Iubirea adevărată este fără limite, dar ştie să se limiteze pentru a merge în întâmpinarea celuilalt, pentru a respecta libertatea celuilalt.

Papa FranciscIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi celebrăm solemnitatea Preasfintei Treimi, care prezintă contemplaţiei şi adoraţiei noastre viaţa divină a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt: o viaţă de comuniune şi de iubire desăvârşită, origine şi ţintă a întregului univers şi a fiecărei creaturi, Dumnezeu. În Treime recunoaştem şi modelul Bisericii, în care suntem chemaţi să ne iubim aşa cum ne-a iubit Isus. Iubirea este semnul concret care manifestă credinţa în Dumnezeu Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Iubirea este distinctivul creştinului, aşa cum ne-a spus Isus: „Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35). Este o contradicţie să ne gândim la creştini care se urăsc. Este o contradicţie! Şi diavolul caută mereu asta: să ne facă să urâm, pentru că el seamănă mereu neghina urii; el nu cunoaşte iubirea, iubirea este a lui Dumnezeu!

Toţi suntem chemaţi să mărturisim şi să vestim mesajul că „Dumnezeu este iubire”, că Dumnezeu nu este departe sau insensibil faţă de evenimentele noastre umane. El este aproape de noi, este mereu alături de noi, merge cu noi pentru a împărtăşi bucuriile noastre şi durerile noastre, speranţele noastre şi trudele noastre. Ne iubeşte mult şi până acolo încât s-a făcut om, a venit în lume nu pentru a o judeca, ci pentru ca lumea să se mântuiască prin intermediul lui Isus (cf. In 3,16-17). Şi aceasta este iubirea lui Dumnezeu în Isus, această iubire care este atât de greu de înţeles, dar pe care noi o simţim atunci când ne apropiem de Isus. Şi el ne iartă mereu, el ne aşteaptă mereu, el ne iubeşte mult. Şi iubirea lui Isus pe care noi o simţim este iubirea lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt, dar al lui Isus înviat, ne comunică viaţa divină şi astfel ne face să intrăm în dinamismul Treimii, care este un dinamism de iubire, de comuniune, de slujire reciprocă, de împărtăşire. O persoană care-i iubeşte pe alţii prin însăşi bucuria de a iubi este reflexie a Treimii. O familie în care se iubeşte şi se ajută unii pe alţii este o reflexie a Treimii. O parohie în care se iubeşte şi se împărtăşesc bunurile spirituale şi materiale este o reflexie a Treimii.

Iubirea adevărată este fără limite, dar ştie să se limiteze, pentru a merge în întâmpinarea celuilalt, pentru a respecta libertatea celuilalt. În toate duminicile mergem la Liturghie, celebrăm Euharistia împreună şi Euharistia este ca „rugul care arde” în care cu umilinţă locuieşte şi se comunică Treimea; pentru aceasta Biserica a pus sărbătoarea Corpus Domini după sărbătoarea Treimii. Joia viitoare, conform tradiţiei romane, vom celebra sfânta Liturghie la „Sfântul Ioan din Lateran” şi apoi vom face procesiunea cu preasfântul Sacrament. Îi invit pe romani şi pe pelerini să participe pentru a exprima dorinţa noastră de a fi un popor „adunat în unitatea Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt” (sfântul Ciprian). Vă aştept pe toţi joia viitoare, la 19.00, pentru Liturghia şi procesiunea de Corpus Christi.

Fecioara Maria, creatură perfectă a Treimii, să ne ajute să facem din toată viaţa noastră, în micile gesturi şi în alegerile mai importante, un imn de laudă către Dumnezeu, care este iubire.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Urmăresc cu vie îngrijorare evenimentele din aceste ultime zile în Irak. Vă invit pe voi toţi să vă uniţi cu rugăciunea mea pentru iubita naţiune irakiană, mai ales pentru victime şi pentru cei care suferă mai mult consecinţele creşterii violenţei, îndeosebi pentru multele persoane, între care atâţia creştini, care au trebuit să părăsească propria casă. Doresc pentru toată populaţia siguranţa şi pacea şi un viitor de reconciliere şi de dreptate în care toţi irakienii, oricare ar fi apartenenţa lor religioasă, să poată construi împreună patria lor, făcând din ea un model de convieţuire. S-o rugăm pe sfânta Fecioară Maria, toţi împreună pentru poporul irakian.

Bucură-te Marie…

Vreau astăzi să anunţ că, primind invitaţia episcopilor şi autorităţilor civile albaneze, intenţionez să merg la Tirana în ziua de duminică, 21 septembrie. Cu această scurtă călătorie doresc să întăresc în credinţă Biserica din Albania şi să mărturisesc încurajarea şi iubirea mea unei ţări care a suferit îndelung drept consecinţă a ideologiilor din trecut.

Şi acum vă salut pe voi toţi, dragi pelerini prezenţi astăzi: grupuri parohiale, atâtea, familii şi asociaţii. Îndeosebi îi salut pe militarii din Columbia, pe credincioşii veniţi din Taiwan şi Hong Kong, din Avila şi La Rioja, în Spania, din Venado Tuerto, în Argentina, din Cagliari, Albino, Vignola, Lucca şi Battipaglia.

Salut Mişcarea Pro Sanctitate, la centenarul naşterii fondatorului, slujitorul lui Dumnezeu Guglielmo Giaquinta: dragi prieteni, vă încurajez să duceţi înainte cu bucurie apostolatul sfinţeniei. Îi salut pe copiii din Casaleone care au primit Mirul şi pe angajaţii de la Grupul IDI Sănătate din Roma.

Un gând special se îndreaptă astăzi spre colaboratoarele casnice şi îngrijitoarele, care provin din atâtea părţi ale lumii şi desfăşoară o slujire preţioasă în familii, în special în sprijinul bătrânilor şi al persoanelor non-autosuficiente. De atâtea ori noi nu valorizăm cu dreptate marea şi frumoasa muncă pe care ele o fac în familii. Multe mulţumiri vouă!

Şi tuturor doresc duminică frumoasă şi poftă bună. Şi nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. La revedere!

Franciscus

Angelus (15 iunie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Reclame
paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: