În câteva minute se va încheia luna mai, luna Sfintei Fecioare Maria: îţi mulţumesc o bună, mamă, pentru toate harurile şi bucuriile pe care le-am primit de la tine în această lună.

Este un privilegiu ca această lună să se încheie cu o sărbătoare care ne aminteşte de dragostea Născătoarei de Dumnezeu faţă de oameni: Vizita Sfintei Fecioare Maria la vara sa Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. Mi-a plăcut mult rugăciunea de după Sfânta Împărtăşanie de la Sfânta Liturghie din această zi, rugăciune care leagă sărbătoare de ieri (Trupul şi Sângele Domnului) cu cea de astăzi: Să te preamărească Biserica ta, Dumnezeule, căci le-ai făcut lucruri mari credincioşilor tăi; şi, după cum sfântul Ioan a tresăltat de bucurie simţind prezenţa ascunsă a lui Isus, tot astfel, şi poporul tău să aibă fericirea de a simţi că el este pururi viu în sfânta Împărtăşanie. El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin.

Plăcut a fost să medităm în această ultimă zi de mai cuvintele sfântului Beda Venerabilul, fragment luat din Omiliile sale şi propus pentru această zi la Oficiul Lecturilor:

Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu se bucură în Dumnezeu, mântuitorul meu (Lc 1,46). Cu aceste cuvinte, Maria face cunoscute mai întâi darurile pe care Dumnezeu i le-a acordat ei într-un mod special, apoi amintește binefacerile universale pe care Dum­nezeu nu încetează să le reverse în veci asupra neamu­lui omenesc. Îl preamărește pe Domnul sufletul aceluia care îndreaptă spre lauda și slujirea lui toate energiile omului interior, al aceluia care, respectând poruncile lui Dumnezeu, arată că se gândește mereu la puterea maiestății sale. Tresaltă de bucurie în Dum­nezeu, mântu­itorul său, duhul aceluia pe care nu-l a­trage nimic pămân­tesc, pe care nu-l macină abundența lucrurilor trecă­toare, pe care nu-l doboară nici o situație potrivnică, ci își pune toată bucuria în amintirea Creatorului său, de la care speră mântuirea veșnică.

Aceste cuvinte stau bine pe buzele tuturor sfinților, dar se cuvenea într-un mod cu totul special să fie pro­nunțate de fericita Maică a lui Dumnezeu, care, printr-un privilegiu unic, ardea de o iubire cu totul spirituală față de acela pe care a avut bucuria să-l zămislească în trupul său.

Pe bună dreptate a putut ea să tresalte de bucurie în Isus, adică în Mântuitorul ei, mai mult decât toți ceilalți sfinți, deoarece știa că cel pe care ea îl cunoștea ca auto­rul veșnic al mântuirii urma să se nască din trupul ei prin­tr-o naștere temporală și că în una și aceeași persoană va fi cu adevărat prezent fiul ei și Domnul ei.

Căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic și nu­mele lui e sfânt (Lc 1,49). Nu-și atribuie, așadar, nici un merit, ci întreaga ei măreție i-o atribuie acelui dar care, subzistând prin esență în toată puterea și gran­doarea sa, obișnuiește să-i facă pe credincioșii săi, din mici și slabi cum sunt, puternici și mari.

Bine a adăugat apoi: Numele lui e sfânt, ca să-i averti­zeze pe ascultătorii ei, ba chiar să-i învețe pe toți cei la care vor ajunge cuvintele sale, ca să aibă încre­dere în numele lui și să-l invoce. În felul acesta, vor putea să fie și ei părtași la sfințenia veșnică și la mân­tuirea adevă­rată, conform cuvintelor profetice: Oricine va invoca numele Domnului se va mântui (Il 3,5). Căci acesta este numele despre care s-a spus mai sus: Și duhul meu se bucură în Dumnezeu, mântuitorul meu.

Astfel, în sfânta Biserică s-a răspândit obiceiul foarte frumos și mântuitor ca imnul Mariei să fie cântat de toți în fiecare zi la rugăciunea vesperelor. În felul acesta, sufletele credincioșilor, făcând atât de des memoria întru­pării Domnului, se aprind de o iubire și mai mare, iar meditarea frecventă a exemplelor Mamei lor îi întărește în virtute. Și este bine ca aceasta să fie făcută seara, de­oarece mintea noastră, obosită de activitățile din timpul zilei și solicitată de atâtea gânduri, are nevoie, atunci când vine timpul odihnei, să se recu­leagă pentru a-și regăsi unitatea atenției.

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Cartea 1, 4: CCL 122, 25-26.30)

Iar aceste rânduri din imnul de la Breviar sunt glasurile noastre ce vor striga şi dincolo de luna mai spre mijlocirea şi ajutorul Neprihănitei:

După cum Elisabeta, cea cu tâmplele cărunte,
Te-a primit cu bucurie în căsuța de la munte,
Tot așa, creștinii ușa larg deschisă azi o lasă
Și te-așteaptă, o, Fecioară, să pășești la ei în casă.

Din prăpastia pierzării cine poate să mai iasă,
Dacă tu nu-ntinzi o mână, bună Mamă și Crăiasă,
Vino tu, cea mai frumoasă decât cerul plin de stele,
Te chemăm, căci ne apasă munți întregi de fapte rele.

Stea a mării luminoasă, spre port sigur călăuză,
Știm că mila ta lumina nimănui nu i-o refuză;
Rătăciților vieții, prăbușiților în tină,
O speranță le răsare și o rază de lumină.

Acum mă încredinţez Inimii Preasfinte a lui Isus, inimă căreia îi este dedicată luna iunie:

„Isuse cu inima blândă şi smerită, fă inima noastră asemenea cu inima ta!”
Amin!