28/10/2013 – Prea târziu te-am iubit…

Aş vrea să ştiu gândurile lui Dumnezeu, restul sunt detalii!

Forta credintei si a rugaciunii

Albert Einstein spunea: „Aş vrea să ştiu gândurile lui Dumnezeu, restul sunt detalii”. Astăzi ne putem asocia marelui fizician şi dorinţei sale şi să spunem şi noi: „Am vrea să ştim la ce se gândeşte Dumnezeu atunci când alege o persoană pentru o anumită misiune?”. De exemplu, care au fost criteriile după care i-a ales pe cei 12 apostoli, dintre care doi, Simon şi Iuda, sunt sărbătoriţi astăzi? Sau care au fost criteriile sale atunci când ne-a ales să fim soţi, părinţi, persoane consacrate sau preoţi? Dacă am şti acestea, poate ne-ar fi mai uşor atunci când ne alegem prietenii, colaboratorii, când luăm decizii importante pentru viaţa noastră. Poate totul ar fi altfel pentru noi.

Însă alături de cuvintele savantului ni se pot strecura în inimă, ca un balsam liniştitor, cuvintele pline de înţelepciune ale sfintei Tereza a Pruncului Isus: „Domnul nu-i cheamă pe cei care merită, ci pe aceia pe care el îi vrea”. Criteriile Domnului sunt diferite de ale oamenilor, după cum ne asigură şi Scriptura: „Gândurile mele, spune Domnul, nu sunt ca gândurile voastre şi căile mele nu sunt căile voastre” (Is 55,8).

Cu toate acestea evanghelia zilei ne oferă un detaliu preţios pentru ziua alegerilor noastre, pentru momentele când noi înşine trebuie să luăm decizii: „Isus s-a urcat pe munte să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune”. Alegerea ucenicilor este precedată de acest dialog cu Tatăl, ca un exemplu pentru noi. Putem da paginile timpului înapoi şi să vedem: noi cât ne-am rugat înainte de a face o alegere? Noi cât timp acordăm dialogului cu Tatăl care ne poate inspira calea pe care trebuie să o urmăm?

Apostolul Paul ne aminteşte că şi noi suntem aleşi, că beneficiem de marele har de a fi „concetăţenii sfinţilor şi membri ai familiei lui Dumnezeu”. Aşadar, să ne comportăm ca adevăraţi membri de familie, să avem încredere în Tatăl, să apelăm la ajutorul şi mijlocirea „fraţilor” mai mari în credinţă, să fim şi noi asemenea lor „solii care străbat tot pământul”, purtători ai Evangheliei până la marginile lumii. Dacă Dumnezeu ne-a ales fără niciun merit din partea noastră, astăzi e rândul nostru să-l alegem pe Dumnezeu, să fim mereu de partea lui, să facem să răsune în lumea întreagă vestea mântuirii.

Reţine

A fi creştin înseamnă a fi ales, a fi membru al familiei lui Dumnezeu. Iar această apartenenţă cere un comportament demn, o atitudine verticală, cere decizii în conformitate cu planul Tatălui. Când l-am întrebat ultima dată pe Dumnezeu ce doreşte de la noi?

Luni, 28 octombrie 2013

Luni din saptamâna a 30-a de peste an SS. SIMON si IUDA, ap.

LECTURA I Clădiţi pe temelia apostolilor.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 2,19-22 Fraţilor, ¹⁹ prin Isus Cristos, voi nu mai sunteţi străini, nici oaspeţi, dar concetăţenii sfinţilor şi membri ai familiei lui Dumnezeu, ²⁰ clădiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, având ca piatră unghiulară pe însuşi Cristos Isus. ²¹ Pe această temelie orice construcţie se înalţă în bună rânduială, ca să ajungă un lăcaş sfânt în Domnul; ²² în el şi voi sunteţi împreună zidiţi, ca să deveniţi locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 18,2-3.4-5 (R.: 5a) R.: În lumea întreagă răsună vestea mântuirii.

² Cerul vorbeşte despre slava lui Dumnezeu şi firmamentul vesteşte lucrarea mâinilor sale. ³ Ziua dă de ştire acest lucru zilei următoare, iar noaptea îl destăinuie nopţii următoare. R.

⁴ Nu e vorbire, nu sunt cuvinte, nu e un glas care să se poată auzi, ⁵ şi totuşi este o solie care străbate tot pământul, o veste care ajunge la marginile lumii. R.

ALELUIA (Aleluia) Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm, pe tine, Doamne, te mărturisim; pe tine, Doamne, te măreşte corul slăvit al apostolilor. (Aleluia)

EVANGHELIA A ales doisprezece dintre ei şi le-a dat numele de apostoli.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,12-16 În zilele acelea, Isus s-a urcat pe un munte să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune. ¹³ Când s-a făcut ziuă i-a chemat pe ucenicii săi, a ales doisprezece dintre ei şi le-a dat numele de apostoli. ¹⁴ Aceştia sunt: Simon, pe care l-a numit Petru, şi Andrei, fratele lui, Iacob, Ioan, Filip, Bartolomeu, ¹⁵ Matei, Toma, Iacob, fiul lui Alfeu, Simon, numit Zelotul, ¹⁶ Iuda, fiul lui Iacob şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat.

Cuvântul Domnului

28/10/2013 2 4

Ia să vedem ce-i mai spune astăzi Dumnezeu vecinului meu

Cred că orice predică sau meditație ar trebuie să cuprindă două fragmente din Sfânta Scriptură esențiale pentru viața noastră de credință. Unul dintre aceste fragmente este din Evanghelia după sfântul Ioan: „La început era Cuvântul… Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,1.14). Cuvântul care se face trup trebuie să fie amintit în fiecare predică în ambele direcții: și ca realitate pe care o mărturisim, întruparea lui Isus Cristos, dar și ca obligație pe care o avem de a întrupa cuvintele noastre, de a le da trup. Altfel spus, trebuie să punem în practică cuvintele pe care le „auzim” în predică sau în meditație. Aceasta pentru că – și iată și al doilea fragment esențial – „credința fără fapte este moartă” (Iac 2,26). Gândindu-ne la „ne-faptele” noastre, ar trebuie să tremurăm în fața acestui adevăr.

Trebuie să provocăm venirea acelei zile în care predicile și meditațiile nu vor rămâne doar cuvinte, ci vor deveni „carne”, fapte. Trebuie să facem această trecere de la cuvinte la fapte și toate verbele, îndemnurile, exortațiile, să devină fapte, trăiri. Întorși la realitățile noastre de zi cu zi, după meditarea cuvântului divin, trebuie să vedem cum înfăptuim ceea ce am ascultat, meditat, predicat, să vedem în concret cum iubim, cum iertăm, cum evanghelizăm. Avem obligația de a da trup cuvintelor!

Evanghelia de ieri, începutul ei, mi-a adus un gând care cu siguranță nu este o noutate pentru nimeni. Și anume, am văzut toți că evanghelistul Luca a început cu aceste cuvinte: „Atunci Isus a spus această parabolă unora care se credeau în sine drepți și-i disprețuiau pe alții” (Lc 18,9). Isus a spus această parabolă pentru „unii”, o alta pentru „alții”. Mereu există un destinatar al cuvintelor lui Isus. Însă de cele mai multe ori ne gândim că destinatarii sunt x, y, z etc., nu noi. Și totuși, poate ar trebui să înțelegem că astăzi acest destinatar suntem noi. Mereu, în fiecare zi, noi suntem destinatarii învățăturii lui Cristos. Nu putem lua Biblia în mână și să o deschidem și să spunem: Ia să vedem ce-i mai spune astăzi Dumnezeu vecinului meu sau soțului meu sau soției mele sau copiilor mei sau colegului meu de muncă sau profesorului meu sau parohului sau altora. Nu putem face așa! Ceea ce trebuie să facem este să luăm Sfânta Scriptură și să o deschidem cu această convingere: „Vreau să văd ce-mi spune Dumnezeu mie, ce învățătură are Domnul pentru mine”. Dumnezeu vorbește în primul rând pentru mine și apoi pentru aproapele meu.

Și ce ne spune Domnul în fragmentul evanghelic? El ne spune atât de simplu de ascultat, dar atât dificil de trăit, de întrupat: „oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat” (Lc 18,14). Nu este ușoară viața în umilință, în tăcere. Nu este ușor să crezi în această promisiune că vei fi înălțat. Și totuși, Biserica este plină în istoria ei de oameni umili înălțați de Tatăl.

Această umilință trebuie să se simtă și în rugăciunile noastre. Se spune pe drept că rugăciunea este reflectarea vieții ca într-o oglindă. Cum te rogi, așa ești. În rugăciune omul poate descoperi adevărul propriei existențe. Și cum este rugăciunea noastră? Este una lipsită de Dumnezeu și plină de noi și de realizările sau cererile noastre? Sau este una umilă, plină de Dumnezeu?

Să nu uităm: cum ne rugăm, așa suntem! Iar obligația noastră e de a da „carne” cuvintelor noastre.

NB. Cei care vor să aprofundeze valoarea acestei rugăciuni făcute de vameșul îndrăgit de Isus, pot citi superba carte Pelerinul rus. Este un text ascetic care vorbește despre practica mistică a rugăciunii interioare perpetue, rugăciunea inimii: „Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine păcătosul”.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,9-14
În acel timp, ⁹ Isus a spus această asemănare, pentru unii care credeau în sinea lor că sunt drepţi şi-i dispreţuiau pe ceilalţi: ¹⁰ „Doi oameni s-au urcat la templu să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameş. ¹¹ Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. ¹² Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile». ¹³ Vameşul, stând departe, nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice ochii spre cer, ci îşi bătea pieptul zicând: «Dumnezeul meu, ai milă de mine, păcătosul!». ¹⁴ Vă spun că s-a întors acasă îndreptăţit acesta din urmă şi nu cel dintâi; căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat!”