de Ierusalim?

Uneori, aşa cum s-a apropiat de Ierusalim, se apropie şi de inima noastră. Entuziasmul întâlnirii e mare şi prin strigătele noastre îl recunoaştem imediat de Mesia. Însă el cunoaşte inima noastră şi vede deja nestatornicia noastră. Şi totuşi se apropie de noi aşa cum s-a apropiat şi de cetatea pătimirii sale. Intră în inima noastră deşi ştie câte dureri îi vom produce prin păcatele noastre. Cât de covârşitoare devine tristeţea sa în contrastul dintre noi şi el: el a ascultat de Tatăl şi i s-a supus până la moarte pe cruce. Asta în timp ce noi ne împotrivim zilnic glasului său, preferând comoditatea rătăcirilor noastre.

Gândul apropierii lui Cristos de noi, în pofida nimicniciei şi a păcatelor noastre, ar trebui să ne copleşească. Suntem atât de diferiţi. El este omul în care nu s-a găsit niciun rău. El este cel care întotdeauna s-a gândit la ceilalţi, la suferinţele lor şi i-a mângâiat. Este cel umil şi ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce. El este „omul”, omul-Dumnezeu. Oare putem rămâne indiferenţi în faţa acestei apropieri?

Toţi spunem: dacă aş fi trăit pe vremea lui Isus, eu i-aş fi luat apărarea, nu aş fi strigat „Răstigneşte-l!”. Oare chiar aşa să fie? Oare nu şi astăzi Cristos este alungat, batjocorit, răstignit? Cine se ridică să-l apere? Oare chiar avem de gând să fim altfel decât mulţimile de la Ierusalim în această săptămână a pătimirii?

Domnul intră în suferinţă. Cine îi aduce mângâiere? Domnul este judecat. Cine îi i-a apărarea? Domnul este uitat. Cine vrea să vorbească despre el? Să fim noi cei care stăm aproape de Cristos în aceste zile ale misterelor pascale. Să vorbim oamenilor despre centrul credinţei noastre, despre Cristos mort și înviat. Dacă noi vom tăcea, dacă nu vom da glas credinţei noastre, vor striga pietrele în locul nostru.

Reţine

Astăzi am de ales: pot striga „Osana” sau „Răstigneşte-l!”. Gândurile, cuvintele şi faptele mele ce strigă? De partea cui sunt în acest timp al suferinţelor lui Cristos? Isus în suferinţă are nevoie de mine.

Duminică, 24 martie 2013 

† DUMINICA FLORIILOR
Sf. Ecaterina a Suediei, calug.

 

PROCESIUNEA

EVANGHELIA
Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 19,28-40
În acel timp, 28 Isus mergea înaintea ucenicilor îndreptându-se spre Ierusalim. 29 Când s-a apropiat de Betfaghe şi de Betania – lângă Muntele Măslinilor – i-a trimis pe doi dintre ucenici, zicându-le: 30„Mergeţi în satul din faţa voastră şi, la intrare, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat încă nimeni. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l aici. 31 Şi dacă întreabă cineva pentru ce îl dezlegaţi, răspundeţi aşa: «Domnul are nevoie de el”. 32 Cei trimişi au plecat şi au găsit totul precum le spusese Isus. 33 În timp ce ei dezlegau măgăruşul, stăpânii lui le-au zis: „De ce dezlegaţi măgăruşul?” 34 Ei au răspuns: „Domnul are nevoie de el”. 35 L-au dus la Isus, au pus hainele pe măgăruş, iar pe Isus l-au urcat deasupra. În timp ce înainta, lumea aşternea hainele pe drum. 36 Când au ajuns la poalele Muntelui Măslinilor, 37 toată mulţimea ucenicilor, plini de bucurie, au început să-l laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuseră, zicând: 38 „Binecuvântat să fie regele care vine în numele Domnului! Pace în cer şi mărire întru cei de sus”. 39 Unii farisei din mulţime i-au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii”: 40 El le-a răspuns: „Vă spun: Dacă ei vor tăcea, vor striga pietrele”.

Cuvântul Domnului

În timpul procesiunii se pot cânta aceşti psalmi sau alte cântări potrivite.

PSALMUL 23 Ps 23,1-10
R.: Copiii evreilor cu ramuri de măslin în mână
l-au întâmpinat pe Domnul,
strigându-i cu toţii: „Osana întru cei de sus!”

1 Al Domnului este universul cu tot ce este în el,
pământul cu toţi locuitorii lui;
2 căci el l-a întemeiat pe mări
şi l-a întărit peste râuri. R.

3 Cine va putea să urce pe muntele Domnului?
Cine va sta în locul cel sfânt al său?
4 Cel care are mâinile nepătate şi inima curată,
cel care nu ia în zadar numele Domnului. R.

5 Acesta va primi binecuvântare de la Domnul
şi mântuire de la Dumnezeu.
6 Iată poporul celor care îl caută pe Domnul,
al celor care caută faţa Dumnezeului lui Iacob. R.

7 Deschideţi-vă, porţilor,
deschideţi-vă, voi porţi veşnice,
ca să intre regele măririi!
8 Cine este acest rege al măririi?
E Domnul cel tare şi puternic,
Domnul cel viteaz în luptă! R.

9 Deschideţi-vă, porţilor,
deschideţi-vă, voi porţi veşnice,
ca să intre stăpânul măririi!
10 Cine este acest rege al măririi?
E Domnul oştirilor:
El este regele măririi. R.

PSALMUL 46 Ps 46,2-3.4-5.6-7.8-9.10
R.: Copiii evreilor îşi aşterneau veşmintele pe drum şi strigau cu toţii:
Osana Fiul lui David:
binecuvântat să fie cel care vine în numele Domnului.

2 Bateţi din palme, voi, toate popoarele,
înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie!
3 Căci Domnul, Cel Preaînalt este înfricoşător,
el este împărat peste tot pământul. R.

4 El ne supune popoarele
el aşază neamurile sub picioarele noastre.
5 El ne alege ca moştenire o ţară
care este mândria lui Iacob, pe care îl iubeşte. R.

6 Dumnezeu se înalţă în strigăte de bucurie,
Domnul înaintează în sunete de trâmbiţă.
7 Cântaţi-i lui Dumnezeu, cântaţi-i!
Cântaţi-i regelui nostru, cântaţi-i! R.

8 Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul,
cântaţi-i o cântare aleasă.
9 Dumnezeu stăpâneşte peste popoarele păgâne,
Dumnezeu stă în tronul său cel sfânt. R.

10 Stăpânitorii popoarelor se adună
împreună cu poporul Dumnezeului lui Abraham.
Căci ale lui Dumnezeu sunt scuturile pe pământ;
el este preamărit. R.

LITURGHIA
Pentru Liturghiile din această duminică sunt prevăzute trei lecturi care se recomandă foarte insistent şi care nu pot fi omise sau înlocuite decât din motive pastorale bine întemeiate. Ţinând cont de importanţa relatării Pătimirii Domnului, preotul poate, ţinând cont de credincioşii care participă la Liturghie, să citească fie numai una dintre cele două lecturi care preced Evanghelia, fie numai relatarea Pătimirii, chiar în forma scurtă, dacă este necesar. Aceste prescurtări nu se pot face decât la Liturghiile celebrate cu participarea poporului.

LECTURA I
Faţa nu mi-am întors-o de la cei care mă ocărau şi mă scuipau.

Citire din cartea profetului Isaia 50,4-7
4 Domnul mi-a dat o inimă înţeleaptă, ca să ştiu să vorbesc celor deznădăjduiţi. În fiecare dimineaţă el mă trezeşte: de dimineaţă mă trezeşte, ca să ascult ca un ucenic. 5 Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea, iar eu nu m-am împotrivit, nici nu m-am dat înapoi. 6 Spatele mi l-am dat spre a fi lovit, obrajii spre a fi pălmuiţi şi faţa nu mi-am întors-o de la cei care mă ocărau şi mă scuipau. 7Domnul Dumnezeu îmi vine în ajutor, de aceea nu m-au doborât ocările. De aceea le-am oferit o faţă ca de cremene şi ştiu că nu voi rămâne de ruşine.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 21,8-9.17-18a.19-20.23-24 (R.: 2a)
R.: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?
8 Toţi care m-au văzut, au râs de mine,
au clătinat din cap, au strâmbat din buze:
9 „S-a încrezut în Domnul, să-l mântuiască,
să-l scape, pentru că îl iubeşte”. R.

17 Iată, o mulţime de câini mă împresoară,
o ceată de nelegiuiţi dau târcoale în jurul meu;
mi-au străpuns mâinile şi picioarele,
18 îmi pot număra toate oasele. R.

19 Îşi împart hainele mele între ei
şi trag la sorţi pentru haina mea.
20 Dar tu, Doamne, nu te îndepărta,
tăria mea, vino degrabă în ajutorul meu. R.

23 Voi vesti fraţilor mei numele tău,
te voi lăuda în mijlocul adunării.
24 Cei care vă temeţi de Domnul, aduceţi-i laudă,
toată seminţia lui Iacob, lăudaţi-l. R.

LECTURA A II-A
S-a înjosit pe sine; de aceea şi Dumnezeu l-a înălţat.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 2,6-11
Fraţilor, 6 Isus Cristos rămânând Dumnezeu, nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dumnezeu, 7dar s-a înjosit pe sine luând firea sclavului şi devenind asemenea oamenilor. După înfăţişare era considerat un om ca toţi ceilalţi. 8 S-a umilit, făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce. 9 De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit un nume, care este mai presus decât orice alt nume, 10 pentru ca în numele lui Isus, toată făptura în cer, pe pământ şi în adâncuri să-şi plece genunchiul 11 şi orice limbă să proclame spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl: Isus Cristos este Domnul!

Cuvântul Domnului

EVANGHELIA
Mult am dorit să mănânc cu voi acest ospăţ de Paşte înainte de a pătimi.

Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 22,14-23,56

E. = Evanghelistul;  = Isus; A. = Alţii; P. = Poporul.

E. 14 Când a sosit ceasul, 15 Isus s-a aşezat la masă împreună cu apostolii. El le-a spus:
 „Mult am dorit să mănânc cu voi acest ospăţ de Paşti,
înainte de a pătimi. 16 Căci vă spun: de acum nu voi mai lua parte la acest ospăţ de Paşti, până când nu se va realiza pe deplin în împărăţia lui Dumnezeu”.
E. 17 Luând paharul, a mulţumit şi a spus:
 „Luaţi şi împărţiţi între voi. 18 Vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din rodul viţei de vie, până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu”.

Faceţi aceasta în amintirea mea.

E. 19 Apoi a luat pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o lor zicând:
 „Acesta este trupul meu dat pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea”.
E. 20 La fel a făcut şi cu paharul, după Cină, zicând:
 „Acest pahar este legământul cel nou prin sângele meu, vărsat pentru voi”.

Vai de omul acela care îl vinde pe Fiul Omului.

21 Dar iată, mâna celui care mă va vinde este cu mine la masă. 22 Fiul Omului merge precum i-a fost rânduit, dar vai de omul acela care îl va vinde!”
E. 23 Ei au început să se întrebe unul pe altul, care dintre ei avea să facă aceasta.

Eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte.

24 S-a iscat între ei o neînţelegere: cine dintre ei se pare că este mai mare. 25 Dar el le-a spus:
 „La păgâni, regii poruncesc ca stăpânii şi cei care au puterea pretind să fie numiţi binefăcători. 26Dar între voi să nu fie aşa: dimpotrivă, cel mai mare dintre voi să fie precum cel mai mic, şi cel care porunceşte, precum cel care slujeşte. 27 Căci cine este cel mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare nu cel care stă la masă? Ei bine, eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte.28 Voi sunteţi aceia care aţi rămas cu mine în încercările mele. 29 Eu vă pun vouă la dispoziţie o împărăţie, precum Tatăl meu mi-a pus-o mie la dispoziţie 30 ca să mâncaţi şi să beţi la masa mea, în împărăţia mea, şi să şedeţi pe tronuri, stăpânind peste cele douăsprezece triburi ale lui Israel”.

Când te vei întoarce, întăreşte-i pe fraţii tăi.

E. 31 Domnul a spus:
 „Simon, Simon, iată, Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; 32 dar eu m-am rugat pentru tine ca să nu piară credinţa ta. De aceea când te vei întoarce, întăreşte-i pe fraţii tăi”.
E. 33 El i-a spus:
A. „Doamne, cu tine sunt gata să merg în temniţă şi la moarte”.
E. 34 Dar Isus i-a spus:
 „Îţi spun ţie, Petre, că nu va cânta astăzi cocoşul, până ce nu vei declara de trei ori că nu mă cunoşti”.
Ceea ce s-a scris trebuie să se împlinească în mine.

E. 35 Apoi le-a spus:
 „Când v-am trimis fără pungă, desagă şi încălţăminte, aţi dus oare lipsă de ceva?”
E. I-au răspuns:
A. „De nimic”.
E. El le-a zis:
 36 „Acum însă cel care are bani în pungă, să-i ia, de asemenea şi cel care are o traistă, şi cel care nu are o sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere una, 37 căci vă spun: trebuie să se împlinească în mine acest text al Scripturii: «Cu cei fărădelege a fost pus alături», căci, într-adevăr, cele cu privire la mine se vor împlini”.
E. 38 Ei au spus:
A. „Doamne, iată aici două săbii”.
E. El le-a spus:
 „Ajung”.

În agonie Isus se ruga cu multă stăruinţă.

E. 39 Isus, ieşind, s-a dus ca de obicei spre Muntele Măslinilor, iar ucenicii l-au urmat. 40 Când au sosit în acel loc, le-a spus:
 „Rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită”.
E. 41 El s-a îndepărtat de ei, ca la o aruncătură de piatră, şi îngenunchind s-a rugat, zicând:
 42 „Părinte, dacă vrei, îndepărtează de la mine acest pahar. Dar nu voia mea, ci a ta să se facă”.
E. 43 Atunci a apărut un înger din cer pentru a-l întări. Şi, cuprins de nelinişte, se ruga cu mai mare stăruinţă, 44 iar sudoarea s-a transformat în picături de sânge, care cădeau pe pământ. 45 Ridicându-se din rugăciune, a venit la ucenicii săi şi i-a găsit dormind din cauza întristării. 46 Le-a spus:
 „De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită”.

Iuda, cu o sărutare îl trădezi pe Fiul Omului?

E. 47 Pe când vorbea încă, iată, a apărut o mulţime de oameni. Cel care se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-l sărute. 48 Dar Isus l-a întrebat:
 „Iuda, cu o sărutare îl trădezi pe Fiul Omului?”
E. 49 Cei din preajma lui, văzând ce avea să se întâmple, i-au spus:
A. „Doamne, să lovim cu sabia?”
E. 50 Unul dintre ei a lovit un slujitor al marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. 51 Isus a răspuns:
 „Lăsaţi, până aici!”
E. Şi atingându-i urechea, l-a vindecat. 52 Apoi Isus a spus către arhiereii, căpeteniile templului şi către bătrânii care veniseră asupra lui:
 „Ca la un tâlhar aţi venit cu săbii şi ciomege. 53 În fiecare zi am fost în mijlocul vostru în templu şi nu m-aţi arestat. Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului”.

Şi ieşind, Petru a plâns amar.

E. 54 L-au prins pe Isus şi l-au dus în casa marelui preot. Petru îl urma de departe. 55 Fusese aprins un foc în mijlocul curţii şi şedeau împrejur; era şi el printre ei. 56 O servitoare, văzându-l şezând la foc, uitându-se bine la el, a zis:
A. „Şi acesta era cu el”.
E. 57 Petru a tăgăduit:
A. „Femeie, nu-l cunosc”.
E. 58 După câtva timp, văzându-l un altul, i-a zis:
A. „Şi tu eşti dintre ei”.
E. Petru însă a răspuns:
A. „Măi omule, nu sunt”.
E. 59 Cam după un ceas, un altul susţinea:
A. „Într-adevăr şi acesta era cu el, căci este galilean”.
E. Petru a spus:
A. 60 „Măi omule, nu înţeleg ce vrei să spui”.
E. Îndată, pe când mai vorbea încă, a cântat un cocoş. 61 Iar Domnul, întorcându-se, l-a privit fix pe Petru. Petru şi-a amintit de cuvântul Domnului care îi spusese: „Înainte de a fi cântat astăzi cocoşul, mă vei renega de trei ori”. 62 Şi, ieşind afară, a plâns amar.

Ghiceşte, profetule, cine te-a lovit.

E. 63 Iar oamenii care îl păzeau pe Isus îşi băteau joc de el, îl loveau
64 şi, acoperindu-i faţa, îl întrebau:
A. „Ghiceşte, profetule, cine te-a lovit?”
E. 65 Şi hulindu-l, multe alte insulte aruncau asupra lui.

L-au dus în Sinedriu.

66 Când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi l-au dus pe Isus în faţa Sinedriului. Ei i-au zis:
A. „Spune-ne nouă dacă eşti Cristos”.
E. 67 El le-a răspuns:
 „Dacă vă spun nu mă veţi crede; 68 iar dacă vă întreb nu-mi veţi răspunde. 69 De acum însă Fiul Omului va şedea la dreapta lui Dumnezeu cel puternic”.
E. 70 Toţi au zis:
A. „Aşadar, tu eşti Fiul lui Dumnezeu?”
E. El a răspuns:
 „Da, sunt”.
E. 71 Ei au zis:
A. „Ce ne mai trebuie vreo mărturie când noi înşine am auzit din gura lui?”
E. 23,1 În acel timp, ridicându-se mai marii poporului, fariseii şi cărturarii, l-au dus pe Isus înaintea lui Pilat.

Nu găsesc nici o vină în omul acesta.

2 Au început să-l învinuiască, zicând:
P. „Pe acesta l-am găsit răzvrătind neamul nostru; ne împiedică să dăm tribut cezarului şi zice că el este regele Mesia.
E. 3 Pilat l-a întrebat:
A. „Tu eşti regele iudeilor?”
E. Isus a răspuns:
 „Tu spui”.
E. 4 Pilat a zis către arhierei şi către mulţime:
A. „Nu găsesc nici o vină în omul acesta”.
E. 5 Dar ei stăruiau, zicând:
P. „Răzvrăteşte poporul, învăţând prin toată Iudeea,
începând din Galileea până aici”.
E. 6 Pilat auzind aceasta, a întrebat dacă omul este galilean. 7 Şi, aflând că este de sub stăpânirea lui Irod, l-a trimis la Irod, care era şi el în Ierusalim în zilele acelea.

Irod l-a batjocorit împreună cu soldaţii săi.

8 Irod, văzându-l pe Isus, s-a bucurat mult; de multă vreme dorea să-l vadă, pentru cele auzite despre el şi nădăjduia să-l vadă făcând vreo minune. 9 Irod i-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. 10 Arhiereii şi cărturarii erau de faţă şi îl învinuiau cu îndârjire. 11 Irod, împreună cu soldaţii săi, l-au tratat cu dispreţ şi-au bătut joc de el; apoi l-au îmbrăcat cu o haină strălucitoare şi l-au trimis înapoi la Pilat. 12 În ziua aceea, Irod şi Pilat au devenit prieteni, căci mai înainte erau în duşmănie.

Pilat l-a lăsat pe Isus la bunul lor plac.

13 Pilat i-a chemat pe arhierei, pe căpetenii şi poporul 14 şi le-a spus:
A. „L-aţi adus la mine pe omul acesta, ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată, eu, anchetându-l în faţa voastră, nu l-am găsit vinovat de nici una din faptele de care voi îl învinuiţi. 15 De altfel nici Irod n-a găsit, căci mi l-a trimis înapoi. Aşadar, el n-a săvârşit nimic pentru ca să merite moartea. 16 Deci îl voi pedepsi şi îl voi elibera”.
E. 17 De Paşti trebuia să le elibereze un vinovat. 18 Ei au strigat cu toţii:
P. „La moarte cu acesta; nouă eliberează-ni-l pe Baraba!”
E. 19 Acesta din urmă fusese aruncat în închisoare pentru o răscoală făcută în oraş şi pentru un omor. 20 Pilat, voind să-l elibereze pe Isus, le-a vorbit din nou. 21 Dar ei strigau:
P. „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!”

E. 22 El le-a zis a treia oară:
A. „Dar ce rău a făcut omul acesta? N-am aflat la el nimic pentru care să fie condamnat la moarte. Deci îl voi pedepsi şi îl voi elibera”.
E. 23 Dar ei se înverşunau cerând cu strigăte puternice să fie răstignit
şi strigătele lor se înteţeau. 24 Atunci Pilat a hotărât să le împlinească cererea. 25 L-a eliberat pe cel aruncat în închisoare pentru răscoală şi omor, pe care îl cereau ei, iar pe Isus l-a lăsat la bunul lor plac.

Fiicele Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine.

E. 26 Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus crucea în spate, ca să o ducă în urma lui Isus. 27 După el venea mulţime mare de popor şi femei; acestea îşi băteau pieptul şi-l plângeau. 28 Isus s-a întors spre ele şi le-a spus:
 „Fiicele Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri. 29 Iată, vin zile în care veţi zice: «Fericite sunt femeile sterile, cele care nu au născut şi nu au alăptat». 30Atunci se va spune munţilor: «Cădeţi peste noi»; şi dealurilor: «Acoperiţi-ne». 31 Căci dacă aşa fac ei cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?”
E. 32 Cu el erau duşi şi doi răufăcători ca să fie executaţi.

Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac.

33 Când au ajuns la locul numit al Căpăţânii,
i-au răstignit acolo pe Isus şi pe făcătorii de rele, unul la dreapta şi altul la stânga.
34 Isus se ruga:
 „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”.
E. Ca să-şi împartă hainele lui, au tras la sorţi.

Acesta este regele iudeilor.

35 Poporul stătea şi privea. Căpeteniile îşi băteau joc de el zicând:
P. „Pe alţii i-a salvat; să se salveze şi pe sine, dacă este Cristos, alesul lui Dumnezeu”.
E. 36 Îl luau în râs şi soldaţii. Ei se apropiau să-i dea oţet
37 şi ziceau:
P. „Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi!”
E. 38 Deasupra lui era o inscripţie în greceşte, latineşte şi evreieşte:
„Acesta este regele iudeilor”.

Astăzi vei fi cu mine în paradis.

39 Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta pe Isus, zicându-i:
A. „Oare, nu eşti tu Cristos? Salvează-te pe tine însuţi şi pe noi”.
E. 40 Dar celălalt, răspunzând, îl mustra:
A. „Nu te temi de Dumnezeu, tu care eşti condamnat ca şi el?
41 Pentru noi pedeapsa e meritată, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; acesta însă nu a făcut nici un rău”.
E. 42 Apoi a adăugat:
A. 43 „Isuse, aminteşte-ţi de mine, când vei veni în împărăţia ta”.
E. Isus i-a spus:
 „Îţi spun adevărul: astăzi vei fi cu mine în paradis”.

Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu.

E. 44 Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric peste tot pământul până la ceasul al nouălea,45 căci soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a rupt în două. 46 Isus a strigat cu glas puternic:
 „Tată, în mâinile tale îmi încredinţez sufletul”.
E. Şi spunând aceasta şi-a dat duhul.

Aici se îngenunchează şi se face o mică pauză.
47 Sutaşul, văzând cele întâmplate, l-a preamărit pe Dumnezeu zicând:
A. „Într-adevăr, omul acesta a fost drept”.
E. 48 Întreaga mulţime care venise la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorcea bătându-şi pieptul. 49 Toţi cunoscuţii lui Isus stăteau la distanţă; la fel şi femeile care îl însoţiseră din Galileea,
priveau cele ce se petreceau.

Iosif a aşezat trupul lui Isus într-un mormânt.

50 Atunci a sosit un bărbat cu numele Iosif, membru al Sinedriului; acesta era un om bun şi drept. 51El nu fusese de acord cu planul şi cu fapta lor; era din Arimateea, oraş din Iudeea, şi aştepta împărăţia lui Dumnezeu. 52 S-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. 53 Apoi l-a coborât de pe cruce, l-a înfăşurat într-un giulgiu şi l-a aşezat într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni nu fusese pus.54 Era vineri şi se aprinseseră luminile pentru celebrarea sâmbetei. 55 Femeile care veniseră cu Isus din Galileea, au mers după Iosif; au văzut mormântul şi cum a fost pus trupul lui. 56 Apoi s-au întors şi au pregătit miresme şi parfumuri, iar sâmbătă s-au odihnit conform Legii.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: