Arhiva pentru iulie 2014

El a creat inimi care nu au umblat cu jumătăți de măsură – Ignațiu de Loyola!

Dumnezeu este exigent, foarte exigent: el nu ne cere mult din ceea ce avem, ci ne cere totul. Dumnezeu nu vrea jumătate din ceea ce avem, ci vrea totul. Domnului nu-i plac jumătățile de măsură, nu-i plac lucrurile în care rămân resturi, nu-i plac oamenii care merg spre țintă uitându-se mereu în urmă. Lui Dumnezeu nu-i plac persoanele care se tem să renunțe la „toate bunurile lor” și să câștige Împărăția cerurilor. Lui Dumnezeu nu-i place locul doi. De altfel, orice altă realitate, oricât de strălucitoare ar fi, oricât de puternică ar fi, oricât de mult ne-ar ademeni, nu va ocupa decât locul doi în comparație cu strălucirea, puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Pentru aceasta, în iubirea sa nemărginită, el a creat inimi care nu au umblat cu jumătăți de măsură. Domnul și-a revărsat Duhul său asupra unor oameni care au trăit și au făcut „totul spre mai marea slavă a lui Dumnezeu”. Pe acești oameni trecerea timpului nu va reuși niciodată să-i facă absenți. Amintirea lor rămâne pentru totdeauna în mijlocul nostru. Cuvintele lor se aștern ca un balsam în sufletul nostru. Exemplul vieții lor ne dă curajul de a încerca și noi o viață mai bună, mai demnă, departe de orice compromis. Din faptele lor prindem curaj zi de zi pentru a ne ridica și a lupta pentru nemurire, pentru veșnicia pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Un astfel de om este cu siguranță și sfântul Ignațiu de Loyola.

Ce sentimente ne cuprind în fața unui astfel de om? Care sunt provocările pe care viața sa le aduce în trăirea noastră? Dacă am medita în fiecare zi la viețile sfinților am avea mai multă credință și mai puține dubii, am avea mai mult curaj și mai puțină frică, am câștiga lupta pe care suntem chemați să o purtăm în fiecare zi cu ispita, cu forțele întunecate. Sfinții ne vorbesc tocmai despre această realitate: ispita poate fi înfrântă, viața poate fi trăită cu sfințenie, omul poate face în toate voința lui Dumnezeu. Cum au reușit aceasta? Nu doar prin forța lor, ci colaborând cu harul lui Dumnezeu. De fapt, ei nu au făcut altceva decât să trăiască ceea ce au propus altora: „Muncește ca și când totul ar depinde de tine, roagă-te ca și cum totul ar depinde de Dumnezeu”. Și într-un mod cu totul special au căutat să-l iubească pe Dumnezeu “din toată inima, din tot sufletul și cu toată voința”.

Reține

Fericit este omul care își află bucuria în împlinirea voinței Domnului. Doar el poate face totul spre mai marea slavă a lui Dumnezeu și spre mântuirea sufletelor.

Joi, 31 iulie 2014

Joi din saptamâna a 17-a de peste an
Sf. Ignatiu de Loyola, pr. **
1Cor 10,31-11,1; Ps 111; Lc 14,25-33

LECTURA I
Totul să faceţi spre slava lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 10,31-11,1
Fraţilor, ³¹ fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, totul să faceţi spre slava lui Dumnezeu. ³²Să nu fiţi piatră de poticneală pentru nimeni: nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. ³³ Faceţi ca mine: în toate împrejurările, mă străduiesc să le fiu tuturor pe plac, căutând nu folosul meu, ci acela al tuturor, pentru ca să ajung la mântuire. ^11,1 Mergeţi pe urmele mele, aşa cum eu merg pe urmele lui Cristos.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 111,1-2.5-6.7-8.9
R.: Fericit este omul care îl preamăreşte pe Domnul.

¹ Fericit este omul care se teme de Domnul,
care îşi află bucuria în poruncile sale!
² Seminţia lui va fi puternică în lume
şi neamul celor drepţi va fi binecuvântat. R.

⁵ Fericit este omul care are milă şi ajută cu bucurie,
el îşi rânduieşte bunurile cu dreptate.
⁶ El nu se clatină niciodată
şi dreptatea lui va fi amintită veşnic. R.

⁷ El nu se teme de vorbele rele,
inima lui e tare şi se încrede în Domnul.
⁸ Inima lui este în siguranţă, nu are nici o teamă,
în cele din urmă îi va vedea nimiciţi pe duşmanii săi. R.

⁹ El este darnic faţă de cei săraci,
dărnicia lui nu cunoaşte margini,
iar puterea lui se înalţă în slavă. R.

ALELUIA Cf. Mt 19,27.29
(Aleluia) Voi care aţi lăsat totul pentru mine şi pentru evanghelie
veţi primi însutit
şi împărăţia cerului ca moştenire. (Aleluia)

EVANGHELIA
Oricine dintre voi nu renunţă la toate bunurile sale, nu poate fi ucenicul meu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 14,25-33
În acel timp, ²⁵ o mare mulţime de oameni mergea împreună cu Isus. El s-a întors către ei şi le-a spus: ²⁶ „Dacă vine cineva la mine, şi nu mă iubeşte mai mult decât pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii şi surorile sale şi chiar decât viaţa sa proprie, nu poate fi ucenicul meu. ²⁷ Acela care nu-şi poartă crucea şi nu mă urmează, nu poate fi ucenicul meu. ²⁸ Cine dintre voi, voind să zidească un turn nu stă mai întâi să calculeze cheltuielile şi să vadă dacă are cu ce să-l termine? ²⁹ Altfel s-ar putea întâmpla ca, după ce a pus temelia să nu-l poată termina şi astfel toţi cei care-l văd, să râdă de el, ³⁰ zicând: «Iată un om care a început să zidească, dar nu a fost în stare să-şi termine lucrul!». ³¹ Sau care rege porneşte la război împotriva altui rege fără să vadă mai întâi dacă poate, cu zece mii de oameni, să ţină piept celui care vine împotriva lui cu douăzeci de mii. ³² În caz contrar, când celălalt este încă departe, trimite o solie pentru a cere pace. ³³ Tot astfel, nimeni dintre voi nu poate fi ucenicul meu, dacă nu renunţă la toate bunurile sale”.

Cuvântul Domnului

31/07/2014 4 5

Un bergoglism care schimbă: „Rugaţi-vă pentru mine”!

Aud deja murmurarea unora dintre estimatorii bergoglismelor mele: „Dar acesta nu, nu este ca alţii, nu este un bergoglism!”. Cei care cer să se roage pentru ei înşişi sunt atâţia încât nimeni nu poate presupune că deţine copyrightul. Papalul rezen por mi, conform criticilor, ar trebui mai degrabă catalogat ca o cerere „de autor anonim”. Probabil că au dreptate. Însă, după părerea mea, după ani de întâlniri şi schimburi de scrisori, acel rezen por mi, repetat cu glasul sau pus în scris, a devenit un lucru al său, al lui Jorge Mario.

Este adevărat, mulţi invocă ajutorul rugăciunii altuia; faptul este că foarte mulţi dintre cei mulţi cred că el este primul care adresează acest tip de cerere. Am putut observa că persoanele care se apropie pentru prima dată de catolicism, sau cei care se reapropie după ani de credinţă uitată, necultivată sau oricum adormită, nu înţeleg foarte bine cererea Papei, dar lucrul uimitor este că după aceea fac asta, se roagă într-adevăr pentru el.

Mărturisesc că uimirea pe care uneori am observat-o pe faţa persoanelor cărora Jorge Mario nu a cerut altceva decât o rugăciune, mă face să mă gândesc mult. M-a determinat să mă întreb dacă într-adevăr a crezut în puterea ei sau dacă mai degrabă n-o considera un soi de password pentru a avea acces la o identitate catolică generică. Conceptul nu este simplu. Repet asta la plural. Există din aceia care au rămas ancoraţi în practica un pic infantilă şi obişnuită a lui Pater, Ave, Gloria, ca o formulă magică de repetat încontinuu, cât mai rapid posibil, ca nişte benzi înregistrate cu ciclu continuu, o rugăciune automată care numai în mâinile lui Dumnezeu produce roade.

Într-unul din acele exerciţii spirituale la care am participat în anii mei de liceu în Colegio de la Inmaculada Concepción din Santa Fe, un anumit iezuit ne-a vorbit despre „rugăciunea ca dialog”; ne spunea că a ne ruga nu era ca a vorbi cu un zid, ci cu o persoană. Cred că această perspectivă a schimbat mult conceptul de rugăciune pe care-l aveam. Există şi o altă problemă: mulţi cred că un dialog trebuie să obţină, obligatoriu, un răspuns oral aşa cum este orală rugăciunea pe care o formulează. În acest mod fixează o limită pentru că nu concep posibilitatea ca răspunsul să fie de altă natură, diferit de un mesaj de replică verbală.

Vocabularul lui Dumnezeu este un altul, el vorbeşte prin gesturi, fapte, inspiraţii. Într-un mod sau în altul răspunde. Mereu. Dar cu un limbaj care nu este de aceeaşi natură cu acela cu care noi putem să ne îndreptăm spre el.

În prima mea vizită la „Sfânta Marta”, Papa Francisc mi-a povestit despre un personaj de nivel foarte înalt care-i destăinuise că este ateu; însă în faţa cererii sale de a se ruga pentru el a admis că a fost uimit şi încurcat, şi după câteva şovăiri a decis să facă asta cu adevărat. Atunci a încercat să-şi amintească de rugăciunile învăţate când era copil şi s-a apucat de treabă. După ce a făcut asta i-a destăinuit Papei că faptul de a se ruga l-a făcut să se simtă foarte bine chiar dacă nu se gândise niciodată că acest gest putea să aducă vreun beneficiu efectiv destinatarului său. Şi aşa, cu această îndoială, se gândea să persevereze, nu pentru o chestiune de credinţă, ci pentru binefacerile pe care rugăciunea pentru Papa i le aducea însăşi vieţii sale.

Nici eu nu mi-am pus vreodată prea multe întrebări cu privire la rugăciune. Eventual mă gândeam: dacă este un dialog personal cu Dumnezeu, ce legătură are unul din afară care se roagă pentru tine? Ce sens are? De ce să mobilizezi o a treia persoană pentru ceva care este între mine şi Dumnezeu? Dar mi-am schimbat părerea: am cunoscut puterea rugăciunii pentru alţii. Există apoi aceia care subevaluează ritualitatea rugăciunii zilnice şi se roagă numai în momentele de încercare. Însă găsesc că cererea repetată de a se ruga pentru un altul are efectul picăturii de apă care perforează stânca. Îmi imaginez că aşa este cererea pe care Francisc o adresează multora dintre cei care merg să-l viziteze.

Un prieten în comun, şi el cu numele Francisc, îmi spunea: „Dacă după ce am convins o mână de necredincioşi argentinieni să se roage pentru el s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat, imaginează-ţi ce s-ar putea întâmpla dacă se vor ruga lui Dumnezeu pentru Papa un miliard şi două sute de milioane de păcătoşi?”.

Lucruri care nu se reuşesc să se explice nici cu tipica viveza („viclenie”) argentiniană. Acel „rugaţi-vă pentru mine” al Papei nu este un mod de a încărca bateriile cu efortul altora. Cine gândeşte aşa nu înţelege că pentru a se ruga pentru el trebuie să se pună în faţa lui Dumnezeu; şi că el cu această cerere convoacă zi după zi cete de persoane care, ca fiul risipitor, se întorc ca să se prezinte în faţa Tatălui.

(De Jorge Milia
După L’Osservatore Romano, 29 iulie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe http://www.ercis.ro

30/07/2014 0 1

„Pentru a evangheliza trebuie să primim provocările noilor mijloace de comunicare”

Exortaţia apostolică Evangelii gaudium este „scrisă în lumina bucuriei pentru a redescoperi izvorul evanghelizării în lumea contemporană”. Cu această expresie monseniorul Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, rezumă conţinutul documentului pe care Papa Francisc îl oferă Bisericii. Impulsul de „a redescoperi acest izvor” va fi acceptat cu iniţiativa Proiectul pastoral din Evangelii gaudium, organizat chiar de Dicasterul prezidat de monseniorul Fisichella şi care se va ţine de la 18 la 20 septembrie în aula „Paul al VI-lea”.

* * *

Excelenţă, cum s-a născut ideea de a propune o întâlnire de acest tip?

Mons. Fisichella: S-a născut din lectura lui Evangelii gaudium, despre care Papa a spus în mod explicit că este programul pontificatului său. Aşadar, întâlnirea din septembrie are obiectivul de a traduce acest text într-o autentică acţiune pastorală, care să permită diferitelor Biserici răspândite în lume să exprime o dublă realitate: o evanghelizare genuină şi bogăţia propriilor tradiţii ecleziale şi culturale prin metodologii şi experienţe proprii ale fiecărei comunităţi.

Care sunt principalele şi originalele stimulente conţinute în Evangelii gaudium faţă de cel care se ocupă de noua evanghelizare?

Mons. Fisichella: Aşa cum este în stilul său, Papa ne-a dăruit cu această exortaţie apostolică o bogăţie enormă de sugestii în aşa fel încât să facă să apară iniţiative. Noi am adunat elementele care sunt mai inerente pentru noua evanghelizare: în mod deosebit mă gândesc la exprimările unei „pastoraţii urbane”, mă gândesc la temele despre evlavia populară, la chestiunile legate de familie. Dar nu putem uita referinţele continue ale Papei la vestirea kerigmatică, adică a restabili primatul vestirii lui Isus Cristos. Vestire care trebuie făcută cu conştiinţa a ceea ce este noul limbaj al mijloacelor de comunicare socială, prin opere pastorale vii, dinamice şi capabile să mărturisească iubire şi milostivire.

Denumirea comună a acestor elemente este atenţia pastorală faţă de cei săraci. Pentru aceasta vom începe întâlnirea noastră cu mărturia lui Jean Vanier, unul dintre cei mai mari profeţi ai prezenţei printre „cei din urmă” pentru a le transmite lor bucurie şi speranţă.

Cine sunt în mod deosebit destinatarii acestei iniţiative?

Mons. Fisichella: Toţi lucrătorii pastorali. La această întâlnire, la care au aderat deja peste o mie de persoane, am invitat de fapt episcopi, responsabili ai oficiilor comisiilor pastorale, preoţi, diaconi, cateheţi… Toţi cei care sunt implicaţi în drumul de evanghelizare.

Mai înainte aţi făcut referinţă la „noul limbaj al mijloacelor de comunicare”. În epoca digitală, cât de important este a şti să se exploateze şi aceste instrumente?

Mons. Fisichella: Eu sunt puternic convins că nu mai putem gândi la aceste forme numai ca la nişte instrumente. Astăzi suntem în faţa unei provocări culturale, de aceea trebuie să abandonăm o mentalitate incapabilă să citească progresul care se află în comunicarea de astăzi. Aşa cum în trecut creştinismul s-a întâlnit cu cultura greacă, cu culturile din Africa, din Asia, ştiind să le perceapă trăsăturile pozitive şi să depăşească limitele lor în vederea bogăţiei Evangheliei, astăzi trebuie să primim aceeaşi provocare în faţa comunicării. Cu ea sunt corelate un nou limbaj, dar şi noi comportamente. Şi acest lucru îl vedem realizat în noile generaţii: este suficient să observăm copiii care vin la catehism pentru Prima Împărtăşanie pentru a înţelege cât s-a modificat comportamentul lor. Eu mă tem că suntem în mare întârziere în această perspectivă, iată pentru ce avem nevoie de o întâlnire genuină pentru a pătrunde în această nouă cultură, a percepe pozitivul şi a arăta limitele.

Întocmai, care sunt limitele şi cursele pe care le are această nouă cultură?

Mons. Fisichella: Cu privire la toate mă gândesc la o temă care pentru noi nu este deloc secundară, adică raportul dintre comunicarea via internet şi beneficiarii săi. Adesea, în mijlocul atâtor ştiri neverificate şi de toate tipurile, devine dificil să ştii să percepi adevărul. Aşadar este cerută şi o atenţie profundă cu privire la aceste teme.

Mai în general, care sunt cele mai mari piedici pe care societatea contemporană le pune în calea noii evanghelizări?

Mons. Fisichella: Obstacolul cel mai mare, legat tot de tema comunicării, este lipsa întâlnirii personale. Credinţa s-a transmis mereu pentru că două persoane s-au întâlnit şi s-au privit în ochi: astăzi devine tot mai greu, pentru că există tendinţa de a se închide în sfera privatului. Deci este opusul evanghelizării, care în schimb cere să mergem în afară noastră şi să participăm cu ceilalţi la experienţa bucuroasă a întâlnirii cu Isus. Aşadar o altă mare limită, în afară de cea semnificativă a raportului cu adevărul, este acest „circuit” tot mai privat care sărăceşte.

În cursul iniţiativei va fi şi o întâlnire cu Papa…

Mons. Fisichella: Papa va veni să „ne provoace” încă o dată să devenim complet lucrători bucuroşi ai evanghelizării şi pastoraţiei. Deci aşteptăm cu mare curiozitate dar şi speranţă această întâlnire şi ascultarea cuvintelor sale care, ca întotdeauna, vor ieşi din inimă şi vor lovi auditoriul dând entuziasm pentru a întreprinde un drum, cel al evanghelizării, care este foarte angajant şi cere deci un mare sprijin.

Aţi spus că acesta este numai prima dintr-o serie de întâlniri programate. Puteţi să ne daţi vreo anticipare?

Mons. Fisichella: În anul 2015, Dicasterul pentru Noua Evanghelizare este deja bogat în iniţiative. Cu Conferinţele Episcopale au fost organizate întâlniri despre tema catehezei, apoi organizăm o întâlnire cu toţi responsabilii sanctuarelor pentru a da temei evlaviei populare o faţă concretă de nouă evanghelizare. Apoi avem în program diferite iniţiative cu responsabilii comunicării şi ai pastoraţiei. În acest sens am vrea să extindem „Misiunea Metropolă” pe care am făcut-o în 2011 pentru a o transforma în iniţiativă mai generală pentru diferitele Biserici. Apoi vom repropune, pentru 13 şi 14 martie, experienţa „24 de ore pentru Domnul”, care va fi o celebrare cu papa, dar şi deschiderea nocturnă a bisericilor pentru ca sacramentul reconcilierii să fie trăit ca un spaţiu de milostivire.