Arhiva pentru ianuarie 29th, 2015

Asemănarea dintre piloți și preoți!

Avion turbulenteAm un mare respect pentru piloții de avion. Sunt responsabili de atâtea vieți. Sunt atenți la toate detaliile. Sunt profesioniști în ceea ce fac. Cu toate acestea drumul lin al unui avion spre destinație, nu depinde nu mai de ei, ci și de starea vremii, de zonele pe care trebuie să le străbată. Turbulențele prin care trec zeci de avioane zilnic nu pot fi puse pe seama piloților, deși e adevărat că unii sunt maeștri în a le ocoli sau înfrunta prin puncte mai puțin periculoase. De asemenea, cred că diferența dintre piloții de performanță se vede cel mai bine la aterizare. Dincolo de lungimea pistei și condițiile meteo, sunt unii care aterizează perfect, nici nu simți.

Mi-a venit gândul acesta pentru că tocmai mă uitam spre un avion care se pregătea să aterizeze. Se vedea în depărtare cât de lin cobora. Între timp „pasărea de fier”, cu toți acei oameni, a aterizat. Și toți au ajuns cu bine la destinație. Unii încep concediul, alții fug spre locul de muncă, alții se revăd cu cei dragi etc. Dar cei din acel avion pot face aceste lucruri pentru că au fost piloții care i-au purtat ca pe aripile vântului până la destinație. Poate au fost și turbulențe pe traseu. Nici nu știu de unde vin. Poate că au fost momente de panică, de plictiseală. Poate că a fost totul bine. Nu știu. Ceea ce știu este că au ajuns la destinație cu bine.

Cred că între piloții de avion și preoți e o mare asemănare: amândoi sunt chemați să ducă oamenii, cu bine, la destinație. Aceasta este misiunea preotului: să-i ajute pe oameni să ajungă la destinație, la mântuire. Tot ceea ce face și nu are legătură cu această misiune este hobby, egoism, pierdere de timp etc. Nu se găsesc oare trăsăturile unor adevărați oameni de caracter, așa cum sunt și piloții în timpul misiunii lor, în preoți ca Toma de Aquino, Ioan Maria Vianney, Don Bosco, Padre Pio etc. ?! Câte suflete nu au ajuns la destinație purtate cu grijă de acești oameni! Atât de mulți s-au salvat, s-au mântuit, prin faptul că ei au împărtășit din ceea ce au contemplat, prin faptul că ei și-au pus viața, știința, puterile în slujba omului, în slujba celor care priveau spre cer sperând să ajungă într-o zi acolo. Exact ca piloții: ceea ce au învățat, au folosit pentru a-i ajuta pe alții. Exact ce spunea sfântul Toma: contemplata aliis tradere –  ceea ce tu contempli, împarte, împărtășește, dăruiește. Nu ține pentru tine. Nici pilotajul, nici preoția nu sunt hobbyuri, nu sunt pentru cei egoiști. Și chiar dacă se găsesc oameni care învață să piloteze avioane doar așa ca un hobby, doar pentru interese persoanele, niciodată unul nu poate deveni preot doar pentru a se purta pe sine la destinație! Niciodată!

Ce-i mai aseamănă? Aș spune că încă cel puțin trei lucruri.

În primul rând, și unul și celălalt, purtând oamenii spre destinații, nu sunt scutiți de turbulențe. Nici unii, nici alții nu le doresc, nici pentru ei, nici pentru „pasageri”, dar acestea, de cele mai multe ori, sunt inevitabile. Cât de important este să știi să treci prin zonele de turbulențe. Piloții adevărați știu. Și preoții buni la fel. Așa cum primilor le sunt de mare folos în timpul turbulențelor învățăturile primite în timpul școlii, experiența, dar și indicațiile primite de la turnurile de control și supraveghetorii de zbor, la fel și celor din urmă, preoților, le folosesc enorm de mult, pe lângă experiență, inspirațiile Duhului Sfânt.

În această asemănare există o diferență făcută de „pasageri”: oamenii „zboară” în condiții meteo mult mai periculoase decât avioanele. Se aruncă tocmai spre furtuni din care, de cele mai multe ori, nu pot ieși singuri. Și ce este mai trist, sunt unii care spun că, întocmai ca avioanele, ei au pilot automat: se descurcă singuri. Suntem atât de încăpățânați și orbi uneori: stăm să ne prăbușim și totuși refuzăm ajutorul. Este adevărat: toți avem pilot automat, toți am învățat să ne descurcăm și singuri. Dar să nu uităm că pilotul automat nu e bun și nu ajută în timpul furtunii, în zonele de turbulențe. În acele momente dificile avem nevoie de un altul, de oameni cu experiență, de cei care știu, inspirați de Duhul Sfânt, „de unde să te prindă”, pe ce „culoar” să te poarte pentru a ieși din turbulență. Nu putem să ne mântuim singuri: avem nevoie de Cristos și de oameni.

În al doilea rând, nici pilotul și nici preotul nu-și pot părăsi misiunea pe drum. Cum ar fi ca pe la mijlocul drumului de la Iași la Roma, deasupra Ungariei sau Croației, pilotul să transmită pasagerilor că de aici încolo trebuie să se descurce fără el? Aceasta pentru că vrea și el să fie un pasager ca oricare altul!… E inadmisibil! Nu cred că se poate imagina altceva decât o catastrofă. Și dacă totuși pasagerii vor ajunge cu bine la destinație fără ajutorul pilotului, cel care și-a părăsit postul va fi arestat și va da cont la destinație (doar la destinație!) de abandonul lui! De aceea și unii și alții, înainte de a începe să conducă oameni spre destinație se pregătesc îndelung. De aceea și unii și alții trebuie să facă din când în când „verificări” persoanele. De aceea și unii și alții sunt chemați să fie mereu autoresponsabili, conștienți de importanța misiunii lor.

Și în al treilea rând, piloții și preoții au aceeași destinație cu pasagerii, chiar și atunci când motivațiile sunt diferite. Noi, preoții, trebuie să ne mântuim împreună cu cei pe care îi purtăm spre mântuire. Nu avem destinații diferite. Nu trebuie să avem destinații diferite. Nici unul și nici altul nu hotărăsc destinația de capul lor și nici traseul. Și nici pasagerii nu pot impune „pilotului” o destinație sau un traseu,decât dacă sunt talibani, teroriști. Traseul a fost deja stabilit: „mă duc să vă pregătesc un loc în casa Tatălui meu. Acolo sunt multe lăcașuri și iarăși voi veni la voi și vă voi lua ca să fiți și voi cu mine, acolo unde sunt eu”. Mergem spre cer!

O, Marie, Regina apostolilor, ajută-ne să ne lăsăm călăuziți de păstorii noștri sufletești. Ajută-ne să ne simțim în siguranță atunci când suntem conduși de ei. Ajută-i și mijlocește-le harul de a fi mereu cu ochii spre țintă, spre destinație. Fii alături de păstori, mai ales în zonele de turbulențe și scoate din mintea noastră autosuficiența de care suferim. Nu ne lăsa să intrăm în furtuni bazându-ne doar pe forțele noastre, contând doar pe pilotul automat.

Prin mijlocirea sfântului Toma să reușim să mergem împreună, „piloți” și pasageri, spre destinație, spre mântuire, spre locul unde ne așteaptă Cristos, „controlorul zborurilor noastre”, forța și lumina noastră în orice furtună sau întuneric.

Reţine

Nu uita să-i mulțumești în fiecare zi Domnului pentru faptul că nu ești singur pe acest pământ și mai ales pentru faptul că toți, adică și cel de lângă tine pe care deseori îl desconsideri, avem aceeași destinație: mântuirea. Toți! Nu uita: unul singur este învățătorul nostru, pilotul și salvatorul nostru, Cristos, iar noi toți suntem frați, suntem călători spre o destinație veșnică.

Miercuri, 28 ianuarie 2015 

Miercuri din saptamâna a 3-a de peste an
Sf. Toma de Aquino, pr. înv. **; Fer. Olimpia, calug. m.
Evr 10,11-18; Ps 109; Mc 4,1-20

LECTURA I
Isus i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi.
Citire din Scrisoarea către Evrei 10,11-18
Fraţilor, pe când orice preot stă în picioare pentru a aduce cult în fiecare zi şi a oferi de multe ori aceleaşi jertfe, care nu pot nicidecum să înlăture păcatele, 12 el, oferind o singură jertfă pentru păcate, s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, 13 aşteptând de acum ca duşmanii lui să fie puşi sub picioarele sale, 14 pentru că el, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi. 15 Dar şi Duhul cel Sfânt dă mărturie despre aceasta, căci, după ce a spus: 16 „Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu ei după zilele acelea – spune Domnul: Voi pune legile mele în inima lor şi le voi înscrie în mintea lor”, 17 şi: „Şi nu-mi voi mai aminti de păcatele şi de nelegiuirile lor”. 18 Or, unde este iertarea acestora, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcate.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 109(110),1.2.3.4 (R.: 4bc)
R.: Preot în veci eşti tu, după rânduiala lui Melchisedec.

1 Oracolul Domnului către Domnul meu:
„Şezi la dreapta mea
până voi pune pe duşmanii tăi
scăunel picioarelor tale!” R.

2 Domnul va întinde din Sion, sceptrul puterii tale:
„Domneşte în mijlocul duşmanilor tăi!” R.

3 În ziua puterii tale,
tu domneşti strălucind de sfinţenie;
din sânul aurorei, ca roua te-am născut. R.

4 Domnul s-a jurat şi nu-i va părea rău:
„Tu eşti preot în veci,
după rânduiala lui Melchisedec”. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Lc 8,11
(Aleluia) Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu, Cristos este semănătorul; cine l-a aflat pe Cristos va trăi în veci. (Aleluia)

EVANGHELIA
Iată, semănătorul a ieşit să semene!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,1-20
În acel timp, Isus a început din nou să înveţe de-a lungul mării şi s-a adunat în jurul lui o mulţime aşa de mare, încât el, urcându-se, s-a aşezat în barcă, pe mare. Şi toată mulţimea era lângă mare, pe uscat. 2 El îi învăţa multe în parabole. Şi le spunea în învăţătura lui: 3 „Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene! 4 Şi, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările cerului şi au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc 6 Iar când soarele a răsărit, s-a veştejit, şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini. Spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi nu a dat rod. 8 Iar alta a căzut în pământ bun şi a dat rod. A încolţit, a crescut şi a adus: una – treizeci, alta – şaizeci, alta – o sută”. 9 Şi a zis: „Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!” 10 Când a rămas singur, cei din jurul lui, împreună cu cei doisprezece, l-au întrebat despre parabole, 11 iar el le-a spus: „Vouă vă este dat misterul împărăţiei lui Dumnezeu; celor din afară toate li se spun în parabole, 12 pentru ca «de privit să privească, dar să nu vadă, de ascultat să asculte, dar să nu înţeleagă; ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte»”. 13 Apoi le-a spus: „Nu înţelegeţi această parabolă? Cum veţi înţelege atunci toate parabolele? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Aceştia sunt cei care sunt de-a lungul drumului unde se seamănă cuvântul: când îl ascultă, vine imediat Satana şi ia cuvântul semănat în ei. 16 Cei semănaţi pe loc pietros sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, 17 dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici. Dacă vine o suferinţă sau o persecuţie din cauza cuvântului, se scandalizează îndată. 18 Alţii sunt cei semănaţi între spini. Aceştia sunt cei care au ascultat cuvântul, 19 dar grijile acestei lumi, amăgirea bogăţiilor şi celelalte pofte intră şi înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod. 20 Apoi sunt cei care sunt semănaţi în pământ bun. Aceştia ascultă cuvântul, îl primesc şi aduc rod: unul – treizeci, altul – şaizeci, altul – o sută”.

Cuvântul Domnului

Despre tată – Astăzi s-a ajuns să se afirme că societatea noastră ar fi o „societate fără taţi”!

Tatăl!

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Inima curataReluăm drumul de cateheză despre familie. Astăzi ne lăsăm conduşi de cuvântul „tată”. Un cuvânt mai îndrăgit decât oricare altul de noi creştinii, pentru că este numele cu care Isus ne-a învăţat să-l numim pe Dumnezeu: tată. Sensul acestui nume a primit o nouă profunzime tocmai pornind de la modul în care Isus îl folosea pentru a se adresa lui Dumnezeu şi a manifesta raportul său special cu El. Misterul binecuvântat al intimităţii lui Dumnezeu, Tată, Fiu şi Duh, revelat de Isus, este inima credinţei noastre creştine.

„Tată” este un cuvânt cunoscut de toţi, un cuvânt universal. El indică o relaţie fundamentală a cărei realitate este veche cât istoria omului. Totuşi, astăzi s-a ajuns să se afirme că societatea noastră ar fi o „societate fără taţi”. Cu alte cuvinte, îndeosebi în cultura occidentală, figura tatălui ar fi în mod simbolic absentă, dispărută, înlăturată. Într-un prim moment, acest lucru a fost perceput ca o eliberare: eliberare de tatăl-stăpânul, de tatăl ca reprezentant al legii care se impune din exterior, de tatăl ca un cenzor al fericirii copiilor şi piedică în calea emancipării şi autonomiei tinerilor. Uneori în unele case domnea în trecut autoritarismul, în anumite cazuri chiar samavolnicia: părinţi care-i tratau pe copii ca servitori, nerespectând exigenţele personale ale creşterii lor; taţi care nu-i ajutau să întreprindă drumul lor cu libertate – dar nu este uşor a educa un copil în libertate -; taţi care nu-i ajutau să asume propriile responsabilităţi pentru a construi viitorul lor şi pe cel al societăţii.

Desigur, aceasta nu este o atitudine bună; însă aşa cum se întâmplă adesea, se trece de la o extremă la alta. Problema din zilele noastre nu pare să mai fie atât prezenţa invadentă a taţilor, cât mai ales absenţa lor, ascunderea lor. Taţii sunt uneori aşa de concentraţi asupra lor înşişi şi asupra muncii lor şi uneori asupra propriilor realizări individuale, încât uită şi familia. Şi îi lasă singuri pe cei mici şi pe tineri. Deja ca episcop de Buenos Aires observam sentimentul de orfan pe care-l trăiesc astăzi tinerii; şi adesea îi întrebam pe taţi dacă se jucau cu copiii lor, dacă aveau curajul şi iubirea de a pierde timp cu copiii. Şi răspunsul era urât, în majoritatea cazurilor: „Eh, nu pot, pentru că am atâta de lucru…”. Şi tatăl era absent de la acel copil care creştea, nu se juca împreună cu el; nu, nu pierdea timp cu el.

Ori, în acest drum comun de reflecţie despre familie, aş vrea să spun tuturor comunităţilor creştine că trebuie să fim mai atenţi: lipsa figurii paterne în viaţa celor mici şi a tinerilor produce lacune şi răni care pot să fie şi foarte grave. Şi de fapt devierile copiilor şi adolescenţilor ne pot conduce în bună parte la această lipsă, la lipsa de exemple şi de călăuze autoritare în viaţa lor de fiecare zi, la lipsa de apropiere, la lipsa de iubire din partea taţilor. Sentimentul de orfan pe care-l trăiesc atâţia tineri este mult mai profund decât ceea ce noi gândim .

Sunt orfani în familie, pentru că taţii sunt adesea absenţi, chiar fizic, din casă, dar mai ales pentru că, atunci când sunt, nu se comportă ca taţi, nu dialoghează cu copiii lor, nu-şi îndeplinesc misiunea lor educativă, nu le dau copiilor, cu exemplul lor însoţit de cuvinte, acele principii, acele valori, acele reguli de viaţă de care au nevoie ca de pâine. Calitatea educativă a prezenţei paterne este cu atât mai necesară cu cât tatăl este mai constrâns de locul de muncă să stea departe de casă. Uneori pare că taţii nu ştiu bine ce loc să ocupe în familie şi cum să-i educe pe copii. Şi atunci, în îndoială, se abţin, se retrag şi neglijează responsabilităţile lor, eventual refugiindu-se într-un raport improbabil „egal” cu copiii. Este adevărat că tu trebuie să fii „coleg” al copilului tău, dar fără a uita că tu eşti tatăl! Dacă tu te comporţi numai ca un coleg egal cu copilul, acest lucru nu va face bine copilului.

Şi această problemă o vedem şi în comunitatea civilă. Comunitatea civilă cu instituţiile sale are o anumită responsabilitate – putem spune paternă – faţă de tineri, o responsabilitate pe care uneori o neglijează sau o exercită rău. Şi ea adesea îi lasă orfani şi nu le propune un adevăr de perspectivă. Astfel, tinerii rămân orfani de drumuri sigure de parcurs, orfani de învăţători în care să aibă încredere, orfani de idealuri care să încălzească inima, orfani de valori şi de speranţe care să-i susţină zilnic. Sunt umpluţi eventual de idoli, dar li se fură inima; sunt determinaţi să viseze distracţii şi plăceri, dar nu li se dă loc de muncă; sunt înşelaţi cu zeul ban şi le sunt negate adevăratele bogăţii.

Şi atunci va face bine tuturor, taţilor şi copiilor, să reasculte promisiunea pe care Isus a făcut-o discipolilor săi: „Nu vă voi lăsa orfani” (In 14,18). De fapt, El este Calea care trebuie parcursă, Învăţătorul care trebuie ascultat, Speranţa că lumea se poate schimba, că iubirea învinge ura, că poate exista un viitor de fraternitate şi de pace pentru toţi. Cineva dintre voi va putea să-mi spună: „Dar, părinte, astăzi dumneavoastră sunteţi prea negativ. Aţi vorbit numai despre lipsa taţilor, ce se întâmplă când taţii nu sunt aproape de copii…”. Este adevărat, am voit să subliniez acest lucru pentru că miercurea viitoare voi continua această cateheză scoţând în evidenţă frumuseţea paternităţii. Pentru aceasta am ales să încep de la întuneric pentru a ajunge la lumină. Fie ca Domnul să ne ajute să înţelegem bine aceste lucruri. Mulţumesc!

Franciscus

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 28 ianuarie 2015
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

%d blogeri au apreciat: