Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În aceste duminici liturgia propune câteva parabole evanghelice, adică scurte naraţiuni pe care Isus le folosea pentru a vesti mulţimilor Împărăţia cerurilor. Printre cele prezente în Evanghelia de astăzi, este una destul de complexă, a cărei explicaţie Isus o furnizează discipolilor: este aceea a grâului bun şi a neghinei, care tratează problema răului din lume şi scoate în evidenţărăbdarea lui Dumnezeu (cf. Mt 13,24-30.36-43). Scena se desfăşoară într-un ogor în care stăpânul seamănă grâul; dar într-o noapte vine duşmanul şi seamănă neghina, termen care în ebraică derivă din aceeaşi rădăcină a numelui „Satana” şi aminteşte de conceptul de dezbinare. Cu toţii ştim că diavolul este un „neghinător”, cel care încearcă mereu să dezbine persoanele, familiile, naţiunile şi popoarele. Servitorii ar vrea imediat să smulgă iarba rea, însă stăpânul împiedică asta cu această motivaţie: „Ca nu cumva, smulgând neghina, să scoateţi din rădăcină şi grâul” (Mt 13,29). Pentru că ştim cu toţii că neghina, când creşte, se aseamănă mult cu grâul bun şi există pericolul ca să se confunde.
Învăţătura parabolei este dublă. Înainte de toate spune că răul care există în lume nu provine de Dumnezeu, ci de la duşmanul său, Cel Rău. Este curios, cel rău merge noaptea ca să semene neghina, în întuneric, în învălmăşeală; el merge acolo unde nu este lumină pentru a semăna neghina. Acest duşman este viclean: a semănat răul în mijlocul binelui, aşa încât ne este imposibil nouă oamenilor să le despărţim clar; dar Dumnezeu, la sfârşit, va putea face asta.
Şi aici venim la a doua temă: contrapoziţia dintre nerăbdarea slujitorilor şi aşteptarea răbdătoare a proprietarului ogorului, care îl reprezintă pe Dumnezeu. Noi uneori avem o mare grabă de a judeca, a clasifica, a pune pe cei buni aici, pe cei răi acolo… Dar amintiţi-vă rugăciunea acelui om mândru: „O, Dumnezeu, îţi mulţumesc pentru că eu sunt bun, nu sunt ca ceilalţi oameni, răi…” (cf. Lc 18,11-12). În schimb Dumnezeu ştie să aştepte. El priveşte în „ogorul” vieţii fiecărei persoane cu răbdare şi milostivire: vede mult mai bine decât noi murdăria şi răul, dar vede şi germenii binelui şi aşteaptă cu răbdare ca să se coacă. Dumnezeu este răbdător, ştie să aştepte. Ce frumos e acest lucru: Dumnezeul nostru este un tată răbdător, care ne aşteaptă mereu şi ne aşteaptă cu inima în mână pentru a ne primi, pentru a ne ierta. El întotdeauna ne iartă dacă mergem la El.
Atitudinea stăpânului este aceea a speranţei întemeiate pe certitudinea că răul nu are nici primul nici ultimul cuvânt. Şi graţie acestei speranţe răbdătoare a lui Dumnezeu însăşi neghina, adică inima rea cu atâtea păcate, la sfârşit poate să devină grâu bun. Însă atenţie: răbdarea evanghelică nu este indiferenţă faţă de rău; nu se poate face confuzie între bine şi rău! În faţa neghinei prezente în lume discipolul Domnului este chemat să imite răbdarea lui Dumnezeu, să alimenteze speranţa cu sprijinul unei încrederi neclintite în victoria finală a binelui, adică a lui Dumnezeu.
De fapt, la sfârşit răul va fi scos şi eliminat: în timpul secerişului, adică al judecăţii, secerătorii vor respecta porunca stăpânului separând neghina pentru a o arte (cf. Mt 13,30). În acea zi a secerişului final judecătorul va fi Isus, Cel care a semănat grâul bun în lume şi care a devenit El însuşi „bob de grâu”, a murit şi a înviat. La sfârşit vom fi cu toţii judecaţi cu acelaşi metru cu care am judecat:milostivirea pe care am folosit-o faţă de ceilalţi va fi folosită şi faţă de noi. Să-i cerem Sfintei Fecioare Maria, Mama noastră, să ne ajute să creştem în răbdare, în speranţă şi în milostivire faţă de toţi fraţii.
______________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Am aflat cu preocupare veştile care vin de la comunităţile creştine din Mossul (Irak) şi din alte părţi ale Orientului Mijlociu, unde ele, încă de la începutul creştinismului, au trăit cu concetăţenii lor oferind o contribuţie semnificativă la binele societăţii. Astăzi sunt persecutate; fraţii noştri sunt persecutaţi, sunt alungaţi, trebuie să-şi lase casele fără a avea posibilitatea de a lua ceva cu ei. Acestor familii şi acestor persoane vreau să exprim apropierea mea şi rugăciunea mea constantă. Preaiubiţi fraţi şi surori atât de persecutaţi, eu ştiu cât suferiţi, eu ştiu că sunteţi despuiaţi de toate. Sunt cu voi în credinţa în Cel care a învins răul! Şi vouă, aici în piaţă şi celor care ne urmăresc prin intermediul televiziunii, adresez invitaţia de a aminti în rugăciune aceste comunităţi creştine. În afară de asta, vă îndemn să perseveraţi în rugăciune pentru situaţiile de tensiune şi de conflict care persistă în diferite zone ale lumii, în special în Orientul Mijlociu şi în Ucraina. Dumnezeul păcii să trezească în toţi o dorinţă autentică de dialog şi de reconciliere. Violenţa nu se învinge cu violenţa. Violenţa se învinge cu pacea! Să ne rugăm în tăcere, cerând pacea; toţi, în tăcere… Marie, Regina păcii, roagă-te pentru noi!
Adresez un salut cordial vouă tuturor, pelerini care provin din Italia şi din alte ţări.
Salut corul diecezei din Killala (Irlanda), Surorile Benedictine ale Providenţei Divine şi Surorile Carităţii ale Sfintei Ioana Antida, pe credincioşii din Pescara şi Villanova din Padova, pe tinerii din Messina şi pe copiii găzduiţi în reşedinţa de vară din Tivoli. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Tuturor doresc duminică frumoasă şi poftă bună. La revedere!
Franciscus (Angelus 20 iulie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Prea târziu te-am iubit... 