Cât de reale sunt și astăzi cuvintele Apostolului: „Toată făptura a fost supusă forțelor nimicitoare, nu pentru că ea ar fi vrut, ci din cauza aceluia care a supus-o acestor forțe”. Simțim la tot pasul prezența acestor forțe nimicitoare care ne ademenesc și încearcă să ne facă părtași la „nimicire”. Însă câți dintre noi simțim și adevărul din continuarea acestei lecturi: „Cu toate acestea, ea și-a păstrat speranța de a fi eliberată de această sclavie, de degradarea la care a fost supusă, pentru a cunoaște libertatea și măreția copiilor lui Dumnezeu”. În pofida „umbrei” din jur, ne numărăm noi printre cei care și-au păstrat speranța? Suntem noi printre cei care trudim ca să ajungem la libertatea și măreția copiilor lui Dumnezeu?

De prea puține ori conștientizăm cât de importantă este libertatea pentru viața noastră. Este suficient să ne amintim de momentele în care ne-am simțit sufocați din cauza răului și a compromisurilor pe care le-am făcut. Este suficient să ne amintim de acele momente când „am jucat la două capete”, când nu ne-am luat în serios misiunea pe care Domnul ne-a încredințat-o în societate sau în familie, la serviciu sau acasă, acele zile când am spus „merge și așa”. Momentele în care ne-am privat de libertatea interioară prin păcatele noastre ne-au alungat liniștea și somnul, zâmbetul și fericirea. Ne-am ales doar cu dezgust, remușcare și regret.

Ce trebuie să facem? Cum să ne păstrăm vie speranța de a ajunge la această libertate și mai ales de unde să luăm forța pentru a ne menține în libertatea pe care Cristos ne-o oferă? Soluția este primirea și păstrarea cuvântului lui Dumnezeu, acel cuvânt care nu rămâne fără rod: „cuvântul meu, care iese din gura mea, nu se va întoarce la mine fără rod, ci va face ceea ce vreau eu și își va împlini misiunea”. Trebuie să lăsăm acest cuvânt să rodească în noi. Trebuie să ne folosim de libertatea noastră pentru a fi un „pământ bun”. Trebuie să ne folosim de libertatea noastră pentru a alunga „forțele nimicitoare” care răpesc sămânța și pentru a îndepărta nestatornicia, grijile acestei lumi și pofta de avere care ne împiedică să aducem roade. Să nu ne temem de efortul necesar pentru această lucrare pentru că „suferințele timpului de față nu înseamnă nimic în comparație cu măreția care va fi descoperită în noi”.

 Reţine

Libertatea este darul prețios pe care trebuie să ni-l cucerim în fiecare clipă făcând cuvântul lui Dumnezeu să rodească în noi. Cine nu aduce rod nu este cu adevărat un om liber!

Duminică, 13 iulie 2014 

† DUMINICA a 15-a de peste an
Ss. Henric, împ.; Eugen, ep.
Is 55,10-11; Ps 64; Rom 8,18-23; Mt 13,1-23 (Mt 13,1-9)

 

LECTURA I
Ploaia face pământul să rodească.
Citire din cartea profetului Isaia 55,10-11
Aşa vorbeşte Domnul: ¹⁰ „După cum ploaia şi zăpada, care cad din ceruri, nu se întorc înapoi fără să ude pământul, fără să-l facă să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui care mănâncă, ¹¹ tot aşa şi cuvântul meu, care iese din gura mea, nu se va întoarce la mine fără rod, ci va face ceea ce vreau eu şi îşi va împlini misiunea”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 64,10abcd. 10e-11.12-13.14 (R.: cf. Lc 8,8)
R.: Doamne, binecuvântează pământul ca să aducă roade bogate.
^10abcd Tu porţi de grijă pământului,
tu îi potoleşti setea, tu îl umpli cu bogăţii;
rezervoarele cerului sunt pline cu apă. R.

^10e Tu faci să crească grâul pentru oameni. Astfel pregăteşti pământul:
¹¹ îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării,
îl înmoi cu ploaie şi-i binecuvântezi răsadurile. R.

¹² Încununezi tot anul cu binecuvântările tale:
pe urmele tale curge belşugul.
¹³ Păşunile pustiului sunt bogate,
colinele sunt încinse cu veselie. R.

¹⁴ Păşunile se acoperă cu oi, văile se îmbracă cu grâne;
toate strigă de bucurie şi cântă. R.

LECTURA A II-A
Toate făpturile aşteaptă să se descopere că suntem fiii lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,18-23
Fraţilor, ¹⁸ eu sunt convins că suferinţele timpului de faţă nu înseamnă nimic în comparaţie cu măreţia care va fi descoperită în noi. ¹⁹ Toate creaturile aşteaptă cu nerăbdare să vadă această descoperire a fiilor lui Dumnezeu. ²⁰ Toată făptura a fost supusă forţelor nimicitoare, nu pentru că ea ar fi vrut, ci din cauza aceluia care a supus-o acestor forţe. ²¹ Cu toate acestea, ea şi-a păstrat speranţa de a fi eliberată de această sclavie, de degradarea la care a fost supusă, pentru a cunoaşte libertatea şi măreţia copiilor lui Dumnezeu. ²² Noi ştim că toate cele create suspină şi îndură durerile unei naşteri, care durează încă. ²³ Şi nu numai ele, ci şi noi, care am început prin a-l primi pe Duhul Sfânt, noi înşine suspinăm în noi şi aşteptăm ca, o dată cu eliberarea trupului nostru, să se descopere că suntem fii adoptivi.

Cuvântul Domnului

ALELUIA cf. Lc 8,11
(Aleluia) Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu, semănătorul este Cristos;
cine l-a aflat pe Cristos va trăi în veci. (Aleluia)

EVANGHELIA
Semănătorul a ieşit să semene.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,1-23
¹ În ziua aceea Isus a ieşit din casă şi s-a aşezat pe malul lacului. ² În jurul lui s-a adunat o mulţime aşa de mare de oameni, încât el s-a urcat şi s-a aşezat în barcă iar mulţimea stătea pe mal. ³ El le-a spus multe lucruri în parabole: „Iată, semănătorul a ieşit să semene. ⁴ În timp ce semăna, o parte din seminţe au căzut lângă drum, unde au venit păsările cerului şi le-au mâncat. ⁵ Altele au căzut pe pământ pietros, unde era numai puţin pământ; ele au încolţit îndată pentru că pământul nu era destul de adânc, ⁶ dar când s-a ridicat soarele le-a dogorât şi, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat. ⁷Altele au căzut între spini iar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. ⁸ În sfârşit, altele au căzut în pământ bun şi au dat roade, care o sută, care şaizeci, care treizeci. ⁹ Cine are urechi să audă!” ¹⁰Ucenicii s-au apropiat de Isus şi i-au spus: „Pentru ce le vorbeşti în parabole?” ¹¹ El le-a răspuns: „Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerului, dar lor nu li s-a dat. ¹² Celui care are i se va mai da şi-i va prisosi, dar celui care nu are şi ceea ce are i se va lua. ¹³ De aceea le vorbesc în parabole, pentru că, deşi văd, nu văd, pentru că, deşi aud, nu aud şi nu înţeleg. ¹⁴ Astfel se împlineşte în ei profeţia lui Isaia care zice: «Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege; cu ochii veţi privi, dar nu veţi vedea. ¹⁵ Acest popor şi-a împietrit inima, şi-a astupat urechile şi-a acoperit ochii, pentru ca ochii lor să nu vadă, urechile lor să nu audă şi inima lor să nu înţeleagă, ca nu cumva să se convertească şi eu să-i vindec». ¹⁶ Dar fericiţi sunteţi voi, căci ochii voştri văd şi urechile voastre aud. ¹⁷ Căci vă spun adevărul: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit. ¹⁸ Ascultaţi ce vrea să spună parabola semănătorului. ¹⁹ Când cineva aude cuvintele împărăţiei fără să le înţeleagă, vine Cel Rău şi răpeşte cea ce s-a semănat în inima lui; în cazul lui, sămânţa a căzut lângă drum. ²⁰ Sămânţa a căzut în pământ pietros la acela care aude cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie; ²¹ dar în inima lui nu prinde rădăcini, căci el este nestatornic şi, când este strâmtorat şi prigonit din cauza cuvântului, îndată se poticneşte şi cade. ²²Între spini sămânţa a căzut la acela care, ce-i drept, aude cuvântul, dar apoi grijile acestei lumi şi pofta de avere înăbuşă cuvântul şi-l împiedică să aducă roade. ²³ În pământ bun a căzut sămânţa la acela care aude cuvântul şi-l înţelege, apoi aduce roade, care o sută, care şaizeci, care treizeci”.

Cuvântul Domnului