Nimic nu doare mai mult decât indiferența și uitarea.

indiferentaTrupul și sufletul nostru sunt atât de „călite” încât trecem deseori cu ușurință peste încercările ce vin asupra noastră zi de zi. În fața unora ne comportăm ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În confruntările cu altele, mai „serioase”, purtăm zile întregi pe chipul nostru „figura omului învins”, obosit, descurajat. Când suferim cel mai mult? Ce ne răpește mai mult liniștea și somnul: suferințele trupești sau cele sufletești? Ne doare mai mult boala sau păcatul?

Fiecare știe și răspunde pentru sine. Însă există o suferință care ne smulge din orice indiferență: uitarea celor dragi. Este plângerea despre care am auzit și în prima lectură: „Pentru tine nu există vindecare! Nici unul dintre cei care te iubeau nu-și amintește de tine, nimănui nu-i pasă de tine”. Toți aveam prieteni care așteptam să ne viziteze, să ne vorbească, să ne sune, să ne fie alături… și ne-am trezit uitați. Această suferință – pricinuită de indiferența celor dragi ai noștri – nu are cum să rămână fără consecințe. Cu siguranță că ne smulge din somnul liniștit al nopții și ne lasă fără seninătatea chipului. Cu inima zdrobită nu te poți bucura de strălucirea soarelui și nici de umbra răcoroasă a celor mai splendide grădini.

Viața și drumurile pe care le străbatem în călătoria noastră spre Împărăția lui Dumnezeu ne fac de multe ori să împletim statul de victimă cu cea de călău. Nu doar că suntem uitați și suferim, ci la rândul nostru uităm și-i facem pe alții să sufere. Nu suntem doar victime ale indiferenței, dar suntem și cauze ale neîncrederii și uitări. Suntem oameni care ne abandonăm prietenii și binefăcătorii, poate tocmai atunci când aveau mai mare nevoie de noi. Suntem oameni care privim cu suspiciune la tot ce se apropie de noi și credem că vedem „o stafie”. După cum avem și zile când inspirăm frică celor din jur prin atitudinea noastră „violentă”, imprevizibilă.

Însă nu ne place acest lucru și dorim să-l schimbăm. Vrem să ieșim din indiferență. Vrem să iubim și să fim iubiți. Astăzi vrem să dezgropăm o prietenie veche rămasă în uitare. Să iertăm. Să mergem cu încredere spre celălalt, chiar dacă simțim „puterea vântului și a valurilor”. Să nu ne temem: în relațiile cu ceilalți Domnul este în mijlocul nostru. El ne cheamă și ne spune: „Aveți încredere. Eu sunt! Nu vă temeți!”.

Reține

Nimic nu doare mai mult decât indiferența și uitarea. Când îl uiți pe cel de lângă tine, de fapt îl uiți și ești indiferent față de Dumnezeu care locuiește în el. Din inima aproapelui Domnul te strigă: „Vino!… Eu sunt. Nu te teme!”

Marţi, 5 august 2014 

Marti din saptamâna a 18-a de peste an
Sfintirea Bazilicii „Sf. Maria cea Mare” *
Ier 30,1-2.12-15.18-22; Ps 101; Mt 15,1-2.10-14)

LECTURA I
Pentru marile tale păcate ţi-am făcut aceasta.Voi aduce înapoi din robie pe fiii lui Iacob.
Citire din cartea profetului Ieremia 30,1-2.12-15.18-22
1 Cuvântul pe care Domnul i l-a adresat lui Ieremia: 2 „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Scrie într-o carte toate cuvintele pe care ţi le-am spus. 12 Da, aşa vorbeşte Domnul: Israele, lovitura pe care ai primit-o este foarte gravă şi rănile tale nu se pot vindeca. 13 Nu-i nimeni care să intervină în favoarea ta; pentru o rană se găsesc leacuri, dar pentru tine nu există vindecare. 14 Nici unul dintre cei care te iubeau nu-şi aminteşte de tine, nimănui nu-i pasă de tine. Te-am lovit ca un duşman, te-am pedepsit cu asprime din cauza multelor tale greşeli, din cauza marilor tale păcate. 15 Pentru ce te vaiţi de rănile tale, de boala ta gravă? Pentru multele tale greşeli şi pentru marile tale păcate ţi-am făcut aceasta. 18 Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că voi aduce înapoi din robie corturile lui Iacob, îmi va fi milă de locuinţele sale; cetatea va fi reconstruită pe ruinele sale, ea se va înălţa din nou pe locul de altădată. 19 Cântările de laudă vor răsuna acolo împreună cu strigătele de bucurie. În loc de a micşora numărul fiilor săi, eu îl voi mări; în loc de a-i înjosi, îi voi înălţa. 20 Fiii lui Iacob vor fi ca odinioară. Comunitatea lor se va menţine în faţa mea, căci eu îi voi pedepsi pe toţi asupritorii săi. 21Conducător va fi unul dintre ai lor, peste ei va domni unul din mijlocul lor; eu îi voi îngădui să se apropie de mine, calea spre mine îi va fi deschisă. Căci altfel cine şi-ar pune viaţa în primejdie ca să se apropie de mine? 22 Voi veţi fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul vostru”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL 101,16-18.19-21.29 şi 22-23 (R.: 17)
R.: Poporul tău, Doamne, îţi înalţă cântări de laudă.
16 Toate popoarele se vor teme de numele Domnului
şi toţi regii de slava lui.
17 Când Domnul va reconstrui Sionul,
când va apărea în slava sa,
18 va asculta dorinţele celor sărmani
şi nu va dispreţui rugăciunile lor. R.

19 Aceasta să se scrie pentru generaţiile viitoare
şi poporul care se va naşte îl va lăuda pe Domnul;
20 pentru că a privit de sus, din locuinţa sa cea sfântă,
Domnul a privit din cer asupra pământului:
21 pentru a asculta suspinul celor oropsiţi
şi pentru a-i elibera pe cei condamnaţi la moarte. R.

29 Servitorii tăi vor locui în siguranţă
şi urmaşii lor vor rămâne veşnic în faţa ta,
22 ca numele Domnului să rămână în Sion
şi lauda lui în tot Ierusalimul,
23 când se vor aduna acolo popoarele şi împărăţiile,
ca să-i slujească Domnului. R.

ALELUIA In 1,49b
(Aleluia) Învăţătorule, tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
Tu eşti regele poporului ales. (Aleluia)

EVANGHELIA
Porunceşte-mi să vin la tine pe apă!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 14,22-36
22 Îndată ce a săturat mulţimea în pustiu, Isus a poruncit ucenicilor săi să urce în luntre şi să treacă înaintea lui pe ţărmul celălalt. Între timp avea să dea drumul mulţimii. 23 După ce a dat drumul mulţimii, el s-a urcat pe munte singur, ca să se roage. Când s-a lăsat seara, se afla tot acolo singur.24 Luntrea se îndepărtase deja la o bună bucată de ţărm şi era aruncată de valuri încoace şi încolo, căci vântul le era împotrivă. 25 Spre ziuă, Isus a venit la ei, umblând pe mare. 26 Când l-au văzut venind pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, deoarece credeau că e o stafie şi au început să strige de frică. 27 Dar Isus le-a vorbit: „Aveţi încredere, eu sunt, nu vă temeţi!” 28 Petru i-a zis atunci: „Doamne, dacă eşti tu, porunceşte-mi să vin la tine pe apă”. 29 Isus i-a zis: „Vino!” Petru a coborât din luntre şi a început să meargă pe apă îndreptându-se spre Isus. 30 Dar văzând că vântul era puternic, l-a apucat frica şi, fiindcă a început să se scufunde, a strigat: „Doamne, salvează-mă!” 31Isus i-a întins îndată mâna, l-a prins şi i-a zis: „Om cu puţină credinţă, pentru ce te-ai îndoit?” 32După ce au urcat în luntre, vântul s-a oprit. 33 Atunci cei care erau în luntre, s-au plecat în faţa lui Isus şi au spus: „Cu adevărat, tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” 34 După ce au trecut lacul, au coborât pe ţărm la Genezaret. 35 Oamenii din partea locului l-au recunoscut pe Isus şi au dat de ştire în tot ţinutul. Atunci i-au adus pe toţi bolnavii 36 şi-l rugau să le îngăduie să se atingă cel puţin de poala hainei lui şi toţi care se atingeau de el se vindecau.

Cuvântul Domnului

sau, la alegere:

EVANGHELIA
Orice plantă, pe care n-a sădit-o Tatăl meu ceresc, va fi smulsă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 15,1-2.10-14
În acel timp, 1 câţiva farisei şi cărturari veniţi de la Ierusalim s-au apropiat de Isus şi i-au zis: 2„Pentru ce ucenicii tăi nu respectă datina din bătrâni, căci nu-şi spală mâinile înainte de a mânca?”10 Isus a chemat mulţimea şi le-a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi bine! 11 Nu ceea ce intră în gură îl întinează pe om, dar ceea ce iese din gură, aceea îl întinează pe om”. 12 Atunci ucenicii s-au apropiat de el şi i-au spus: „Ştii că fariseii s-au scandalizat când au auzit acest cuvânt?” 13 Dar el le-a răspuns: „Orice plantă, pe care n-a sădit-o Tatăl meu ceresc, va fi smulsă. 14 Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe pentru orbi; când un orb îl călăuzeşte pe un alt orb, amândoi cad în groapă”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: