„Tăcerea inimii este necesară pentru a-l putea auzi pe Dumnezeu pretutindeni – într-o uşă care se închide, în persoana care are nevoie de tine, în cântecul păsărilor, în flori, în animale. Nu este esenţial ceea ce noi spunem, ci ceea ce Dumnezeu ne spune nouă şi ce ne spune prin intermediul celorlalţi. În tăcere, el ne ascultă; în tăcere, el vorbeşte sufletelor noastre. În tăcere, primim privilegiul de a-i asculta vocea.
Pentru a face posibilă adevărata tăcere interioară, trebuie să practici:
– tăcerea ochilor, căutând mereu să vezi frumuseţea şi bunătatea lui Dumnezeu pretutindeni, şi închizându-i faţă de greşelile celorlalţi şi faţă de tot ceea ce este rău şi păgubitor pentru suflet.
– tăcerea urechilor, ascultând mereu vocea lui Dumnezeu, strigătul celor săraci şi în suferinţă, şi închizându-le faţă de bârfă şi vorbe lipsite de bunătate.
– tăcerea limbii, aducând laude lui Dumnezeu şi rostind doar cuvinte care inspiră şi iluminează, care aduc pace, bucurie şi speranţă, şi abţinându-te de la cuvinte care aduc întuneric, suferinţă şi moarte.
– tăcerea minţii, deschizând-o spre adevăr şi cunoaşterea lui Dumnezeu prin rugăciune şi contemplaţie, şi ferind-o de neadevăruri, gânduri distrugătoare şi răzbunătoare, judecăţi dure, suspiciuni false ale celorlalţi, dorinţe şi distrageri.
– tăcerea inimii, iubindu-l pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea ta, iubindu-l pe celălalt aşa cum Dumnezeu iubeşte, şi evitând orice egoism, ură, invidie, gelozie şi lăcomie.
Voi păstra tăcerea inimii cu mare atenţie, astfel încât în această tăcere să ascult cuvintele Lui. Pentru că în tăcerea şi puritatea inimii vorbeşte Dumnezeu”.
Aceste minunate cuvinte despre tăcere aparţin fericitei Tereza de Calcutta şi sunt extrase din cartea “În inima lumii” . Prin mijlocirea fericitei Tereza să ne bucurăm şi noi mereu de harul şi darul tăcerii şi astfel să auzim cât mai des glasul Domnului.
Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni:
Prea târziu te-am iubit... 