Linişte?! Tăcere?! Tocmai astăzi când lumea are nevoie de răspunsuri?!

Într-o lume plină de zgomot astăzi se face linişte. Astăzi Dumnezeu ne vorbeşte doar din tăcerea mormântului. Oare este momentul potrivit ca Dumnezeu să tacă? Astăzi când sunt zeci de probleme şi de inimi care aşteaptă răspunsuri la întrebările care încep cu „de ce”, nu ar trebuie să facă şi Biserica mai mult zgomot încercând un răspuns?

Scriptura ne învaţă că există un timp pentru toate: un timp când să pui întrebări şi un timp când să oferi sau să primeşti răspunsuri. Astăzi este timpul liniştii, dar nu al unei tăceri apăsătoare ca o absenţă. Este un timp roditor, un timp de mângâiere în care putem privi cu nesaţ la cel drag inimii noastre, la cel străpuns pentru fărădelegile noastre şi să-i înţelegem iubirea. Vom vedea că în tăcere primim mai multe răspunsuri la problemele noastre decât în agitaţie şi zgomot.

Astăzi suntem chemaţi să facem linişte. Atât de linişte încât niciodată Dumnezeu să nu ne mai strige în zadar. Să învăţăm să ne deprindem cu vocea lui Dumnezeu care răsună fin, uşor, în cea mai mare linişte şi care ne cheamă la pocăinţă, la viaţă, la înviere. Astăzi, în linişte, îi vom auzi vocea strigând în adâncul inimii noastre, o voce care ne cunoaşte ziua şi noaptea, durerea şi necazul, păcatul şi căinţa. Numai cei care în această zi vor face linişte vor auzi cum Domnul se apropie şi le întinde mâinile ce poartă semnele cuielor pentru a ne cuprinde într-o îmbrăţişare din care nu ne va mai da drumul.

Tăcerea este apăsătoare atunci când nu o doreşti, când nu o înţelegi, dar ea devine dulce mângâiere atunci când îi simţi beneficiile. Tăcerea acestei zile este rodnică asemenea bobului de grâu care în cea mai mare linişte se pregăteşte să rodească şi să străpungă pământul. Cristos va ieşi biruitor din mormântul în care l-am aşezat şi va aduce rod şi în viaţa noastră. Doar în tăcere vom reuşi să dăm la o parte piatra de mormânt, pământul şi molozul pe care le-am aşternut prin păcat peste harul lui Dumnezeu. Doar într-o clipă de linişte, eliberaţi de păcat, vom lăsa inima noastră să fie plină de Cristos cel înviat, de Domnul care ne arată că moartea şi răul nu au ultimul cuvânt.

În liniştea nopţii va străluci lumina şi toţi vom striga: „Cristos, speranţa mea, a înviat. Aleluia!”.

Reţine

„Dacă bobul de grâu, căzut în pământ, nu moare, rămâne singur, iar dacă moare, aduce multe roade” (In 12,24). În liniştea mormântului, Cristos a rodit mântuirea noastră. În liniştea inimii să rodim şi noi astăzi căinţă pentru toate păcatele noastre ca să ne putem bucura de gloria celui înviat.

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: