Cât de ușor ne considerăm stăpânii timpului și făuritorii istoriei. Este suficient să ne iasă bine un plan și credem că noi suntem cei care, cu forța și inteligența noastră, am pus totul în mișcare: „Eu am gândit, eu am muncit… eu am făcut totul!” De fapt, uităm că nu suntem decât niște slujitori ai timpului, servitori ai istoriei și ai evenimentelor care se succed prin viața noastră. Aceasta nu înseamnă că nu avem putere de decizie, că nu putem hotărî încotro mergem, la stânga sau la dreapta. Acestea le putem hotărî. Suntem și rămânem liberi, ființe raționale, capabile să aleagă, să creeze lucruri extraordinare. Însă, în același timp, suntem și rămân creaturi limitate. Să ne cercetăm cu atenție și să vedem care sunt cu adevărat forțele noastre. Ce anume am realizat fără ajutorul celorlalți, fără sprijinul și inspirația Domnului? Oare există ceva ce am putea face singuri pe acest pământ? Și chiar dacă am putea face totul singuri, cui i-ar folosi? La ce ne-ar ajuta? Nu ar trebui să conștientizăm mai mult că avem nevoie de ceilalți, că avem nevoie să ne înscriem în planul lui Dumnezeu?

Astăzi suntem chemați să ne amintim că suntem mici, limitați, dar în același timp că suntem prețioși în ochii Domnului. Nouă, celor mici, el ne descoperă tainele împărăției sale: „Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului și al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit celor mici”.

În această stare de „mici slujitori” ai Domnului și ai istoriei, să veghem asupra noastră pentru ca niciodată să nu pună stăpânire pe noi gândurile regelui Asiriei: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceasta și prin înțelepciunea mea, căci sunt priceput”. Oricât de mari și minunate ar fi lucrările care se fac prin mâinile noastre, singurul priceput rămâne Domnul. Oricât de buni am fi în ceea ce facem, harul său este cel care ne susține și ne inspiră. Domnul Dumnezeu este cel care ne călăuzește în toate lucrările noastre bune și care duce la bun sfârșit tot ceea ce a început în noi și prin noi. Să avem încredere în harul său, în prezența sa și nu în forța și înțelepciunea noastră. El va fi ajutorul nostru pentru că niciodată nu s-a auzit ca Dumnezeu să înceapă o lucrare și să nu o ducă la bun sfârșit. Niciodată!

Reține

„Oare se laudă securea în fața celui ce taie cu ea? Sau se mândrește ferăstrăul în fața aceluia care îl mânuiește? Ar fi ca și cum toiagul ar mișca mâna celui care îl poartă, ca și cum bastonul l-ar ridica pe omul care îl ține” (Is 10,15).

Miercuri, 16 iulie 2014 

Miercuri din saptamâna a 15-a de peste an
Sf. Fc. Maria de pe Muntele Carmel *
Is 10,5-7.13-16; Ps 93; Mt 11,25-27

 

LECTURA I
Oare se laudă securea în faţa celui care taie cu ea?
Citire din cartea profetului Isaia 10,5-7.13-16
Aşa vorbeşte Domnul: ⁵ „Vai ţie, Asirie, unealta mâniei mele, toiagul urgiei mele! ⁶ Eu te trimit împotriva unui popor nelegiuit, împotriva unei naţiuni care îmi întărâtă furia, ca să-l jefuieşti, să iei totul ca pradă şi să-l calci în picioare în noroiul drumurilor”. ⁷ Asiria însă nu judecă astfel, ea are altceva în gând; să distrugă şi să nimicească popoare multe. ¹³ Regele ei îşi zice: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceasta şi prin înţelepciunea mea, căci sunt priceput. Am desfiinţat graniţele popoarelor, am jefuit tezaurele lor şi ca un viteaz am înlăturat regi de pe tronurile lor. ¹⁴ Mâna mea a luat ca dintr-un cuib bogăţiile popoarelor. Aşa cum aduni ouă părăsite, aşa am adunat laolaltă întregul pământ; nici o pasăre nu a dat din aripi, n-a deschis ciocul şi nu a scos vreun ţipăt!” ¹⁵ Oare se laudă securea în faţa celui ce taie cu ea? Sau se mândreşte ferăstrăul în faţa aceluia care îl mânuieşte? Ar fi ca şi cum toiagul ar mişca mâna celui care îl poartă, ca şi cum bastonul l-ar ridica pe omul care îl ţine. ¹⁶ De aceea Domnul Dumnezeul universului îi va nimici pe aceşti soldaţi bine hrăniţi, iar sub gloria lor va izbucni un foc care îi va pârjoli ca un incendiu.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 93,5-6.7-8.9-10.14-15 (R.: 14)
R.: Domnul nu părăseşte pe poporul său!
⁵ Cei nelegiuiţi calcă în picioare poporul tău, Doamne,
şi asupresc moştenirea ta.
⁶ Măcelăresc pe văduvă şi pe cel străin
şi ucid pe cel orfan. R.

⁷ Şi spun: „Domnul nu vede, Dumnezeul lui Iacob nu ştie!”
⁸ Luaţi aminte, oameni necugetaţi!
Când veţi înţelege, oameni fără judecată? R.

⁹ Cel ce a format urechea oare nu aude?
Cel ce a modelat ochiul oare nu vede?
¹⁰ Cel care conduce popoarele oare nu pedepseşte,
el, care a dat omului cunoaşterea? R.

¹⁴ Domnul nu este nepăsător faţă de poporul său
şi nu părăseşte moştenirea sa.
¹⁵ El va face din nou judecată după dreptate,
de ea se vor bucura toţi cei cu inima curată. R.

ALELUIA cf. Mt 11,25
(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,25-27
În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a spus: ²⁵ „Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici. ²⁶ Da, Părinte, căci aşa ai voit tu în bunătatea ta. ²⁷ Toate mi-au fost date de către Tatăl meu; şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl; nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i descopere.

Cuvântul Domnului