Copacul din Eden este transplantat pe Golgota

Cristos rastignit_cruceaÎn imnul lui Roman Melodul pentru sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, poetul teolog (490-555) dă glas tâlharului bun, răstignit cu Isus pe Golgota, şi apoi pune pe buzele diavolului amărăciunea în faţa răscumpărării pe care Cristos o aduce în lume. Roman introduce imediat firul conducător al întregului poem: centralitatea crucii ca unic copac, prezent în Eden şi prezent pe Golgota, ignorat de Adam, dar recunoscut şi mărturisit de tâlhar: „Lemnul de trei ori fericit, dar de viaţă, a fost plantat de Cel Preaînalt în mijlocul paradisului pentru ca Adam să poată obţine viaţa veşnică şi nemuritoare. Dar el n-a recunoscut viaţa, a pierdut-o şi a descoperit moartea. În schimb tâlharul, care a văzut cu acest copac din Eden era transplantat pe Golgota, a recunoscut în el viaţa”.

Roman subliniază cum crucea devine locul de unde tâlharul vede deja paradisul: „Când a fost înălţat pe lemn ochii inimii sale s-au deschis şi el a contemplat bucuriile Edenului. Atârnat pe cruce curgea viaţa pe lemn, dar simţea durere pentru Adam suferind”. Imnograful introduce apoi pe Cristos însuşi pentru a formula tema paulină a vechiului şi a noului Adam: „Cristos a spus tâlharului: Nu-l regreta pe Adam strămoşul tău, pentru că eu sunt al doilea şi adevăratul Adam şi prin voinţa mea am venit să-l salvez pe Adam care-mi aparţine”.

Este dezvoltată apoi tema răscumpărării neamului omenesc realizată de Cristos însuşi prin intermediul întrupării sale şi crucii sale: „În iubirea mea faţă de neamul omenesc am coborât pentru el din înaltul cerurilor şi am devenit blestem pentru că de el vreau să-l eliberez pe Adam. Printr-un lemn încălcarea a pătruns în strămoşul tău, dar el va intra din nou în paradis prin lemnul vieţii”. Crucea devine deci cheia care redeschide Edenul, temă comună în literatura creştină orientală: „Când primul creat a fost alungat din paradis, heruvimii au blocat drumul, dar tu ia crucea mea pe umeri şi mergi în grabă la Eden”.

Astfel tâlharul îndreptat spre paradis cântă crucii lui Cristos: „Tâlharul a luat pe umeri emblema harului, aşa cum spusese cel care este în întregime milostiv, şi a pornit la drum binecuvântând darul crucii şi cântând un cântec nou: Tu eşti altoiul pentru sufletele sterile, tu eşti plugul, tu eşti rădăcina bună a vieţii înviate, eşti varga pedepsei”. Sunt foarte frumoase imaginile folosite pentru a descrie crucea: „Tu eşti bastonul care însoţeşte spre viaţă pe păcătoşii care speră în tine, tu eşti ciurul care pe mirişte separă paiele de recoltă. Tu eşti timona divină a bărcii Bisericii lui Cristos pentru a-i conduce pe cei drepţi şi pe cei care cred spre paradis”.

La sosirea în paradis, cântecul tâlharului face aluzie şi la tema paulină a participării creştinului la crucea şi la suferinţele lui Cristos: „Văd ţara sfântă a părinţilor, care aparţinea strămoşului meu, şi dacă exteriorul este plin de lumină, mari vor fi cu adevărat comorile în interior. Ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici inima n-a cunoscut ceea ce Domnul a pregătit pentru prietenii săi, răstigniţi cu el”. Deci paradisul, graţie crucii, este restituit tâlharului, pentru că după Golgota, Adam redevine stăpân: „Şi heruvimii au spus: Vino, tâlharule, ia din nou în stăpânire drepturile tatălui tău; nouă paradisul nu ne-a fost dat ca şi cum am fi stăpâni: el este încredinţat de Dumnezeu primului om. Tu, o, tâlharule, ne-ai revelat că Adam a fost rechemat din exil”.

În partea a doua a poemului, Roman pune pe buzele diavolului amărăciunea pentru înfrângerea sa. Cu imagini puternic contrastante, imnograful pune în paralel cele două „furturi” care-l amărăsc pe ispititor: „Şi diavolul, văzându-l pe tâlhar în Eden, a exclamat plângând: Este teribil ceea ce mi s-a întâmplat! Un tâlhar îndreptăţit care a deschis paradisul! În timp ce îmi bat joc de discipolul înnebunit, de trădătorul lui Cristos, am fost jucat de tâlharul care prin credinţa sa a alergat în paradis”.

Diavolul, care încearcă să-i fure lui Cristos discipoli, este astfel furat de tâlharul care fusese un instrument al său, şi încheie plângerea sa: „Dacă l-aş fi văzut pe Iuda câştigând paradisul, n-aş fi suferit prea mult din cauza sa, pentru că nu era discipolul meu, ci al lui Cristos. În schimb tâlharul era discipolul meu fidel, şi totuşi m-a abandonat pentru a alerga la Isus, m-a urât şi, ceea ce e mai rău, din cauza lemnului a devenit şi păzitor al paradisului”. Şi la sfârşit Roman îl invocă pe Cristos: „Împreună cu tâlharul strigăm către tine, ca şi cum am fi pe cruce: Aminteşte-ţi de noi în împărăţia ta, de noi care am primit sigiliul crucii tale care ne face una în paradis”.

(Roman Melodul pentru Înălţarea Sfintei Cruci
De Manuel Nin

După L’Osservatore Romano, 14 septembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Crucea este „locul” în fața căruia se nasc cele mai multe întrebări și totodată se vindecă cele mai multe răni!

Isus a îmbrăţişat crucea!
Isus a îmbrăţişat crucea!

Crucea, în toate formele ei, este „locul” în fața căruia se nasc cele mai multe întrebări și totodată se vindecă cele mai multe răni, căci crucea ne poartă împreună cu Cristos și prin Cristos spre înviere și viață. Crucea ne scoate din normalitate și din indiferență. Crucea naște reacții, caută răspunsuri care să liniștească rațiunea și inima. Dar în același timp, cei care răzbat suferința, cei care reușesc să-și poarte crucea spre „următorul nivel” al vieții, ies fortificați, întăriți. Crucea și suferința sunt „sinonime”, după cum purtarea crucii este „sinonim” cu viața, cu învierea. Purtare crucii nu duce la moarte, ci la înviere!

În fața crucii avem două posibilități: revolta plină de nemulțumire sau acceptarea plină de încredere în providență. Cea dintâi ne poartă spre faliment: „omul care vrea să fugă de cruce sfârșește prin a fi zdrobit de ea”. Însă cel care caută să o îmbrățișeze plin de încredere, cel care privește spre ea găsește alinare, vindecare și viață: „oricine privea spre șarpele de aramă se vindeca”.

Care este alegerea noastră în fața crucii? Ce înseamnă crucea pentru noi? Este ea un semn de mântuire, calea pe care Dumnezeu a ales-o pentru a mântui lumea? Cum privim spre cruce, spre acel instrument al salvării pe care Isus l-a îmbrățișat? Să ne amintim momentul în care „oamenii au decis” să facă din cruce un instrument de salvare: „Așadar – a întrebat Pilat – ce să fac cu Isus, care se numește Cristos? Au zis toți: Să fie răstignit! El le-a spus: Dar ce rău a făcut? Ei însă strigau și mai tare: Să fie răstignit!… Atunci l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce l-a biciuit, l-a dat ca să fie răstignit (Mt 27,22-23.26). Nu a contat că nu a făcut niciun rău. Voiau să-l vadă mort și nu orice fel de moarte, ci moartea pe cruce, o moarte de răufăcător, o moarte de ocară. El, Domnul și Dumnezeul nostru, cel prin care toate s-au făcut și care a văzut încă de le întemeierea lumii „că toate erau foarte bune”, primea acum condamnarea din partea făpturilor sale, chiar dacă nu a făcut niciun rău și chiar dacă toate câte le făcuse erau din nou „foarte bune”. Iar acum, prin moartea sa pe cruce a făcut o nouă creație, a transformat crucea în instrument de salvare.

Reține

Să nu ne temem de cruce. Să ne amintim că Domnul a purtat-o înaintea noastră. Ba mai mult, el o portă împreună cu noi. Nu suntem singuri pe drumul crucii! Însă cine o refuză se îndepărtează de propriul drum, de calea rânduită pentru mântuire.

Duminică, 14 septembrie 2014 

Duminica a 24-a de peste an
† ÎNALTAREA SFINTEI CRUCI
Num 21,4-9; Ps 77; Fil 2,6-11; In 3,13-17

LECTURA I
Cel muşcat să privească spre şarpele de aramă şi va trăi.
Citire din cartea Numerilor 21,4-9
În zilele acelea, 4 evreii au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Din cauza drumului şi a oboselii, poporul şi-a pierdut răbdarea 5 şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise, zicând: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt? Ca să murim în pustiu? Nu avem pâine, nu este nici apă şi ni s-a făcut silă de această hrană mizerabilă”. 6 Atunci Domnul a trimis împotriva poporului şerpi veninoşi. Murind mulţi din cauza muşcăturilor, 7 poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi şerpii”. Moise s-a rugat pentru popor. 8 Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe de aramă şi pune-l pe un stâlp; oricine ar fi muşcat să privească spre el şi va trăi”. 9 Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă se vindeca.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 77,1-2.34-35.36-37.38
R.: Tu, Doamne, eşti mântuirea noastră.

1 Ascultă, poporul meu, învăţătura mea;
ia aminte la cuvintele pe care le rostesc.
2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde,
ca voi să scoateţi învăţătură
din cele întâmplate în trecut. R.

34 Când Dumnezeu lovea de moarte, ei îl căutau,
se întorceau şi se îndreptau spre el.
35 Îşi aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor
şi că Dumnezeul cel preasfânt este mântuitorul lor. R.

36 Dar îl înşelau cu gura
şi-l minţeau cu limba.
37 Inima lor nu era sinceră faţă de el
şi nu erau credincioşi faţă de legământul său. R.

38 Dar, el fiind îndurător, îi ierta în loc să-i nimicească,
în repetate rânduri şi-a potolit mânia
şi nu a dat drumul întregii sale furii. R.

LECTURA A II-A
S-a umilit pe sine, de aceea Dumnezeu l-a înălţat.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 2,6-11
Fraţilor, 6 Isus Cristos rămânând Dumnezeu, nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dumnezeu,7 dar s-a înjosit pe sine luând firea sclavului şi devenind asemenea oamenilor. După înfăţişare era considerat un om ca toţi ceilalţi. 8 S-a umilit, făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce. 9 De aceea şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit un nume, care este mai presus decât orice alt nume, 10 pentru ca în numele lui Isus, toată făptura în cer, pe pământ şi în adâncuri să-şi plece genunchiul 11 şi orice limbă să proclame spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl: Isus Cristos este Domnul!

Cuvântul Domnului

ALELUIA
(Aleluia) Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm,
căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea. (Aleluia)

EVANGHELIA
După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot astfel trebuie să fie înălţat Fiul Omului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 3,13-17
În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: 13 „Nimeni nu s-a suit la cer, decât cel care s-a coborât din cer, adică Fiul Omului, care este în cer. 14 După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului, 15 pentru ca oricine crede în el să aibă prin el viaţă veşnică. 16Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. 17 Căci Dumnezeu a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: