Prea târziu te-am iubit…

Cu răbdarea treci şi marea, aşa se spune. Şi aşa şi este. Încet, încet s-au aranjat lucrurile aici la Roma şi de ieri am început să fiu student cu acte în regulă (înscriere, plan de studiu, număr matricol etc.). Aşa cum mi s-a tot spus de când am ajuns aici, la Roma, încep să simt şi să cred că e într-adevăr o onoare să pot sta într-un asemenea loc plin de cultură, cum e Roma, după cum simt că este o onoare şi să fac parte din Universitatea Pontificală Lateran (sau Universitatea Papei, cum mai este numită). M-am trezit, fără nici un merit din partea mea, într-o oază de cultură. Este darul lui Dumnezeu şi îi mulţumesc. După cum le mulţumesc şi tuturor celor care m-au însoţit până aici şi m-au sprijinit. Viitorul sună bine, chiar dacă ştiu că va suna şi ocupat… mai ales după 7 octombrie, când va fi prima zi de şcoală, primul clopoţel (de data asta clopoţel „italian”). Aşadar, din nou student! Și ce dor îmi era! :)

Dar până încep oficial cursurile în cadrul Facultăţii de Drept Canonic, încerc să profit de timpul liber cât mai mult. Astfel, vreau să împărtăşesc cu cei dragi câteva imagini din fascinata zonă romană Trastevere. Vineri, după cursurile de limbă italiană, am mers împreună cu câţiva colegi să vizităm şi să ne bucurăm de această frumuseţe a Romei. Printre altele am văzut şi frumoasa bazilică Santa Maria in Trastevere.

Ziua de sâmbătă mi-a fost minunată din bunăvoința Excelenței Sale Mons. Enrico dal Covolo, rectorul Universității Pontificale Lateran, care a voit să fie ghidul nostru pe două din colinele Romei: Campidoglio și Aventino. Astfel că toți „bobocii” care au voit ne-am întâlnit în Piaţa Veneţia, în faţa inconfundabilului  monument Altarul Patriei şi de acolo am străbătut pe jos cele două coline romane, bucurându-ne de minunatele privelişti şi de pertinentele explicaţii ale Excelenţei Sale. Fotografiile făcute și locurile văzute au fost multe, multe prea multe pentru a putea fi descrise aici. Mai jos sunt doar câteva imagini pe care le-am surprins printre explicațiile Rectorului nostru.

Însă de departe, cea mai minunată zi a mea, de când sunt la Roma, a fost duminică. Cred că a fost prima zi în care m-am simţit ca acasă, în care m-am simţit atât de iubit de Dumnezeu, în care am simţit că Domnul ştie când să ne trimită mângâierile sale suave. Aceasta în primul rând pentru că duminică am avut bucuria de a concelebra în Bazilica „Sfântul Paul”, la slujba solemnă, alături de călugării benedictini, cei care au în custodie această sublimă bazilică. Sfânta Liturghie cântată, celebrată cu o solemnitate vrednică de imitat, cu un altar înconjurat de oameni și de preoți, m-au făcut să văd că și aici te poți simți foarte bine la Sfânta Liturghie. Simt cumva nevoia să retrag o parte din cuvintele din articolul trecut: nu e chiar numai turism în bisericile Romei. Cred că m-am pripit un pic. Acum am văzut că biserica poate fi și „plină” la Sfânta Liturghie (atât cât se poate spune plină gândindu-ne la o biserică de dimensiuni uriaşe, cum este aceasta dedicată Apostolului neamurilor). Acum am văzut că sunt şi liturghii cântate de la început până la sfârşit (Gloria, Evanghelia, Crezul, Prefaţa, Rugăciunea euharistică…totul! Chiar mai mult decât se cântă la noi!). Superb! Totul a fost exact așa cum cred că-i place şi Domnului şi cum le place tuturor celor care vor să se simtă cât mai aproape de Dumnezeu atunci când participă la sfânta Liturghie.

În al doilea rând, duminca mi-a fost înfrumuseţată de dialogul cu noul meu prieten, părintele benedictin Roberto, care mi-a prezentat mănăstirea, istoria ei şi a Bazilicii. Alături de el şi de comunitatea benedictină am luat parte şi la rugăciunea breviarului, Ora Medie, în capela lor, apoi am luat şi prânzul, pentru prima dată într-o comunitate de călugări benedictini. Şi dau mărturie că am fost uimit de frumuseţea cu care au făcut din prânz o „continuare a sfintei Liturghii”. Totul a fost nou, superb, emoţionant. Şi pentru fiecare clipă de har şi de îmbogăţire spirituală îi mulţumesc Domnului şi îl rog din inimă să-i binecuvânteze pe toţi cei care au făcut posibilă această întâlnire cu noul meu prieten. Îmi place să o repet, pentru că sună atât de mângâietor atunci când eşti departe: Mulţumesc, Doamne, pentru că duminică m-ai ajutat şi „m-am simţit ca acasă”.

Binecuvântarea Domnului să fie asupra voastră și asupra tuturor celor pe care îi purtaţi în inimă!

Iată şi câteva imagini cu bazilica „Sfântul Paul”.