Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for Decembrie 2013

Nimic mai intim, mai pur şi mai plin de iubire…

Posted by Paxlaur pe 28/12/2013

IsusNu cred că există realitate care să fie mai intimă, mai pură, mai plină de iubire decât să-ţi aşezi capul pe pieptul celui ce-l iubeşti şi să-i simţi inima cum bate pentru tine. Aşa a făcut „ucenicul iubit”, „apostolul iubirii”, sfântul apostol şi evanghelist Ioan pe care-l sărbătorim astăzi. Aşa să ne primească Domnul Isus şi pe noi la pieptul său ca să-i simţim iubirea, să-i simţim inima ce ne spune pe nume. Aşa să-l primim şi noi în inima noastră pe pruncul divin. Amin!

După ce a spus acestea, Isus s-a tulburat în duh și a mărturisit: „Adevăr, adevăr vă spun: unul dintre voi mă va trăda”.

22Discipolii se uitau unii la alții, nedumeriți fiind în legătură cu cel despre care vorbește.
23Unul dintre discipolii lui, pe care îl iubea Isus, stătea la masă la pieptul lui Isus.
24Atunci, Simon Petru i-a făcut acestuia semn să se intereseze cine ar putea să fie cel despre care vorbește.
25El s-a aplecat, deci, pe pieptul lui Isus și i-a zis: „Doamne, cine este?”
26Isus a răspuns: „Este acela pentru care voi întinge îmbucătura și i-o voi da”. Atunci, întingând îmbucătura, a luat-o și a dat-o lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon.
27După acea îmbucătură, a intrat Satana în el. Atunci, Isus i-a zis: „Ceea ce vrei să faci, fă repede!”
28Dar nici unul dintre cei care stăteau la masă nu a înțeles de ce i-a spus aceasta.
29Și, cum Iuda ținea punga cu bani, unii au crezut că Isus îi spune: „Cumpără ceea ce ne trebuie pentru sărbătoare” sau ca să dea ceva săracilor.

30Așadar, luând îmbucătura, [Iuda] a ieșit îndată. Și era noapte (In 13,21-30).

Anunțuri

Posted in Predici si meditatii | Etichetat: , | 1 Comment »

Vă doresc zile pline de seninătate şi speranţă

Posted by Paxlaur pe 24/12/2013

Craciun 2013

Posted in Diverse | Etichetat: , | 7 Comments »

Cunoașterea misterului ascuns în Cristos Isus!

Posted by Paxlaur pe 14/12/2013

Un gând care ne invită să redescoperim pasiunea pentru Cristos, pentru misterul său. Iată ce ne învaţă în Cântarea spirituală, sfântul sărbătorit astăzi, Ioan al Crucii, preot şi învăţător al Bisericii:

Deși multe mistere și fapte minunate au fost desco­perite de sfinții învățători și au fost înțelese în această viață de sufletele sfinte, totuși, cea mai mare parte dintre ele rămâne încă de spus și chiar de înțeles.
De aceea în Cristos trebuie săpat adânc, pentru că el este ca o mină bogată în care se află numeroase filoane de comori și în care, oricât de mult s-ar săpa, nu se ajunge niciodată până la capăt. Ba mai mult, în fiecare filon se descoperă noi filoane de bogății.
Din acest motiv, apostolul Paul a spus despre Cristos: În el sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii lui Dumnezeu (Col 2,3). Sufletul însă nu poate să intre la aceste comori, nici să ajungă la ele, dacă mai întâi nu va fi trecut sau nu va fi intrat în strâmtoarea suferințelor exterioare și interioare și dacă mai întâi nu va fi primit de la Dumnezeu multe daruri intelectuale și sensibile și dacă în precedență nu se va fi exercitat în spiritualitate.
De fapt, toate aceste daruri sunt de o categorie inferi­oară, căci ele sunt dispoziții pentru a ajunge la lăcașu­rile înalte ale cunoașterii misterelor lui Cristos, care este cea mai mare înțelepciune ce se poate dobândi în această viață.
O, dacă oamenii ar înțelege în sfârșit că este imposibil să ajungă la profunzimea bogățiilor și înțelepciunii lui Dumnezeu, dacă mai întâi nu intră în strâmtoarea suferințelor de multe feluri și dacă sufletul nu-și pune în ele mângâierea și dorința! Sufletul care dorește cu adevărat înțelepciunea divină dorește cu adevărat să intre mai întâi în strâmtoarea crucii.
De aceea, sfântul Paul îi îndemna pe efeseni să nu se descurajeze din cauza încercărilor, ci să rămână tari și înrădăcinați și întemeiați în iubire, să puteți înțelege împreună cu toți sfinții care este lărgimea și lungimea, înălțimea și profunzimea și să cunoașteți iubirea fără de margini a lui Cristos, ca să fiți plini în toate de pli­nă­tatea lui Dumnezeu (Ef 3,17-19).
Căci poarta prin care se poate ajunge astfel la bogăți­ile înțelepciunii lui este crucea. Aceasta este o poartă în­gustă și, dacă mulți râvnesc bogățiile care pot fi atin­se prin ea, totuși, puțini sunt aceia care doresc să intre prin ea.

(Red. B, str. 36-37, ed. E. Pacho, S. Juan de la Cruz, Obras completas, Burgos 1982, 1124-1135)

Posted in Lecturi | Etichetat: | 1 Comment »

Johnny Cash – Heart Of Gold

Posted by Paxlaur pe 14/12/2013

Pentru că mi-au plăcut şi vocea şi versurile.

I want to live, I want to give. I’ve been a miner for a heart of gold….

Posted in Muzica | Etichetat: | Leave a Comment »

Nu se poate ca iubirea să nu vadă ceea ce iubeşte!

Posted by Paxlaur pe 12/12/2013

iubireaÎn aşteptarea naşterii lui Cristos, textul pe care ni-l propune Biserica spre meditare înflăcărează în noi dorinţa de a-l vedea cât mai curând pe cel pe care îl iubim. Cunoaştem toţi acest adevăr: cei care se iubesc nu pot sta departe unul de celălat. Cei care se iubesc au nevoie unul de celălalt. Cei care se iubesc au o singură dorinţă: binele celui iubit. Iar acest adevăr este exprimat într-un mod sublim de episcopul Petru Crisologul într-una dintre predicile sale: iubirea doreşte să-l vadă pe Dumnezeu!

Iată învăţătura oferită de Păstorul Bisericii:

Dumnezeu, văzând lumea răvăşită de teamă, lucrează fără încetare ca să o cheme la sine cu dragoste, să o in­vite cu harul, să o susţină cu iubirea, să o îmbrăţişeze cu afecţiunea.
Iată de ce a purificat pământul, care se învechea în rele, cu pedeapsa potopului; l-a chemat pe Noe să fie părin­tele unei lumi noi, l-a îndemnat prin cuvinte afectu­oase, i-a dat încredere prin familiaritatea sa, l-a instruit părinteşte prin evenimentele prezente, l-a mângâiat cu harul în vederea celor viitoare. Nu-i porunceşte, ci, fă­cându-l să participe la lucrarea sa, închide în arcă între­gul viitor al lumii, pentru ca această asociere bazată pe iubire să alunge teama servilă şi pentru ca această iu­bire comună să conserve ceea ce fusese salvat printr o lucrare comună.
Iată de ce îl cheamă pe Abraham să iasă dintre pă­gâni, îl înnobilează cu un nume nou, îl face părintele credinţei, îl însoţeşte în călătoria sa, îl apără de străini, îl îmbogăţeşte cu bunuri, îl face să triumfe asupra duş­manilor, îi dăruieşte garanţia promisiunilor sale, îl scapă de nedreptăţi, se face oaspetele său plăcut, îl surprinde dându-i un moştenitor pe care nu-l mai spera, pentru ca, umplut de atâtea binefaceri, copleşit de atâta mări­nimie a iubirii divine, să înveţe a-l iubi pe Dumnezeu, nu să se teamă de el; să-l cinstească iubindu-l, nu să se înspăimânte de el.
Iată de ce îl mângâie în vis pe Iacob pe când fugea de fratele său, îl provoacă la luptă pe când se întorcea, îl doboară la pământ strângându-l în braţe aşa cum face un luptător, ca să-l iubească pe tatăl care luptă cu el, nu să se teamă de el.
Iată de ce îl cheamă pe Moise în limba sa maternă, îi vorbeşte cu o iubire părintească, îl invită să fie elibera­torul poporului său.
Însă, cu toate aceste fapte pe care le-am amintit, în care flacăra iubirii divine aprinde inimile, în care eufo­ria iubirii lui Dumnezeu pătrunde toate sentimentele omului, unii, răniţi în sufletul lor, au voit să-l vadă pe Dumnezeu cu ochii trupului lor.
Cum ar putea să-l cuprindă pe Dumnezeu, pe care lumea nu poate să-l cuprindă, vederea umană, care este atât de îngustă? Însă exigenţa iubirii nu se preocupă de ceea ce va fi, de ceea ce ar trebui, sau de ceea ce ar fi posibil. Iubirea nu cunoaşte judecata, este lipsită de raţi­une, nu ştie de măsură. Iubirea nu se opreşte în faţa im­posibilului, nu dă înapoi înaintea dificultăţii.
Iubirea, dacă nu ajunge la ceea ce doreşte, îl ucide pe cel care iubeşte; de aceea, merge acolo unde este atrasă, şi nu acolo unde ar trebui să meargă. Iubirea naşte do­rinţa, se înflăcărează de ardoare, ardoarea o duce dincolo de ceea ce i se acordă. Şi ce să mai spunem?
Nu se poate ca iubirea să nu vadă ceea ce iubeşte; iată de ce toţi sfinţii au considerat ca fiind fără valoare ceea ce au obţinut dacă nu-l vedeau pe Domnul.
Iată de ce iubirea doreşte să-l vadă pe Dumnezeu şi, chiar dacă nu are judecată, are totuşi ardoarea pietăţii.
Iată de ce Moise îndrăzneşte să spună: Dacă am aflat har în ochii tăi, arată-mi faţa ta (Ex 33,13). Iar psalmistul: Arată-mi faţa ta (Ps 79[80],4). Iată, în sfârşit, de ce păgânii şi-au făcut idoli: ca să vadă cu ochii lor, în înseşi erorile lor, ceea ce adorau.

Din Predicile sfântului Petru Crisologul, episcop
(Predica 147: PL 52, 594-595)

Posted in Lecturi | Etichetat: | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: