Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for Noiembrie 2013

Invitaţie la rugăciune în direct

Posted by Paxlaur pe 30/11/2013

În această seară începem Timpul Adventului, un timp de pregătire pentru primirea lui Cristos în viaţa noastră, un timp în care vrem să înfrumusețăm sufletul nostru pentru a trăi cu bucurie sărbătoarea Crăciunului, Naşterea Domnului nostru Isus Cristos.

Acest început de Advent va fi marcat astăzi la Roma de un moment de rugăciune. Sfântul Părinte papa Francisc va recita primele Vespere de la prima duminică din Advent împreună cu cei care frecventează universităţile din Roma. Momentul de rugăciune va începe la ora 17:30, ora Italiei, în Bazilica „Sfântul Petru” şi poate fi urmărit în direct pe www.radiovaticana.va sau accesând direct imaginea de mai jos:

Invitatie la Rugaciune cu sfantul parinte papa Francisc

Haideți să ne unim în rugăciune pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a oferit în anul liturgic pe care tocmai l-am încheiat (în special să-i mulţumim pentru darul credinţei şi pentru că ni l-a dăruit pe Sfântului Părinte papa Francisc, omul speranţei); să îi cerem iertare pentru ceea ce nu am reuşit să facem bine în anul încheiat; să îi cerem harul de a trăi cu demnitate şi iubire noul an Liturgic. Isus Cristos să fie mereu în mijlocul nostru.

„Unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt și eu acolo în mijlocul lor” (Mt 18,20).

Anunțuri

Posted in E bine de ştiut, Papa Francisc | Etichetat: , , | 1 Comment »

Din învăţătura Părinţilor: Dacă vom fi miei, vom învinge, dacă vom fi lupi, vom fi învinși!

Posted by Paxlaur pe 28/11/2013

Capela surorilor clariseFragmentul propus astăzi pentru Oficiul Lecturilor aduce multă lumină asupra unora dintre cele mai dificile pasaje din evanghelie: „Vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor” (Lc 10,3) şi „Fiți, deci, înțelepți ca șerpii și simpli ca porumbeii” (Mt 10,16). Iată cum ne învaţă sfântul Ioan Crisostomul:

Dacă vom fi miei, vom învinge, dacă vom fi lupi, vom fi învinși

Atât timp cât vom fi miei, vom învinge și, chiar dacă vom fi înconjurați de lupi numeroși, vom reuși să-i întrecem. Dar dacă vom deveni lupi, vom fi învinși, pentru că vom fi lipsiți de ajutorul păstorului. El nu paște lupi, ci miei. Pentru aceasta, el va pleca și te va lăsa singur, deoarece îl împiedici să-și arate puterea.
Este ca și cum Cristos ar fi spus: Nu vă tulburați pentru faptul că, trimițându-vă între lupi, vă poruncesc să fiți ca mieii și porumbeii. Aș fi putut să vă spun contrariul și să vă scutesc de orice suferință, împie­di­cându-vă să fiți expuși ca niște miei în fața lupilor și să vă fac mai puternici decât leii. Însă este necesar să se întâmple așa, pentru că vă face mai glorioși și arată puterea mea. Același lucru îl spunea lui Paul: Îți este sufi­cient harul meu, căci puterea mea se arată în slăbi­ciune (2Cor 12,9). Așadar, eu v-am voit așa de blânzi. Pentru aceasta, atunci când spune: Vă trimit ca pe niște miei (Lc 10,3) vrea să-i facă să înțeleagă că nu trebuie să se dea bătuți, pentru că el știe bine că, prin blândețea lor, vor fi de neînvins înaintea tuturor.
Apoi, voind ca ucenicii săi să acționeze în mod spon­tan, pentru a nu părea că totul derivă din har și să nu creadă că sunt premiați fără nici un motiv, el adaugă: Fiți, deci, înțelepți ca șerpii și simpli ca porumbeii (Mt 10,16). Dar ce poate să facă înțelepciunea noastră, s-ar putea obiecta, în mijlocul atâtor pericole? Cum am putea fi înțelepți când suntem loviți de atâtea furtuni? Ce va putea face un miel cu înțelepciunea, atunci când este înconjurat de lupi fioroși? Oricât de mare ar fi simpli­tatea unui porumbel, la ce-i va folosi atunci când va fi atacat de vulturi? Desigur, acelor animale nu le folo­sește, însă vouă vă va folosi foarte mult.
Să vedem ce fel de înțelepciune cere: cea a șarpelui. După cum șarpele părăsește totul, chiar și trupul, și nu se opune, numai ca să-și salveze capul, tot așa, și tu, numai ca să salvezi credința, părăsește totul: bunurile, trupul și chiar viața. Credința este asemenea capului și rădăcinii. Păstrând-o, chiar dacă vei pierde totul, vei recâștiga toate cu mai mare belșug. Iată de ce nu porun­cește să fie numai simpli sau numai înțelepți, ci unește aceste două calități, așa încât să devină virtuți. El cere înțelepciunea șarpelui, pentru ca tu să nu primești răni mortale, și simplitatea porumbeilor, ca să nu te răzbuni pe cel ce te insultă și să nu îndepărtezi, prin răzbunare, pe cei care îți întind curse. Înțelepciunea fără simplitate nu folosește la nimic.
Nimeni să nu creadă că aceste porunci nu se pot prac­tica. Cristos cunoaște, mai bine decât oricine, natura lucrurilor. El știe bine că violența nu se oprește prin violență, ci prin blândețe.

Din Omiliile asupra Evangheliei după Matei ale sfântului Ioan Crisostomul, episcop
(Omil. 33, 1.2: PG 57, 389-390)

Posted in Lecturi | Etichetat: , , , , , | 3 Comments »

Scrisoare pastorală: Prinos de mulţumire şi recunoştinţă

Posted by Paxlaur pe 23/11/2013

petru-gherghelLa sfârşitul lunii noiembrie, mai exact duminică, 24 noiembrie 2013, va avea loc încheierea solemnă a Anului Credinţei, declarat de papa Benedict al XVI-lea, actualmente emerit. Totodată vom încheia şi programul pastoral dedicat familiei în Dieceza de Iaşi, program desfăşurat pe o perioadă de trei ani: 2010-2013.

A fost o binecuvântare pentru întreaga Biserică şi un adevărat moment de reîmprospătare a convingerilor religioase a celor ce l-au ales pe Dumnezeu drept ultim scop al întregii lor vieţi şi o binemeritată reînnoire de speranţă într-o lume mai demnă şi mai aproape de idealul său temporar şi mai ales de cel veşnic. A fost, de asemenea, un prilej pentru familiile noastre să se bucure de lumina credinţei ca fundament al chemării de vestire a evangheliei în lume şi în societate.

Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a oferit o astfel de etapă de împrospătare în care rugăciunea noastră a fost fără încetare ca aceea a ucenicilor Domnului: „Doamne, măreşte-ne credinţa!” (cf. Lc 17,5). Doamne, învaţă-ne să ne rugăm şi revarsă în inimile noastre darul iubirii dumnezeieşti. Doamne, păstrează în familiile noastre bucuria şi lumina credinţei.

E firesc, aşadar, să-i fim recunoscători şi Sfântului Părinte papa Benedict pentru inspiraţia avută şi pentru programul trasat prin scrisoarea apostolică Porta fidei (Poarta credinţei -11 octombrie 2011).

Sfântul Părinte Benedict făcea o precizare care ne-a însoţit pe parcursul întregului An al Credinţei, deschis odată cu Sinodul Episcopilor din octombrie 2012, încurajându-ne să pătrundem în nucleul credinţei pentru o nouă evanghelizare: „Dorim ca acest an să trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate şi cu reînnoită convingere, cu încredere şi speranţă. Va fi o ocazie propice şi pentru a face mai intensă celebrarea credinţei în liturgie, îndeosebi în Euharistie, care este culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi în acelaşi timp izvorul din care provine toată energia ei”.

Îi mulţumim, de asemenea, actualului Sfânt Părinte Francisc care, preluând gândul şi dorinţa papei emerit Benedict, care dorea ca această „lumină a credinţei”, analizată şi retrăită de fiecare creştin să aducă în lume o nouă rază iluminatoare pe care trebuie să o răspândească prin propria experienţă şi viaţă din întâlnirea cu Cristos, „adevărata lumină care a venit în lume” (In 1,9).

Caracterizată prin cuvintele „cine crede, vede„, enciclica, „prezentând credinţa”, cere să se îndrepte din nou privirea spre esenţialul Bisericii şi al fiecărui credincios care ne face să înţelegem misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu, care, în moartea şi învierea sa, a revelat iubirea în plinătatea şi profunzimea sa.

Înţelegem din această valoroasă şi importantă enciclică, document pontifical care îl are drept inspirator pe papa emerit Benedict şi autor pe actualul Sfânt Părinte papa Francisc, un lucru esenţial: credinţa este un dar, noi suntem chemaţi să o descoperim din ce în ce mai bine şi să înţelegem caracterul ei de lumină pentru că, atunci când flacăra ei se stinge, toate celelalte lumini ajung să-şi piardă vigoarea. Credinţa se naşte din întâlnirea cu Dumnezeul cel viu, care ne cheamă şi ne dezvăluie iubirea sa, o iubire care ne precedă şi pe care ne putem sprijini pentru a fi trainici şi a construi viaţa. Transformaţi de această iubire, primim ochi noi, experimentăm că în ea există o mare promisiune de plinătate şi ni se deschide privirea viitorului, ne asigură Sfântul Părinte la începutul acestei enciclice.

Suntem bucuroşi că în acest An al Credinţei am beneficiat de un Sinod al episcopilor, înţelegând cât de importantă este credinţa trăită pentru răspândirea evangheliei în lumea de astăzi şi în misiunea unei noi evanghelizări, aşa cum am fost îndemnaţi de papa emerit Benedict.

Am avut bucuria de a întâlni un nou păstor carismatic şi dornic de a ne ilumina şi călăuzi pe un drum nou de credinţă, de a ne face să fim purtătorii acestei lumini la toţi oamenii, după ce am primit-o prin întâlnirea cu Cristos. Suntem recunoscători că pe parcursul acestui An al Credinţei am fost stimulaţi în atâtea forme să redescoperim „lumina credinţei”, să ne împărtăşim din lumina ei, să o transformăm în iubire şi trăire creştină, capabilă să ajute la o nouă orientare în Biserică şi în lume.

Tot ceea ce ne-a lăsat ca moştenire Conciliul Vatican II la împlinirea celor 50 de ani de la deschidere, noul Catehism al Bisericii Catolice la împlinirea celor 20 de ani de la publicare, precum şi tot ce ne-au transmis marii noştri papi Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea se regăseşte în această ultimă enciclică, ce întregeşte, de fapt, o trilogie voită cândva de papa Benedict, ce urma să devină un adevărat ghid pentru viaţa noastră: Deus caritas est, Spe salvi şi Lumen fidei. Papa Francisc vine să confirme şi să întărească această dorinţă a înaintaşului său şi acest magisteriu cu un nou spirit şi cu o nouă abordare şi să ne îmbucure astfel inima cu exemplul său şi cu razele luminii credinţei trăite şi transformate în speranţă şi iubire după modelul patronului ales, sfântul Francisc din Assisi.

Cât de frumos exprimă acest adevăr atunci când ţine să precizeze despre tot ce au făcut înaintaşii săi, despre ceea ce a voit şi a ţinut să facă papa Benedict. „Succesorul lui Petru este chemat, de fapt, să-i «întărească pe fraţi» în acea incomensurabilă comoară a credinţei pe care Dumnezeu o dăruieşte ca lumină pe drumul fiecărui om. (7). Tezaurul credinţei rămâne mereu inalterabil şi valabil peste timpuri şi generaţii. El trebuie doar redescoperit şi aplicat în condiţii şi forme noi.

Aceasta a fost, este şi trebuie să rămână pentru om Lumen fidei, lumina credinţei: un ghid ce ni-l pune în mână pe Cristos pe care îl întâlnim şi prin care suntem chemaţi să fim lumină în lume (cf. Mt 5,13-16).

Avem aşadar motive să celebrăm, împreună cu întreaga Biserică, acest act de preamărire a lui Dumnezeu care a fost atât de generos cu noi dându-ne întâlnire, pe parcursul acestui an, cu iubirea sa pe care ne-a oferit-o în atâtea ocazii şi prin atâtea forme aşa încât drumul nostru de curaj şi de mărturie să crească şi să aducă noi roade în opera atât de importantă a noii evanghelizări.

În aceeaşi măsură suntem fericiţi că darul credinţei pe care l-am retrăit şi reînnoit pe parcursul anului pastoral pe care-l încheiem la Cristos, Rege, a adus în familiile noastre din dieceză o adevărată lumină şi un nou impuls în angajarea unei trăiri demne, conforme cu vocaţia încredinţată de Dumnezeu părinţilor şi copiilor în această lume.

În enciclica „Lumen fidei” există multe referinţe la faptul cum această lumină operează în familie şi luminează paşii părinţilor şi ai copiilor, fiind pentru toţi membrii acestei „biserici domestice” un far luminos. Ne bucurăm să ştim şi să vedem cum programul nostru pastoral dedicat familiei s-a îmbinat aşa de bine cu dorinţa şi gândul Sfântului Părinte de a face să strălucească şi mai mult lumina credinţei în familie şi prin familie.

Iată cuvintele Sfântului Părinte Francisc: „Primul loc în care credinţa luminează cetatea oamenilor se află în familie. Înainte de toate, mă gândesc la unirea stabilă a bărbatului şi a femeii în căsătorie. Ea se naşte din iubirea lor, semn şi prezenţă a iubirii lui Dumnezeu, din recunoaşterea şi acceptarea bunătăţii diferenţei sexuale, prin care soţii se pot uni într-un singur trup (cf. Gen 2,24) şi sunt capabili să dea naştere unei noi vieţi, manifestare a bunătăţii Creatorului, a înţelepciunii şi a planului său de iubire. În familie, credinţa însoţeşte toate vârstele vieţii, începând de la pruncie: copiii învaţă să se încreadă în iubirea părinţilor lor. Pentru aceasta este important ca părinţii să cultive practici comune de credinţă în familie, care să însoţească maturizarea credinţei copiilor. Mai ales tinerii, care străbat o vârstă a vieţii atât de complexă, bogată şi importantă pentru credinţă, trebuie să simtă apropierea şi atenţia familiei şi a comunităţii ecleziale în drumul lor de creştere în credinţă” (LF 52-53).

O minunată simbioză între credinţă şi familie, familia devenind o adevărată şcoală şi un veritabil laborator al credinţei.

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori în Cristos, preaiubite familii,

Anul Credinţei şi al Familiei se încheie în solemnitatea lui Cristos, Rege.

Vom face sărbătoare, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru acest timp binecuvântat şi pentru această revărsare de lumină cerească.

Tot în acest sens, cerem ca în toate Bisericile noastre, la celebrările liturgice, mai ales la celebrarea sfintei Liturghii să subliniaţi marea binefacere pe care a trăit-o Biserica în acest an special, făcând un triduum de pregătire cu rugăciuni, adoraţii, cateheze şi alte diferite devoţiuni în biserici, mănăstiri, capele, institute teologice şi de formare, case de educaţie şi caritate, dar mai ales în familii, ca prinos de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, invocând ajutorul sfintei familii din Nazaret şi a sfinţilor noştri protectori.

Unindu-ne cu Sfântul Părinte papa Francisc şi cu întreaga Biserică în catedrala noastră „Sfânta Fecioară Maria, Regină” vom celebra, la ora 11.00. în mod solemn o sfântă Liturghie pontificală cu participarea tuturor preoţilor din Iaşi, a tuturor familiilor religioase şi a tuturor structurilor bisericeşti.

Nu uităm însă că drumul de credinţă şi misiunea noastră în Biserica locală ca şi în fiecare familie în parte nu se termină, ci continuă. Suntem chemaţi să facem vie credinţa pe care am redescoperit-o şi să devenim purtătorii acestei lumini pe cărările vieţii la cei care încă n-au întâlnit-o.

Vă îndemnăm cu iubire părintească şi frăţească să nu încetăm să implorăm împreună cu Sfântul Părinte, cu toţi păstorii Bisericii acelaşi dar ceresc: Doamne, măreşte-ne credinţa! Doamne, fă ca familia creştină să fie mereu şcoală de credinţă în lume şi să rămână mereu aşa cum a fost instituită după planul şi voinţa lui Dumnezeu.

Întrucât în dieceza noastră am trăit şi un program cu totul special dedicat familiei şi căsătoriei creştine, pe parcursul a trei ani, vă facem cunoscut că dată fiind importanţa acestui proiect, vom adresa înaintea sărbătorii Crăciunului, sărbătoarea vieţii şi a familiei prin excelenţă, o scrisoare pastorală tuturor familiilor noastre cu un mesaj pentru fiecare persoană în parte.

Tuturor îmbrăţişarea noastră părintească şi dorinţa binecuvântării cereşti, „ca toţi să fie una” (In 17,21).

Iaşi, 1 noiembrie 2013,

Solemnitatea Tuturor Sfinţilor

Petru Gherghel, episcop de Iaşi

Preluat de pe www.ercis.ro

Posted in Anul credinţei | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: